News

Cel mai bun interviu cu Stere Halep! Premoniţia de acum 20 de ani, de ce e Wimbledon turneul preferat + povestea pozei geniale a Simonei, când era mică, alături de Gică Hagi

Expertul FANATIK.RO în tenis, Dragoş Suciu, a stat de vorbă mai bine de o oră cu Stere Halep. Tatăl liderului mondial WTA dezvăluie, în exclusivitate, ce s-a întâmplat în urmă cu 20 ani, momentul care a produs declicul ce a dus la ascensiunea S1monei în tenisul mondial, cum a fost copilăria ei, greutăţile întâmpinate de-a lungul anilor, adevărul despre "banii primiţi de la Hagi", câte Grand Slamuri va câştiga numărul 1 WTA şi ce planuri are Simona după ce se lasă de tenis! Totul, într-un interviu eveniment, acordat în exclusivitate pentru cititorii FANATIK.RO
11.07.2019 | 22:33

FANATIK.RO a realizat un interviu cu Stere Halep, tatăl Simonei, pe care vi-l prezintă acum, când Simona a reuşit performanţa de a ajunge din nou într-o finală de Grand Slam, după cele trei de la Roland Garros şi cea de la Australian Open. Realizat în decembrie 2017, atunci când Simo tocmai se încoronase număr 1 mondial, are o altă greutate acum, mai ales că arată trăirile familiei înainte de depăşirea unei bariere, câştigarea primului Grand Slam. Povestea Simonei s-a derulat lin, constant şi atât de frumos, exact ca drumul fetei familiei Halep spre o nouă mare performanţă, sperăm cu toţii, victoria în finala de la  Wimbledon. 

Cum a ajuns Simona să facă tenis: “Juca fotbal!”

În primul rând, cum a ajuns Simona la tenis? A fost decizia ei sau v-aţi dorit dumneavoastră ca ea să facă tenis? 

– Nu a fost vorba de dorinţa mea neapărat, ea era prea mică să îşi dea seama. S-a întâmplat inopinat, mergând împreună cu fratele ei, Nicuşor, la tenis, în pauză, atunci când se strângeau mingile, ea era foarte jucăuşă, iar domnul profesor Ioan Stan mi-a propus să o aduc şi pe ea la tenis.

Cum era Simona în copilărie?

– Era un copil foarte energic, juca fotbal şi tenis cu piciorul pe stradă cu alţi copii. Un copil care joacă fotbal învaţă foarte repede şi tenisul.

Credeţi că diferă perioada de atunci de cea actuală, când nu se mai iese aşa des la joacă?

– Nu cred. Ea a fost un copil care s-a jucat foarte mult cu toţi copiii de pe stradă. A avut o copilărie frumoasă şi nu i-a lipsit absolut nimic niciodată. Chiar dacă nu a fost vorba neapărat despre fotbal sau tenis, ea era mai de fiecare dată pe stradă, la joacă. Acum, nu-i opreşte nimeni pe copii să facă sport. Să facă mişcare, nu să stea în faţa calculatorului toată ziua. Cred că ţine mult şi de părinţi, să găsească un echilibru.

“De acum 20 ani am simţit că Simona va ajunge numărul 1 mondial! Am şi martori!”

Primul turneu a fost câştigat la 6 ani. Ce amintiri aveţi de atunci?

– Sunt amintiri foarte frumoase pe care le păstrez de atunci. Poate că acela a fost declicul. Ne-am mobilizat mai intens după acel trofeu, pentru a face tenis în continuare.

Vă gândeaţi atunci la performanţă în tenis?

– Când Simona a început să câştige la 6-7-8 ani, începuse deja să joace un tenis mai bun calitativ, şi vă spun sincer, ăsta a fost secretul să mergem mereu numai înainte, de atunci eu am simţit că va ajunge numarul 1 mondial. Am şi martori în această privinţă, nu a fost o glumă când am spus-o, acum 20 ani! Şi uite că nu m-am înşelat!

