Interviu Bölöni, necruțător: “Cine dracu’ suntem noi, să cerem dispensă pentru fotbal când oamenii mor? Și dacă se pierd banii de la televiziuni, ce? Să plătească federația diferența!”

Apelul telefonic al reporterului îl găsește pe Laszlo Bölöni la birou, aplecat deasupra unei coli de hârtie, cu creionul în mână, în timp ce se străduiește să dea contur șlefuit unei fraze din cartea sa autobiografică. “Vrei să auzi ce ascult eu acum?”, întreabă antrenorul pe neașteptate, în mijlocul conversației. “Stai puțin, să dau mai tare!”. După câteva secunde, în receptor se revarsă un tril: Loți ascultă un concert de nai al lui Gheorghe Zamfir.

Discuția cu fostul internațional tricolor și câștigător al Cupei Campionilor cu Steaua, azi antrenor la Anvers, cu care se află pe locul 4 în Belgia, alunecă lejer dintr-un subiect în altul. Bölöni acceptă destul de greu să-și spună punctul de vedere, afirmă că de fiecare dată lucrurile spuse de el s-au interpretat în feluri care nu i-au plăcut. Se enervează însă când ajungem la subiectul presiunilor pe care destui conducători de cluburi din Liga 1 le fac pentru ca sezonul să se reia mai devreme – eventual cu o dispensă din partea guvernului.

Bölöni îndrăznește să spună lucruri pe care mai toți antrenorii și jucătorii din România le gândesc, dar n-au curajul să le rostească în fața șefilor federației și ai cluburilor:

– viața unui om e mai importantă decât un meci de fotbal sau decât o tranșă de bani de la televiziune,

Digi24.ro

Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze

– fotbalul n-are dreptul să ceară favoruri când absolut toți ceilalți suferă,

– federația și liga ar trebui să găsească soluții pentru a compensa eventualele pierderi din contractul pentru drepturile TV. Și, de ce nu, “să bage mâna în buzunar”.

În schimb, după cum se știe, LPF a decis sâmbătă, de comun acord cu șefii de cluburi, să înceapă pregătirile echipelor pe 15 mai, iar pe 5 iunie să reia campionatul.

Alte idei pe care Bölöni și le asumă ca fiind contondente, dar necesare pentru stoparea crizei, ar fi

• înghețarea sau comprimarea sezonului,
• anularea meciurilor de baraj (în care e implicată și România) pentru turneul final al Euro 2020, iar competiția să se joace cu 4 sau 8 echipe mai puțin,
• aplicarea aceleiași măsuri și în privința Mondialului din Qatar, dacă se impune acest lucru,
• prelungirea anului competițional 2019-2020 chiar până în septembrie, ca soluție, dacă se insistă pentru finalizarea sa,
• sezonul 2020-2021 să se reia imediat, fără pauză, după terminarea celui actual, și disputarea unui mare număr de meciuri pe parcursul iernii, atât cât este posibil.

Digisport.ro

"S-a terminat!" Presa catalană nu a avut milă de Istvan Kovacs. Cuvinte greu de digerat pentru centralul român

Citiți mai jos un dialog care a început cu un om povârnit asupra unei coli de hârtie, rotindu-și creionul între degete, și încheiat o oră și 15 minute mai târziu, cu un verdict despre Facebook, după o raită prin istoria glorioasă a fotbalului românesc – pe când naționala mergea la Euro pe când se calificau doar 8 echipe -, prin nivelul de organizare atins în Occident și prin tenebrele rețelelor de socializare.

“Până la urma-urmei, ce dracu’ este fotbalul? Este nimic! Este nimic față de o viață, față de o epidemie, față de pericolul de a muri”

Bună ziua, domnule Bölöni. Mă gândeam, zilele acestea, dacă ați profitat de pauza asta forțată ca să terminați cartea autobiografică…

– Uf, nu mă mai întreba, parcă mi-ai înfipt un cuțit în inimă. Înaintez greu, sunt într-o criză de inspirație. Am ajuns la meciul cu Suedia, din 1983 (n.r. – 1-0 pentru România, pe “Rasunda” din Stockholm, gol Cămătaru în minutul 29, acea victorie i-a propulsat decisiv pe tricolori spre turneul final al Euro 1984). Încerc să explic ce a schimbat Lucescu (n.r. – Mircea Lucescu era atunci selecționerul naționalei României) în tactică pentru acel meci, comparativ cu cel contra cehilor (n.r. – înaintea acestei partide, tricolorii pierduseră cu 0-1 acasă, cu Cehoslovacia). Deja de vreo două zile mă gândesc la fraza asta!

