Interviu inedit cu Cătălin Crișan: „ADN-ul românesc se pierde și e mare păcat”

Cântărețul Cătălin Crișan și-a deschis sufletul într-un interviu inedit pentru FANATIK. Artistul a vorbit despre debutul său muzical, despre ce a însemnat pentru el să o cunoască pe regretata Mihaela Runceanu, copiii săi talentați, dar și cum privește industria muzicală de astăzi.

De asemenea, Cătălin Crișan a dezvăluit care sunt proiectele sale de acum, surprinzând cu faptul că scrie un roman.

Interviu de suflet cu Cătălin Crișan: „Izolarea m-a forțat să-mi fac ordine în gânduri”

-Cum trăiți perioada această pandemică? V-a afectat în vreun fel?

În momentul în care am fost ”eliberați” din case, concertele au început să apară. M-am bucurat în primul rând pentru că am simțit că publicului i-a fost dor de mine iar sentimentul era și este reciproc. În treizeci și trei de ani de carieră nu mi s-a întâmplat niciodată să stau atât de mult timp departe de el. Senzația este ca atunci când îți este foame și nu ai ce mânca o perioadă îndelungată de timp. Hrana mea nu sunt banii obținuți în urma spectacolelor ci dorința de-am vedea spectatorii venind în sălile de spectacol, de-ai surprinde râzând sau plângând în timpul recitalurilor mele, de-a auzi vocile lor cântând împreună cu mine, aplauzele în același ritm și de-a simți acel schimb de energie pozitivă unic, irepetabil.

În rest, izolarea m-a forțat să-mi fac ordine în gânduri, prieteni și în general, în viață. Am compus melodii vechiului meu coleg de breaslă Cornel Palade, marelui tenor Alin Stoica, lui Gabriel Cotabiță, Nataliei Guberna și sunt în fașă alte câteva. Am scris a II-a piesă de teatru, am citit și am participat la multe concursuri de șah online. Este o situație pe care nu credeam s-o „prind” în viața mea. De-a lungul istoriei au mai fost pandemii dar una este să citești despre ele și alta să treci printr-una.

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

Vă dau un exemplu: în ultimele două săptămâni, am pierdut opt concerte… De asemenea, m-am apucat de scris un roman, așadar…am ce face.

„Visam să devin pianist ori tenismen”

-Marele dumneavoastră debut muzical, în 1987, v-a propulsat în scurt timp în linia celor mai iubiți cântăreți de la noi. V-ați dorit să fiți dintotdeauna artist? Ce visați să fiți când erați copil?

Am studiat pianul, pianul clasic, teoretic ar fi „trebuit” să dau la Conservator. Fiind la Liceul de Matematică-Fizică „Mihai Viteazul” din Capitală și având în dotare un director extrem de exigent, în fiecare an se punea problema să mi se „acorde” nota șase la purtare. La „înălțimea” acestei note ar fi trebuit să rămân repetent. Pentru a încălzi inimile profesorilor și mai ales a profesoarelor, am început să zdrăngăn la chitară, compunând melodii pe versurile lui Adrian Păunescu.

La fiecare serbare de sfârșit de an, cântam, iar cadrului didactic, de fiecare dată, i se făcea „milă” de mine și mă blagosloveau cu nota șapte, notă de altfel, de trecere.

Digisport.ro

Ion Țiriac a văzut-o pe Simona Halep din nou pe teren și a dat verdictul

În clasa a XII-a, a fost invitată în sala mare de spectacole, Mihaela Runceanu, care auzindu-mă, mi-a sugerat să particip la preselecția Festivalului de Muzică ușoară de la Mamaia. De acolo a pornit totul…Acum, pentru a vă răspunde la cele două întrebări: Nu, atunci nu- mi doream să fiu artist și când eram copil visam să devin pianist de muzică clasică ori tenismen de performanță.

Artistul avea o legătură specială cu Mihaela Runceanu, cea care l-a descoperit: „Amintirile mă răscolesc”

-Spuneați într-un interviu că părinții dumneavoastră n-au fost entuziasmați de drumul pe care l-ați ales. Cum s-au obișnuit cu ideea că au un băiat artist? Ce sfaturi ați primit de la ei?

Nu, n-au fost deloc entuziasmați. Nu cred că s-au obișnuit nici acum, dar mai au timp s-o facă. Abia am împlinit treizeci și trei de ani de carieră și cinzeci și trei de existență, așadar nu este timpul pierdut…(intervievatul râde). Ce sfaturi am primit de la ei ? „Să nu faci compromisuri, să nu minți, să ai întotdeauna o coloană dreaptă indiferent de situație, să n-ai încredere în oameni” etc. Cât am urmat aceste sfaturi, este cu totul o altă poveste…

-Una dintre cele mai importante persoane din carieră a fost Mihaela Runceanu, cea despre care se spune că v-a descoperit cu adevărat. Ne puteți povesti o întâmplare, o amintire frumoasă pe care ați păstrat-o în suflet cu regretata artistă?