Povestea fotografiei cu Gică Hagi: “Tati, mi-e ruşine!”

Ca să rămânem în acea perioadă, trebuie să vă întreb care este povestea acelei poze, devenită celebră, cu Simona şi Gheorghe Hagi.

(Zâmbeşte) Simona avea 9 ani şi fusese la antrenament. Hagi doar ce se retrăsese din fotbal şi, fiind mare pasionat de tenis, mergea deseori pentru a-şi păstra condiţia fizică. Într-o bună zi, Simona a venit într-o suflare acasă, emoţionată şi mi-a zis: “Tati, ştii cu cine m-am întâlnit la teren? Cu Gheorghe Hagi!”. Gică era programat să joace pe acelaşi teren, după Simona. Am întrebat-o dacă a facut o poză cu el şi mi-a zis că i-a fost ruşine. A doua zi m-am dus chiar eu, am vorbit cu Gică, iar acesta a făcut poza cu mare drag. Şi a rămas o poză de istorie pentru sportul românesc.

Au început turneele în ţară şi în străinatate, cu multe deplasări. Aveaţi acel Mercedes ce făcuse sute de mii de kilometri doar prin turnee. Bucureşti, Galaţi, şi multe alte destinaţii.

– Da, într-adevăr, acel Mercedes a fost ca un dormitor pentru Simona. Parcurgând distanţe foarte mari, Simona de multe ori dormea acolo, avea perne, pătură, tot ce trebuie, iar când ajungeam la destinaţie era deja pregatită pentru meci sau pentru antrenament. Au fost vremuri tare dragi mie…

Vă tachinaţi vreodată cu părinţii altor jucătoare în acea perioadă, în care străbăteaţi România şi Europa de Est în lung şi-n lat?

– Nu, niciodată, întotdeauna am avut o relaţie foarte bună cu restul părinţilor. A fost vorba de respect, pentru că toţi făceam eforturi mari pentru copiii noştri.

În ceea ce priveşte relaţia tată-fiică, Richard Williams, alături de Venus şi Serena, au reprezentat vreodată un model pentru dumneavoastră în raport cu Simona?

Nu neapărat tatăl lor, însă m-a inspirat destul de mult Serena, deşi nu o puteam compara la acea vreme pe Simona cu ea, deoarece era diferenţă foarte mare de vârstă între ele. Pe de altă parte, modelele în tenis la acea vreme erau Justine Henin, Martina Hingis şi Kim Clijsters, pe care de altfel o admir mult în continuare, ajungând să ne cunoaştem foarte bine pe la turneele la care o însoţesc pe Simona.

“Pentru tenis, Simona a plecat de acasă de la 16 ani”

A urmat perioada când Simo a fost nevoită să petreacă din ce în ce mai mult timp în Bucureşti, şi mai apoi să se mute acolo, deoarece acela era centrul tenisului românesc. A fost dificil pentru dumneavoastră, ca părinte, să acceptaţi că trebuie să plece? Era luată deja decizia de a merge spre marea performanţă?

– Da, luasem decizia, era un rău necesar, ca să spun aşa. Simona a venit cu ideea şi a spus că nu mai poate sta în Constanţa, deoarece viitorul ei e acolo, la Bucureşti. Am pus în balanţă, am discutat cu familia şi am luat hotărârea de a pleca în Capitală, deşi avea o vârstă fragedă, doar 16 ani şi jumătate.

În 2008, Simona a reuşit să câştige Roland Garros la juniori. Şi a urmat acel moment deosebit de dificil de tranziţie de la juniori spre seniori. Cum a fost acea perioadă, aşteptările fiind deja foarte mari?

– Să ştiţi că cel mai greu moment în tenis, pentru un jucător român, acesta este: trecerea de la juniori la seniori. Este cu totul altceva. Şi foarte mulţi sportivi se pierd aici, deoarece în România e forţat excesiv junioratul. La seniori ajung deja obosiţi şi nu mai fac faţă cerinţelor.