Tuturor celor care scriu li se întâmplă asta. Probabil că foaia albă este cel mai mare dușman al scriitorilor și al jurnaliștilor – pe vremuri, pentru că acum se scrie la computer.

– Eu prefer să scriu de mână. Originalul îl scriu pe foaie, cu creionul. Abia când e totul gata transcriu pe computer.

Când credeți că e gata cartea?

– Nu știu. Vă anunț eu. Ține de inspirație!

Știu că aveați obiceiul să alergați, să faceți jogging în fiecare dimineață. Cum vă descurcați acum, în perioada de carantină?

– Am norocul să locuiesc într-un imens parc închis de proprietar. Am unde să alerg. Dacă înconjor parcul, am o pistă de vreun kilometru și jumătate.

Nu vă oprește poliția? Nu vă trebuie o declarație, ceva?

– Nu. În Belgia nu s-a introdus treaba asta. În Franța, da, îți trebuie o autorizație să ieși din casă. Aici, nu.

Și în România e nevoie de o declarație semnată.

– Și aici te poate opri poliția, să te întrebe încotro.

“Pentru mine, viața mamei mele, la 96 de ani, este mai importantă decât subvenția televiziunii la oricare club din România! Nu mă interesează, pur și simplu!”

Cum gestionați la echipa dumneavoastră această criză apărută pe neașteptate? Este, din știința mea, o situație unică la nivel mondial în istoria fotbalului. Campionatele au mai fost întrerupte din diverse cauze, dar nu sub amenințarea unei pandemii. Este un risc suplimentar pentru fotbaliști, care se pot infecta la antrenament, apoi merge acasă și infecta propriile familii și apropiații.

– Acum, e inimaginabil, după părerea mea, să se facă antrenamente colective în această perioadă. Nu este normal să spui că trebuie să nu ieșim la anumite ore, să avem grijă în magazine și așa mai departe, iar noi, pentru că, vezi-Doamne, este fotbalul la mijloc, să mergem la antrenament. Până la urma-urmei – poate voi fi atacat pentru treaba asta -, până la urma-urmei, ce dracu’ este fotbalul? Este nimic! Este nimic față de o viață, față de o epidemie, față de pericolul de a muri. Fotbalul, în asemenea momente, nu poate să fie atât de important ca noi să ne dăm cu părerea. Am auzit niște băieți care-și dădeau cu părerea cum trebuie făcut și care dădeau sfaturi guvernului și președintelui. Hai să fim serioși! Să stăm în banca noastră și să înțelegem că fotbalul nu este cel mai important lucru din viață. Spune treaba asta unul care toată viața mea am petrecut-o în fotbal. Știu foarte bine ce înseamnă fotbalul.

Cum se pot face antrenamente?

– Acum, în ce privește antrenamentele: dacă nu poți să faci antrenamente colective, ce-ți rămâne? Îți rămân antrenamentele individuale.

“Pun întrebarea: bine, dar este fotbalul așa de important, este interesul… Sunt plățile televiziunii așa de importante încât să fim obligați… Viața unui om este mai importantă decât nu știu câte milioane! Pentru mine, viața mamei mele, la 96 de ani, este mai importantă decât subvenția televiziunii la oricare club din România! Nu mă interesează, pur și simplu!” – Laszlo Bölöni despre presiunile făcute de șefi de cluburi din Liga 1 pentru a se relua mai repede campionatul

Din momentul în care s-ar ridica restricțiile…

– Iarăși, este conceput altfel… Sau eu concep altfel lucrurile: cu ce drept te chem eu pe tine să vii la antrenament? Cu ce drept? Când guvernul a spus “nu”! Atunci eu, X, Y, Z, cu ce drept te oblig sau îți cer să vii la antrenament? Și dacă -Doamne-ferește, foarte puține șanse sunt – dar dacă, totuși, cineva se îmbolnăvește și dă boala mai departe și… Nu știu, moare cineva! Dar declanșăm astfel 10 îmbolnăviri care costă bani, care costă efort, care riscă viața unor oameni. Cum răspundem noi la un asemenea lucru? Deci, când vorbim despre antrenament, trebuie să ne gândim cu picioarele pe pământ și cu creierul acolo unde trebuie să fie. Așa văd eu.

