Interviu Carmen Amariei. Posibile explicaţii pentru evoluţia slabă a României la Mondial: ”Sportivilor români le e teamă de greșeală. Asta vine pe fondul lipsei de încredere în propria persoană!”

EXCLUSIV FANATIK
Marius Tuhut   
în Handbal
03/12/2019, 15:03
Interviu Carmen Amariei. Posibile explicaţii pentru evoluţia slabă a României la Mondial: ”Sportivilor români le e teamă de greșeală. Asta vine pe fondul lipsei de încredere în propria persoană!” EXCLUSIV FANATIK
Carmen Amariei, interviu pentru FANATIK despre handbalul românesc şi despre şansele noastre la Mondial. Foto: Rpress

Carmen Amariei a fost una dintre cele mai bune handbaliste pe care le-a dat România în ultimele decenii. Golgheteră a Mondialului din 1999, dublă câștigătoare a Ligii Campionilor cu Slagelse, în 2005 și 2007, Carmen încearcă să-și facă un nume în antrenorat. A fost nominalizată recent printre cele mai bune cinci antrenoare femei din Europa. Actuala antrenoare a Rapidului încearcă să vină cu o nouă abordare: ”Sportivii sunt oameni, au sentimente și trebuie să se bucure de ceea ce fac pe teren”. Abandonată de două ori de Federația Română de Handbal, o dată ca jucătoare şi o dată ca antrenoare, Carmen a vorbit și despre momentele de cumpănă din cariera ei, dar a analizat și jocul Naționalei la Mondialul din Japonia.

Interviu Carmen Amariei: “Şi jucătoarele implicate în scandalul de dopaj au greşit!”

Carmen, ar trebui să facem o dramă din eșecul la scor cu Spania sau e o consecință firească? Cum am pierdut contactul cu forțele din multe sporturi în care eram performanți – gimnastica e cel mai bun exemplu? S-a întâmplat într-un final și la handbal, mai ales că nu pare că ne-am revenit nici cu Senegal, nici cu Kazahstan?

– Cred că s-a făcut prea mare tragedie în urma înfrângerii cu Spania. Orice debut de turneu final, fie Campionat Mondial, fie European sau Jocurile Olimpice, are o încărcătură emoționantă aparte. Sunt unele jucătoare noi la echipa națională, fără experiență la acest nivel, și cred că s-a resimțit șocul, pe care l-am avut cu toții de altfel, legat de fetele de la Corona Brașov, care au fost nevoite să rămână acasă.

Cum îți explici situația care a dus la acuzații de dopaj pentru handbalistele Coronei Brașov? Laslo, Buceschi, Bazaliu şi Bucur făceau parte din lotul pentru Mondiale.

– Jucătoarele, mai ales cele care fac parte din echipa națională și din circuitul olimpic, trebuiau să fie informate că orice tratament la nivelul venelor nu este acceptat de către WADA, nici de către ANAD. Culpa e comună. Fiecare dintre cei implicați, fetele, doctorul echipei, oamenii din conducerea clubului, au vina lor. E clar că sportivele vor avea cel mai mult de suferit.

Tu în carieră ai fost nevoită să te ferești de anumite practici medicale?

– Noi, cele care eram în circuitul echipei naționale, dacă ceva ni se părea suspect, întrebam medicul echipei, iar dacă nu eram lămurite în totalitate, sunam medicul echipei naționale. Răspunsul venea în cel mult 24 de ore, timp în care ni se spunea să nu facem nimic până nu avea certitudinea că nu e ceva ce contravine regulamentelor.

 Înseamnă că au existat situații…

– Au fost cazuri cu anumite vitamine de care nu ai auzit niciodată, iar tu ca jucătoare voiai să te asiguri. Nu e interzis să te asiguri dacă un medicament sau anumite susținătoare de efort fac bine sau nu. Este vorba de sănătatea ta, de cariera ta, de viitorul tău. Dacă fetele de la Corona l-ar fi sunat pe medicul echipei naționale cu siguranță acesta știa ce să le spună în privința acestei proceduri.

Despre ineficacitatea României la Mondial: “Dinamica handbalului s-a schimbat de ceva vreme!”

Suntem una dintre cele mai lente echipe de la acest Mondial. Nu reușim nici măcar un contraatac. Asta se întâmplă de câțiva ani. Pare că dinamica jocului s-a schimbat și noi nu ne-am putut adapta? De ce?

 – Dinamica jocului de handbal s-a schimbat de ceva vreme. Nu mai e o noutate că handbalul de azi se bazează pe viteză și forță, pe ruperi de ritm. La acest Mondial se simt absențele Elizei Buceschi și a Cristinei Laslo, centri de meserie, care creșteau viteza de joc. Lipsa contraatacului poate fi cauzată de mai multe motive, o apărare insuficient de agresivă, anticiparea momentului de declanșare a contraatacului și replierea adversarului.

