La 14 zile după semifinala cu Germania, selecționerul naționalei de tineret a primit FANATIK la o discuție deschisă despre tot. Emoții, vestiar, calcule, tactică, culise, vise, drame. Mirel Rădoi este un tip aparte. Unul pe care mulți nu-l suportau ca jucător, dar un antrenor pe care românii îl iubesc. Și nu doar pentru performanța actuală, ci pentru modul deschis, direct, prietenos și plin de adrenalină pe care-l afișează. Are vorbele la el. Și chiar are ce spune. Un interviu EXCLUSIV marca FANATIK cu antrenorul momentului în fotbalul românesc.
Cum vezi acum, la rece, campania de la Euro?
– Mult mai frumoasă, pentru că în Italia eram sub presiunea meciurilor, a atmosferei, a emulației din jurul echipei și nu am putut să observ atât de bine toate amănuntele. Dar acum îmi dau seama că, fără să exagerez câtuși de puțin, ceea ce au realizat băieții nu știu când va mai putea fi posibil. Chiar dacă rămâne regretul celei de-a doua reprize a meciului cu Germania.
Puteam să câștigăm Euro?
– În momentul de față pot spune că puteam să jucăm finala. Nu știu dacă eram în stare să o câștigăm în fața unei echipe a Spaniei care, din punctul meu de vedere, de-abia se încălzise. Am urmărit toate echipele, și Spania, după cum a început, foarte greu, și cum a terminat, la turație maximă, mi-e greu să dau un verdict, dar nu știu ce echipă ar fi putut să o bată în finală.
S-a vorbit mult de Răzvan Marin. Ar fi fost un plus mare?
– Era un jucător care, în momentele de presiune, îți putea aduce o liniște în joc. Chiar și în primul meci, și în meciul doi, cu Croația, respectiv Anglia, am avut momente în care ne-am precipitat. În care aveam nevoie de cineva la mijlocul terenului să tempereze jocul și era foarte util Răzvan Marin. Asta nu înseamnă că Tudor, Cicâldău, Nedelcu, Ciobanu, toți cei care au intrat în acele zone, nu și-au făcut treaba foarte bine.
Ce s-a întâmplat în repriza a doua cu Germania?
– Nu a fost o singură cauză. Concluziile pe care le-am tras, inclusiv din punct de vedere fizic sau mental, au relevat mai mulți factori. Și aș începe cu atmosfera din tribune, care a fost frumoasă, dar a fost un fel de spectacol, n-a mai fost aceeași presiune pusă pe adversar care s-a simțit în celelalte meciuri. Oamenii au venit la stadion în număr foarte mare, dar parcă au venit doar să se bucure de ce realizasem până atunci, parcă nici ei nu ar fi încercat să împingă echipa mai departe, către finală. Doi: m-am uitat pe rapoarte și nu am avut niciun jucător care să fi jucat patru partide în nouă zile. Trei: mental, nu a fost niciunul dintre ei obișnuit să joace la nivelul ăsta de concentrare, cu adversari de forță. Chiar dacă avem Radu în Serie A, Pușcaș și Dragomir în Serie B, Nedelcearu în Rusia, niciunul dintre ei nu a reușit să atingă pragul ăsta de concentrare într-un timp atât de scurt. Patru: din punct de vedere fizic e un lucru pe care noi încercăm în continuare să-l dezbatem pentru că problema nu este la noi. Și anume că Germania a arătat foarte bine. Niciunul dintre meciurile Germaniei în grupă, pe care noi le-am analizat, nu a arătat că Germania poate să-și depășească atât pasele succesive în repriza a doua, cât și, din punct de vedere al intensității, numărul de sprinturi, de accelerări, de frânări…
Adică Germania trebuia să cadă în ultimele 30 de minute…
– Da, așa arătau datele. Toate erau foarte mari în prima repriză, scăzute în repriza a doua, undeva în minutul 65 Germania preda, oarecum, inițiativa, ceea ce nu s-a mai întâmplat contra României și contra Spaniei, m-am uitat la rapoarte… Nu vreau să creez o idee de… pentru că am văzut undeva avansată ideea de doping, nu merg atât de departe pentru că ar însemna să nu ne respectăm adversarul, să nu ne respectăm pe noi și să nu tragem concluziile corect. Apoi, din punct de vedere fizic și mental, n-am luat deciziile cele mai greșite, dar asta nu trebuie să ascundă faptul că și noi, ca staff, am avut vina noastră. Aveam un Plan B, în care să riscăm, așa cum am făcut-o și cu Croația, să încercăm până la pauză, sau până în minutul 60, să ne creăm un avantaj de două goluri… Știam de temperatură, știam că riscăm la un moment dat să cedăm inițiativa, dar am încercat să luăm acel avantaj de două goluri, să-l conservăm, după care pe parcursul reprizei a doua să schimbăm sistemul. Ori schimbam modulul de joc din 4-3-2-1 în 5-4-1, ori 4-3-3, era una dintre variantele pe care le pregătisem în cazul în care vom avea avantaj de două goluri.