În România sunt conducători de cluburi care militează pentru un demers la guvern, să se ceară o dispensă ca să se poată relua antrenamentele și meciurile din Liga 1 în luna mai. Chiar data de 14-15 mai era susținută de unii.

– Dar asta vreau să spun: de ce să dea dispensă guvernul sau altcineva pentru fotbal?

Pentru că mai au de luat niște bani din drepturile TV. Vreo 2,2 milioane de euro…

– Dar pe cine dracului interesează banii aceia de la televiziuni?

Pe ei! Pe conducătorii de cluburi.

– Dar pe cine dracu’ interesează oricare conducător de club atunci când maică-ta poate să moară din cauza asta?  Sunt acum dur în formulare! Și eu sunt atins în această treabă! Dar, până la urma-urmei, pun întrebarea: bine, dar este fotbalul așa de important, este interesul… Sunt plățile televiziunii așa de importante încât să fim obligați… Viața unui om este mai importantă decât nu știu câte milioane! Pentru mine, viața mamei mele, la 96 de ani, este mai importantă decât subvenția televiziunii la oricare club din România! Nu mă interesează, pur și simplu! Ori este ordine, ori nu este ordine! Cum adică, să dăm o aprobare de a cumpăra Dacie, cum era pe vremea mea?

Da…

– Și dăm aprobare ca nu-știu-unde să facem antrenament! Și dacă mă îmbolnăvesc eu, jucătorul, sau mă îmbolnăvesc eu, președintele… Că eu, președintele, pot să stau în izolare, în afara problemei. Dar ăla, jucătorul, care trebuie să meargă pe teren, de ce trebuie să-și pună, eventual, viața în pericol? De ce?

Sunt niște întrebări foarte bune.

– Mult mai profund trebuie văzută treaba aceasta.

“Ce poți să faci în situația asta? Tehnică individuală, jonglerii, pasă lungă… Dar aici intervine altă problemă, trebuie să atingi mingea doar cu piciorul”

În perioada asta cum organizați pregătirea individuală a jucătorilor de la Anvers?

– Noi avem acest sistem cu Polar, cu GPS, prin care facem programul de alergare a jucătorului, apoi el îl execută de unul singur. La sfârșitul săptămânii sunt convocați la 15 minute unul de altul, individual, într-un anumit loc, vin, își depun Polarul într-un anumit loc, merg acasă, apoi vine preparatorul fizic, reîncarcă din nou dispozitivele, a doua zi se întoarce jucătorul și pleacă de acolo cu un nou program de pregătire. Pentru că la dispozitivele astea rezistă vreo 8-9 zile bateria. Apoi reluăm circuitul. Noi suntem la a patra convocare în care am făcut anumite alergări, știm exact ce jucători au făcut programul și care nu sau în ce măsură au executat ce aveau de făcut. Îi știm pe cei care au fost bolnavi, răceală, întindere sau altele. Iar acum ne gândim să începem, eventual, să readucem mingea în pregătire. Dar asta înseamnă o organizare foarte grea, complicată. Să fie numai doi jucători pe o jumătate de teren. Sau patru jucători cu un antrenor. Ce poți să faci în situația asta? Tehnică individuală, jonglerii, pasă lungă… Dar aici intervine altă problemă, trebuie să atingi mingea doar cu piciorul. De nu la cap, nu la piept. Doar cu piciorul. Iar ceilalți… Avem un zid din ăsta lung de vreo 60 de metri și, cu 4-5 jucători, pe niște coridoare pe care le delimităm, ei fac acolo pas-control, pas-control, pentru că mingea vine înapoi. Fiecare minge este dezinfectată înainte și, eventual, mergem către tras la poartă, dar tot numai în zid, pentru ca mingea să vină înapoi. Nu poți să dai la portar, care ar trebui să o ia în brațe. Asta trebuie s-o uităm!

Mi se pare foarte complicat.

– Da… Noi avem spațiu unde am putea, eventual… Suntem patru antrenori plus preparatorul fizic, deci noi am putea să conducem un grup de 14 jucători în același timp. Dar, încă o dată spun, cine are curajul să spună că îl cheamă acum pe Gheorghe la antrenament? Dar dacă Gheorghe nu vrea? Pentru că are dreptul să spună asta: “Eu nu îmi asum acest risc!”.

“Cine dezinfectează sala de gimnastică? Cine spală echipamentul? Punem magazinerul, nu? Dar el nu are aceleași drepturi ca și mine? De ce s-o facă?”

Îl bagi în șomaj tehnic!