Mai merită discuția asta: antrenor străin sau antrenor român sau asta e cea mai mică problemă?

Orice suflu nou face bine unui grup. Ceea ce s-a întâmplat cu Ambros Martin a fost un alt șoc pentru echipa națională, în special pentru fete. Cu Tomas Ryde și cu Buceschi au mai lucrat, dar readaptarea la cerințele lor cere timp. Mult prea repede s-au îndreptat tunurile către jucătoare. Nu așteptăm nici măcar să treacă prima fază a grupelor. România a mai avut un debut de turneu final destul de slab și s-a venit cu medalie de la acel campionat. Ar trebui să avem mai multă răbdare și încredere în aceste fete.

S-a simțit mult trac la jucătoarele tinere din lot. E normal, pe de o parte, dar am văzut de multe ori la sportivele din România asta. Pe vremuri era o discuție legată chiar de naționala de handbal care mai pierdea uneori inexplicabil după ce avea un avantaj consistent. De unde vine această lipsă de încredere?

 – Sunt mai multe motive care duc la aceste căderi, plecând de la pregătirea fizică, pregătirea fizică specifică, mentalul, moralul jucătoarelor, relaxarea în anumite momente ale jocului, capacitatea de concentrare a fiecăreia. E frumos ce vedem la alții, dar să știți că și noi facem multe lucruri frumoase și cred că ar trebui să le vedem mai des, nu să ne axăm doar pe lucrurile mai puțin bune care ni se întâmplă.

Și cum explici că se instalează mai degrabă teama de a nu greși, de a nu rata, decât dorința de a-ți asuma responsabilități?

– Asta e o problemă pe care și eu am întâmpinat-o în acești aproape 7 ani de când am început să antrenez. În România majoritatea sportivilor au această teamă de greșeală și asta vine pe fondul lipsei de încredere în propria persoană, în posibilitățile pe care le poate expune în timpul jocului. La acest aspect trebuie lucrat începând de la copii și juniori și cred că la seniori, noi antrenori trebuie să le redăm cumva încrederea, putința și bucuria pentru reușită. Din păcate la noi exteriorizarea e mult mai mare atunci când greșim și nu atunci când reușim să facem lucruri bune.

Tu la 21 de ani ieșeai golghetera unui campionat mondial, erai colegă cu Steluța Luca atunci (1999). Ai fost susținută ca tânără sportivă, încurajată sau ai crescut într-un climat din acesta de teroare în care ți  s-a spus că nu ești în stare de nimic și că nu vei reuși niciodată?

 – Am lucrat cu domnul Muși, cu domnul Tadici, cu domnul Macovei, cu domnul Mărgineanu la Cluj, niciun antrenor nu mi-a spus că nu sunt bună de nimic. M-au încurajat așa cum a știut fiecare să o facă, au pus câte o cărămidă la crearea carierei mele. Nu cred că un antrenor îi poate spune unui sportiv că nu e bun de nimic. Atunci ce așteptări mai poți avea de la acel sportiv!?

 

  • “Eu în toți acești ani de când am început antrenoratul nu am jignit nicio sportivă. Am încercat întotdeauna să scot maxim din fiecare, atât timp cât ele își doresc asta. Nu o să fiu niciodată de acord cu apelative prin care să subminezi valoarea omului”. Carmen Amariei

 

Tu ai suferit 15 operații în cariera ta. O poți înțelege pe Cristina Neagu că a ținut să participe la acest Mondial? 

– Bineînțeles! Pot să înțeleg dorința ei de a se pune în slujba echipei naționale. Era conștientă că nu va fi Cristina Neagu pe care noi o știm. Am avut și eu un moment similar în carieră…

Vorbești de episodul din 2000, când Federația te-a abandonat pur și simplu? Erai accidentată, n-ai putut juca la Sidney, la Olimpiadă, și…  

– A fost un moment de cotitură în viața mea. Faptul că nu am putut ajuta echipa națională la Jocurile Olimpice de la Sydney din cauza accidentării la genunchi, venind acasă și terminând contractul cu Oltchim, lucrurile au stat foarte prost pentru mine. Practic sportiva Carmen Amariei nu a mai existat după acea Olimpiadă. Am primit un singur telefon, undeva prin luna noiembrie, de la președintele de atunci al Oltchimului, Ioan Gavrilescu, care s-a interesat de starea mea. I-am spus că nu găsesc soluții și că m-am lăsat de handbal. S-a oferit să mă ajute, dar după trei ani petrecuți acolo chiar nu mi-am mai dorit să mă întorc. Faptul că m-am simțit atât de abandonată și lăsată în drum, m-a determinat atunci, în 2000, să mă las de acest sport.

“În Occident, în handbal, oamenii sunt mult mai relaxaţi!”

Și cum ai revenit?

