Gabi Mureșan e convins că în vestiarul celor de la ASA Tg. Mureș s-au petrecut lucruri dubioase care au influențat ultimul trofeu major cucerit de „roș-albaștri”, cu Costel Gâlcă pe bancă, # Pentru „Muri”, ratarea de acum 4 ani reprezintă cea mai mare dezamăgire a carierei: „Mi-e ciudă și acum! Meritam campionatul. I-am bătut și la Târgu Mureș, și la București!
Gabi, cum te simți fără fotbal?
– Foarte bine, m-am obișnuit acasă și mi-e greu să mai plec undeva de aici. Viața e plăcută, mă mai uit la meciuri, dar mai puțin, când am timp, pentru că sunt ocupat cu altele.
Adică?
– Avem o mică pensiune, puțină agricultură, puțină vânătoare, deci nu ne plictisim deloc. Sport mai puțin, duminica alături de băieți, cu copiii mai joc un tenis, ne mai mișcăm din când în când o dată pe săptămână. Am început afacerea asta și chiar vreau să o pun bine de tot pe roate. Apoi pot lăsa și pe altcineva să se ocupe.
Îți pare rău că te-ai retras la 35 de ani?
– Într-un fel, da, mai ales când mă mai uit la câte o partidă. Dar, pe de altă parte, mă bucur că sunt acasă, cu familia, cu copiii. Mai puteam juca fotbal și acum. Dacă aș face un cantonament de trei săptămâni, aș putea să joc fără probleme în Casa Pariurilor Liga 1.
Cum ai luat decizia de a te lăsa de fotbal?
– În ultimele șase luni cât am fost la ASA am primit mai multe oferte, dar le-am refuzat pentru că am zis că trebuie să ajut clubul care era în insolvență. Eram puțin dezamăgit pentru tot ceea ce se întâmpla, între timp mi-am rupt și două coaste. Am stat vreo trei luni ca să îmi revin, atunci m-au căutat din Cipru și unele echipe de lângă București, dar erau prea departe de casă și am zis că e cazul să pun stop.
ASA Târgu Mureș, ultimul club din cariera ta…
– Da, am jucat trei ani acolo, din 2014, de când m-am întors din Rusia, până în 2017. Și am fost încăpățânat să rămân până la capăt. Chiar am crezut că se poate salva corabia.
Cel mai urât moment atunci a fost cel cu accidentarea lui Rusescu?
– Nu acela. Cel mai urât moment a fost cel când ni s-a furat un titlu!
Cel ratat cu Liviu Ciobotariu, în 2015, când l-a luat Gigi Becali, ultimul al FCSB-ului…
– Nu știu dacă l-am ratat noi, pentru că acolo sigur ceva nu a fost în regulă.
De ce crezi că nu a fost în regulă? Pentru că tu întotdeauna spui direct ce părere ai, ce simți…
– Le-aș zice la toți în față dacă aș fi sută la sută. Dar nu am dovezi clare că unii au fost blat! Sunt convins sută la sută că nu a fost curat. Titlul acela ori a fost vândut, ori s-a întâmplat altceva…
Mai sunt și alți foști colegi de-ai tăi care gândesc la fel?
– Mai sunt, dar fiecare să vorbească pentru el. Eu nu acuz pe nimeni, dar au fost niște lucruri acolo în ultimele etape foarte dubioase.
Deci nu te referi doar la ultimul meci, acel eșec de „acasă” cu Oțelul Galați, care era retrogradată?
– Nu mă refer doar la ultimul meci! Mă refer la ultimele 4-5 partide, după ce am bătut Steaua la București. Până atunci noi nu pierdeam nicăieri și am pierdut și la Mediaș, și la Astra, și cu Oțelul „acasă”! Și nu mă refer la greșeală de fundaș sau de portar… Și cu Galațiul am mai avut două penalty-uri pe care nu ni le-a dat arbitrul… Dar eu nu zic de arbitru că a fost împotriva ASA-ului, eu spun de ai noștrii… Ceva nu a fost în regulă cu unii dintre colegii mei…
Nu v-ați certat în vestiar? Nu v-ați reproșat lucrurile acestea la cald?