– OK, îl bagi în șomaj tehnic. Dar dacă din 20 de jucători, 18 nu vor, ce faci? Îi ameninți? Întâi de toate, trebuie să faci organizarea în așa fel încât… Nu te mai dezbraci în vestiar, vii gata îmbrăcat de acasă, pleci să te schimbi acasă, parcarea mașinilor trebuie rezolvată și puse la distanță. Eu vorbesc despre treaba asta pentru că noi ne-am gândit ca, de săptămâna viitoare, să încercăm să mergem, eventual, în această direcție. Pentru că, la un moment dat, după atâta alergare, lucrurile devin cam dificile. Sala de forță trebuie dezinfectată. Eu lucrez acolo, apoi trebuie dezinfectată din nou. Nu numai aparatul cu care lucrez, ci toată sala. Și cine face treaba asta? Iar ăla care face, de ce s-o facă? Punem magazinerul, nu? Dar magazinerul e om ca și mine. Și cine spală echipamentul? Tot magazinerul! Dar el nu are aceleași drepturi ca și mine? De ce să îi pun sănătatea în pericol? Deci noi așa ne-am gândit. Dacă vom ajunge la antrenamentele astea, jucătorul vine de acasă gata echipat. De două ori pe săptămână putem să facem, eventual, acomodare cu mingea. Dar numai tehnică individuală și pase lungi și semilungi. Nu mai mult. Și astea, cu anumite restricții. Și pe urmă toate treaba asta trebuie făcută, într-un fel, cu acordul poliției. Pentru că mergi la antrenament, dar poliția poate să te oprească: “unde mergi?”. Noi ne gândim să facem în așa fel încât poliția să fie prezentă, nu cumva noi să începem antrenamentul și apoi să vină polițistul și, pe bună dreptate, să spună: “acasă!”, sau „pedeapsă!”. Iar eu să încep să mă cert cu el, nu vezi, domnule, că eu sunt Steaua sau Dinamo sau Rapid? Că, vezi-Doamne, eu joc fotbal. Și, ce dacă joci fotbal? Deci, sunt lucruri mult mai importante decât… Dar, dacă avem aprobarea poliției, dacă avem aprobarea și indicațiile medicului, dacă putem să testăm jucătorii care vin la antrenament, dacă jucătorul acceptă, dacă putem să ne organizăm din punct de vedere material – minge, zid, coridoare de separare, exerciții cât de cât folosite – abia atunci putem să ne gândim la ceva. Noi în faza aceasta suntem. Pentru că, după 4 săptămâni, antrenamentele devin deosebit de plictisitoare.

Așa e. Sunt monotone.

– Da. Alergare, alergare, alergare… Știu, pe urmă vrei să-mi spui că televiziunea… Nu? Că, vezi-Doamne, drepturile de televizare…

“Federația sau liga să bage mâna în buzunar și să plătească!”

Lucrurile sunt puțin mai complicate. Conducătorii de cluburi din Liga 1 a României mai au de luat cam 2,2 milioane de euro. Și mulți chiar stau în banii aceia. Dar ei au primit cam 90% din bani și n-au livrat decât 72% din meciurile convenite prin contract. Așa că deținătorul drepturilor TV le cere ori să livreze conform contractului, ori să-i returneze circa 5 milioane de euro în anii următori.

– M-am gândit eu că așa stă treaba… Acum, pe undeva, aș spune că, în mod normal, liga profesionistă și federația ar trebui să fie niște intreprinderi bănoase.

Chiar sunt.

– Atunci, să bage mâna în buzunar și să plătească! UEFA și FIFA sunt deosebit de bogate! Pentru că este această situație, pentru că vor să salveze sportul și fotbalul, atunci să bage mâna în buzunar și să plătească!

Din punctul dumneavoastră de vedere, cum ar trebui gestionat acest sezon, atât cât a mai rămas din el? Am văzut că și în Belgia au fost niște discuții. S-a dorit înghețarea campionatului, dar a intervenit UEFA și a amenințat aproape pe față că nu va primi echipele în cupele europene.

– Sunt ferm convins că, în asemenea decizii, este la mijloc și interesul cluburilor care se află într-o situație bună sau proastă. Nu sunt convins că, neapărat, logica vorbește.

“Știu că România e interesată și se poate interpreta, dar dacă s-ar juca la acest European cu 4 echipe mai puțin?”

Dumneavoastră ce ați face?