Adevărul despre “banii primiţi de la Hagi”: „Să ştiţi de la mine!”

S-a spus la un moment dat că Gică Hagi i-a oferit Simonei, la începuturile sale în tenis, 500.000 de dolari, iar când Simona va face bani din tenis, îi va restitui.

– Acest lucru e total fals şi vreau să se ştie asta din vorbele mele. Ţin foarte mult să clarific această problem şi mă bucur că m-aţi întrebat. Nu s-a pus niciodată problema de un asemenea ajutor. Să ştiţi că este o relaţie de respect reciproc între noi şi Gică Hagi. El este Rege, iar Simona este Regina.

Vă amintiţi primul meci al Simonei pe care l-aţi văzut la televizor?

– Turneul de la Roma, meciul contra Agnieszkăi Radwanska! Înainte mă uitam pe scoruri live, dar când am văzut-o la televizor, jucând, am simţit că este un moment deosebit, de cotitură, o perioadă de muncă asiduă care, în sfârşit, se încununează cu o primă recunoaştere a valorii Simonei în ochii tuturor. Mică, ce e drept, dar reprezenta un mare pas înainte faţă de ce fusese până în acel moment. Deja mirosea a mare performanţă!

“E mult mai greu la TV decât din tribune”

Vă este mai simplu să vedeţi un meci din faţa televizorului sau din tribună? Unde sunt emoţiile mai mari?

– E mult mai dificil din faţa televizorului, acolo emoţiile sunt mult mai mari! Când eşti în tribună, trăieşti momentul altfel, totul se întâmplă lângă tine şi e o altfel de experienţă. Fără discuţie, emoţiile sunt mai mari în faţa televizorului.

Mai de fiecare dată când sunteţi prezent la meciuri, se aud încurajările dumneavoastră pentru Simona. E mai important pentru ea să audă acele încurajări sau pentru dumneavoastră să vă eliberaţi?

– E o treabă reciprocă, oamenii au nevoie de oameni. Şi la bine şi la rău. Suntem o familie şi avem nevoie să ne sprijinim reiciproc.

Şi la meciurile de Fed Cup sunteţi foarte activ, poate mai activ decât la unele meciuri ale Simonei. De ce?

– Da, pentru că este un moment deosebit, este cel mai important lucru de pe Pământ, atunci când copilul tau reprezintă o ţară. Este o satisfacţie de nedescris în momentul în care copilului tău i se cântă imnul României. Asemenea momente te împlinesc şi reprezintă cea mai mare răsplată a eforturilor tale, ca părinte.

“Dezamăgirea a fost mare după finala pierdută la Roland Garros. Dar Simona a învăţat din ea”

Aţi călatorit deseori alături de Simona. Care este Turneul de Grand Slam preferat pentru dumneavoastră?

– Wimbledon.

De ce?

– Pentru că este o disciplină total diferită faţă de restul turneelor de Mare Şlem. Ambianţa este deosebită, atmosfera de pe Terenul Central e unică. Tot complexul este viu, cu multe flori, multă verdeaţă, totul este încântător.

Simona a jucat 2 finale mari în Turneele de Grand Slam. Contra Şarapovei, în 2014, la Roland Garros şi contra Jelenei Ostapenko, în 2017, în acelaşi loc. Aţi perceput diferit din perspectiva de părinte aceste finale?

– Da, este şi normal, sunt meciuri diferite. În 2014 a jucat contra Şarapovei, o mare jucatoare, o emblemă a tenisului, a fost un meci ca o sărbătoare. În 2017 însă a fost o finală surpriză contra unei jucatoare apărute cumva de nicăieri. Iar înfrângerea în sine, dacă ar fi fost venit de la o adversară de Top 10, poate nu aş fi fost atât de dezamăgit, însă a fost şansa ei şi a profitat de ea. Să dea Dumnezeu să se menţină în Top 10 Jelena Ostapenko. Important e să ai capacitatea şi inteligenţa să înveţi atât din victorii, cât şi din înfrângeri, indiferent de gradul de bucurie sau dezamăgire care te încearcă în astfel de momente, ca să progresezi. Iar Simona cred că a dovedit că a ştiut să treacă peste!