– Ce să te mai cerți? Era atâta supărare că nici nu mai aveam puterea să ne certăm… Atunci nu a fost niciun reproș! Dar ulterior am aflat anumite lucruri, nu neapărat zvonuri, că unii s-au dat deoparte, că au luat bani nu știu de unde…
Păi de unde să ia? Că doar cu Steaua lui Becali v-ați bătut la titlu în 2015…
– Da, probabil de la Gigi Becali… Care a mai făcut una din asta… De fapt, nu una din asta. A dat bani și în 2008, când am luat titlul cu CFR după meciul cu U, dar atunci a fost clar altceva… Pentru ce a făcut în 2008 eu îi dau dreptate. A dat bani la U ca să joace corect cu CFR! Nu pentru altceva. Cum corect a fost și că l-a transferat pe Tudorie la Steaua după meciul acela cu noi din 2015… L-a motivat pe băiat, treaba lui ce a făcut…
Tudorie a egalat atunci după golul tău din penalty-ul scos de Bumba, apoi ați pierdut în minutul 94…
– Dar eu nu mă refer la adversarii de la Oțelul, eu mă refer la ASA, la echipa mea… La noi a fost problema… Prea ciudat… Să pierzi „acasă” cu ultima clasată, deja retrogradată… Ca să aflu după aceea că băieții de la Oțelul pariaseră la meciul ăla împotriva lor! Nici ei nu credeau că ne pot încurca „acasă” în ultima etapă, noi cu trofeul pe masă… Țin minte că nu ne bătuse nimeni pe teren propriu în tot campionatul acela… Și ne bate Galațiul, deja picată, în meciul de titlu!
Chiar aveați echipă atunci…
– Păi de-aia mi-e ciudă! Aveam echipă care se bătea cu oricine de la egal la egal. Am bătut Steaua și la Târgu Mureș, și la București! Chiar meritam titlul în acel sezon. Eu cred că au fost câțiva de la noi care au făcut lucruri… Nici nu știu cum să le zic… Păcat, păcat! Mi-au lăsat un gust amar. Acel titlu ratat este cea mai mare dezamăgire a carierei mele! Se întâmplă și chestii din astea în viață.
Hai s-o lămurim și cu Raul Rusescu, pe care l-ai accidentat la partida din turul acelui campionat, cu fractura de piramidă nazală…
– Eu am încercat de mai multe ori să o lămuresc, dar nu am avut cu cine.
Ți-a rămas ca o pată urâtă…
– Nici nu știu dacă e mult sau puțin spus pată, dar chiar nu mă interesează foarte mult ce cred unii sau alții. Iar cei care într-adevăr mă cunosc, știu foarte bine ce fel de om sunt. Ideea este că nu am avut nici cea mai mică intenție să-l lovesc pe Raul. Dacă vă uitați pe reluare, el nu a sărit la cap, s-a băgat pur și simplu sub mine. Eu am sărit să lovesc mingea, dar dacă știam ce se întâmplă, faza fiind și la mijlocul terenului, o lăsam – bat-o Sfântul de minge! – să treacă!
Acuzele au curs însă non-stop…
– Dacă te uiți pe reluări și vrei să vezi, dar să vrei!, vezi că îl lovesc cu cotul pentru că îmi luasem elan. Dar nu cu pumnul strâns sau alte minciuni. Nu a fost intenție! Nu ai cum să schilodești un adversar, pentru că până la urmă ți-e coleg. M-am întâlnit cu Rusescu și pe la echipa națională, parcă. Niciodată nu m-am dus la un jucător să-i rup piciorul. E pâinea mea și a lui. Eu am avut găurit piciorul de două ori. Cu talpa clar! Și nu a luat nici galben.
Cine a fost agresorul?
– Bordeianu de la Botoșani, care e acum la CFR. A pus o contră, eu am dat din lateral și mi-a găurit piciorul în minutul 20. Am jucat așa până la pauză. Când am dat gheata jos, ieșise sângele prin ea… Apoi la Galați, în ultima etapă, în sezonul de după titlul ratat, mi-a găurit maleola de am stat pe antibiotice toată vacanța de vară… La CFR, în 2009, am jucat 30 de minute cu mâna ruptă… Antebrațul… Am tijă cu șuruburi. Deci am avut și eu din astea. Am trecut prin multe, dar nu am fugit imediat pe post să urlu că mi-a rupt ăla piciorul… E sport, sunt contacte… Aaa, nu vrei să te lovești, du-te la șah că acolo sigur nu te lovești! Asta nu e o scuză că l-am lovit pe Rusescu, dar nici chiar așa.
