Gigi Becali s-a pozat cu tinerii din familia Iordănescu, dar a rămas amărât după ce a văzut că Iordănescu Jr. e „șomer”. Desigur, șomer de lux, însă în continuare un antrenor fără o echipă de pregătit.
Chiar și așa, Gigi Becali i-a asigurat pe fanii celor de la FCSB și pe antrenorul Marius Baciu că nu se pune problema ca Iordănescu Jr. să vină ca antrenor la FCSB. A fost, așadar, mai mult o întâlnire care nu a avut legătură cu fotbalul și nici cu FCSB.
„Așa a venit Edi Iordănescu la Biserică cu copiii lui că vor să facă poză. L-am întrebat la final tu Edi unde ești acum. A zis șomer. Nu se pune problema, mă. Nu vreau să povestesc că n-are rost. Întâlnirea cu Edi, că tot i-a promis că o să mă cunoască, toți cei trei băieți ai lui.
Unul e la Voluntari. A zis, patroane, peste doi ani îl aduc la FCSB. Să-l pui la punct. Și așa a fost, adică. Nu are rost să vorbim de antrenori. Da (n.r. au făcut poză). Șomer, patroane. Băi, toți se paradesc. Și de la afaceri și de la fotbal.
Bă, eu rămân. Până la moarte. Când vezi oameni, lume, în fotbal și cutare. S-au paradit. Eu până la moarte”, a povestit Gigi Becali. În aceste condiții, Horia Ivanovici a remarcat cum alți patroni din fotbal cum ar fi Neluțu Varga de la CFR Cluj, și-au pierdut aproape toată averea degeaba în fotbal.
„Uite pe bietul Neluțu, a băgat 50 milioane”, a remarcat Horia Ivanovici, moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA. „Mai mulți. Dar te întreb, dacă ai o avere de 1 miliard, poți să bagi 10 milioane pe an. 5-10 milioane. Dar dacă tu ai avere de 100 milioane, cum să dai 50 la fotbal”, a completat Gigi Becali.
Conform tuturor estimărilor, Ioan Varga a investit la fotbal peste 50 de milioane de euro în toți acești ani în care a ținut echipa. Acum, se gândește la insolvență pentru a evita falimentul. Antrenorul Marius Șumudică negociază cu CFR, însă nu e convins momentan de proiect.