Păi tot după un meci contra Jelenei Ostapenko a fost marcat şi cel mai important moment din carieră, atunci când a devenit lider mondial, la Beijing.

– Exact! De asta şi spun cu tărie că Simona a învăţat din acea finală pierdută!

“Îmi trăiesc visul! Niciodată nu am capotat, indiferent de greutăţi! De asta Simona e lider”

Cum aţi trait momentul încoronării de la Beijing? Care a fost primul gând care v-a trecut prin minte după mingea decisivă câştigată de Simona?

– În acel moment mi-am zis că îmi trăiesc visul! Visul meu de 20 de ani. S-a realizat şi am simţit că mi-am încununat cu succes misiunea începută în urmă cu atâta timp!

Au fost până acolo şi unele momente dificile. De exemplu, în acest an, în februrarie, Simona a avut o accidentare. Care aţi simţit că a fost cel mai greu moment în toţi aceşti ani?

– Se întâmplă, sunt lucruri inerente care se petrec în cariera unui sportiv. Dar să ştiţi că niciodată nu ne-a trecut prin gând altceva decât să mergem înainte. Niciodată nu s-a pus problema să capotăm, să renunţăm la visul nostru, indiferent de problemele întâmpinate. De fiecare dată am mers înainte, cu capul sus. E o lecţie de viaţă din care fiecare sportiv trebuie să înveţe. Simona a devenit un exemplu demn de urmat şi sunt extrem de mândru că am reuşit să cresc un asemenea copil.

“De acum, veţi vedea o altă Simona! Va câştiga mai multe Grand Slamuri, nu doar unul”

Cu siguranţă, Simona va rămâne numărul 1 mondial, până la Australian Open. Care sunt obiectivele de acum încolo?

– De acum, obiectivul primordial este foarte simplu, e firesc şi e aşteptat de toată lumea: câştigarea unui titlu de Grand Slam. Şi vă spun cu onestitate că, personal, sunt convins că Simona este capabilă să câştige mai multe titluri de Grand Slam, nu doar unul singur. De acum încolo, va fi o altă Simona din toate punctele de vedere. Este un alt statut pe care trebuie să îl confirme. Are puterea să o facă şi o va face.

Cum trăiţi o zi de bucurie după o victorie?

– Îmi place să mă întâlnesc cu prietenii, cu familia. Bucuria trebuie împărtăşită, trebuie trăită alături de cei dragi, pentru că altfel nu o simţi cu adevărat. Fiecare victorie a copilului reprezintă împlinirea sufletească a unui părinte.

Simona Halep, Gheorghe Hagi, Cristian Gaţu şi mulţi altii. Sunt aromânii mai talentaţi decât românii în ceea ce priveşte sportul?

– Nu, nu cred că sunt mai talentaţi. Şi românii sunt foarte talentaţi, dar probabil că aromânii au principii ceva mai clare şi sunt mai motivaţi, cred şi luptă cu tărie pentru ceea ce-şi doresc şi-şi propun şi de aceea au mai mult succes. Dar tot români suntem şi tot România scrie pe noi.

“Cât de greu a fost? Dacă i-ş spune unui părinte ce am făcut eu, s-ar lăsa din start!”

Cât de important e rolul unui părinte în tenis?

– Maxim, de 100%, cu siguranţă! E foarte important ce vrei să faci cu viitorul copilului tău. Eu, spre exemplu, niciodată nu am pus altceva pe primul plan în afară de binele şi fericirea copilului meu. Mi-am dorit să fac toate aceste sacrificii pentru binele copilului. Şi aş fi fost mândru de ea oricum, pentru că, şi dacă nu ar fi ajuns să facă performanţă, ar fi avut cu siguranţă o meserie frumoasă.

