Luptătoarea Cătălina Axente (28 de ani), dublă medaliată cu bronz la CE (2020, 2023), era creditată cu șansa a patra la o medalie olimpică la categoria 67 de kilograme. Din păcate, sportiva legitimată la OSK Sepsi a părăsit competiția de la Paris încă din optimi, fiind accidentată grav în confruntarea cu sportiva americană Kennedy Alexis Blades (20 de ani), care avea să devină vicecampioană olimpică.
Cătălina Axente a suferit un traumatism la coloana vertebrală cervicală, după ce adversara ei a aruncat-o pe spate şi a căzut în cap pe saltea. Au fost momente de panică în ”Champ de Mars Arena”. Luptătoarea română a rămas inertă preț de câteva zeci de secunde.
Medicii au intervenit rapid, i-au pus un guler cervical, au scos pe targă și au transportat-o de urgență la spital pe Cătălina. Sportiva a spus adio Jocurilor Olimpice 2024, nu a mai putut intra în recalificări. Din fericire, Cătălina s-a întors cu bine acasă, la Grindu, în județul Tulcea, unde părinții au așteptat-o cu lacrimi în ochi de bucurie. FANATIK a vorbit cu luptătoarea crescută la CSM Galați, de antrenorul Dumitru Buleandra.
Cum te simți, Cătălina? Au trecut trei zile de teribila accidentare.
Sunt foarte bine. N-am pățit nimic grav. Trebuie să mai fac niște investigații să văd dacă totul este bine, dar în mare parte mă simt foarte bine.
Ce îți amintești din momentele acelea care a speriat România?
Am fost conștientă tot timpul. Aveam dureri și probleme de respirație din cauza traumei. Cu timpul, după tratamentul care mi-a fost admininistrat la spital am început să respir normal și să mă mai lase durerile. Tratamentul constă în antiinflamatoare și pentru ameliorarea durerilor. Îl mai iau o perioadă și acasă.
Cât timp ai stat cu gulerul cervical?
Câteva ore, până mi-au făcut o radiografie să vadă că nu sunt probleme. Am fost externată tot sâmbătă. La spital au fost lângă mine tot timpul medicii lotului olimpic, m-am simțit în siguranță.
Poveștete-ne un pic cum ai ajuns să fii proiectată de adversară pe spate, fără să apuci să pui mâinile pentru a atenua căzătura?
A fost o greșeală din partea mea, pentru că eu am vrut să o prind pe americancă de picior, dar n-am mai ajuns. Și m-a plonjat ea pe mine. A fost un risc pe care noi, luptătoarele, ni-l asumăm. N-am mai avut timp de reacție. Blades a reușit o execuție mai rapidă decât a mea. Ea a avut o tactică mult mai bună decât a mea.
O cunoșteai pe Blades sau a fost o surpriză?
A fost o surpriză, nu mai fusese la niciun turneu. Ea s-a calificat la Jocurile Olimpice după ce a învins-o la trialul din Statele Unite pe Adeline Gray, medalia cu argint de la Tokyo 2020. Nu mă mai întâlnisem cu ea niciodată. Față de ce a am pregătit eu împreună cu antrenor meu a fost total diferit în timpul luptei. Eu am încercat să o surprind pe ea, dar m-a surprins ea pe mine.
Era riscant să mai lupți în recalificări? Ți-au interzis medicii să continui competiția?
Nu mi-au interzis. Dar după confruntarea pe care am avut-o cu americanca nu m-am simțit foarte bine, deși analizele mi-au ieșit bune. Eram încă imobilizată. Nu mă puteam întoarce stânga, dreapta, și am preferat pentru sănătatea mea să renunț la recalificări. Consider că lupte pot să mai fac în continuare dacă sunt aptă, dar dacă Doamne ferește! mai cădeam s-au se întâmpla altceva puteam să rămân paralizată. Prefer să fiu un om normal, decât un om în căruț!
În recalificări ai fi avut-o ca adversă pe Miliamy Marin Potrille din Cuba. În condiții normale, crezi că puteai aspira la medalia de bronz?
Nu poți să știi ce se întâmpla. Fiecare adversar este diferit. Mă mai luptasem cu adversarele care erau pe culoarul meu și cred că aveam șanse. Dar atâta timp cât nu eram aptă sută la sută să lupt am preferat să nu-mi risc sănătatea. Voi mai avea șanse să mă întâlnesc cu ele și să mă revanșez.
Te mai gândești să câștigi medalia olimpică la Los Angeles 2028?
Dacă Dumnezeu îmi dă putere și totul va fi bine mă voi mobiliza și voi face tot posibilul să ajung unde mi-am propus, să câștig o medalie olimpică. Ăsta este visul meu și al fiecărui sportiv de performanță. La Paris am fost creditată cu șansa a patra la medalie, fiind pe locul 4 în clasament. Ăsta e sportul, nu se știe niciodată, orice e posibil.
Ce urmează pentru tine în perioada următoare?
O binemeritată vacanță și recuperare după accidentarea suferită. Apoi începem să ne pregătim iar. Nu știu exact când voi reveni la antrenament. Trebuie să mai fac un set de analiza, pentru că încă persistă durerile. Nu voi reveni pe saltea până când nu am acceptul medicilor.
Cu ce bunătăți te-au așteptat părinții?
Cu ciorbă de pește și cu prăjituri. Abia aștept să merg la pescuit cu tata pe Dunăre, să mă relaxez, să-mi adun toate gândurile. Nu mă laud cu capturi extraordinare, pescuiesc de plăcere, la undiță.
În timpul luptei s-au văzut niște tatuaje pe brațul drept. Ne poți spune despre cine e vorba?
Tata și mama sunt pe braț, iar sora este pe umăr. Tata este cel care m-a dus la lupte. Eu crescând la țară, mergeam la liceu la Galați, pentru că era mai aproape decât Tulcea. Tata făcuse lupte, iar eu eram mai băiețoasă, jucam fotbal, nu mă jucam cu păpușile. Mă dus la lupte la Galați pentru a-mi umple spațiul, să nu apuc pe drumuri greșite. Am început să practic lupte de la 16 ani, când eram în clasa a 9-a, la CSM Galați.