Inter Miami se descurcă și fără Messi pe teren. Aceștia au câștigat fără probleme meciul împotriva celor de la Chicago Fire. Luis Suarez a fost autorul unei „duble” senzaționale.
Inter Miami a câștigat în deplasarea cu Chicago Fire cu scorul de 4-1. Prima reușită de pe tabelă a fost de fapt autogolul lui Salquist (25). Luis Suarez a majorat apoi scorul printr-o dublă de senzație (46, 65).
Koutsias a marcat golul de onoare pentru gazde (82), dar replica lui Inter Miami a venit în minutele de prelungire prin golul marcat de către Taylor în minutul 90+3.
La 37 de ani, Luis Suarez nu și-a pierdut simțul porții, „arma” letală cu care și-a consacrat numele în cariera sa de fotbalist. Uruguayanul a marcat de două ori în poarta lui Chicago Fire.
Primul său gol a venit după ce s-a demarcat perfect, iar apoi a marcat din unghi, din flancul stâng, direct la colțul scurt. Deși nu a șutat foarte puternic, a fost suficient pentru ca mingea să intre în plasă.
Cel de-al doilea gol a fost o reușită pe filiera „Barcelona”. Mai exact, Sergio Busquets a pasat către Jordi Alba, care a trimis mai departe la Suarez. Atacantul a fructificat faza exact cum o făcea și la echipa din Catalunia.
Inter Miami a câștigat și etapa trecută fără Messi pe teren. Atunci, echipa argentinianului s-a impus cu 2-0 în fața celor de la FC Cincinnati. Tot Luis Suarez a fost cel care și-a trecut în cont o „dublă”.
De asemenea, atacantul uruguayan a stabilit și un nou record. Mai exact, Luis Suarez a marcat cel mai rapid gol din istoria clubului. Reușita sa a venit la 30 de secunde după fluierul de start.
După 27 de etape, Inter Miami este liderul din MLS cu 59 de puncte. Echipa lui Messi mai are 7 etape de disputat în campionat, iar următoarea confruntare este cea cu Philadelphia, acasă.