Capul lui Pușcaș înainte de pauză…
– Da… Partida aia poate fi descrisă pe scurt prin două momente psihologice. Unu: capul lui George apărat senzațional de Nübel. Doi: penalty-ul care a fost sau n-a fost, nici nu mai contează atâta timp cât arbitrul l-a dat. Și, din păcate, acest al doilea moment psihologic n-am putut să-l depășim. Chiar și în pauza de apă le-am explicat că e un fapt irevocabil, iar ei erau revoltați că arbitrul n-a vrut nici să verifice VAR-ul, nimic, și le-am explicat că trebuie să uităm ce s-a întâmplat pentru că altfel nu vom mai putea să fim concentrați la meci. Ceea ce s-a și întâmplat. Din păcate, energia pe care am mai avut-o, am concentrat-o asupra arbitrajului. Au fost două situații, în minutele 80 și 82, două faulturi foarte clare, arbitrul le-a fluierat, dar jucătorii noștri încă erau revoltați ca și când n-ar fi fost fault.
Te-ai gândit să-l schimbi pe Ianis după faza penalty-ului?
– Nu, nu, el era parte din plan pentru schimbarea modulului dacă vom avea avantaj. Adică era, de exemplu, în 5-4-1, dacă Germania introducea al doilea vârf – nu mai aveau nimic de pierdut – și atunci ne gândeam să-l introducem pe Adi Rus sau pe Ghiță, să facem cinci în linia de fund, și, din poziția de al doilea vârf, în 5-4-1 dispărea al doilea vârf, Ianis trecea mijlocaș stânga pentru că Ivan deja acuza dureri. Dacă schimbam în 4-3-3, mutam la fel, tot cu Ianis în stânga și încercam să închidem jocul cu Adi Rus în fața mijlocașilor centrali, cu interi Băluță și Cicâldău, pe faza defensivă să ne apărăm în 4-2-3-1 cu Cicâldău mijlocaș ofensiv, Ianis în stânga și Man în dreapta.
Te-au deranjat înțepăturile din partea lui Gică Hagi că s-a greșit tactic cu Germania?
– Nu, nu… Fiecare e liber să spună ce crede. Din punctul meu de vedere, e foarte simplu: noi ne apărăm la cornere cu trei oameni sus, pentru că nu avem o talie foarte mare. Cu cât adversarii vin mai mulți în careu, cu atât pericolul e mai mare… responsabilitatea fiecăruia crește… în momentul în care vin cinci, noi suntem om la om cinci, cu unul care stă la bară șase, cu trei sus nouă, cu unul pe respingere zece. Când se bate scurt, e simplu, pleacă cel de pe scurt și cel de pe respingere, în locul căruia vine poziția în care era Ianis, coboară acolo și trebuie să ai grijă de zona de 16 m. Și n-aș fi avut de ce să schimb pentru că dacă a mers la trei meciuri… o analiză o poți face după un singur meci, nu după trei… o chestie care a mers foarte bine nu văd de ce aș schimba-o. Noi în șapte partide dinainte de EURO nu am primit decât un singur gol și ăla în inferioritate, din fază fixă, în Portugalia. Deci, din punctul ăsta de vedere nu mă deranjează părerile critice.
Ce relație ai tu cu Gică Hagi?
– (râde) Cu antrenorul Gică Hagi sau cu omul Gică Hagi?
Cu antrenorul Gică Hagi…
– O relație foarte bună, cum de alfel am cu toți antrenorii din Liga 1. Din punctul ăsta de vedere, cred că sunt unul dintre cei mai norocoși selecționeri.
Ai simțit vreun moment că Hagi a pus presiune pe tine prin presă, prin terți, prin declarațiile pe care le-a făcut?
