Fotbal international

Inter îşi blindează vedeta. Nou contract pentru Mauro Icardi, negociat de soţia lui!

11.09.2018 | 19:29
Inter isi blindeaza vedeta Nou contract pentru Mauro Icardi negociat de sotia lui

Inter îşi blindează vedeta. Mauro Icardi este bijuteria din acest moment din curtea echipei milaneze şi conducerea clubului nu vrea sub nici o formă să îşi piardă vedeta, care are are mare căutare printre cluburile de forţă ale Europei. Mauro Icardi este golgeterul lui Inter şi a avut o uriaşă contribuţie la revenirea nerazzurrilor în Champions League după ani buni de absenţă. Motiv pentru care şefii clubului să treacă la masa negocierilor cu agentul jucătorului în vederea unui nou contract. Gazzetta dello Sport scrie că drumul e deschis pentru încheierea în cel mai scurt timp a noului acord, care să meargă până în anul 2023, adică cinci ani de acum înainte!

Este o veste excelentă pentru suporterii lui Inter, care nu vor ca Icardi să plece de la Milano. Agentul jucătorului a negociat la sânge fiecare detaliu din noul contract şi are toate interesele să o facă, pentru că banii vor ajunge în familie. Mauro Icardi se află în aceeaşi situaţia ca Luka Modric, starul Croaţiei, pe care Inter l-a vrut insistent în această vară şi jucătorul ar fi agreat mutarea, dacă nu s-ar fi opus Real Madrid. Adică, agentul care îi negociază contractele este nimeni altcineva decât soţia sa, voluptoasa Wanda Nara. Icardi avea până acum un salariu de 4,5 milioane euro şi până în iulie acest an clauza de eliberare era de 110 milioane, lucru de care a vrut să profite Real Madrid, dar şi Chelsea sau Bayern Munchen au monitorizat atent situaţia.

Inter îşi blindează vedeta. Soţia jucătorului a rezolvat totul

Wanda Nara a cerut în noul contract un salariu fix de 8 milioane euro, dar va bate palma pentru 6 milioane la care se vor adăuga bonusurile. Şi tocmai aceste bonusuri au reprezentat subiectul cel mai fierbinte, pentru că de aici pot ieşi sume substanţiale. Gazzetta dello Sport susţine că s-a bătut palma şi acum se aşteaptă revenirea golgeterului de la meciul amical Argentina – Columbia, pentru a semna noul contract. Mauro Icardi a fost marele absent de la turneul final al Campionatului Mondial din Rusia, deşi marcase o căruţă de goluri pentru Inter. Fostul selecţioner al Argentinei, Jorge Sampaoli, nu l-a convocat şi sunt zvonuri care susţin că a făcut acest lucru la indicaţia vedetei Argentinei, Lionel Messi, care nu l-ar suporta pe Icardi din cauza soţiei acestuia, Wanda Nara. Wanda Nara a fost mai întâi soţia lui Maxi Lopez, după care a ajuns în braţele golgeterului lui Inter.

Mauro Icardi contract nou cu Inter. Soţia sa, Wanda Nara, a negociat contractul. Imagini cu Icardi şi familia
Mauro Icardi contract nou cu Inter. Soţia sa, Wanda Nara, a negociat contractul

Noul selecţioner al Argentinei, interimarul Lionel Scaloni, nu îl are la dispoziţie pe o perioadă nedeterminată pe Leo Messi şi a decis că a venit momentul rechemării la echipa naţională a atacantului lui Inter. Icardi a şi declarat că a fost foarte surprins de faptul că nu a fost convocat pentru turneul final al Campionatului Mondial din Rusia, dar a căutat să treacă peste acest moment neplăcut cu ajutorul familiei, alături de care a plecat în vară în mai multe direcţii în perioada de vacanţă. Acum Icardi are ocazia de a demonstra, marcând pentru Argentina, că Sampaoli a comis o mare eroare, care a afectat şi forţa echipei naţionale, eliminate încă din optimi, de către Franţa, viitoarea campioană mondială.-