Întâmpinarea Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători.
Aceasta este prăznuită pe 2 februarie, la 40 de zile de la Nașterea Domnului.
Sărbătoarea mai poartă și numele de Ziua Ursului, iar oamenii respectă cu sfințenie o serie de tradiții și obiceiuri.
Această zi marchează momentul în care Hristos a fost dus la Templul din Ierusalim. În tradiția iudaică, la 40 de zile de la nașterea unui copil (băiat), mama acestuia trebuie să meargă la templu și să-l închine Domnului. Este una dintre cele mai vechi sărbători creștine.
La ortodocși accentul se pune pe copil, în timp ce la catolici Fecioara Maria este mult mai importantă în această zi, aceasta venind la Templu pentru curățirea ei. De aceea, la catolici sărbătoarea se numește Curățirea Sfintei Marii.
În popor, această zi mai este cunoscută și sub numele de Ziua Ursului sau Streneia. De asemenea, se spune că cine se naște în această zi va fi urmărit de ghinion. Oamenii credeau că pe 2 februarie pot avea și ei puterea ursului și de aceea se ungeau cu grăsime de urs, în timp ce bolnavii erau afumați cu păr de urs pentru a se vindeca.
Se credea că dacă în această zi este soare, ursul va ieși din bârlog și după ce își va vedea umbra va fugi. În acest caz, iarna se prelungește cu încă 6 săptămâni. Dacă va fi înnorat, atunci ursul nu își va putea vedea umbra, ceea ce înseamnă că vine primăvara.
Pe 2 februarie, sătenii mergeau în livezi și vorbeau cu pomii, pentru ca aceștia să rodească.
Există o serie de tradiții și obiceiuri care au fost respectate cu sfințenie din cele mai vechi timpuri.
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Lui Dumnezeu, nu suntem vrednici de Milele Tale, dar îndrăznim să Te rugăm să primești și puțina noastră rugăciune, precum ai primit oarecând cei doi bani ai văduvei și să alungi de la noi tulburarea care ne-a cuprins.
Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra noastră și au intrat ape până la sufletele noastre, dar întru Tine este toată nădejdea noastră! Tu cunoști pricina răului care ne apasă.
La Tine perii capetelor noastre sunt numărați. La Tine scăpăm și pe Tine Te rugăm să depărtezi de la noi orice rău pierzător de suflet și să ne ajuți să biruim toate ispitele care ne învăluie!
Tu ești întărirea, scăparea și Izbăvitorul nostru, Hristoase Dumnezeule și Ție Slavă și mulțumire pentru toate Îți înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!”