Te-au durut toate acuzele venite înspre tine? Măcelar, criminal, una după alta…
– Nu m-au durut, m-au deranjat! Nu m-am simțit deloc bine. Iar faptul că acestea au venit de la oficiali ai celor de la Steaua nu a fost deloc în regulă. În loc să încerce să aplaneze, au făcut focul și mai mare. Am fost suspendat 16 etape, am fost la comisie și s-au șters toate. Arbitrul era chiar lângă noi, a văzut tot. Crezi că dacă arbitrul e acolo și vede că vrei să-i dai un cot unui adversar de la Steaua, crezi că te iartă? Îți spun eu, nu te iartă! Cei de la Steaua au fost tot timpul privilegiați, ca toate echipele mare. Iar pe mine nu mă ierta, mai ales că știa că eu joc mai dur!
Cu Rusescu ai vorbit după ce l-ai accidentat?
– Am încercat de două-trei ori să dau de el, i-am dat și mesaj în care mi-am cerut scuze, dar nu m-a băgat în seamă. Iar nici eu nu sunt omul care să umblu după cineva, pentru că nimeni nu umblă nici după mine. Eu cred că el a fost influențat de alții de acolo, de domnul Argăseală, cred.
Să ne întoarcem puțin la prezent. Cum ți se pare CFR-ul actual?
– Total schimbat față de ce știam. Cel puțin din afară. Dacă eram înăuntru, poate vedeam altfel, dar mai am prieteni la CFR cu care discut. Și ei zic la fel. Nu mai sunt performanțele europene pe care noi le aveam an de an. Nu era Champions League, era Europa League. Și tot grupe… Era toamna plină. Dar bani există, pentru că am auzit că sunt salarii mari. Să le și plătească…
O diferență ar fi și străinii de valoare cu care jucai tu, și cei care sunt acum…
– Păi contează și cine aduce jucători, nu? Nici nu vreau să dau nume cine aduce jucători, că intrăm în altele…
Mara, Bilașco. Ei aduc jucători, nu? Sau și ei…
– Cei din conducere, când au venit la ASA, ne-au adus 20 de jucători, cu salarii de 10-12.000 de euro pe lună. În condițiile în care eu, singurul, aveam 14.000 de euro, venit din Rusia. Ca să fiu corect, cred că doar le-au promis salariile alea, că de plătit nu știu dacă le-au plătit. De aia s-a dus totul în cap. Nu poți să faci asta la un oraș ca Târgu Mureș, care nu are forță. Da, ne-am bătut la titlu, nu a fost să fie… Apoi te-ai pus să-i dai afară pe toți ăia cu 6-7.000 de euro, că nu mai erau buni, ca să îți aduci oamenii tăi și să-ți iei comisioane…
Ai avut vreo divergență cu Mara, cu Bilașco?
– Eu doar i-am întrebat, pentru că nu pot să tac, de ce i-au dat afară pe ăia cu care ne-am bătut la titlu și au adus alții cu care ne batem la retrogradare. De-aia îmi era ciudă! Eu am avut ofertă să mă întorc la CFR și am stat la ASA pentru că am sperat că putem salva situația. Și a urmat ceea ce știm cu toții din cauza anumitor oameni din fotbal, săracii, care urmăresc doar să bage bani în propriul buzunar.
De ce crezi tu că Steaua lui Gigi Becali nu mai poate să ia titlul?
– Sincer, îmi pare puțin rău de Gigi Becali, pentru că el chiar investește și se axează pe jucătorii tineri. Îi vede și îi ia imediat la Steaua, le dă un salariu bun, pentru că el chiar plătește bine. Până aici, jos pălăria! Apoi, nu știu cine e de vină. Probabil Gigi! Pentru că el nu îl lasă pe antrenor, așa cum percepem noi din afară. Ei știu cel mai bine ce e înăuntru. Dacă vrei să câștigi titlul, ia-ți un antrenor bun și lasă-l să antreneze! Atât! La ce jucători buni se aduc la Steaua, titlul trebuie luat în fiecare an!
