Life

Interviu. Tania Popa vrea să iasă la pensie: „Am făcut tot ce și-ar putea dori o actriță într-o carieră”

Tania Popa vorbește cu sinceritate despre momentul în care se va retrage de pe scenă. Actrița își dorește cu ardoare să iasă la pensie pentru aș petrece cât mai mult timp cu familia ei.
11.03.2022 | 19:05
Interviu Tania Popa vrea sa iasa la pensie Am facut tot ce siar putea dori o actrita intro cariera
Actrița Tania Popa nu vrea să urce pe scenă până la finalul vieții și se gândește deja la pensie. Sursă foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Tania Popa (49 ani) este o apariție de senzație pe scenă. Carismatică și mereu cu zâmbetul larg pe față, actrița parcă nu a cunoscut niciodată deznădejdea. Fericită în viața personală și împlinită în carieră, nu lasă impresia că ar mai avea nevoie de ceva și admite că niciun obstacol nu o poate învinge.

Tania Popa visează să se pensioneze

Pe Tania Popa am găsit-o la teatru, unde, în exclusivitate pentru Fanatik.ro, a mărturisit că vrea să iasă la pensie, dar a vorbit și despre copiii ei, despre povestea fascinantă de dragoste pe care o trăiește cu soțul mai tânăr și a criticat dur vedetele din showbiz-ul autohton. De asemenea, a vorbit pentru prima oară despre proiectul grandios pe care îl are la teatru.

ADVERTISEMENT
Tania Popa la Teatrul Elisabeta
Tania Popa la Teatrul Elisabeta

Tania Popa, ambiție dusă la extrem

Îți poate bulversa cineva vreodată permanenta buna dispoziție? 

– Da! Sigur… Eu mă înfurii și mă enervez, dar se întâmplă foarte, foarte rar. Să știi că eu singură îmi creez starea asta de bine pentru că nu văd rostul să fiu supărată, îmbufnată sau nefericită, pentru că nu sunt… și atunci mi-e simplu să fiu așa.

Ești ambițioasă? 

– Da, dar cu limite, evident. Unde știu că merită să fiu ambițioasă sunt până la Dumnezeu ambițioasă, unde nu, nu mă chinui.

ADVERTISEMENT

Cum erai în copilărie? 

– Exact așa! Exact la fel eram! Poate nu atât de zâmbăreață, pentru că probabil nu înțelegeam eu prea multe din viață, dar energie, optimism, pozitivism, am avut dintotdeauna. Prietenii mei din copilărie, care mă știau de atunci și m-au revăzut acum, toți au exact aceeași chestie: „Nu te-ai schimbat deloc!”.

Cum ți-ai descoperit talentul? 

– Eu nu mi l-am descoperit… l-au descoperit alții probabil, pentru că niciodată în copilărie nu-mi puneam problema de ce tot timpul pe mine mă pun să recit, să cânt, să mă urc pe scăunel și să fac glume… probabil simțeau ei ceva de atunci, dar eu niciodată n-am zis: „Wow, am un talent și o să fiu actriță!”, nu… a curs valul. E o poveste răscunoscută, că am dat la actorie că trebuia mai puțin să învăț pentru admitere. Asta a fost strategia mea: „Ia să văd unde, unde aș învăța mai puțin… acolo! Acolo mă duc!”.

ADVERTISEMENT

Ai fost o adolescentă rebelă? 

– Nu! Să știi că am fost una foarte… în primul rând învățam foarte bine și învățam bine, nu că studiam mult acasă, aveam memoria foarte bună de pe atunci. Eu puteam și la școală să vin fără temele făcute. Întrebam ce temă avem pentru azi, aruncam ochii peste temă și în timpul ăsta ridicam mâna și dacă ziceau: „Tania, treci la tablă!”… trei fraze și le desfăceam în o sută de fraze… probabil le povesteam foarte frumos. Învățam foarte bine! Eram super activă în tot ce se întâmpla, toate sâmbetele ocupate cu toate evenimentele din școală, eu eram acolo. Asta tot am descoperit mult mai târziu după ce am plecat de acolo, am fost un fel de lider la școală. Ca-n filmele americane, fetele populare, numai că eu nu eram piți populară, eu eram aia bătăioasă, băiețoasă și foarte corectă, foarte corectă, asta dintotdeauna, defectul ăsta îl am.

Tania Popa, despre părinții ei: „Nu prea aveau ei nicio putere asupra mea, eu decideam pentru mine, categoric!”

Te-au lăsat părinții să-ți alegi drumul în viață singură? 

– Da! Pentru ei era important, în general pentru părinții basarabeni, să fii la o facultate să nu te faci de râs când te duci pe la petreceri… să zică: „Ce face fata ta? E la facultate!”, dar unde mă duc și ce… nu prea aveau ei nicio putere asupra mea, eu decideam pentru mine, categoric!

ADVERTISEMENT
Tania Popa
Tania Popa pe scenă la Teatrul Elisabeta

Ai regrete? 

– Foarte multe, dar nu știu…  Uite în trafic, eu nu mă plictisesc niciodată pentru că mă gândesc la foarte multe lucruri și nu mă enervez pe motiv că e aglomerație. M-am gândit de multe ori dacă aș da timpul înapoi ce aș schimba… Și mă ia valul! Zic, mamă… aș schimba și aia, și aia… vai, n-aș face aia… mamă, aș face aia… După care îmi dau seama că eu din toate greșelile și tot ce regret eu, am învățat. Am învățat și unele m-au întărit, unele m-au calmat, unele m-au făcut să nu mai fac greșeala aia… adică, nu cred că aș schimba nimic din multele mele regrete.

ADVERTISEMENT

Cea mai mare dorință a Taniei Popa era să devină creator de modă

Dacă nu te făceai actriță, ce altceva te vedeai? 

– Eu m-am văzut dintotdeauna, și acum, și în trecut… este marea mea dragoste și va fi totdeauna, aș fi vrut să fac o școală de design vestimentar.

Și ce te împiedică? 

– Nu acum la 50 de ani… nu! Să știi că sunt autodidact foarte bun și tot ce am învățat, pentru că fac haine și le fac la nivel profesionist, am învățat singură. Am studiat, am greșit de o mie de ori și a mia una oară mi-a ieșit și de acolo am tot urcat. Nu, dacă trebuia, trebuia să o fac atunci la 17 ani când am terminat școala. N-am făcut-o atunci pe motiv că era facultatea foarte departe, era nevoie de bani și așa mai departe. N-am făcut-o, ăsta e unul din regretele mele. Dar mă bucur că pot oricum să fac ce-mi place, ca și pasiune.

Ai putea măcar să-ți faci o colecție… 

– Categoric! Asta de mult, de mult vreau și am un singur dușman în toată chestia asta, timpul, care nu îmi permite deocamdată, dar mă bucur că pot să creez haine, să-mi fac mie ce vreau eu, deoarece pentru cliente de multe ori fac ce vor ele, dar îmi doresc enorm de mult și n-o să ies la pensie până nu o să fac o colecție pe podium. Visul meu este să apar la final, eu nici nu mă gândesc ce colecție, vreau să apar la final să fac și eu ca marii creatori.

Ce designer îți place cel mai mult? 

– Să știi că eu admir și dacă am ocazia, nu fac excesiv, dar dacă am ocazia, achiziționez haine de la designeri români. Îmi place chestia asta așa, noi cu ai noștri. Dar din afară sunt foarte mulți… Îmi place eleganța Dior-ului, Chanel îmi place probabil din cauza poveștii pentru că am citit cartea, am văzut mai multe variante de film. M-ai luat repede, dar sunt mulți. Nu sunt neapărat cu astea care îți sar în ochi. Îmi place genul minimalist în viața de zi cu zi, lucrurile foarte lejere, foarte purtabile, dar când am un covor roșu sau concertele în care cânt, eu am o vorbă că la concerte trebuie neapărat să strălucesc la propriu că dacă vocea nu mă ajută în seara aia, lumea să zică: „Doamne, dar ce strălucea! Ce sclipitoare era!”. Pe covor roșu îmi place să fie apariție, să zică lumea wow!

Tania Popa, îndrăgostită nebunește de soțul ei mai tânăr

Cum ești în viața personală? 

– La fel! Doamne, eu mi-am găsit perechea de cizmă, bărbatul meu este exact ca mine. La noi sunt spectaculoase și certurile, și discuțiile în casă, și tot… Noi când ne întâlnim cu prietenii, noi imaginează-ți vorbim în același timp, pentru că vorbim aceleași lucruri, pentru că noi știm totul, suntem ca două babe care ca în bancul ăla au stat 20 de ani la pușcărie, au ieșit și mai vorbesc. Exact așa suntem! Și la noi, uite, ca să-ți dau un exemplu să înțelegi cum suntem noi acasă, și cum sunt eu de fapt acasă, avem fini care sunt foarte calmi, liniștiți, la ei e tot timpul pace și ei de felul lor sunt așa și când intrăm noi pe ușă, ei tot timpul zic: „Ce dor ne-a fost de puțină gălăgie și agitație!”. Așa suntem, dar în atelier pentru că acolo e lăcașul meu unde ai mei de acasă nu prea pătrund pentru că nu dau voie, nu trebuie să miște niciun ac, nimic. Acolo am muzică, este calm, liniște, sunt cu zâmbetul până la urechi și sunt foarte meticuloasă, știu fiecare loc, tipicară, acolo sunt tipicară, trebuie să știu dacă am luat nasturele ăsta, nu l-am folosit, îl pun fix în același loc, nimic nu se aruncă, nu e haos.

Cum îl descrii pe soțul tău? 

– Eu în varianta masculină. Sună așa ca o nevastă care își laudă soțul, dar, la modul cel mai serios, e dintre cei mai deștepți, este foarte isteț. Nu există pentru el un lucru pe care nu poate să-l facă și dacă nu știe să-l facă, zice dă-mi puțin timp, caută cum zice el Google. Știe absolut în orice domeniu să se descurce, uneori chiar sunt geloasă că prietenii mei uneori îl sună mai mult pe el. E și frumușel și știe să mă pună pe mine în valoare tot timpul când suntem la evenimente.

Nu este gelos? 

– Nu! Eu pentru el sunt pe piedestal, sunt cea mai cea mai… adică nu sunt pusă în valoare, adică nu mi se dă locul care ar trebui să mi se dea… vorbesc de partea profesională a mea și știe unde, ce, cum să facă. Și ce mai admir eu la el și nu am eu… eu sunt mai diplomată, el spune exact ce gândește, chiar dacă rănește. Dar uneori este mult mai bine așa. Eu sufăr foarte tare că nu spun exact ce mă doare, țin în mine ca să nu supăr, să nu jignesc pe cineva, dar unii să știi că ar merita chestia asta. Dar el este așa și este un tată, și un om de casă cum rar mi-a fost dat să văd. Este cu educația… eu sunt flower power… libertate, fericire, distracție. El este să educe, tu când pleci de acasă trebuie să știi să-ți faci curățenie, să știi să-ți gătești, să știi cum să-ți pui lucrurile, să te descurci acolo… el asta face chiar dacă este uneori un pic mai dur, dar el asta face și mi se pare fantastic să ai răbdare să fii în adevăratul sens al cuvântului părinte. E iubirea vieții mele după copii, locul doi!

Cum sunt copiii tăi? Îți seamănă? 

– Nu! Dar culmea e, când erau mici, și Daria, și Slavic erau așa, energie debordantă, veselie, glume… Și ușor, ușor când cresc, Daria nu mai vrea să fie în centrul atenției, cu toate că ea a făcut reclame, a jucat în filme, a jucat în piese de teatru, nu… este introvertită, acum nu știu cum e între prieteni, dar nu-i place agitația. Ăsta micul la fel, să-l lăsăm în pace, să nu-l întrebăm, să nu-l agităm, să-l lăsăm acolo. Au început să fie un pic altfel, dar totuși sunt copii independenți, mă bucură foarte tare, se descurcă fără probleme acasă, noi de mici i-am lăsat singuri. Am considerat că îi ajutăm să le fie mai ușor în viață cu chestia asta.

Cum este viața ta profesională acum? 

– Cred că sunt printre puținii care s-au bucurat foarte tare de anul ăla în care am fost închiși total, mă rog, un an a fost suficient, pentru că într-adevăr am respirat și m-am odihnit. Și uneori n-am făcut absolut nimic că nu aveam voie, uneori am făcut exact ce-mi place și niciodată n-am avut timp pentru asta. Acum am revenit la normal, adică am repetiție, repetiție, filmare, filmare, interviu, spectacol, repetiție, încontinuu, un haos total și așa să știi că am fost de când am venit în România pentru că am intrat foarte repede în pâine. Un pic m-am mai relaxat de când l-am cunoscut pe Slavic, Slavic mare, că pe amândoi băieții îi cheamă la fel și e aberant, dar așa îi strig prin casă, Slavic mare și Slavic mic sau „pui” sunt amândoi. Deci, de când l-am cunoscut pe Slavic mare, un pic s-a mai relaxat viața mea, mi-a mai luat din povara casei, grijilor sau mă ajută pentru că suntem asociați. Suntem parteneri în ce fac eu, el îmi impresariază concertele, spectacolele private ale mele. El se ocupă de foarte multe chestii administrative la care eu sunt praf. E un manager adevărat pentru mine.