– Eu așa cred, după părerea mea, baza tuturor competițiilor, începând cu Campionatul Mondial, Campionatul European, Liga Campionilor, Europa League, tururi preliminare, o reprezintă campionatele naționale. Eu aș spune să fie terminate campionatele neapărat. Să știm cine este primul și cine este ultimul. Da, dar este epidemia aceasta! Nu-i nimic, o facem în septembrie! Sau până în decembrie! Sau când s-o putea! Da, dar a rămas Liga Campionilor de jucat! Sau Europa League! Atunci meciurile-tur sunt jucate, se mai dispută și returul, apoi nu se mai dispută restul fazelor în două tururi, un meci la București și unul în Belgia! Facem unul singur la Sofia, pe teren neutru. Ca să recâștigăm timpul. Să comprimăm. Și vom avea un câștigător și în Liga Campionilor, și în Europa League. Va fi puțin mai special. Asta este! Iar campionatul următor îl începem imediat, după o săptămână. UEFA obligă pe toată lumea, începeți campionatul la data cutare! Știm că iernile sunt acum mult mai ușoare față de cum erau înainte și că, în proporție de 80%, se pot juca meciurile și în decembrie. Deci, vom juca în decembrie! Apoi, Cupa. În România parcă sunt două meciuri, tur-retur…

Așa a fost inițial, dar s-a renunțat la idee și se joacă într-o singură manșă…

– Deci, nu se mai face treaba asta. Apoi, în România e ca și în Belgia, cu play-off și play-out. Ei bine, să nu se mai facă! Urlăm, țipăm că nu mai plătesc televiziunile… Foarte bine, să nu plătească! Să plătească federația! Sau Liga! Pentru că trebuie să aibă bani de rezervă pentru așa ceva! Sau, dacă nu plătesc, să fie mai puțin bogate cluburile timp de doi ani, până când se restabilește situația. Campionatul European e ca și rezolvat. Sincer să fiu, știu că România e interesată în treaba asta, dar dacă s-ar juca acum cu 4 echipe mai puțin la Europene? Pentru a câștiga timp, nu mai jucăm cu atâtea echipe. Câte sunt acum la Campionatul European, 24?

Da, 24!

– Păi, să revenim la ce a fost până de curând, la 16 echipe!

Și spuneți să nu se mai joace barajele programate acum.

– Eu nu propun, mai ales că se poate interpreta de români că, vezi-Doamne, nu vrea Bölöni. Eu înțeleg treaba asta. Dar, dacă este necesar să reintrăm pe calea normală, atunci trebuie să facem niște sacrificii. Nu a fost nicio problemă când am fost 8 echipe calificate la Europeanul câștigat de Franța (n.r. – în 1984)! Nu a fost absolut nimic la un Campionat Mondial când s-a jucat cu doar 16 echipe (n.r. – ediția Mexico 1970, la care s-a calificat și România, a avut 16 echipe). Sigur că asta va însemna venituri mai mici pentru televiziuni. Nu-i nimic, oricum, Mondialul se ține în Qatar, iar Qatarul are, slavă Domnului, gaz suficient!

“La dracu’, înghețăm campionatul și s-a terminat bâlciul! Pentru mine, personal, soluția aceasta ar fi cea mai bună”

Haha, da!

– Și Europeanul… Deja s-a făcut pasul pentru schimbarea datelor. Deja pentru Campionatul Mondial se schimbă. Ei bine, după Mondiale, gestionând lucrurile bine, ajungem la o situație normală până atunci. Dar, pentru mine, totuși, baza rămân campionatele naționale. Să fie jucate. Atunci când se poate, bineînțeles. Rămâne de văzut ce facem cu jucătorii și antrenorii aflați la sfârșit de contract. Ce facem? Ori prelungești, ori, dacă nu, ei alt antrenor, alt jucător. Contractele se pot prelungi până la sfârșitul campionatului. Acum, vreau să fac precizarea că am răspuns doar la întrebarea dumneavoastră. Nu e lege. M-ați întrebat cum aș face eu. M-am gândit la așa ceva și încerc să găsesc o anumită logică. Dar pentru mine, personal, cel mai bine ar fi: la dracu’, înghețăm campionatul și s-a terminat bâlciul! Pentru mine, personal, soluția aceasta ar fi cea mai bună. Într-un fel, eu vorbesc împotriva mea (n.r. – Anvers, formația antrenată de Bölöni, e pe locul 4, la doar două puncte distanță de locul 2, care merge în preliminariile Ligii Campionilor).