„Tot respectul pentru ceea ce face Gică Hagi. Ne-a încântat ca fotbalist, că de-aia ne-am făcut unii dintre noi jucători, acum a mai construit o națională, asta de tineret, ca antrenor. Eu am avut ofertă de la Viitorul, când eram la ASA, după ce am pierdut titlul. M-a sunat Zoli Iașko să merg acolo, dar nu m-au încântat niciodată marea și căldura. Atunci a mers Brandan la Viitorul”
„Dacă mergea în Rusia, Ianis Hagi era terminat! Ce să cauți în Rusia? Eu am fost acolo și știu ce vorbesc. Acolo se joacă fotbal dur, e preponderent pe forță. Cred că a ales foarte bine Genk și Belgia”
Stăncioiu, Fejer, Botoșer, Viciu (portari) – Ivan Gonzalez, Balaur, Bejan, M. Constantin, Gugu, Sălăgeanu, Sepsi, Velayos, Feussi, Băcilă (fundași) – Gabi Mureșan, NʼDoye, Bruno Martins, Voiculeț, Helder Castro, Gorobsov, S. Ilie, Hanca, Zicu, J. Szekely (mijlocași) – Hora, Axente, Goga, Henrique, Manolov, Huiban (atacanți). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
37 de ani a împlinit Gabi Mureșan pe 13 februarie
Fostul campion al României cu CFR Cluj, retras din activitate de doi ani, povestește bornele unei cariere pornite de pe tăpșanurile ligii a patra și ajunsă în grupele Ligii Campionilor. # În tihna pensiunii sale de la Apold, mijlocașul recunoscut pentru jocul bărbătesc dezvăluie ceea ce până acum știau doar apropiații: pasiunea pentru vânătoare și agricultură, dragostea teribilă pentru băieții săi, relaxarea la un tenis de masă în spatele casei.
La 15 kilometri de Sighișoara, găsim comuna Apold. E atât de cald că nu vezi pe nimeni pe stradă. Dar știm unde trebuie să ajungem. Pensiunea „Trappold”, a lui Gabi Mureșan, fost campion al României cu CFR Cluj. De fapt, Trappold nu este altceva decât denumirea în limba germană a comunei mureșene Apold.
La masa de tenis cu băiatul cel mare. Pauză cu puștiul la conducere!
Aici s-a retras Gabi după ce a terminat-o cu fotbalul. Ne întâmpină cu un zâmbet între două mingi schimbate la masa de tenis din spatele casei cu băiatul cel mare, Răzvan. Puștiul este în avantaj, motiv pentru care tatăl găsește motivul de a se da „lovit” și a anunța reluarea meciului după ce stăm la o „apă rece”. Răzvan dă semne de nemulțumire, simte că e în formă, dar acceptă să meargă să se joace puțin cu Alex. Fratele mai mic.
Gabi ne arată cu ce își ocupă timpul. E mândru de tot ce e în jurul său. „Avem doar 18 camere acum, dar ne extindem. Toate sunt ocupate în perioada asta. Vine lumea aici pentru liniște și pentru tot ce le oferim”, spune Gabi.
Bărbatul de 37 de ani își prezintă familia și i se umplu ochii de bucurie când Alex i se urcă în brațe. „Uite, din cauza lui Alex nu mai pot să plec de acasă! Nu mă mai lasă. O să-l iau curând cu mine la vânătoare”, spune Gabi. Apoi dă drumul la povești.
