I-a antrenat pe Balaci, pe Hagi, dar şi 4 naţionale! “Exact ca Modric”

A fost românul care a antrenat 4 echipe naţionale, inclusiv pe cea a României. I-a antrenat şi pe Hagi, şi pe Balaci – „Nu pot să fac comparaţia între ei. Balaci era exact ca Modric de la Real Madrid, jucător complet, box to box, cum se pune acum. Hagi, mai extremă. Calităţi incredibile amândoi. Ca defecte… Hagi nu alerga la fel de mult ca Balaci, dar Balaci nu avea acel echilibru mental pe care îl avea Hagi” -, a condus Şcoala Federală de Antrenori a FRF. Şi a fost cel mai bine plătit antrenor român al începutului anilor ’90, într-o perioadă în care lipsurile comunismului încă mai bântuiau buzunarele tehnicienilor de top de la noi. Acum, la 76 de ani, conduce Academia de Fotbal a Voluntariului, care îi şi poartă numele. Mircea Rădulescu face dezvăluiri savuroase într-un reportaj special FANATIK.RO.

„Domnilor, poate se spune despre mine că am fost un antrenor scump. Dar ţineţi cont, eu mi-am dat demisia din multe locuri, nu am fost demis. Nu-i înţeleg pe cei care ţin de post ca să nu renunţe la despăgubiri. Că, vezi Doamne, pierd contractul. Eu am lucrat prin multe locuri, prin ţările arabe, unde nu se punea aşa ceva în contract, mai mult de trei salarii nu luai, tocmai pentru că ştiau că la un moment dat vine şi clipa despărţirii. Şi am câştigat bine, media salariilor mele era 10.000 de dolari pe lună. Şi erau alţi bani atunci, sunt echivalentul a cam 20.000 de euro acum. Cu salariul pe două luni îmi luam o casă. În timpul ăla, în România antrenorii câştigau 1.000- 2.000 de dolari pe lună”,  începe povestea Mircea Rădulescu. 

Cum a ratat naţionala Israelului din cauza ziariştilor

Tocmai pentru că a venit vorba de arabi, marşăm cu o întrebare „rea”: „Cine vă negocia contractele la arabi?”. „Eu”, vine instantaneu răspunsul. „Am antrenat Siria, Egiptul şi Algeria şi am mai ratat încă trei contracte la naţionale: Iran, Australia şi Israel. În 1993, înainte să-l pună pe Şlomo Şarf, eu am fost cel care trebuia să fie numit acolo, în Israel. Am ratat numirea din cauza presei. Am vorbit cu preşedintele federaţiei lor, am negociat, am pus toate lucrurile la punct, iar la ieşirea de la hotelul din Tel Aviv unde fusese discuţia, ne aşteptau cel puţin 20 de cameramani! De ce a fost o problemă? Patriotismul local era în floare şi nu prea voia opinia publică un antrenor din afară. Aşa că totul a căzut”, şi-a amintit Mircea Rădulescu.

Cum a refuzat un salariu imens din Iran: „Păi ce, suntem slugi?”

Viaţa l-a dus apoi în Iran. Într-un decor care aminteşte mai mult de recrutarea în serviciile secrete decât de numirea unui antrenor. „Într-o zi m-am pomenit cu un telefon de la ambasada Iranului, să le fac o vizită. Mi-a spus ambasadorul că are mandat din partea federaţiei să le propună, el, un antrenor român. Aveau dosarul meu, au citit din el. Am zis ok şi am plecat. Mi-a spus că mă aflu în ţara cu cei mai buni negociatori din lume. Acolo, la Teheran, preşedintele Federaţiei Iraniene de Fotbal, după ce a studiat cerinţele mele, mi-a spus că îmi poate oferi doar jumătate din ce am cerut şi să semnăm pe trei luni. Le cerusem 20.000 de dolari pe lună. M-am gândit câţi români ar fi refuzat atunci 10.000 de dolari pe lună? Şi am avut o tresărire de orgoliu. Păi ce, suntem slugi? Trei luni? Cum ar veni, în probe? Şi am zis că nu!”, a povestit „Riciu”.

Digi24.ro

Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova

Siria şi cum se mănâncă 3 mese pe zi de Ramadan

Siria e ceva aparte. O ţară devastată de un război care nu se mai termină, în care se implică şi ruşii, şi americanii, şi ISIS, şi trupele locale pro şi contra guvernului Başar Al Asad. Rădulescu a cunoscut-o altfel, ca selecţioner al naţionalei: „În Siria era Hafez Al Asad preşedinte, tatăl actualului şef. Am stat un an acolo. Se găseau de toate, era foarte bine. M-a şocat că nu aveau turişti… şi era o ţară superbă! Cu toleranţă religioasă… În Damasc era un cartier chiar de creşini ortodocşi”.

Ne spune şi ce i-a plăcut în lume arabă: „Mâncarea e senzaţională. Şi nu mănânci carne de porc! Plus că fructele şi legumele au alt gust. Cu jucătorii, cu Ramadanul, când nu au voie să mănânce şi să bea de la răsăritul la apusul soarelui, nu e o problemă. Făceam antrenament seara, înainte de momentul când puteau ei să mănânce. Mănâncă trei mese, să ştiţi! Seara când apune soarele, apoi la 12 noaptea, pe urmă se trezesc şi la 4 dimineaţa şi mai mănâncă o dată. Se adaptează corpul, mănâncă aceeaşi cantitate, numai că la alte ore”.

