Scene emoționante la căpătâiul lui Mircea Lucescu. Familia Iordănescu a mers la Arena Națională pentru a-și lua un ultim adio de la marele antrenor care, din nefericire, s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Anghel Iordănescu, cel care ani la rând i-a fost rival, a îngenuncheat în fața sicriului. Fiul său, Edi Iordănescu, a fost surprins consolându-l pe Răzvan Lucescu.
Mircea Lucescu s-a stins marți, 7 aprilie 2026, la ora 20:30, la Spitalul Universitar de Urgență București, la vârsta de 80 de ani. Internat de urgență pe 29 martie, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice a naționalei, „Il Luce” a suferit un infarct miocardic acut chiar în ziua în care urma să fie externat, iar starea sa s-a deteriorat rapid în zilele următoare, până când inima sa a încetat să mai bată.
Mii de oameni au mers pe Arena Națională pentru a-și lua adio de la unul dintre cei mai mari oameni pe care țara noastră i-a dat. Trupul lui Mircea Lucescu va fi depus vineri în Cimitirul Bellu, din Capitală. Toți cei care vor să îl conducă pe Il Luce pe ultimul drum sunt așteptați la ceremonie.
Decenii la rând, Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu au fost rivali în fotbalul românesc, Steaua contra Dinamo, „Generalul” contra „Il Luce”, însă au rămas prieteni apropiați. Miercuri, „Tata Puiu” a ajuns la Arena Națională pentru a-și lua ultimul rămas-bun. Acesta a îngenuncheat în fața sicriului și și-a sprijinit capul de catafalc, vizibil emoționat de moment. Fiul său, Edi Iordănescu, fost selecționer al României, a fost și el prezent la priveghi, unde a fost surprins consolându-l pe Răzvan Lucescu, fiul marelui antrenor.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/04/a.jpg)
„În primul rând, aș vrea să îmi permiteți să spun familiei condoleanțe. Dumnezeu să îl odihnească în pace și liniște. Familia, Răzvan, doamna Neli și toți ceilalți să treacă cu bine peste acest moment extrem de dificil. Pentru mine, personal, este un moment… mă vedeți împreună cu familia. Este un moment în care vrem să ne luăm rămas-bun de la un titan al fotbalului românesc, de la un monument al fotbalului românesc. Fotbalul românesc pierde astăzi un fost mare tricolor, un jucător de excepție, dar în același timp și unul dintre antrenorii cu care noi toți ne-am mândrit.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/04/b.jpg)
Ne-a adus multe bucurii și, din acest punct de vedere, îl consider înțeleptul fotbalului românesc. I-au trecut prin mână generații de fotbaliști. I-a format, i-a educat. Mircea Lucescu a avut întotdeauna grijă ca fotbaliștii de mare talent să aibă și o educație aleasă. Cred sincer că noi toți cei care ne luăm la revedere de la Mircea Lucescu nu o să îl uităm niciodată. Respect și recunoștință, Mircea Lucescu. Drum lin printre îngeri. Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a declarat Anghel Iordănescu la plecarea de pe Arena Națională.