„Joc fotbal organizat de la 13 ani, atunci când am mers la un club din Sighișoara. Echipa mare era în liga a patra, dar nu prea ai șanse la acest nivel să te vadă cineva. Așa că la 19 ani am făcut o pauză de un an și jumătate de la fotbal și am plecat în Germania ca să văd și viața altfel. Mai făceam unele antrenamente cu echipe de pe acolo, au rămas impresionați de modul cum mă mișcam, așa că mi-au propus să mă legitimeze. Era mai complicat însă, mergeai cu contract, cu viză. Nu știu ce bani se dădeau acolo la ligile inferioare, dar eu câștigam undeva la 800 de euro pe lună în 1999-2000. Chiar atunci se schimba marca și se trecea la euro. Eram tânăr, nu aveam nicio obligație. Nu duceam lipsă de bani acasă, dar am zis să văd și altceva. Am lucrat la un parc de distracții, iarna vindeam vin fiert, mi-a plăcut, am cunoscut altă lume. Deci nu am fost întotdeauna fotbalist! Eu recunosc, am luat-o de jos. Chiar de foarte de jos… Cei simpli și serioși ajung sus”.
„Când am venit acasă din Germania, fostul meu antrenor de la Sighișoara m-a chemat să-i ajut să promoveze. Am acceptat, doar nu era să stau acasă… Erau tot în liga a patra. Am jucat o jumătate de an, erau și condiții, puteam promova, dar… La un meci ne-a furat un arbitru, vai, vai… Era un fault afară din careu, evident, iar el a dat penalty… Era o echipă din Mureș care trebuia să promoveze, era pe față. Suporterii au intrat pe teren, l-au bătut pe arbitru, ne-au suspendat nouă jucători și asta a fost. Am plecat la Bistrița, m-am antrenat cu echipa a doua, pentru că era garda veche acolo, cu Vasile Popa, Câmpeanu, Velcea… Antrenor era Remus Vlad… Nu te băga nimeni în seamă! Și doar să fiu plecat de acasă și să joc la liga a treia pentru un salariu de 500 de lei nu mă încânta deloc. Am plecat la Sovata, mai ales că oamenii mă doreau de mult”
„La Sovata, am jucat un amical cu Gaz Metan Mediaș, unde era antrenor Ioan Ovidiu Sabău. Cred că am jucat la Copșa Mică meciul acela. Sabău vroia să mă ia, dar a spus ceva de genul «Păcat că e bătrân?» Aveam 20-21 de ani, dar prezentam deja început de chelie… Au întrebat totuși ce vârstă am și când a auzit Sabău a spus direct «Gata, e al nostru!». Am jucat jumătate de an la Gaz, apoi Sabău a plecat la Bistrița și m-a întrebat «Muri, vii cu mine?». Ce să-i zic? «Păi cu dumneavoastră merg oriunde, dar la Bistrița nu prea am amintiri plăcute»… «Stai liniștit, că acum sunt eu la Bistrița și schimbăm lucrurile din temelie» mi-a zis. Și chiar așa a fost… Și să vezi cine a venit după mine la Mediaș să semnez cu Bistrița! Nea Remus Vlad! «Măi nea Remus, păi când am fost la voi, nici nu m-ai băgat în seamă?», «Păi să vezi, măi Muri, că erați mulți acolo și nu te-am văzut»… Și a mai fost o chestie mișto, cu nea Jean Pădureanu.
Prima oară i-a spus lui Sabău că el nu ia jucători de la liga a doua, apoi după ce m-a văzut într-un amical a spus imediat «Gata, îl luăm pe Muri înapoi!». Deci mă știa clar… A intervenit Sabău: «Stai că nu-l putem lua înapoi, că nu mai e al nostru». Horoba mă vânduse la Mediaș și Bistrița trebuia să plătească să mă ia înapoi… La Mediaș mi se propusese, în liga a doua, același salariu ca la Bistrița în prima divizie, dar nu puteam să câștig atât la Mediaș. Îmi era rușine de ceilalți băieți din vestiar. Cel mai mare salariu la Gaz era 7.000 de dolari pe lună și mie mi-au propus 15.000 de euro… Nu-mi stă mie în caracter să fac așa ceva…”
„De la Gloria Bistrița m-am transferat la CFR Cluj. Dar și în 2007 am avut două oferte: de la CFR și de la Urziceni, ultima era mai bună. Tot Sabău, care pot spune că mi-a ghidonat cariera, a intervenit atunci și m-a sfătuit să aleg CFR. «Aici trebuie să mergi. La Cluj! E Ardeal, sunt oameni serioși, e Arpi, o să vezi că o să fie bine». Și a avut dreptate. Am luat titlul cu CFR chiar în primul sezon. Sabău cunoaște fotbal și știe cum să te îndrume cel mai bine. Respect maxim, Ovidiu Sabău!”