Mihaela, în afara vocii, talentului și profesionalismului desăvârșit, era un OM. „Amintirile mă răscolesc”, vorba cântecului, atunci când vorbesc despre ea. M-a-nvățat ce reprezintă scena, ce înseamnă respectul față de public, care sunt capcanele și misterele acestei meserii, cum tratezi neprevăzutul situaților ivite în timpul concertelor, of Doamne și câte și mai câte…

Povesteam multe în nesfârșitele turnee prin țară iar șuetele noastre alături de întregile distribuții din spectacolele perindate de-alungul anilor, erau fabuloase. Toate acestea constituie amintiri nu numai frumoase dar de neprețuit, pentru că sunt unice și irepetabile.

„N-am făcut în zadar umbră Pământului”

-Care sunt cele mai frumoase lucruri pe care vi le-a adus succesul muzical? Aveți vreun regret după toți anii de carieră?

Succesul muzical mi-a îndeplinit practic, unul dintre cele mai frumoase vise: n-am trăit degeaba. N-am făcut în zadar umbră Pământului. Las ceva după mine. Faptul că după fiecare concert, fiecare piesă de teatru jucată, fiecare poezie scrisă, fiecare melodie compusă, am primit și primesc aplauze, aprecieri și critici, iarăși este o bucurie pe care nu o trăiește oricine, oricând…

Dacă am vreun regret după toți acești ani de carieră ? Nu, nu am. Publicul mi-a dat TOT ce-mi puteam dori odată „pășit” fiind pe scândură, așa cum ne place să alintăm scena.

Ce muzică ascultă Cătălin Crișan

-Aveți un băiat extrem de talentat la pian, iar mulți spun că vă calcă pe urme având în vedere pasiunea sa pentru muzică. I-ați dat vreun sfat de care poate că ar trebui să țină cont și ceilalți tineri care vor să cânte?

Daria și Raris, cei doi copii din prima căsătorie, au amândoi certe înclinații spre muzică. Există o replică în cea de a II-a piesă de teatru pe care o scriu. Un personaj îi spune celuilalt : ”Dacă ție nu-ți place să primești sfaturi de ce vrei neapărat să le oferi altora ?” Așadar, le așez pe masă din toată inima orice sfat, în măsura în care mi-l solicită.

-Ce muzică ascultați? Care este ultima melodie pe care ați auzit-o?

La părinții mei acasă, se asculta doar muzică clasică: Shophen, Mozzart, operă, în general tot ce reprezintă ideea de clasic. În glumă fie spus, numai balet radiofonic nu am ascultat pentru că nu se poate… (intervievatul râde) Așadar, în majoritatea timpului atunci când vreau să mă relaxez, cânt la pian sau ascult muzică clasică. Când am primit întrebările de la dumneavoastră, reascultam Chopin – Nocturne op.9.

Despre muzica zilelor noastre: „Se folosesc expresii repetate la nesfârșit, cu tendințe vulgare”

-Cum vi se pare industria muzicală din zilele noastre?

Poate unii dintre cei mai tineri cititori ai dumneavoastră vor spune: „Ce-și dă babalâcul ăsta cu părerea ? Să-și vadă de treabă pentru că noi le știm pe toate !” (intervievatul râde) Având în vedere faptul că eu nici pe departe nu le știu pe toate, din contră, am să încerc să-mi exprim totuși o părere…Din capul locului vă spun că sunt de acord cu toate genurile muzicale.

Existența lor este obligatorie, paleta trebuie să fie cât mai mare și mai diversă dar din păcate, senzația mea este aceea că, ușor, ușor, se pierde amprenta muzicii pop românești. Versurile unor melodii au devenit simple texte. Se folosesc cuvinte și expresii repetate la nesfârșit, uneori cu tendințe vulgare, pleonasme cu duiumul, greșeli gramaticale evidente și mai ales onomatopee, care după opinia mea, în majoritatea cazurilor, să nu spun melodiilor, nu au niciun sens. Ce să mai vorbim despre metafore, subliminal, rimă etc.

Acest popor a oferit și va oferi în continuare compozitori talentați, poeți geniali, orchestratori inspirați, toți știutori de carte…În majoritatea cazurilor, se difuzează prin intermediul instrumentelor audio și video, lucrări „la prima mână” cum se spune și cred că, din păcate, în prezent, se pune mai mult accent pe cantitate și nu pe calitate.