Cum se bea whisky în Egipt

Alcoolul este un lucru tabu în ţările arabe. Coranul îl interzice, iar musulmanii se ţin de litera cărţii lor sfinte. Cel puţin la suprafaţă! „În Egipt, m-a scos cineva la o terasă. Fiind european, m-au întrebat dacă servesc ceva mai tare. Şi am zis ok. Au adus un serviciu mare de ceai, cu ceşcuţe. Numai că în ceainic era un amestec de whisky. Era totul mascat. Am mai fost şi la o nuntă, tot în Egipt, unde circula o sticlă de whisky pe la picioare. Nu apuca o sticlă să facă tura completă a mesei, că trebuia să se dea drumul la alta”, a explicat Rădulescu.

Cum a reuşit o minune cu Craiova Maxima cu o… pivniţă de mâncare!

A fost şi antrenorul Craiovei, imediat după ce echipa reuşise să ajungă în semifinalele cupelor europene. Şi povesteşte cum a reuşit una din marile victorii, cea contra francezilor de la AS Monaco. „Pierdusem cu 0-2 în deplasare şi venea returul de la Craiova. Eu am fost un tip mai exigent de fel, dar de data asta am făcut altceva. Am vorbit cu primarul înainte de meci, a chemat toţi şefii de cooperative de pe lângă oraş şi i-a trimis să aducă toată mâncarea şi băutura pământului la cantonament. S-a umplut o pivniţă! Am luat jucătorii şi le-am arătat «expoziţia». Le-am zis că toate sunt ale lor după meci”. Rezultatul? O „remontada” oltenească senzaţională: 3-0 în Bănie!

Digisport.ro

"Bijuteria" de 44 de milioane € de la Cluj-Napoca, transformată în mall. FOTO Noul proiect spectaculos

Cum ne-au trădat bulgarii în preliminariile pentru Euro ’92

20 noiembrie 1991. Ultimul meci al grupei de calificare la Europeanul din Suedia 1992. România, cu Mircea Rădulescu antrenor, avea nevoie de o victorie la Sofia şi mergeam la turneul final. Am reuşit doar un 1-1. „Au fost multe lucruri la meciul ăla pe care n-o să le spun niciodată… Dar ideea e că la începutul preliminariilor, preşedintele federaţiei noastre şi cel al Bulgariei au stabilit ca ultimul meci să fie între noi. Cine are nevoie, să primească ajutor. Şi ei nu s-au ţinut de cuvânt! A venit şi un reprezentant al scoţienilor, adversarii noştri direcţi, în tribună cu… înţelegeţi voi. Şi bulgarii au jucat la două capete. Adică nici n-au tras prea tare, dar nici nu s-au dat la o parte. Ăsta e jocul care te încurcă cel mai mult”.

Academia de la Voluntari are regulament pentru părinţi!

Ca şef al Academiei de la Voluntari, Mircea Rădulescu întâmpină problemele clasice ale antrenorilor de copii şi juniori. Cea mai mare dintre ele: „Părinţii, pe margine, sunt un chin. Cultivă egoismul copiilor lor. «Ai văzut că ăla a fost mai bun ca tine? Ai văzut că ăla a dat gol şi tu nu? De ce mai dai pase, că alţii nu-ţi dau ţie?». Şi, normal, copiii ascultă. Şi aşa se îndepărtează de colegi şi, implicit, de performanţă. Plus că s-a întâmplat ca unii părinţi să dea indicaţii la antrenamente copiilor lor. Peste antrenor! Şi ăştia mici nu mai erau atenţi la antrenor, ci la taţi! Tocmai de aceea la academiile din Europa părinţii nu au acces. La noi încă nu se poate asta, dar am făcut altceva: avem un regulament al părinţilor. Iau la cunoştinţă şi dacă îl încalcă nu mai au voie să stea pe margine”.

Explicaţia echipamentelor celor de la Volunari

FC Voluntari are două modele de echipament. Primul este vişiniu complet, celălalt este alb-negru. Mircea Rădulescu ne explică de ce: „Primarul Pandele e cu Sportul şi cred că are şi o afinitate faţă de Dinamo. Preşedintele, Leasă, e rapidist. Aşa că atunci când echipa joacă în alb-negru, e mâna primarului. Când jucăm în vişiniu, e «vina» preşedintelui. Primarul Pandele m-a convins să vin aici, la Academie. E un om extraordinar. A fost junior la Sportul Studenţesc pe vremea când eram antrenor acolo, la marea echipă a Sportului, şi când am plecat de la Federaţie m-a «atacat» direct. El a ridicat tot aici, de la zero”. 

CV Mircea Rădulescu

1977–1980: Sportul Studenţesc
1980: România U21
1981–1984: România olimpică (secund)
1984–1986: Universitatea Craiova
1987–1988: Sportul Studenţesc
1989–1990: România olimpică (secund)
1990–1992: Echipa naţională a României
1992–1993: Rapid Bucureşti
1993–1994: Echipa naţională a Egiptului
1994–1995: Club Africain
1995: Sportul Studenţesc
1995–1996: Rapid Bucureşti
1997: Universitatea Craiova
1997–1998: Echipa naţională a Siriei
2000–2001: Echipa naţională a Algeriei

„Una din marile probleme ale antrenorilor români este că nu se lasă consiliaţi. Nu se consultă cu nimeni!” – Mircea Rădulescu, fost director al Şcolii de Antrenori a FRF

650 de copii are Academia de Fotbal de la Voluntari, una dintre cele mai mari din ţară, cu un total de 30 de grupe de diferite vârste