Sport

Întăriri la Dinamo?! Cei trei fotbaliști surprinși la meciul cu Petrolul din Cupa României Betano. Foto

Godwin Udosen, Ahmed Bala și Peter Maapia au fost văzuți la Dinamo București - Petrolul Ploiești din Cupa României Betano.
18.12.2024 | 21:43
Intariri la Dinamo Cei trei fotbalisti surprinsi la meciul cu Petrolul din Cupa Romaniei Betano Foto
Godwin Udosen și Ahmed Bala, prezenți la Dinamo București - Petrolul Ploiești din Cupa României Betano
ADVERTISEMENT

Godwin Udosen (16 ani) și Ahmed Bala (19 ani), ambii mijlocași dreapta, au fost surprinși la meciul Dinamo București – Petrolul Ploiești din Cupa României Betano. Peter Maapia (18 ani), mijlocaș ofensiv, a fost prezent și el la partidă.

Godwin Udosen, Ahmed Bala și Peter Maapia, surprinși la Dinamo – Petrolul

Udosen, Bala și Maapia purtau geci cu stema lui Dinamo. Cei trei puști împrumutați de ”câini” la începutul sezonului actual ar putea reprezenta revenirile din iarnă pentru trupa pregătită de Zeljko Kopic.

ADVERTISEMENT

Mijlocașul dreapta, Godwin Udosen, a fost cedat temporar la CS Afumați, în Liga a 2-a. Ahmed Bala, jucător pe același post, a fost trimis să se adapteze la fotbalul românesc în al treilea eșalon, la CS Tunari. Mijlocașul ofensiv, Peter Maapia, a fost împrumutat la Câmpulung Muscel, nou-promovată în eșalonul secund.

Peter Maapia, prezent și el la Dinamo - Petrolul
Peter Maapia, prezent și el la Dinamo – Petrolul

Cei trei fotbaliști ar fi trebuit să se întoarcă alături de alb-roșii în vara anului viitor. Prezența celor trei pe arena ”Arcul de Triumf” indică posibilitatea ca Dinamo să îi fi readus deja la club.

ADVERTISEMENT

Godwin Udosen, Ahmed Bala și Peter Maapia au fost achiziționați vara trecută ca niște fotbaliști de perspectivă. Au fost preferate împrumuturile lor, pentru ca cei trei nigerieni să se adapteze la fotbalul românesc și să își ajute echipa de care aparțin din stagiunea viitoare.

Udosen, Bala și Maapia, readuși pentru a crește la Dinamo?

Există posibilitatea ca Zeljko Kopic să îi fi readus mai devreme pe cei trei decât era prevăzut în contractele de împrumut semnate cu CS Afumați, CS Tunari și Câmpulung Muscel.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul croat ar putea astfel să îi monitorizeze îndeaproape de puștii nigerieni și să îi poată ajuta cu sfaturi pentru a evolua ca fotbaliști. Cei trei nu au reușit să se impună la echipele de eșalon inferior la care au fost împrumutați.

Este, prin urmare, foarte greu de crezut că o formație angrenată în lupta pentru play-off cu șanse reale la titlu va apela pe parcursul stagiunii curente la serviciile lui Udosen, Bala sau Maapia.

ADVERTISEMENT

Cel mai probabil, Zeljko Kopic își dorește să vadă cu exactitate dacă nigerienii sunt capabili să o ajute pe Dinamo pentru următorul sezon, respectiv 2025 – 2026.

ADVERTISEMENT