– Nu, absolut deloc. Și nu-mi poate nimeni transmite această presiune pentru că noi suntem siguri pe ceea ce facem. În momentul în care am luat o decizie să vină X sau Y, nu poate să o conteste nimeni cu argumente peste ale noastre. Adică eu nu pot să am ceva cu Gică Hagi, cu Steaua sau contra lui Dinamo, cum s-a mai spus în trecut, nicidecum.
Cum ai receptat declarația lui Răzvan Lucescu vizavi de pasul de la U21 la echipa mare a băieților tăi?
– Probabil că e o declarație… eu nu i-aș spune răutăcioasă, cum a fost numită. Neinspirată mai degrabă, pentru că e clar că în momentul de față au participat 23 de jucători și au mai fost alți 15 care au rămas acasă.
Dacă ai face lotul acum, la fel l-ai face?
– Da. Fără nicio virgulă.
Crezi că Florinel Coman poate fi noul Ilie Dumitrescu, așa cum se spune?
– Coman mai are mult până măcar să se compare cu Ilie Dumitrescu. I-am explicat că după evoluția de la EURO și cele două goluri cu Anglia, n-aș vrea să trăiască două, trei luni din aceste episoade. El ar trebui, în momentul de față, să se motiveze mai mult decât până acum, pentru că a dovedit că o echipă poate depinde de execuțiile lui.. Și a arătat-o la un meci mare. Și ăsta pentru el poate fi un punct de plecare din care să înțeleagă că în fiecare zi trebuie să acumuleze ceva. Sunt foarte puțini jucători în acest moment care au calitățile sale native, tehnică în regim de viteză, forță explozivă, chiar forță…
Se apără mai greu…
– El trebuie să înțeleagă că sunt tipuri și tipuri de antrenori. Sunt antrenori care, din punctul lui de vedere, nu sunt pe profilul lui, adică îl pun de fiecare dată să coboare în jumătatea proprie de teren, și sunt antrenori pe placul lui, cum ar fi Hagi, cum aș fi eu, pentru că îl înțelegem. Din cinci acțiuni nu am nevoie să vii să te aperi în toate cinci. Poți să vii să te aperi în două, dar în celelalte trei trebuie să știi exact unde trebuie să te poziționezi ca să închizi anumite spații. Și eu, fiind un jucător de profil defensiv, mereu mi-au plăcut jucătorii de profil ofensiv. (râde)
Tu cum te simți când Ionuț Radu vorbește în vestiar? Stai așa cuminte, parcă ai fi și tu jucător și ar vorbi și pentru tine…
– Aceeași energie pe care o transmite jucătorilor, o transmite și staff-ului. Și pe mine nu mă deranjează, chiar dacă au apărut voci care au zis că nu e normal sau că de ce stau acolo… Mă bucură e că ei m-au luat ca și cum aș fi unul de-al lor. Și la asta am ținut foarte mult, să le transmit că, orice s-ar întâmpla, sunt lângă ei. În momentul unui rezultat nefavorabil, indiferent unde mă voi afla, va fi responsabilitatea mea, a antrenorului. Scorul se poate întâmpla să fie unul nefavorabil chiar dacă ai jucat foarte bine. Pentru că ăsta este fotbalul…
Sincer, te gândeai că vom juca semifinală de EURO?
– Sincer, mă gândeam că vom trece de grupă. Nu neapărat direct, de pe locul 1, făcusem și un alt scenariu, în care Anglia să termine pe 1, noi să fim cel mai bun loc 2…
Care a fost momentul care te-a convins sută la sută de grupul pe care-l ai?