Repet, nu generalizez și nu sunt un pesimist sau un negativist dar ascultând muzica grecilor, sârbilor, spaniolilor, bulgarilor, îmi dau seama, cum spuneam la-nceput că amprenta, ADN-ul românesc se pierd încet, încet și este mare păcat…

”Secretul” învățat de la Dan Spătaru

-Ați făcut compromisuri de-a lungul carierei? Ce ne puteți spune despre artiștii care, pentru a supraviețui, migrează spre genuri muzicale pe care nimeni nu și le-ar fi imaginat, precum manelele?

Vă povesteam mai în spate despre „coloana vertebrală dreaptă” așadar răspunsul la prima întrebare cred că vi l-am oferit deja dar, pentru cei ce nu au avut răbdare să citească debutul interviului, răspund foarte repede și simplu. Nu, n-am făcut niciodată compromisuri în carieră. Nu mă laud cu acest lucru pentru că această atitudine nu mi-a adus întotdeauna beneficii, dimpotrivă, dar măcar dorm liniștit.

Atunci când sunt pe scenă și cânt, mă încarc de la Dumnezeu și public. Oamenii din sală dialoghează cu mine printr-o energie care nu poate fi descrisă decât de către cei care au trecut sau trec prin această „vrajă”. De ce reacționează publicul atât de cald, de ce uneori lăcrimează, de ce strigă bis ? Fenomenul Dan Spătaru mi-a spus după ce am câștigat premiul I la Festivalul de la Mamaia , în 1987 : „ Ceea ce cânți, transmiți. Acest lucru în meseria noastră este cel mai rar și greu”

Toată viața mea am făcut întotdeauna doar ce mi-a spus sufletul, nu creierul. Nu știu dacă a fost bine sau rău, de fapt… acum știu, dar este subiectul altei discuții…Eu cred că dacă urmezi ceea ce-ți place și nu ceea ce trebuie sau ești forțat să faci, vei fi fericit. Astfel poți transmite această stare și celor de lângă tine sau din fața ta, în rest nu comentez pentru că nu am niciun drept să fac acest lucru. Cine sunt eu să fac pe deșteptul?

„Nu mi-e frică de moarte, ci de timp”

-Cum arată o zi normală din viața dumneavoastră? Ce altepasiuni aveți în afară de muzică acum?

Fără să citesc ce întrebări urmează, îmi dau seama că în mare parte v-am răspuns la aceasta. Poate ar mai fi de menționat la capitolul pasiuni : tenisul de câmp, filmele cu actori și regizori confirmați de criticii din toată lumea, Teatrul radiofonic (când eram student la Teatru am prins gustul pentru cel radiofonic. O mare „vină” a avut-o și profesorul meu de actorie, marele Florin Zamfirescu), șahul etc.

-Vă este teamă de moarte sau vă gândiți că dincolo s-ar putea să nu fie atât de rău? Ce înseamnă viața pentru Cătălin Crișan?

Personal, sunt un om care crede în Dumnezeu fără putință de tăgadă. Sunt absolut convins că El ascultă vorbele nespuse, nu pe cele rostite. Ca atare, nu îmi este frică de moarte, ci de timp. Sunt sigur că drumul nostru nu se încheie aici și ceea ce noi numim suflet, nu dispare pur și simplu. Va fi interesant…

Ce-nseamnă viața pentru mine? Mi-am dat seama în timp că de multe ori, viața este cea care ia decizii în locul nostru și atunci o las liniștită să-și facă treaba. Personal cred că nu este bine să ne zdruncinăm prea tare destinul pentru că s-ar putea să-l deviem de la cursul său firesc. Viața este extraordinar de diversă, iar varietatea aceasta constituie pentru mine o perpetuă încercare, plăcere, risc, bucurii, dezamăgiri. În mod sigur, n-ai cum să te plictisești…

Sfaturi pentru tinerii care vor să facă o carieră în muzică

-Ce sfaturi le dați tinerilor care au talent muzical, dar nu știu la ce porți să bată? Ce trebuie să facă un tânăr ca să fie băgat în seamă de industria muzicală?

Printre altele, sunt profesor de canto. Au venit și continuă să sosească la mine pentru testare o mulțime de copii și tineri adolescenți.
Din fericire, muzica îți oferă posibilitatea de a-ți da seama extrem de repede dacă o persoană are sau nu talent, voce, urechi muzicale (omul posedă două, de aceea am folosit pluralul), timbru atipic și dacă transmite ceea ce cântă.

În cazul în care un tânăr întrunește cel puțin aceste calități, se poate apuca liniștit de treabă. Din păcate, ușile la care acesta poate să bată în România sunt puține și înguste: Case de discuri, radiouri, impresari, presă scrisă etc. Traseul este oarecum standart peste tot în lume, ideea de profesionalism diferă…