Life

Interviu cu noul Tudor Ionescu de la Fly Project: despre cum a slăbit 42 de kilograme, relația cu soția și amintirea Ancăi Parghel

Tudor Ionescu de la Fly Project a acordat un interviu în exclusivitate pentru FANATIK în care a vorbit despre viața și cariera sa.
13.07.2021 | 13:04
Interviu cu noul Tudor Ionescu de la Fly Project despre cum a slabit 42 de kilograme relatia cu sotia si amintirea Ancai Parghel
Tudor Ionescu, solistul trupei Fly Project
ADVERTISEMENT

Tudor Ionescu de la Fly Project este de ani buni în industria muzicală de la noi. A cucerit topurile din România, dar și din afara țării, cu melodii care publicul le fredonează chiar și la 10 ani de la lansarea lor.

Cântărețul a șocat pe toată lumea în ultimele sale apariții. Acesta a apărut mult mai slab față de cum îl știa lumea înainte de pandemie. FANATIK a vrut să afle cum este omul din spatele artistului, dar și cum reușește ca muzician să se mențină pe linia de plutire, mai ales că industria a devenit din ce în ce mai competitivă.

ADVERTISEMENT

Artistul a vorbit despre cum a slăbit, relația cu soția lui, frumoasa Anamaria Ionescu,  pandemie, muzică și despre una din cele mai speciale persoane pe care a întâlnit-o: Anca Parghel.

Tudor Ionescu de la Fly Project, interviu sincer despre cariera și viața sa: „Anca Parghel a fost un om minunat”

-Bună, Tudor! Pe 20 mai ai lansat clipul la melodia ”Millerba”, iar piesa începe să se audă în tot mai multe localuri, discoteci, mai ales pe litoral! Cum reușești să dai tunul cu piesele tale de fiecare dată?

ADVERTISEMENT

Nu am o rețetă, dacă asta mă întrebi. Fly Project a făcut și face muzică pentru oameni, vreau ca muzică Fly Project să le transmită oamenilor emoție, asta îmi propun cu fiecare piesă nouă, că oamenii să se bucure, să danseze pe muzică Fly Project. Mă bucur că piesele ajung cât mai departe, sunt fericit și onorat.

-Ești de ceva vreme în industria muzicală. Una dintre colaborările pe care cu siguranță nu o vei uita niciodată este cea pe care ai avut-o la piesa ”Brasil” cu Anca Parghel. Cum a fost artista Anca Parghel? 

ADVERTISEMENT

Anca Parghel a fost un om minunat și un artist desăvârșit. Sunt onorat că am lucrat cu ea, mă bucur mult că am întâlnit-o. Piesă Brasil este un succes și astăzi, oamenii o cântă- în concerte în toată lumea, iar asta e cea mai frumoasă amintire pe care o putem purta unui artist cum a fost Anca.

-Vorbind despre Anca Parghel, cu ce artistă mare din România sau chiar din străinătate ți-ar plăcea să scoți o melodie care să aibă cel puțin succesul „Brasil”? 

ADVERTISEMENT

Nu știu să îți dau acum un nume, pentru că depinde foarte mult și de ce piesă vorbim, însă pot să îți spun că suntem în discuții pentru niște feat-uri, pe care le voi dezvălui atunci când stabilim ce și cum se întâmplă, nu îmi place să vorbesc înainte.

Regretata Anca Parghel, una din cele mai de succes colaborări ale trupei Fly Project. Foto: europafm.ro

„Am avut Covid, o formă extrem de ușoară”

-Cum a fost primul an al pandemiei pentru tine? Ți-a fost greu sau ai reușit să îi faci față?

Sunt un om care se adaptează ușor, care știe ce înseamnă greul, știu mereu să-mi găsesc variante, să mă resetez. A fost dificil, nu am să spun că e floare la ureche, pentru că lumea întreagă a fost zguduită de această pandemie. Am avut Covid, o formă extrem de ușoară, în rest – pentru mine anul acesta a fost muncă, multă muncă în studio, compoziție și producție de piese noi. Am făcut multă muzică, pe care acum urmează să o lansez. Am stat cu familia. Am avut mai multă grijă de mine.

-Rămânem la pandemie puțin. Ai apărut alături de familia ta într-un reportaj pentru Deutsche Welle în care tu și soția ta ați vorbit despre viața în izolare. Ce ați descoperit unul despre celălalt în izolare? Au fost lucruri pe care nu le știați unul despre celălalt și le-ați aflat recent?

Știam, dar am redescoperit faptul că suntem cu adevărat unul lângă celălalt la bine și la greu. La bine toată lumea e lângă ține, important e să găsești oamenii aia lângă care să fii bine și în cele mai rele vremuri. Suntem parteneri, pe lângă soț și soție, după 16 ani.. cred că e prima perioada atât de lungă în care suntem împreună zi de zi, iar ceea ce am văzut fiecare la celălalt ne-a plăcut și astăzi. Asta e tot ce contează.

Relația cu Anamaria, bazată pe o regulă de bază: „Fiecare are spațiul lui”

-Ce sfaturi îți dă Anamaria care îți sunt de ajutor în cariera ta? Intervine în ceea ce faci cu recomandări sau fiecare are spațiul său și nimeni nu comentează nimic?

Fiecare are spațiul și meseria lui, însă e normal că discutăm și acasă despre ce ni se întâmplă, despre ce alegeri facem, despre drumul fiecăruia. Fiecare dintre noi își spune părerea, însă încercăm să fim cât mai obiectivi,  să nu ne influențăm negativ.

-Ești tată de fată și probabil ai văzut dezbaterile din ultima perioadă despre predarea educației sexuale în școli. Ce crezi despre subiectul ăsta?

Nu știu dacă nu e cam devreme să am o părere despre asta, însă îți pot spune că îmi doresc să am un copil informat, să cresc o față care să știe să gândească lucrurile pe care le face, să nu se arunce cu capul înainte, să știe ce opțiuni are mereu. Asta și cu ajutorul educației, indiferent de unde vine ea, de la școală, de acasă.

tudor ionescu
Tudor Ionescu a dat jos 42 de kilograme

A slăbit 42 de kilograme: „Nu m-am tăiat”

-Ai suferit o transformare fizică evidentă. Cât ai slăbit și cum ai slăbit, de fapt? 

42 de kg.. da. Nu am ținut o dietă anume și nici nu mi-am tăiat nimic :)) că știu că asta urmează să mă întrebi. Am mâncat o singură dată pe zi, când ajung acasă de la studio, am renunțat de un an la carne și ce este – cel mai important – mi-am resetat creierul, mi-am propus într-o zi să fac asta, pentru mine, pentru sănătatea mea.

-Cum poate reuși un artist să își păstreze o imagine intactă în fața publicului? Tu cum faci să nu se scrie nimic negativ despre tine? În toți anii în care ai cântat ți s-a întâmplat să auzi anumite zvonuri despre tine care n-au apărut în presă? Cum te simți perceput de oameni?

Nu am căutat să nu scrie oamenii lucruri negative despre mine. Pur și simplu. Nu am căutat să scrie cineva ceva despre mine. Am încercat să fac lucrurile cât mai bine posibil, să respect și să mă respect, astfel încât oamenii să nu simtă nevoia să nască zvonuri, să prefere să mă întrebe dacă au vreo nelămurire. Am răspuns întotdeauna sincer și direct, am pus întotdeauna capul pe pernă liniștit, pentru că nu am făcut rău nimănui. Sper ca oamenii să mă perceapă așa, sincer, direct, uneori prea direct. Onest.

Marea dorință a lui Tudor Ionescu

– Care sunt provocările tale pe plan personal și profesional în continuarea acestui an? 

Provocările se nasc în fiecare zi, însă pot să spun că abia aștept să arăt și următoarea piesă către public, e altceva. Până atunci, provocarea cea mai importantă pentru mine e ca piesa Millerba să ajungă la cât mai mulți oameni.

-Ce mesaj ai să le transmiți fanilor tăi, celor care ți-au fost aproape chiar și dacă la un moment dat ai făcut pauze destul de mari între lansările de melodii?

Prietenii cei mai buni sunt cei cu care te vezi după o lungă perioada și ți se pare că te-ai despărțit de ei ieri. Muzica Fly Project este pentru voi!

ADVERTISEMENT