Conducerea lui Inter i-ar putea aduce lui Cristi Chivu un super fotbalist. Nico Paz, mijlocaș de doar 21 de ani, care face senzație pentru Como, dar care poate fi răscumpărat de Real Madrid oricând, pentru doar 10 milioane de euro, ar putea ajunge la Milano în vara viitoare pentru o sumă de aproximativ 60 de milioane de euro.
Nico Paz este un mijlocaș extrem de talentat, de naționalitate argentiniană, care se află la al doilea său sezon pentru echipa antrenată de Cesc Fabregas, Como. În 35 de meciuri în sezonul precedent, tânărul star din Serie A a înscris 6 goluri și a oferit 8 pase decisive. În actualul sezon, după doar 7 meciuri jucate, Paz are deja 4 goluri și 4 pase de gol, iar în ultimul meci contra lui Juventus a înscris și a oferit o pasă de gol, în victoria echipei sale cu scorul de 2-0.
Nerazzurri îl plac de mult pe „decarul” lui Como, iar vara viitoare ar putea fi momentul în care Inter să acționeze. Cotat la 55 de milioane de euro acum, Nico Paz a fost cumpărat de Como de la Real Madrid cu 6 milioane de euro, însă cu o clauză prin care „los blancos” îl pot readuce oricând la echipă pentru doar 10 milioane de euro. Madrilenii au făcut o super-afacere, întrucât formația lui Cristi Chivu este gata să le ofere nu mai puțin de 58 de milioane de euro în schimbul său.
Vicepreședintele lui Inter Milano, Javier Zanetti, a luat cina cu tatăl său, Pablo Paz, în urmă cu un an, iar cei doi păstrează o legătură strânsă, având în vedere că au jucat împreună pentru naționala de fotbal a Argentinei. Inter ar fi luat deja contact cu tot anturajul fotbalistului pentru a se putea ajunge rapid la o înțelegere, depășind orice fel de concurență, anunță Gazzetta dello Sport.
Inter nu este în cea mai bună situație financiară în acest moment și tocmai din această cauză nu și-a permis să aducă mari vedete la echipă în această vară pentru Cristi Chivu. Cu toate astea, fostul internațional român s-a descurcat cu ce i s-a oferit și și-a adus câțiva jucători care chiar au confirmat, deși nu au fost plătite sume exorbitante pentru ei.
Inter a plătit 23 de milioane de euro pentru Ange-Yoan Bonny de la Parma și 14,6 milioane de euro pentru Petar Sucic, doi jucători care au ajutat echipa foarte mult până în acest moment al sezonului. Totodată, el l-a adus la echipa mare pe Pio Esposito, care deși nu spunea multe, s-a dovedit a fi un tânăr atacant ce i-ar putea lua locul oricând lui Marcus Thuram sau Lautaro Martinez. Pe lângă cei trei, Inter a mai plătit sume importante pe doi jucători, care nu au confirmat până în acest moment: Andy Diouf (20 de milioane de euro de la Lens) și Luis Henrique (23 de milioane de euro de la Marseille).
Deși a fost puternic contestat după primele trei meciuri din Serie A, Cristi Chivu a arătat că echipa sa practică un fotbal extrem de plăcut, iar rezultatele din ultimele meciuri vorbesc de la sine, atât cele din competiția internă, cât și cele din Champions League.
Inter a ajuns la șapte victorii consecutive în toate competițiile, iar fotbalul propus de Chivu este unul mult mai iubit de fani decât cel din trecut, atunci când Simone Inzaghi dicta stilul italian jucătorilor milanezi.
În ultimele șapte meciuri, Inter a înregistrat șapte victorii și un golaveraj uluitor de +16 (18-2). Printre victimele lui Cristi Chivu se regăsesc și celelalte echipe la care el a activat ca jucător. Inter a învins-o cu 2-0 pe Ajax, în Champions League, și cu 1-0 pe Roma, în Serie A. În celelalte două meciuri din Liga Campionilor, italienii au defilat, învingând Slavia Praga cu 3-0 și Union Saint-Gilloise cu 4-0, iar în următorul meci o va primi pe Kairat Almaty pe „Giuseppe Meazza”.