Cu Cristi Chivu la bord, Inter Milano a decolat spre Los Angeles și e gata pentru Cupa Mondială a cluburilor. Turneul din SUA va avea loc în perioada 14 iunie – 13 iulie.
„Nerazzurri” vor intra în competiție pe 17 iunie, când vor da piept cu mexicanii de la Monterrey. Inter face parte din Grupa E, acolo unde au mai fost repartizate River Plate și Urawa Red Diamonds. Chivu vrea să adauge în vitrina de pe „Giuseppe Meazza” Cupa Mondială a Cluburilor, mai ales după ce Inter a ratat trofeul UEFA Champions League.
„Sezonul nu s-a terminat, pentru că avem această Cupă Mondială a Cluburilor. Trebuie să ne recuperăm energia mentală și să facem ceea ce o echipă de calibrul lui Inter ar trebui să facă la un Campionat Mondial.
Să ajungem până în finală și să încercăm să câștigăm trofeul. Cu toții trebuie să credem, să punem pasiune, să avem ambiție și entuziasm, pentru că sezonul nu s-a terminat încă.
Și trebuie să privim pozitiv spre stagiunea următoare”, a transmis Cristian Chivu, potrivit Passione Inter.
Cristi Chivu și-a completat rapid staff-ul tehnic după ce a fost numit antrenor principal la Inter. Singura enigmă era „secundul”, dar Chivu s-a decis și în această privință. Alesul lui Chivu este Aleksandar Kolarov (39 de ani), în prezent selecționer la naționala de tineret a Serbiei, după cum anunță sportal.blic.rs.
Kolarov și-a încheiat cariera la Inter în urmă cu trei ani. El a mai evoluat la grupări tari din Europa, precum AS Roma, Manchester City sau Lazio. Nu se știe deocamdată dacă fostul fundaș stânga va rămâne și selecționer la Serbia U21 sau dacă va rămâne doar în staff-ul lui Chivu la Inter.
Cristi Chivu a zburat spre LA cu un lot format din 23 de jucători, pe care i-a avut recent la pregătiri la Appiano Gentile.
Acestora li se vor alătura fotbaliștii care vin de la echipele naționale și care au primit câteva zile de pauză înainte de face joncțiunea cu coechipierii lor în California. Este vorba despre Thuram, De Vrij, Pavard, Carlos Augusto, Dumfries, Taremi, Lautaro, Asllani și Zalewski.