Sunt de acord cu dumneavoastră.

– Apoi, peste 5, 6 sau 7 ani, vor avea din nou bani suficienți. Așa văd eu lucrurile.

Despre teoriile conspirației: “Eu mă gândesc la mama mea, care are 96 de ani, nu la comploturi și la arme bacteriologice”

Înțeleg. Trecând la alt subiect, sunt curios: există și în Belgia teoriile conspirației privind epidemia de coronavirus? Cum vă raportați la ele?

– La ce vă referiți?

Păi, că virusul a fost făcut ba de chinezi și scăpat din laborator, ba de americani ca să-i omoare pe chinezi, ba de bogătașii lumii ca să scape de bătrâni, ba ca să instaureze un guvern mondial. Foarte vehiculată e ideea că, de fapt, această pandemie nu există, este inventată de o ocultă mondială ca să ne țină în casă…

– Eu nu-mi permit să acuz pe cineva care, din punct de vedere politic…

Eu vorbesc de oameni obișnuiți, nu neapărat de politicieni.

– Acești oameni normali care să discute asta nu pot fi decât în China, pentru că de acolo a plecat pandemia. N-o să spunem că oamenii aceștia sunt la Mărășești.

Ba sunt și la Mărășești, și la București. Se vorbește peste tot.

– A, că ar fi o organizație mondială… Între timp, cei care au inventat aceste lucruri trebuie să recunoască faptul că, da, avem oameni sufocați, dacă nu se intervine!

Se contestă inclusiv lucrul acesta. Adepții acestor scenarii spun că, de fapt, oamenii mor de alte boli și nu din cauza infectării cu coronavirus.

– Atunci, asta e prea mult pentru mine… Eu sunt… Mi-e frică pentru mama mea, care stă de una singură la 96 de ani. Nimeni nu a intrat la ea de nu știu cât timp, de vreo lună și jumătate.

Și cum se descurcă? De unde se aprovizionează?

– Plătim pe cineva care o dată pe săptămână îi face aprovizionarea. Mai avem și cunoscuți care o ajută… Maică-mea, slavă Domnului, se descurcă de una singură. Dar trebuie organizată treaba aceasta. Deci eu la asta mă găndesc, nu la comploturi, nu la arme bacteriologice sau…

“În general, omenirea caută răspunsuri la necunoscut. Dar multe din aceste căutări sunt la un nivel care nu se poate comenta”

N-ați auzit de teoria că ar fi un virus scăpat din laborator de chinezi?

– Ba da, am auzit, dar tot la nivelul de bârfă între Udrea și Bölöni, între Gheorghe și Ion.

Și la ce v-ați gândit când vi s-a prezentat această teorie?

– Ceea ce spui tu este interesant. În general, omenirea, nu doar românii, maghiarii, bulgarii… În general, omenirea caută răspunsuri la imposibil, la necunoscut. Asta duce, într-un fel, lumea înainte. Dar, dintre acestea, multe căutări sunt deosebit de… cum să le spun eu… la un nivel care nu se poate comenta. Eu așa cred, că anumite lucruri se vor schimba în lume după această epidemie.

În bine?

– Da. Sperăm că în bine. În gândirea noastră, în meseriile noastre. Cred că serviciile online.

Ar putea fi, însă, și efectul unei noi deteriorări a relațiilor interumane deja afectate de iluzia comunicării la distanță. Oamenii vor renunța la contactul și interacțiunea față în față în favoarea celor virtuale.
Poate va lua o altă dimensiune noțiunea de familie. Poate legăturile familiale să fie redescoperite.

“N-am cont de Facebook. Nu-mi place absolut deloc. Mă enervează comentariile care se fac”

E posibil. Mai am o ultimă curiozitate: n-aveți cont de Facebook?

– Nu!

Și n-ați fost tentat? E la mare modă în Europa, cel puțin.

– Nu-mi place absolut deloc. Nu-mi plac comentariile care se fac.

Aici aveți dreptate.

– N-am vrut să… Pentru că, la un moment dat, poate deveni enervant. Citești ce a scris cineva, sau un articol distribuit, iar apoi te enervează mai mult comentariile care vin sub postare, decât articolul.

Haha, da, aveți dreptate! Și nu aveți nici altceva? Twitter, Instagram…

– Nimic, nimic, nimic!

Bine, vă mulțumesc pentru amabilitate! Mult succes și inspirație la carte!

– Vă mulțumesc și eu!