Uneori, când plecăm de la șapte și jumătate din casă și la douăsprezece ne oprim să mâncăm undeva și am făcut ce trebuia să facem în trei zile, să știi că de foarte multe ori, noi pe noi, ne felicităm, ce echipă suntem, ce le-am rezolvat pe toate, ce bine le facem noi… Da, așa suntem! Cred că de aceea și funcționează de atâția ani, 14 ani facem.

Ce proiecte ai acum? 

– Sunt într-un nou proiect la Teatrul Național unde sunt cu cartea mea de muncă, cu pensia cum îmi place să spun, și îmi place de mor piesa, se cheamă „Bolta” o pune Gelu Colceag, curajos, treisprezece femei în distribuție, și am un rol absolut superb, asta ce fac la Teatrul Național, pe lângă celelalte două spectacole pe care deja le joc. La Teatrul Elisabeta unde sunt, culmea e că nici nu pot să zic a doua mea casă, aș putea să zi prima casă pentru că eu cel mai mult timp aici mi-l petrec artistic, am cele mai multe spectacole aici. Și acum o să iasă pe 31 martie, avem premiera următorului proiect în care eu sunt și regizoare, primul a fost „Ghici cine te sună?!”… Ca regizoare am făcut și „Figuranta” de la Teatrul Național, am mai făcut aici „Probleme la mansardă” care nu se mai joacă din alte motive și acum este acest spectacol care se numește „Despre dragoste cu ură”, mi se pare un titlu atât de apetisant pentru public, clar or să fie curioși. Textul este al lui Andreas, de ceva timp lucrez cu Andreas, îmi place mult de tot cum se prezintă el ca și dramaturg, el nu se numește așa, dar mie așa îmi place să-i spun, pentru că Andreas este dramaturg pentru că „Figuranta” el a scris-o și a făcut ceva ce lumea nu se așteaptă de la el știindu-l cu texte de la iUmor, „Mă mut la mama!” și totul pe glumă, iată că a făcut un text wow, cu dramă pentru actriță, cu umor și tragedie, râsul plânsul, iar acest text este la fel.

Tania Popa dezvăluie amănunte în premieră despre noul ei proiect

– În primul rând că este pentru oameni… oamenii nu mai vor complicații, metafore, filozofie, sunt bune și alea, dar lumea mai ales după tot ce se întâmplă acum în lume, nu vezi, vine ca un tăvălug, una peste alta, ba Covid, ba război, una peste alta… Și lumea are nevoie de chestii simple, de viață, să verse o lacrimă, nu să-și pună problema, dar ce a vrut să zică, nu. Exact așa este textul „Despre dragoste cu ură”, mă bucur enorm de mult că lucrez cu colega și prietena mea, pot să-i zic prietena mea, ne-a revăzut după atâta timp, Aura Călărașu, pe care lumea clar a îndrăgit-o din serialul Vlad, să joci o oarbă mi se pare extraordinar de greu, ea și Pacino, și o felicit pentru ce a făcut, și cu Cristi Iacob, cu care am mai lucrat și îmi place, este unul dintre cei mai generoși parteneri. Și Andreas cu mine, noi suntem gașca. Doamne, abia aștept, suntem acum în focuri.

Ai limite în cariera ta? 

– Nu! Cerul mi-e limita… Nu fac absolut orice gratuit pe scenă. Pe scenă de exemplu nu pot să mă dezbrac, nici când eram tânără și arătam bine nu puteam pe scenă să mă dezbrac. Sunt pudică, am fost dintotdeauna și acum încă mă înroșesc, mă îmbujorez. Așa sunt! În film am făcut-o și dacă este motivat și absolut necesar o fac pentru că asta mi-e meseria. Dar nu fac compromisuri, nu prea fac compromisuri în meseria asta. Dar așa ca și actriță sunt dispusă să încerc orice gen de rol. Când te faci actriță îți asumi acest risc.

