Celebrul luptător Cătălin Zmărăndescu ne spune cu ce nu a fost de acord la Survivor All Stars și recunoaște că între el și copiii lui este o frumoasă relație de prietenie.
Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, Cătălin Zmărăndescu, celebrul kickboxer, ne povestește cum este viața alături de cei 4 copii ai săi. Recunoaște că a mai renunțat la caracterul lui vulcanic și că s-a apropiat foarte mult de Dumnezeu. Celebrul luptător ne povestește despre afecțiunea medicală cu care se confruntă, viața la țară și recunoaște că, în tinerețe, celebritatea i s-a cam suit la cap.
Ai lăsat Bucureștiul și te-ai mutat la țară. Cum e viața ta acum, cu ce te ocupi în afară de antrenamentele copiilor?
-Viața de țăran îmi priește. Am Academia la 10 metri de casă deci nu este problemă că aș merge mult. Acum ne pregătim pentru campionatul de la Lisabona, din octombrie. De dimineața până seara sunt cu familia, cu antrenamentele copiilor, serviciul de pază și protecție.
Mă ocup de tot ce avem în curte, inclusiv de microfermă. Viața la țară înseamnă muncă multă, azi tunzi iarba și mâine crește la loc. Acum am și ajutorul copiilor mai mici, Matilda și Vladimir.
Nu ți-e dor de haosul, de gălăgia din capitală?
-Nu, mulțumesc (râde, n.red.). Las Bucureștiul bucureștenilor. Mie îmi este bine aici, îmi place liniștea de la țară. Nici la Târgoviște nu mă duc prea des.
Ani de zile ai fost garda de corp a lui Gigi Becali. Care este relația voastră acum?
-Nu ne mai vedem, s-a răcit relația. Pur și simplu nu am mai ținut legătura. Fiecare a luat-o pe drumul său și ne vedem de treburile noastre. În viața unei persoane ceilalți oameni sunt trecători, de cele mai multe ori. Nu-ți garantează nimeni că stai cu cineva până la sfârșitul vieții.
Ai practicat niște sporturi grele, periculoase. De câte ori te-ai accidentat grav, în toată cariera ta?
-N-am prea avut accidentări grave, doar pe final de carieră. Atunci am fost nevoit să fac meciurile de retragere, dar în rest m-a ferit Dumnezeu de accidentări.
Cum este tăticul Cătălin? Ai 4 copii din două căsnicii. Mihai și Alexandra, din prima căsătorie, Vladimir și Matilda din a doua. Ești genul relaxat, permisiv sau ceri mult de la copiii tăi?
-La sală sunt destul de dur, în rest sunt foarte bun, așa cum declară fiica mea Matilda (râde, n. red.). Cu cei mici am creat o relație mai mult de prietenie în care am convenit să nu ne mințim, să spunem tot ce avem pe suflet. Mai sunt și cele zece lucruri de fete pe care Matilda le discută cu mama ei, nu cu mine. În rest e numai cu mine, doarme cu mine, avem activități împreună.
Mihai are un băiat, pe Patrik și le merge bine. Alexandra e bine și ea. Vladimir, cel mai mic, este pus tot timpul pe șotii. Promite că e cuminte și, peste trei secunde, uită și o ia de la capăt. În rest el vrea pian iar Matilda chitară. Ea a ajuns la vârsta la care a învățat că trebuie să muncești ca să obții ceva în viață.
Știu că, timp de 6 ani, relația dintre tine și copiii mai mari a fost mai rece. Cum ați revenit la sentimente mai bune?
-A fost așa cum a fost și a trebuit să se întâmple. Acum ne-am împăcat, lucrurile merg bine. Vorbim destul de des la telefon pentru că muncim cu toții și n-avem cum să ne vedem așa des. Când mă prind copiii acasă trebuie să fiu 200 la sută tată pentru ei.
Ce ai învățat, până acum, de la copiii tăi?
-Am învățat să fiu mai permisiv și mult mai atent la nevoile lor.
În ce relații ai rămas cu mama copiilor tăi din prima căsătorie?
-Nu avem niciun fel de relație în prezent. Așa a fost să fie, fiecare a luat-o pe drumul său în viață, am mers înainte. Există lucruri în existența fiecăruia care nu merg, avem propria soartă.
Ai lansat, de curând, o linie vestimentară dedicată credincioșilor ortodocși. Cum ți-a venit ideea aceasta?
-Nu e lansată de mine ci de un prieten, dar mie îmi place ceea ce face și de aia îl ajut. Înțeleg că afacerea merge binișor, dar trăim într-o lume în care răutatea s-a răspândit foarte mult. Este destul de greu să găsești calea către Dumnezeu și să mergi pe ea. Ca să ai o viață liniștită și să beneficiezi de ajutorul LUI, e bine să alegi să o iei pe drumul greu, nu pe poarta larg deschisă.
Cum a fost la Survivor All Stars? Ce așteptări ai avut și ce s-a întâmplat până la urmă?
-A fost ok. Mă așteptam să fie ușor diferit față de acum doi ani, dar probele au fost cam aceleași. Singurul lucru care mi s-a părut neloial a fost diferența mare de valoare dintre Războinici și Faimoși. Nu s-a ținut cont că mulți dintre noi ne-am retras din sportul de performanță, că aveam deja o vârstă.
