Marius Șumudică (55 de ani) nu și-a asumat vreun merit pentru victoria obținută de CFR Cluj pe teren propriu cu FCSB, scor 1-0. În schimb, a subliniat de mai multe ori că jucătorii lui sunt cei care ar trebui să fie felicitați după acest succes. De asemenea, tehnicianul i-a dedicat această victorie unei angajate a clubului din Gruia.
Spre finalul interviului, Șumudică l-a văzut pe Mihai Stoica (61 de ani) trecând prin acea zonă, astfel încât s-a oprit din declarații pentru câteva secunde cu scopul de a-l saluta pe acesta, ce e drept într-o notă nu chiar foarte prietenoasă: „E o victorie frumoasă. Este victoria jucătorilor, publicului. Țin să mulțumesc fanilor, sper să îi avem mereu lângă noi. Țin să-mi felicit jucătorii, este victoria lor, am doar 6 antrenamente cu ei. Eu nu am niciun merit, am făcut totul din organizare. Am ales un 5-4-1 ca să închidem bine zonele, pentru ca după aceea să îi putem prinde pe contraatac.
Nu i-am mai bătut din 2016 cred, de când am luat titlul cu Astra. Sunt fericit pentru atitudinea jucătorilor mei. Au avut o săptămână grea. Mă gândeam să o duc doar din organizare, mă gândeam că vor cădea fizic în a doua repriză, pentru că am încărcat. Nu vreau să discut de arbitraj, nu știu ce s-a întâmplat la VAR, cred că am mai avut un penalty în prima repriză. Dumnezeu ne-a răsplătit, CFR-ul ia trei puncte enorme în condițiile actuale”.
Antrenorul CFR-ului a făcut cu această ocazie o mențiune specială pentru o angajată a clubului din Gruia, de la departamentul de comunicare, care recent a reușit să îl impresioneze pe tehnician. „Eu am făcut o greșeală atunci, la Corvinul nu trebuia să stau pe bancă, am făcut atunci doar 30 de minute o mișcare cu ei. Nu am putut să fac nimic și am plecat 5 ore cu autocarul la Arad. Sunt bărbat, îmi asum, dar astăzi nu vreau să îmi asum nimic, este victoria băieților.
Este un cadou pentru Oana, directorul de comunicare de la noi, mai ales că s-a căsătorit, o fată deosebită, m-a impresionat la meciul cu Corvinul, avea lacrimi pe față, nu accept să o văd plângând. Da, bună seara, domnule Mihai Stoica. (n.r. Despre posibilitatea aducerii de noi jucători) Îi am pregătiți, sperăm să se ridice interdicția la transferuri, dar sunt mândru de jucătorii pe care i-am antrenat”, a mai declarat Marius Șumudică la flash-interviu după CFR Cluj – FCSB 1-0.