Duminică, de la ora 21:45, echipa națională a României va întâlni Austria pe Arena Națională în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026. Duelul este unul foarte important pentru „tricolori”, iar din partea fanilor a existat un interes uriaș. FRF a dezvăluit câte bilete s-au vândut până acum.
Federația Română de Fotbal a dezvăluit că peste 35.000 de fani au achiziționat bilete pentru partida cu Austria din preliminariile CM. De asemenea, forul condus de Răzvan Burleanu a anunțat că suporterii care nu au cumpărat încă bilete o vor putea face începând de sâmbătă și de la casele de bilete de la Arena Națională.
„Vino alături de tricolori și de cei peste 35.000 de suporteri care și-au anunțat deja prezența! Începând de azi (n.r. sâmbătă, 11 octombrie), biletele pentru meciul România – Austria, partida decisivă în aceste preliminarii, sunt disponibile la casele de bilete de la Arena Națională.
Acestea sunt deschise azi până la ora 20:00 și duminică, în ziua meciului, între orele 12:00 și 22:15. Tichetele de acces se pot procura și online pe site-ul bilete.frf.ro”, a transmis FRF pe pagina oficială de Facebook a echipei naționale.
Austria este cel mai puternic adversar pe care echipa națională îl întâlnește în 2025, însă e posibil ca la meciul de pe Arena Națională să nu se înregistreze cea mai mare audiență din acest an, ținând cont de situația din grupă. Până acum, meciul la care au fost prezenți cei mai mulți spectatori, 49.413, a fost cel cu Bosnia din martie, pierdut de „tricolori” cu 0-1.
Apoi, la disputa din iunie cu Cipru, câștigată cu 2-0, au fost prezenți 45.324 de suporteri. Evident, asistența a scăzut pentru următoarele două partide, deoarece acestea au avut caracter amical. La disputa împotriva Canadei din septembrie, pierdută cu 0-3, s-au aflat pe stadion 29.125 fani. Cea mai redusă asistență a fost la întâlnirea disputată recent contra Moldovei, doar 11.232 de suporteri fiind prezenți pe Arena Națională.
După remiza dintre Cipru și Bosnia, 2-2, România are șanse reale la poziția a doua în grupă, care ar aduce un traseu mai facil la baraj. Dacă vor obține cel puțin un punct din partida cu Austria, elevii lui Mircea Lucescu își pot asigura locul 2 cu două succese în noiembrie, în partidele cu Bosnia și San Marino. România ar avea șanse la locul 2 chiar și cu un eșec contra Austriei, însă în acea situație e posibil ca poziția secundă să fie decisă la golaveraj între „tricolori” și reprezentativa Bosniei.
Matematic, România are încă șanse și la prima poziție în grupă, însă scenariul necesar pentru ca trupa lui Mircea Lucescu să realizeze această performanță este unul fantezist: „tricolorii” ar trebui să câștige toate cele trei meciuri rămase, Austria ar trebui să piardă cu Cipru și Bosnia, iar România să încheie grupa cu un golaveraj superior bosniacilor, cu care ar fi la egalitate de puncte.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/10/clasament-grupa-h-preliminarii-cm.jpg)