A existat vreun moment în care ai regretat că ai spus DA?
-Nu, pentru că am reușit să-mi refac prieteniile stricate din motive prea mici. Au fost lucruri nespuse acum doi ani care acum s-au rezolvat. Am câștigat prieteni noi, din punctul meu de vedere a mers foarte bine.
Care ți s-a părut cel mai greu moment din concurs?
-Cel mai greu a fost că nu mi-am găsit ritmul acolo. Anul trecut m-am întors către credință și mi-a fost greu să stau în înjurături, certuri. De foarte multe ori am avut dileme, nu știam cum să reacționez.
Dacă era Cătălin cel vechi ar fi fost mai ușor, dar când vrei să fugi de răutățile lumii e greu. Mi-am dat seama că nu a fost bine ce-am făcut înainte și am încercat să îndrept lucrurile. Credința îți aduce liniște.
Apropo de asta, comportamentul tău vulcanic e bine cunoscut. Acum, la 51 de ani, spui și simți că ai devenit mai calm?
-Sunt destul de calm, doar în sală mai țip la copii ca să-i motivez, să-i impulsionez. Dacă vrem să facem performanță trebuie să fim pregătiți să trăim și în cele mai grele condiții.
Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?
-La niciuna pentru că altfel nu aș mai fi omul de azi, fericit, împlinit, care se bucură de tot ce este în jurul lui.
De ce tocmai artele marțiale, ce te-a determinat să te apuci de acest sport?
-Cred că am fost mereu o fire războinică. Pornirea de la mama am avut-o. Mie mi-a plăcut rugby, dar mama nu m-a lăsat să vin acasă cu vânătăi. M-a trimis la lupte (râde, n. red.).
Cât de grea a fost decizia retragerii din sportul profesionist? Ai regretat vreodată hotărârea luată?
-Este un subiect pe care nu-mi place să-l discut. E foarte greu. După o perioadă în viață când faci ce-ți place îți dai seama că trebuie să te retragi. Este ca și cum cineva ți-ar smulge o bucată din tine pe viu, simți o durere pe care nu am cum să o explic.
Acum sunt toată ziua la sală, cu copiii mei care fac performanță și acest lucru mă ține conectat în permanență. Mă duc la Campionatul European unde o să particip și eu, la categoria master, ca să-i motivez pe copii. Să vadă că și la 51 de ani se poate face sport, asta ca să nu ajungem niște legume umblătoare.
Eu sunt de părere că poți face sport și carte în același timp. Dacă renunți la jocuri și la telefon poți face sport și școală foarte bine. Am copii la sală care au luat bacul cu media 9.90. Le-am cerut mereu carnetele de note, mergeam la școală să vorbesc cu profesorii lor. Le-am interzis din start să o ia pe un drum greșit. La Academie am creat o familie.
Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?
-Primii bani i-am câștigat la 14 ani când am plecat la echipa națională a României. Aveam indemnizație, luam și diurnă, era ok. Nu prea mai țin minte pe ce dădeam banii pentru că eram zgârcit, darnic am devenit mai târziu. La meciurile profesioniste primii mei bani au fost 1600 de mărci. Mi-am luat o Dacie și mi-am mobilat dormitorul de banii aia.
Care a fost cel mai greu moment din viața ta?
-Este unul singur. Am descoperit că am niște afecțiuni medicale destul de complicate. Am trecut prin acea perioadă cu credință în Dumnezeu. Acum sunt atât de liniștit încât chiar nu mă interesează ce se va întâmpla.
Momentan trăim și vedem dacă se mai schimbă ceva, nu este o afecțiune care poate fi tratată pe loc. Mai am de făcut analize la un an, doi, dar acum sunt împăcat cu ce se întâmplă. Mi-aș dori să simtă așa toți oamenii bolnavi.
Am stat și m-am gândit că, fără Dumnezeu, suntem dar niște particule de praf. Noi nu suntem stăpâni pe ce se întâmplă cu noi, nu-mi garantează nimeni că mâine mă mai trezesc din somn.
A existat vreun moment în viața ta când celebritatea ți s-a ‘urcat’ la cap?
-Oooo, da, rău de tot. Devenisem un nesuferit, nici nu vreau să mă caracterizez…nasul pe sus nu e bun deloc. Ego-ul prostesc și preamărirea nu-s bune. Copiilor de la Academie le spun să învețe din greșelile altora, nu neapărat din ale lor.
E bine să facă și propriile greșeli, dar le dau și variante. La vârsta lor credeam să sunt buricul pământului, credeam că știu totul. Că sunt cel mai frumos, deștept și puternic, dar nu era deloc așa.
Ce planuri și proiecte ai pentru perioada următoare?
-Am multe de făcut. Până la campionat ne pregătim, vine apoi ziua de naștere a lui Vladimir. Am niște proiecte începute pe care trebuie să le duc la bun sfârșit.
Când intru în weekend, vineri de la ora 12, sunt numai pentru familie și copii. Fac și gardă de corp, chiar și la vârsta mea, pentru un grup de oameni care nu sunt români.