Ce-ți dorești pe plan profesional? 

– Să ies la pensie! Și să știi că nu este un răspuns neadevărat, este foarte sincer. Mai am până la pensie, mai am de făcut câteva lucruri, dar îmi doresc acel moment pentru că sincer am făcut tot ce și-ar putea dori o actriță într-o carieră să încerce să face, adică nu mai am curiozități pentru că am lucrat foarte mult și foarte intens și îmi doresc timp pentru familie, pentru mine, pentru soț, avem planuri mari, vrem să vedem toată lumea și pentru asta trebuie să fiu în forță. Așa că dacă o să joc pe scenă până la 90 de ani, că mă văd în stare, n-o să mai am timp clar să văd lumea și îmi doresc foarte tare lucrul ăsta. Așa că o să mai lucrez intens 13 ani sau cât mai am eu până la pensie.

„Îmi pare foarte rău pentru cei care cred că oamenii de acasă sunt proști, imbecili și le plac numai proștii, curvele, și scandalurile, înjurăturile, și măscările!”

Ce părere ai despre showbiz-ul din România? 

– Sincer… Showbiz-ul înseamnă tot ce ține în mod special de televiziune și asta pentru că teatrul nu putem să-l numim showbiz, chiar dacă mai jucăm și noi în „șușe” cum se zice la noi, dar nu e showbiz. Am o părere proastă, foarte proastă pentru că la noi… pe mine dacă mă numește cineva din greșeală „vedetă”, mă supăr pentru că „vedete” la noi este un termen pentru altfel de persoane, nu pentru artiști. Totul, totul este să se uite cel de acasă și îmi pare foarte rău și îți mulțumesc că îmi dai ocazia să spun lucrurile astea, îmi pare foarte rău pentru cei care cred că oamenii de acasă sunt proști, imbecili și le plac numai proștii, curvele, ăsta e un cuvânt din vocabular nu zic nimic urât, și scandalurile, înjurăturile, și măscările.

„Lumea asta este în general ruinată și stricată de prostime.”

– Nu e adevărat! Oamenii de acasă dacă noi îi educăm treptat, treptat pot să se uite și la lucruri frumoase, pot să fie chiar curioși după ce văd ceva la televizor, să se ducă să-și cumpere o carte. Lumea asta este în general ruinată și stricată de prostime. Omul cu cât este mai citit, mai cult, mai destupat la minte, cunoaște mai multe, nu poate să facă atâtea tâmpenii și atâtea imbecilități pe lumea asta. De aceea mă supără foarte tare tot ce se întâmplă în showbiz pentru că am putea să servim și lucruri de calitate și frumoase. Am zis-o, m-am răcorit acum!

Ce vedete din România te deranjează mai exact? 

– Nu, n-o să spun în primul rând că mi-e frică să nu le greșesc numele, că nu prea cunosc și nu prea urmăresc acele emisiuni unde sunt pe bandă rulantă non-stop. Dar eu sunt absolut convinsă că lumea știe la cine mă refer.

Ai actori cu care nu-ți place să joci? 

– Da, sigur că da! N-o să dau nume, dar am! Și am actori cu care nu vorbesc, adică nici măcar: „Bună! Bună!”, pe motive foarte bine întemeiate, dar când sunt pe scenă, nu există. Pe scenă sunt, chiar mă laud cu chestia asta, mi se pare o calitate, cunoscându-mi colegii de meserie, sunt un partener foarte bun, sunt foarte profesionistă. Niciodată nu o să dau cum se zice la noi, nu o să dau la gioale partenerului, nu o să umblu la dulap, adică atunci când cineva își face un moment eu să atrag atenția asupra mea, nu. Și chiar dacă nu-mi plac anumiți colegi sau nu le vorbesc în viața de zi cu zi, pe scenă dacă trebuie să îl iubesc, să-l sărut sau să fiu duioasă cu el, așa o să fac și nimeni din sală nu se va prinde că nu-l suport. Asta e!

Avem o meserie foarte grea, foarte grea din punctul ăsta de vedere! Și e foarte grea și din celălalt punct de vedere, avem noi o vorbă, nu vii la muncă decât dacă ai murit și ai anunțat din timp. Cam asta presupune, nu contează tragediile din viața noastră, nu contează durerile noastre fizice, psihice.

Întregul interviul îl puteți vedea în video-ul de mai sus.