– După victoria din Portugalia am fugit prin aeroport și avionul tot nu ne-a așteptat. Am dormit patru ore în hotelul din aeroport, eram pe fugă, am organizat totul din mers, staff-ul era fiecare în câte o parte, unul să ia camerele, unul să verifice paturile, unul să ia de mâncare…. După ce am luat camerele, unii duseseră gențile, unii nu, nu au vrut să se așeze să mănânce până nu au venit toți. Atunci am spus staff-ului că momentul acela ne va uni mai mult decât niciodată. Dacă 12 jucători nu au acceptat să mănânce până nu i-au așteptat și pe ceilalți, înseamnă că la nivelul grupului deja avem o forță. Noi nu va mai trebui să încercăm să-i „asamblăm” foarte mult pentru că ei deja au dat dovadă de unitate. A venit meciul cu Bosnia, de la Viitorul, unde ședința dinaintea partidei… (se scutură și se freacă cu palma stângă pe antebrațul drept) …uite, și acum când îmi amintesc mi se face pielea de găină… la ședința dinainte de meci am intrat în sală știind unde să îndrept discursul… (repetă gestul cu mâinile, dar invers, dreapta pe stânga) …iar mi se face pielea de găină… În momentul în care am intrat și i-am văzut cât erau de concentrați, a trebuit, în 30 de secunde, să mă gândesc la cu totul și cu totul alt discurs… Pentru că riscam, cu discursul pe care îl aveam pregătit, să înceapă partida și să rămânem în 10 oameni, în 9 oameni, riscam să-i încarc foarte mult… Și atunci a trebuit să reduc oarecum, să mă cenzurez în acel discurs… Ăla a fost momentul care mi-a dat încredere. Și de-asta am fost, probabil, puțin nebun când toată lumea îmi zicea să fim mulțumiți dacă vom face un singur punct, cu Croația, și eu le spuneam că vom merge mai departe. Ăla a fost punctul care mi-a dat încredere că vom putea trece de grupe indiferent de adversari. Și nu știam echipe calificate, grupe, cu cine vom juca…
Crezi că vor fi copiii ăștia peste Generația de Aur, cum spun mulți, inclusiv Gică Hagi?
– Au avantajul că sunt foarte tineri. Gică Hagi avea 29 de ani în 1994, în punctul maxim al Generației de Aur, Ianis are 20… Deci mai are opt ani să-l întreacă la nivel de performanță pe tatăl lui. Și la fel pot continua comparațiile pe posturi, Radu cu Prunea, Băluță cu Gică Popescu… Dar asta nu înseamnă că performanța de acum îi va transforma automat într-o generație mai bună decât Generația de Aur, pentru că, totuși, Generația de Aur a reușit ceva la un campionat mondial, nu la un campionat european. Asta va trebui să-i motiveze în fiecare zi. La fiecare antrenament să încerce să-și depășească limitele, așa cum au făcut la EURO. Pentru că la sfârșit și-au dat seama ce înseamnă un campionat european. Ce înseamnă să încerci, din punct de vedere mental, să-ți învingi limitele, mereu să încerci să te concentrezi cât poți de mult și mai mult de atât. Ei credeau că dacă la antrenament ajungeau să fie obosiți și încercau să-și mențină, totuși, același nivel fizic, și-au depășit limitele. Nu știau exact ce înseamnă din punct de vedere mental și acum au înțeles acest lucru.
Ianis Hagi la Genk, campioana Belgiei…
– Nu sună rău, pentru că va juca direct în grupele Champions League. Oricum va fi, este un pas înainte pentru el. Avea nevoie de o echipă unde să joace și cred că asta a contat în primul rând și pentru el, și pentru Hagi, și pentru Popescu… Pentru mine, orice echipă alegea, în momentul de față era o provocare. Îl văd zi de zi la antrenament, îl văd înainte de antrenament, îl văd după antrenament…
Orice echipă, dar nu din Liga 1…
– Nu mai avea ce să demonstreze în Liga 1. I-am spus că ar trebui să plece. Asta a fost părerea mea, i-am spus-o și nu m-am ferit pentru că este un jucător cu care poți avea un dialog foarte interesant. Și mai sunt, la fel, câțiva jucători cărora le-am transmis același lucru. Cicâldău, de exemplu. Trebuie să facă pasul cât mai repede către o echipă din străinătate pentru că la nivel de Liga 1 a arătat tot ce este posibil. A arătat că poate să joace numărul 6, a arătat că poate să joace numărul 8, a arătat că poate să joace inter în 4-3-3, a arătat că poate să joace al doilea vârf, deci este un jucător care poate face pasul în străinătate. Dar depinde de Craiova, dacă vrea să se bată la campionat este posibil să-l mai țină un an.
Unde-i vezi pe ceilalți băieți ai tăi care sunt pasibili de transfer?
– Radu este jucătorul Interului și va fi, probabil, împrumutat la Genoa, Pușcaș nu știm dacă are clauză de reziliere dacă va retrograda Palermo, dacă va pleca liber sau are sumă de transfer, nu știm exact contractul fiecăruia dintre jucători… De Nedelcearu întreabă foarte multă lume, UFA, din câte știu, cere undeva la trei milioane și jumătate… Și Ivan la fel, se cer trei milioane pe el… Cred că echipele erau foarte inspirate dacă îi transferau înainte de EURO. Pentru că acum, după EURO, sunt semifinaliști, conform UEFA suntem locul 3, și atunci a crescut prețul jucătorilor noștri.
I-ai vedea pe mulți în Serie A, de exemplu?
– Nedelcearu da, Pușcaș da, Radu este, Cicâldău da… Și Manea, acum da… dacă m-ați fi întrebat acum câteva luni, când era la CFR înainte de EURO, nu vă spuneam sigur, pentru că nu lucrasem cu el, acum că l-am cunoscut și am văzut cum lucrează și cât de dispus este să progreseze, pot spune că este un jucător foarte interesant.
Crezi că Nedelcu va rămâne punct stabil la FCSB?
– Depinde de el. Eu i-am dat anumite sfaturi și i-am explicat anumite lucruri. El și ceilalți trebuie să fie obișnuiți cu strategia asta a patronului de a-și critica jucătorii în public. Punct. Știi la ce te duci, știi la ce trebuie să te aștepți. Eu le-am transmis că dacă toate lucrurile negative, că vin din partea patronului, că vin din partea antrenorului, că vin din partea mea, că vin din partea presei, îi vor afecta, toată energia lor nu se va duce către antrenament și către progres, se va pierde în exterior. Vor fi mereu apăsați de presiunea asta și i-am întrebat „Cum veți juca un meci decisiv sub presiunea asta, în play-off-ul Champions League să zicem, pe «Arena Națională», cu 50.000 de spectatori în tribune? Dacă veți greși două pase și oamenii vor avea ceva împotriva voastră, ce veți face, veți cere schimbare?”. Și a fost un moment în care nici ei n-au știut ce să răspundă pentru că nimeni nu i-a pregătit pentru astfel de episoade.
Ai avut vreo discuție cu Gigi Becali după EURO?
– Nu… Dar nu văd de ce-aș avea discuții cu patronii, în general. Le-am explicat celor care au încercat să mă contacteze sau m-au contactat să mă întrebe de jucători, le-am explicat clar că nu doresc să am aceste discuții cu ei… Dacă mă sună directorii sportivi, antrenorii, cu cea mai mare plăcere discut, dar nu mi se pare normal să le spun patronilor ce calități sau defecte au jucătorii de care se interesează…
Gigi Becali este pentru tine patronul FCSB sau nașul?
– Și una, și alta. Dacă nu vorbim despre fotbal, este nașul meu, dacă vorbim despre fotbal, este patronul FCSB.
Îți pare rău că te-ai dus la Steaua în 2015?
– Nu, pentru că o parte din ceea ce mi se întâmplă acum, prin această performanță, o datorez și Stelei. Pentru că în momentul ăla au fost foarte multe lucruri negative într-o perioadă scurtă de timp în care, ușor, ușor, am încercat să extrag tot ceea ce am greșit, ca să-mi îmbunătățesc, să am grijă să nu mai repet, iar lucrurile pozitive să încerc să mi le păstrez.
Ce-ai schimba într-o nouă relație cu FCSB?
– Păi cred că, înainte de toate, dacă ar fi din nou să se repete episodul, cred că aș veni mult mai des la aceste cursuri care se țin la Școala de Antrenori. Sunt lucruri care, în momentul ăla, credeam că le stăpânesc foarte bine… Și diferențele nu erau foarte mari, dar la unele meciuri au fost vizibile. Școala chiar te poate ajuta mult mai mult decât credeam eu la momentul respectiv. Eu m-am lăsat de fotbal lucrând cu antrenorii foarte mult, citind foarte mult. Am crezut că e de ajuns. Ca să fiu cât mai scurt, aveam o grămadă de informații. Dar abia am putut să mi le pun în ordine, să mi le fișez până am venit la Școala de Antrenori și am înțeles multe lucruri. Pentru că în capul meu era un tsunami de idei, de informații, dar nu erau bine structurate.
De ce ai plecat atunci?
– Pentru că era o situație dificilă și pentru club, și pentru jucători. Și nu cred că era normal, era lipsă de fair-play și din partea mea. Dar lucrurile nu puteau să continue. Eram pe locul patru. Apoi ce s-a întâmplat la nivel de echipă și la nivel de club… Călătoream mereu, nu știam terenul de antrenament… Noi aveam un ciclu săptămânal și în momentul în care știam, de exemplu, că marți avem antrenament de forță și trebuia să fie echipa la Mogoșoaia, eram trimiși la Buftea. Ori la Mogoșoaia este sală de forță, la Buftea nu este sală de forță. Nu aveam o stabilitate. Mai departe am avut o discuție cu nașu’, în care i-am zis ca în momentul în care nu mai are încredere să vină să-mi spună și, foarte frumos, mă voi retrage. Așa cum am acceptat să vin să ajut, la fel voi pleca dacă voi vedea că nu am putut să ajut. Nu a făcut-o, a venit înainte de meciul cu Astra la Mogoșoaia, zece minute a lăudat echipa într-un fel în care n-o mai făcuse niciodată, chiar stăteam cu nea Vali… Argăseală… și i-am spus „După cum a început, cât de frumos a vorbit cu jucătorii, nea Vali, cred că e liniștea dinaintea furtunii!”. (râde, ca la o amintire veselă, dar e un râs mai mult nervos…) Și a avut câteva minute în care… Îl înțeleg pe undeva, pentru că era frustrarea aia, voia campionatul, eram pe locul patru, a doua zi era presiune și pentru el, și pentru noi, jucam cu Astra, care era pe primul loc și voia să câștigăm. N-a putut să se abțină și m-a pus și pe mine într-o postură urâtă față de jucători și n-am putut să trec cu vederea și am plecat.
Dar i-ai spus înainte de meci că o să pleci după meci, nu?
– A fost acea discuție la Mogoșoaia pentru că n-am știut că va reacționa așa cu jucătorii. Și după ședința aia, că a fost cu o zi înainte, i-am transmis seara să-și caute antrenor pentru că, indiferent de rezultat, voi pleca. M-aș fi bucurat să plec cu o victorie, treceam pe locul trei, la două puncte de locul doi…
Asta înseamnă că Steaua, acum FCSB, nu va mai exista în viitor pentru tine?
– Nu sunt genul care să spun „niciodată”… Dar în viitorul apropiat, nu! E aproape imposibil.
Nicio ofertă de la Gigi în ultimul timp?
– Nu are cum să vină…
Atunci când ai plecat, nu te-a contactat să te întorci?
– Nu, a fost perioada imediată, în care mi-a zis, dacă vreau, să vin orice altceva în club, președinte, director sportiv… Eu aș fi vrut să continuu că lăsasem o listă cu jucători, unii dintre ei au ajuns, o parte nu, dar era foarte dificil pentru că pe poziția aia era MM, cu care aveam o legătură foarte strânsă. Nu era într-o perioadă foarte bună, era încarcerat atunci, ar fi fost… ar fi părut din exterior că vin să-i iau locul și nu era moral din punctul meu de vedere, era, poate, o lovitură și pentru el fiind acolo… și atunci am preferat să plec.
Dând puțin timpul înapoi, ce ai învățat din acea fază de la Bistrița, când ai spart geamul și ți-ai tăiat tendonul?
– Nu pot să spun că n-am învățat nimic. Dar e clar că n-aș mai repeta episodul ăla, să-mi tai tendonul… Și acum, când joc tenis de câmp mai mult timp, antebrațul drept îmi obosește de la tendonul tăiat. Dar a fost ceva instinctiv și poate până la urmă jucătorii au înțeles ceva din acel episod. Adică fiecare trebuie să dăm totul pentru a ajuta echipa, dar asta nu înseamnă că trebuie să spargem acum fiecare câte un geam… Nu-mi place să văd, însă, jucători care, după ce au pierdut o partidă, se duc liniștiți în vestiar, unii scot telefonul și râd ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic… Sau să stea inerți, cu capul plecat. Prefer în momentul ăla să văd jucători care dau cu piciorul într-o sticlă, într-o minge, prefer un jucător pe care îl văd în timpul meciului, spre sfârșitul meciului că se duce și ia galben că dă de nervi în minge după fluierul arbitrului, decât un jucător care stă, care acționează ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic…
Ai avut oferte acum, după EURO? Sincer…
– Au fost și înainte, și după. Sincer. (râde)
Înainte de Euro a fost cea de la Craiova…
– Nu am ajuns în punctul negocierilor. Ca să fie ofertă, trebuie să fie negocieri, ori în cazul de față n-au fost.
Spunea Cosmin Contra într-un interviu pentru FANATIK că, dacă nu bate Spania în septembrie, se retrage de la echipa națională…
– Cred că ar face cea mai mare greșeală. Ceea ce a reușit el să construiască într-o perioadă de timp scurtă, sincer nu știu cine ar fi reușit. Chiar dacă vorbim de Lucescu, Olăroiu, Hagi, Rednic, Andone, Șumudică… Nu știu câți dintre ei ar fi reușit, într-o perioadă atât de scurtă, să schimbe fața echipei naționale. Cosmin va trebui să-și continue munca pe care a făcut-o și cu cei care vin din urmă. Pușcaș, Nedelcearu, Radu, Ștefan… El i-a văzut cum s-au antrenat, i-a văzut pe unii atât la echipa mare, cât și acum la tineret și are capacitate de a-i integra foarte ușor. Cred că-i omul cel mai potrivit pentru asta.
Visezi să-i iei locul lui Contra?
– Deocamdată, nu. Visez la luna septembrie, la meciul cu Danemarca, să începem următoarea campanie foarte bine și după aceea vom vedea ce se va întâmpla la anul, în 2020, cu Tokyo și după aceea, în viitorul îndepărtat mai vedem, pas cu pas…
Tu l-ai sfătuit pe Oprița să meargă la CSA?
– Nu neapărat că l-am sfătuit… Am discuții cu foștii colegi, cum mă sună antrenori cu care doar am jucat și nu am avut atunci o relație foarte apropiată. Le spun ceea ce gândesc cu cea mai mare plăcere. Sunt și antrenori care mă sună să le spun doar din punct de vedere profesional… Cu Oprița, da, i-am explicat că ar fi un pas logic, dacă m-ar întreba pe mine, pentru că, vrând, nevrând, indiferent ce a hotărât sau va hotărî justiția, până la urmă și ei tot Steaua se numesc.
Dar Steaua ta care este?
– Steaua mea eu cred că este cea din Liga 1. Chiar dacă am jucat și la unii, și la alții, conform justiției. Din punctul meu de vedere Steaua este cea din Liga 1. Pentru că în 2003, când s-a făcut trecerea, eu știu foarte bine și până atunci cine venea cu banii, cine îi hotăra, cine n-a vrut să mai audă de secția de fotbal și acum și-a dus aminte de ea… Asta nu înseamnă că pun la îndoială hotărârea justiției. Mă depășesc aspectele astea juridice, dar părerea mea rămâne că Steaua este echipa din Liga 1.
Lucrul cel mai bun este că se face noul stadion din Ghencea…
– Da, așa e. L-am sfătuit pe Oprița și i-am spus că este un proiect interesant din punctul meu de vedere. Vorbim de liga a patra, dar joci meciurile de „acasă” cu minim 1.000 -1.500 de spectatori. Și nu sunt doar spectatori, sunt 1.500 de „nebuni”, între ghilimele, pentru că fac o atmosferă incendiară. Vorbim despre o echipă care anul viitor va juca pe noul stadion din Ghencea, când va fi gata, cu minim 15.000 de spectatori. Pentru că numai din Drumul Taberei și Militari vor veni o mulțime de suporteri, nu mai vorbesc din celelalte cartiere sau chiar din țară. Va fi nouă emulație, ca aceea de la Craiova. Cu stadion nou, cu suporteri, promovezi în Liga 3, în Liga 2…
De ce a ratat Lăcătuș promovarea cu CSA cu un buget mult peste celelalte echipe?
– Eu văd o asemănare între ce mi s-a întâmplat mie la Steaua și ce i s-a întâmplat lui Lăcă acum, aceea de a miza foarte mult numai pe jucători tineri. Poate fi o problemă să mizezi pe jucători foarte tineri și aici, la nivelul ăsta, s-ar putea să ai nevoie și de jucători cu experiență.
Mirel, ești un om bogat?
– Da. Și financiar, și sufletește. Din toate punctele de vedere.
Se zice că ai avea pe la 30 de milioane de euro…
– Nu, asta nu.
Dar n-ai nicio grijă…
– Nu. Nici eu și nici copiii. Din punct de vedere financiar suntem asigurați.
Cum te relaxezi?
– Mult timp cu copiii în parc, mă mai duc la băiatul meu, mă uit la antrenamente…