Ce sfat aţi da unui părinte care citeşte acest interviu, în timp ce copilul său bate mingea de tenis de perete, aşa cum o făcea Simona în copilărie?

– Dacă i-aş spune unui părinte să facă ceea ce am făcut eu, din start s-ar lăsa! Îţi trebuie multă răbdare şi resurse financiare. Ar fi bine ca Federaţia Română de Tenis să se implice mai mult în performanţă. Sunt mulţi copii talentaţi, poate chiar mai talentaţi decât Simona. Este însă vorba şi de foarte multă muncă, iar bazele către marea performanţă trebuie să fie puse într-un mod sănătos. Unui părinte îi este extrem de greu să asigure de unul singur tot ceea ce are nevoie un copil talentat pentru a face paşi sănătoşi spre marea performanţă. Mai ales în tenis.

Este cert că în evoluţia Simonei un rol foarte important a fost jucat de Darren Cahill. Cum priviţi rolul australianului?

– Aşa cum s-a văzut şi dovedit deja, ei doi colaborează extraordinar de bine. Vreau să ii mulţumesc lui Darren şi pe această cale. Este un antrenor uriaş, iar din punct de vedere psihologic este la un nivel extraordinar, fapt ce a ajutat-o pe Simona enorm. Dar succesul Simonei se datorează fiecărui antrenor avut de Simona până acum. Fiecare a pus câte o cărămidă la consolidarea performanţei de astăzi. Însă, la fel de adevărat este că nu doar rolul antrenorului contează! Este o întreagă echipă alături de care Simona lucrează, iar toţi au treaba lor foarte bine definită. Dacă nu ai o echipă bine pusă la punct, cu specialişti de mare clasă în fiecare compartiment, e foarte greu să realizezi ceva măreţ, să ajungi în top şi, mai ales, să te menţii acolo.

V-aţi imaginat în primii ani de tenis ai Simonei că fenomenul la nivel înalt are o astfel de magnitudine? Că implică atât de mulţi factori?

– Am luat totul pas cu pas şi nu m-am gândit vreodată la dimensiunea fenomenului. Deşi am visat cu ochii deschişi şi eram convins, simţeam că Simona va ajunge mare, nu am pus o presiune în plus pe noi. Am luat fiecare etapă aşa cum a fost, ne-am concentrat la ce avem de făcut. Am întâmpinat probleme şi ne-am gândit cum să le rezolvăm, nu la altceva. Dacă ştii să iei problemele pas cu pas, totul se rezolvă. Însă probabil că dacă mi-aş fi imaginat că sunt atât de mulţi paşi de făcut şi de urmat, la acel moment aş fi fost deziluzionat. Dorinţa mea era să ajungem numărul 1, dar vital a fost că ne-am concentrat întotdeauna doar pe prezent, fără să mergem cu gândul foarte departe în viitor.

“Simona antrenor? Nu ştiu dacă ar avea răbdarea necesară”

Aveţi deja o nepoţică, iar Simona a declarat în repetate rânduri faptul că îşi doreşte să întemeieze o familie după ce îşi încheie cariera. Veţi merge cu nepoţii la sport?

– Sigur, dacă vor avea aptitudini pentru sport. Dacă nu vor dori să meargă spre performanţă, cu siguranţă vor face sport pentru sănătatea lor. Poate fi vorba despre tenis, fotbal, handbal, baschet… nici nu contează! Important e să fie sănătoşi!

V-ar plăcea ca Simona să rămână în circuit ca antrenor după ce va încheia cariera sportivă?

– E alegerea ei! Nu pot să vorbesc acum despre asta, dar nu cred că poate fi antrenor şi să călătorească săptămână de săptămână  ca antrenor. Poate mentor, poate sfătuitor. Nu ştiu dacă va avea răbdarea de a face asta. Viaţa trebuie să se şi schimbe, nu trebuie să rămână doar la tenis. Sportul şi viaţa au fiecare etape diferite. Nu poţi să te canalizezi doar pe tenis.