„Am mai multe lucruri care-mi trec prin cap acum despre CFR. Primul titlu, de exemplu. Chiar dacă am venit cu duba de la stadionul lui U, a fost ceva extraordinar. Ne-a lăsat undeva în spate, am intrat printr-un gard și am ajuns pe stadionul nostru care era plin de oameni. Fenomenal!
Nu pot să uit victoria de la Roma, cu golurile lui Culio, ceva de neimaginat pe atunci. Trec la amintiri plăcute și victoria de la Manchester, cu United, dar nu ne-am bucurat aproape deloc pentru că nu ne-am calificat. Doar că am rămas în istorie că am bătut pe «Old Trafford». Celelalte titluri cu Clujul nu au mai avut același impact ca primul, cel din 2008”
„În primii doi-trei ani la CFR Cluj, îți spun sincer că am jucat pe 7.000 de euro. Eu nu m-am dus niciodată la conducere să-mi mărească salariul, chiar dacă aveam colegi care câștigau 500.000 de euro pe an! Iar eu eram om de bază și jucam meci de meci. Semnasem în 2007 pe cinci ani, cu salariu fix, și poate de aceea. Era o lege pe atunci că după trei ani poți pleca oriunde vrei dacă-ți achiți ultimii doi ani de contract. Și aveam de plătit undeva la 160.000 de euro. Mă gândeam să dau banii ăștia și să plec. Nu știu de unde și ce au auzit cei din conducere și m-au chemat că-mi măresc contractul la 10.000 de euro. Am refuzat și le-am transmis că nu am de ce să accept încă 3.000 în plus când pot să plec dacă achit 160.000 de euro și am ofertă de 40.000 de euro lunar. A fost momentul în care Arpi mi-a pus pe masă 25.000 de euro pe lună pentru următorii doi ani de contract. Era cu vreo două-trei meciuri înainte să se termine sezonul 2009-2010, când am luat al doilea titlu cu CFR. Arpi a fost foarte corect cu mine atunci”
„Chiar dacă era Cadu căpitan, majoritatea colegilor, dacă aveau o problemă, veneau la mine și se plângeau. Și mergeam la președinte, la Iuliu Mureșan, și îi spuneam că trebuie plătite unele chestii, pentru că aveam nevoie de toți colegii. Știi, se mai făceau chestii de-alea, că le dădea banii la unii titulari, și la alții nu… Eu nu puteam să accept treburile astea și le ziceam. Sau când nu se respecta ce se discuta. Ni se promiseseră 10.000 de euro să batem Braga, apoi au venit să ne spună că dacă batem și pe U ne dau banii… Nu era corect! Champions League e Champions, campionatul era campionat. S-a supărat Iuliu, dar și Arpi. M-au luat deoparte și mi-au zis că la ce bani îmi dau ei mie, trebuie să țin cu ei, nu cu vestiarul. Și am răspuns «Eu sunt același Gabi Mureșan! Și când câștig 7.000 pe lună, și când am 25.000 ca acum. Eu nu mă schimb. Dacă voi credeți că îmi dați mai mult decât merit, ne așezăm acum și renegociem contractul». Apoi lucrurile s-au calmat”
„La CFR Cluj erau salarii de 6.000 de euro pe lună, dar și de 30.000 de euro. Pentru mine nu era o problemă, chiar dacă ăia cu bani mulți erau rezerve”
„Nu am avut accidentări prea grave în cariera mea: metatarsianul găurit de două ori, mâna fisurată de am tijă și acum, plus cele două coaste rupte. Deci de-astea trecătoare, nu ceva ieșit din comun după atâția ani de fotbal la nivel înalt”
„Apropo de jocul meu dur, pentru care m-au acuzat unii și alții. De ce în meciurile de Liga Campionilor sau cele de la echipa națională nu am luat niciodată cartonaș roșu? E o întrebare care ar trebui să dea de gândit celor ce mă făceau măcelar”