– O să-i mulțumesc toată viața mea lui Jaques Mariott, președintele de atunci al echipei franceze Besancon. Și o mulțumire specială îi transmit Cristinei Mihai, care era inter dreapta la Rapid, unde sunt eu acum antrenoare. Președintele lui Besancon venise după ea, la București, dar pentru că mai avea un an contract, nu a putut-o transfera. I-a cerut atunci referințe pentru o altă handbalistă româncă la linia de 9 metri, iar Cristina i-a spus despre mine. M-a sunat pe 30 decembrie, pe 31 decembrie mi-a oferit un contract, mi-a spus că nejucând la Olimpiadă sigur am ligamentul afectat și că îmi va plăti operația dacă e nevoie. Fără să stau prea mult pe gânduri am realizat că e o șansă imensă să îmi pot continua cariera în handbal. Acest om, Jaques Mariott, m-a readus în handbal.

Care era diferența dintre atmosfera în care se făcea sport la noi și cea de afară? Ce te-a frapat atunci, la prima experiență peste graniță? Te-ai simțit într-un fel eliberată, ușurată?

– Erau mult mai relaxați. Nu exista atât de mult stres, presiune asupra jucătoarelor. Și acolo cuvântul era cuvânt, nu aveai nevoie să te asiguri în permanență prin hârtii semnate. În timp ce în România, lipsa de încredere între conducere și jucător era foarte mare.

Anja Andersen sau Gheorghe Tadici? E o alegere pe care o faci ușor? 

– Anja Andersen! Am lucrat și cu domnul Tadici, știu metodele dânsului, este un tehnician foarte bun, însă deschiderea pentru handbal, viziunea jocului de handbal le-am învățat cu Anja Andersen, probabil și datorită faptului că eram deja o jucătoare cu experiență, înțelegeam și eu mult mai mult. Cu domnul Tadici am lucrat la nivel de junioare, tineret și am bifat debutul la senioare și nu cred că am avut capacitatea de a înțelege pe deplin ceea ce dânsul își dorea de la mine.

De ce ai refuzat la un moment dat să vii la Națională sub comanda lui Tadici?  

– Nu vreau să vorbesc despre acel episod. Au fost niște divergențe atunci. Cred că amândoi am trecut peste ele până la urmă, dar a durat ceva timp. A fost într-adevăr un moment greu, l-am dat uitării. Cred că pentru mine și ceea ce am realizat ulterior a fost o decizie normală, pe care mi-am asumat-o și cu care am fost împăcată.

S-a spus că la noi nu merge altfel, că funcționează doar stilul de antrenor dur, cu biciul și vorba grea. E corect? 

– Nu sunt de acord, în totalitate. Generațiile noastre s-au schimbat, accesul la informație este mult mai ușor. Nu mai e ca pe vremuri când am început eu handbalul. Suntem un neam care atunci când are cuțitul la os poate lupta până în minutul 60. Cred că aici trebuie să lucrăm, să nu luptăm doar atunci când ne e cuțitul la os. Lucrurile se pot schimba odată cu mentalitatea noastră. Trebuie să le oferim sportivilor încrederea că pot să realizeze lucruri la care ei poate nici măcar nu s-au gândit. Aici intervine farmecul antrenorului.

Dedu a dat-o afară pentru că e însărcinată

 Tu ai fost nominalizată în acest an printre primele cinci antrenoare din Europa. Te motivează?

– Mă credeți că a fost unul din motivele pentru care aș mai continua ca antrenor?

De ce spui asta?

– Astă vară am vrut să renunț.

De ce?’

– Am rămas însărcinată, iar modul în care mi s-a reziliat contractul de antrenor al echipei naționale Under 18 a fost un șoc. Mi s-a întâmplat ca jucătoare, acum mi se întâmpla ca antrenoare, ceva nu era ok și am zis că trebuie să spun stop.

Cum s-a întâmplat mai exact?

– În 30 de secunde mi s-a spus că nu mai sunt antrenorul echipei de junioare pentru că sunt însărcinată. Am primit un telefon că trebuie să-l sun pe președintele Federației, l-am sunat și în 30 de secunde mi s-a spus că nu mai pot continua la tricolorele mici pentru că trebuie să-mi văd de sarcină. Am încercat să discut ceva mai mult, dar mi-a spus că nu are ce să mai discute.

Dar i-ai greșit cu ceva lui Alexandru Dedu?

– Din câte știu eu, nu. Înțeleg presiunea pe care o are, înțeleg foarte multe lucruri. Pe undeva poate că a avut și el dreptate, dar ce am așteptat eu și sper să nu o ia ca pe o ofensă, am așteptat măcar o discuție de cinci minute față în față, în care lucrurile să fie spuse în alt fel. Nu eram omul care să meargă cu burta la gură în teren și să dau explicații sportivelor, asta e clar.

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles