“Am luat 25.000$ pentru Roland Garros, Halep de 100 de ori mai mult!”

Pe o stradă liniştită, din buricul Bucureştiului, Ilie Năstase ne aşteaptă, la el acasă, pentru o discuţie amicală. Aranjată cu bunul gust al acestui globetrotter al locaţiilor de lux din întreaga lume, vila are un aer aristrocrat. Un câine superb, alb, ne priveşte de dincolo de geamul imens al livingului. „Haideţi, băieţi, nu vă descălţaţi!”, este mesajul de întâmpinare al fostului număr 1 în tenisul mondial, ajuns acum la 71 de ani. Ani pe care acest român legendar îi poartă cu eleganţa prin care altădată fascina pe terenul de tenis.

Noi am venit cu arsenalul de curiozităţi, el ne-a aşteptat cu un ocean de poveşti şi amintiri. A ieşit un interviu după chipul şi asemănarea fostului sportiv: pe alocuri fâşneţ, pe alocuri haios, de multe ori serios, cu rezultatul final intrigant şi interesant! Adică, Nasty! Dezvăluirile sale despre Simona Halep, Ion Ţiriac sau prietenul Donald Trump – Mister President – le puteţi citi în rândurile de mai jos, în acest interviu cu Ilie Năstase despre Simona Halep. FANATIK.RO vă introduce în universul  Ilie Năstase.

„S-a întors roata față de anul trecut. Atunci, a riscat Ostapenko, acum Simona”

Domnule Năstase, cum ați trăit succesul Simonei Halep la Roland Garros?
– Am fost la Gino Iorgulescu la masă și, la un set și 2-0 pentru Stephens, am plecat pentru că m-am enervat. Nu am mai putut să rezist cum juca, pentru că juca foarte slab. Nu evolua aia bine, să zici că a făcut o partidă extraordinară. Nici nu servea tare. Mie de Muguruza mi-era mai frică. Când am ajuns acasă, era deja 4-4. S-a întors roata față de anul trecut. Atunci, a riscat Ostapenko, acum a făcut-o Simona. Când am văzut că dă decisiv, m-am linștit. 1-0, 2-0, 3-0…

Vă așteptați să apară o sportivă ca ea în România? Vă spunea ceva numele ei când era o puștoaică?
– Da, îmi spunea. Când am fost președinte la Federația de Tenis am făcut câteva lucruri care au ajutat puțin. Așa zice și ea, deși a fost mai important pentru Begu sau Cîrstea. Am făcut 14 turnee de fete și 14 turnee de băieți în România. Nu mai trebuiau să se ducă la Paris sau în Suedia, jucau aici, în țară, iar punctele erau aceleași. Am aranjat să aibă totul aici, nu mai aveau costuri mari de deplasare, nu mai cheltuiau banii pe avioane și altele. Când a venit doamna Dragomir, a zis că e prea mult, că nu avem noi nevoie de atâtea și a lăsat doar vreo 5 dintre ele! Cel mai important rol l-au avut părinții ei, ei au adus-o până aici!

• Citește și „Ultimele versuri ale lui Mihai Eminescu. Poetul nepereche, un pasionat fotbalist, înotător, gimnast”
• Citește și „Fotografii rare din fotbal. De pe vechiul «Wembley» pe «Electrica» din Timișoara!”
• Citește și „Cornel Dinu, despre Fănuş Neagu. Amintiri de aur din Epoca de Aur”

„Dacă părinții ei nu aveau bani, Simona nu reușea în tenis!”

La ce vă referiți?
– A spus și ea, părinții în primul rând! Dacă ei nu erau bogați, așa între ghilimele, nu avea posibilitatea să aibă un antrenor, să joace pe terenuri de tenis, să aibă ore de pregătire și nu ajungea la performanță! Nu avea nicio șansă! Tenisul este acum un sport scump. Înainte, poate, era mai ușor. Erau cluburile care erau organizate, îți dădeau rachetă gratis, terenul gratis. Acum nu mai există treaba asta! Dacă nu ai cașcaval, nu reziști. În schimb, fiind mulți bani care se dau ca premii, dacă reușești un turneu bun poți să duci alte patru, cinci turnee din ce ai câștigat.

Cum de a reușit totuși?
– Ea, când a început tenisul, s-a gândit că vrea să câștige Roland Garros. Aceeași gândire am avut-o și eu când am început să ies prima dată din țară. De ce? Pentru că noi am fost formați pe zgură! Mi-a plăcut declarația ei. Visul ei și al meu a fost să cucerim acest trofeu. Mie mi-a plăcut turneul, nu că am stat 30 de ani la Paris și eram îndrăgostit de oraș! Dacă am mai câștigat și pe iarbă, cu atât mai bine, dar tu, ca sportiv, te setezi în capul tău pe un lucru clar: Roland Garros, ăsta e „the must” pe zgură!

Interviu cu Ilie Năstase despre Simona Halep. A remarcat-o împreună cu Țiriac acum 10 ani! „Parcă plângea la fiecare minge!”

A fost un țel măreț, dar ai nevoie de ambiție să îl împlinești.
– Ea a fost mereu ambițioasă! Țin minte că am remarcat asta cu Țiriac, acum zece ani, când am fost să o vedem în finala câștigată la Roland Garros la junioare. Acum, ea și-a schimbat jocul, de la Madrid încoace. A început să lovească mingea, până acum nu făcea asta. Dădea înapoi până murea cealaltă, iar dacă nu murea ea înainte, câștiga. Țiriac avea perfectă dreptate! Acum, ea dirijează jocul. În afară de seturile pierdute cu Kerber și cu Stephens în finală, dar asta se mai întâmplă.

Digisport.ro

Sportiva din România devenită vedetă peste Ocean a publicat o imagine cu ea fără haine și americanii ”au explodat”

Ați văzut ceva în ea, atunci, cu Țiriac?
– Repet, era foarte ambițioasă! Nu era genială, dar ce mi-a plăcut a fost că la fiecare minge se enerva și parcă plângea. O să vă spun o poveste, că lucrurile se leagă. Aveam 10 sau 11 ani și jucam acolo, la Operă, unde erau niște terenuri. Locuiam pe Progresului și veneam cu maică-mea de mână. Jucam cu alți copii, între noi, fără arbitru. Mingile erau uzate. Nu aveam idoli, că nu vedeam pe nimeni cum joacă pe la televizor, că nu se dădeau meciuri. Și jucam, să zic așa, care dă mai sus mingea… Stăteam câte trei ore la un set, eram ambițioși. Aveam meci cu un băiat din Târgu Mureș, iar părinții lui stăteau lângă gardul terenului. La un moment dat am pus racheta jos și am început să îl alerg pe ăsta. Avea vreo doi metri în fața mea, se întorcea la mine și mă întreba „Ți-am furat vreo minge? Te-am înjurat?”. M-am aruncat la picioarele lui și l-am pus jos, apoi am început să plâng. Maică-mea a venit repede, taică-su a intrat și el. „Ce ai, mă, nebunule?”. (n.a. – Ilie se preface că plânge) „M-a bătut 6-0…” Și tare nu mi-a plăcut asta! Așa că de oftică și de ambiție l-am alergat pe teren! Maică-mea mi-a zis că e tot aia 6-0 sau 7-5, dar nu era adevărat! Eram ambițios! Așa și Simona, avea ambiție de mică, nu dorea să piardă nicio minge!

Spuneți că este mai mult muncitoare și mai puțin talentată?
– Acum nu mai e nevoie de talent! Uită-te puțin la băieți. Iei unul înalt și gata. M-am uitat la Isner cu Del Potro. Au fost numai servicii! Bum, bum, bum! Nu mai există o scurtă, un lob, vine ăla la fileu și îi dai un lift… S-a schimbat jocul și nu numai la tenis. La fotbal, când eram eu mai tânăr, puteai să preiei cu spatele, că nu îți dădea nimeni peste picioare. Acum nu mai poți. Acum e mai mult fizic. Handbalul, la fel! Păi, mă uitam la Gațu, cum juca mingea printre picioare, efect… Azi, îi dă ăluia un pumn în piept și gata! Nu mai e sport. Dacă nu ești înalt să aruncii de la nouă metri, de la șase nu mai ai nici o șansă, greu să mai ajungi. Trebuie doar puțin talent… Și pasiune… Dacă ai pasiune, reușești!

Cum a ajutat-o psihic pe Halep: „De ce te enervezi când câștigi?”

Pe lângă ambiție a avut și multe trăiri interioare…
– Da, a avut o perioadă când se enerva foarte mult! Am vorbit cu ea și i-am zis „Uite, tu nu m-ai văzut pe mine jucând! Eu mă enervam teribil când pierdeam! Tu te enervezi când câștigi… La ce-ți folosește?! Când pierzi, înțeleg că te superi, dar când câștigi tu trebuie să o faci pe aia să simtă că o domini!”. Eu așa le făceam. Le dădeam scurtă aici, apoi în cealaltă parte și îi enervam, îți dai seama! Dar trebuia să și joci, că nu poți să îl bați pe unul doar pentru că îl enervezi!

Ce vă spunea despre ce simte când nu câștiga?
– Zicea că se enervează foarte repede. De ce să faci asta când joci bine și pierzi doar un punct? Trebuie să fii nebun! Nu, pe adversar trebuie să îl faci să se simtă prost! Eu le arătam și scorul, iar adversarii mai prost jucau! Aceste lucruri trebuie să le folosești în favoarea ta. Ea e încă tânără și nu știe toate aceste trucuri. Eu cred că poate să joace lejer până la 33, 34 de ani. Are fizic bun.

„Nu sunt trist că nu am prins banii de acum! Ăia dinaintea mea, săracii, au luat zero!”

Victoria de la Roland Garros i-a adus faimă, dar și bani…
– Da, a câștigat vreo 2,5 milioane de euro, de 100 de ori mai mult decât am luat eu când am câștigat Roland Garros! Eu am luat 25.000 de dolari, deci fix de 100 de ori mai puțin! Banii erau în franci francezi, dar din paritate atât ieșea. La US Open, tot 25.000 de dolari am luat și o mașină! Așa era în 1972… Dacă te gândești, erau totuși niște bani la vremea aia. Înainte de 1970 nu era nimic, nu se dădea nici un premiu financiar! Ăia dinaintea mea au luat zero! Nu mi-a părut rău că nu am prins banii de acum, pentru că predecesorii mei, săracii, nu au prins nimic! Rod Laver, un mare campion, nu a luat, frate, nimic!

Și tendința este ca premiile să crească!
– Evident! Așa, probabil, peste vreo 10 ani, vor zice jucătorii care vor fi în frunte că Nadal și Federer nu au câștigat nimic! (n.a. – râde zgomotos). De anul trecut până anul acesta, premiile s-au dublat! Peste un an, doi se vor tripla! Așa se întâmplă și la fotbal: au început cu două milioane, cu cinci și s-a ajuns la 225 de milioane! E o nebunie! Acum, dacă joci tenis, devii bogat repede! Din primul tur! Mi se pare că iei vreo 70.000 de euro… Sunt foarte mulți bani! Mă gândesc, însă, la ce talent era atunci. Nu se gândea lumea, însă, la bani. Cine știa câți bani vor fi în tenis? Nimeni! Era important să iei un trofeu. Dacă veneau și banii, cu atât mai bine… Dar nu au venit la noi, au venit la alții!

Ce înseamnă, la nivel uman, acest triumf pentru ea?
– Cea mai importantă schimbare e la nivelul încrederii. Acolo va câștiga cel mai mult. Nu mai ai dubiul ăla că nu o să câștigi niciodată un Grand Slam. Dispare și murmurul spectatorilor și al jurnaliștilor că ai numărul 1, dar nu ai un trofeu mare. Astea te joacă la creier. Era o presiune corectă, dar dacă ți-o pune toată lumea în cap, te macini.

„Halep a câștigat vreo 2,5 milioane de euro, de 100 de ori mai mult decât am luat eu când am câștigat Roland Garros! Eu am luat 25.000 de dolari, deci fix de 100 de ori mai puțin! Banii erau în franci francezi, dar din paritate atât ieșea. La US Open, tot 25.000 de dolari am luat și o mașină! Așa era în 1972… Dacă te gândești, erau totuși niște bani la vremea aia”

„Nu știu cine e cea mai bună jucătoare de tenis din istorie. Pe rezultate e o bătălie între Billie Jean King, Margaret Court și Martina Navratilova. Mie cel mai mult mi-a plăcut Martina. Juca sleiss, venea la fileu. Avea talent și intuiție. Știa dinainte unde vine mingea! Țiriac zicea că și dacă mă leagă la ochi o să știu unde cade mingea la fileu! Știți cine are intuiție incredibilă? Englezul! Murray! Așa rablagit cum îl vezi, ăla e jucător de tenis! Știe unde vine mingea!”

2.076.000 de dolari a câștigat Ilie Năstase în cariera sa profesionistă de 16 ani (1969-1985), de-a lungul căreia a triumfat în 57 de turnee la simplu şi 45 la dublu şi a fost finalist de alte 36 de ori la simplu şi 35 de ori la dublu