Life

Interviu exclusiv. Andreea Marin: „Nu-mi plac trădătorii și nu-mi plac oamenii care sunt lipsiți de responsabilitate”

Andreea Marin vorbește despre echilibrul actual din viața ei personală, dar și profesională. Ce spune despre cei care au trădat-o, dar și despre bărbatul puternic care se află acum în spatele ei, Adrian Brâncoveanu?
04.04.2022 | 11:26
Interviu exclusiv Andreea Marin Numi plac tradatorii si numi plac oamenii care sunt lipsiti de responsabilitate
Andreea Marin face dezvăluiri neștiute despre viața ei . Sursă foto: Montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Andreea Marin (47 ani) este o emblemă în România. Cu o viață nu tocmai ușoară, greu încercată încă de la nouă ani, când avea să-și poarte mama moartă în brațe, Andreea Marin a simțit că pentru ea nu există nu se poate!

Andreea Marin face dezvăluiri despre obstacolele depășite în viață și sprijinul găsit în brațele actualului partener

Cu căsnicii eșuate, dar mereu biruitoare în viață, prezentatoarea care încântă inimile telespectatorilor este mereu dispusă să-și dezvăluie trăirile grele prin care a trecut. Cu o copilărie dificilă, marcată de moartea mamei ei pe când avea doar nouă ani, Andreea Marin și-a jurat că va izbuti în viață indiferent de situație. Urmărită de o boală grea, depresia, de frustrări și de obstacolele din calea ei, mereu a știut că pentru ea nu există nu se poate.

ADVERTISEMENT

De curând, Andreea Marin și-a lansat cartea de suflet unde a îmbinat povești din viața ei cu întâmplări relevante pe care le-a descoperit de-a lungul carierei sale.

Andreea Marin
Andreea Marin, la lansarea cărții „Nu există nu se poate!”

Pe Andreea Marin am găsit-o în oaza ei de liniște și inovație, la Creative Hub Voice&Visibility. În exclusivitate pentru FANATIK.RO, vedeta a făcut dezvăluiri despre perioada actuală a vieții sale, despre proiectele de viitor, despre obstacolele pe care le-a depășit de-a lungul timpului și despre sprijinul pe care îl primește din partea actualului partener, Adrian Brâncoveanu.

ADVERTISEMENT

„Bun venit la Creative Hub Voice&Visibility, aici în studioul nostru de filmări! Chiar asta am vrut să fie o poveste frumoasă, plină de lumină și din punct de vedere tehnic avem totul la dispoziție și liniștea de care avem nevoie ca să povestim.” a început interviul Andreea Marin.

„M-am temut să fac credit! Tata m-a învățat să nu iau niciodată credit pentru că va fi vai și amar”

Cum ți-a venit ideea acestui loc? 

– Era necesară! Munca mea asta înseamnă, înseamnă media sub diverse forme, înseamnă comunicare, înseamnă să intru în casele oamenilor prin diverse metode moderne, televiziunea era odinioară principalul canal, acum internetul și, cu toate aceste facilități, transmisiunile live au devenit importante, așa că am creat acest hub creativ, locul în care avem absolut tot ce e nevoie din punct de vedere tehnic pentru a face evenimente, lansări, transmisiuni live, recenta transmisiune a lansării cărții mele a fost făcută tot de aici. Studio-uri de machiaj, de pregătiri pentru partea de filmări, regie, absolut tot ce e necesar și o grămadă de locuri frumoase unde putem desfășura filmările noastre.

ADVERTISEMENT

Nu te-ai temut să faci credit în pandemie? 

– Ba da! De fapt m-am temut să fac credit, punct! Povestesc și în cartea mea că tata m-a învățat să nu iau niciodată credit pentru că va fi vai și amar. Avea el dreptate pentru că știm bine că nu e chiar ușoară această povară, însă nu am avut o altă soluție și, până la urmă, uite ce scrie aici, tot vorba tatei este: „Nu există nu se poate!”. Dacă nu există nu se poate până la urmă a trebuit să o rezolv, așa că m-am înhămat la această muncă deloc ușoară. Au fost doi ani și jumătate în care doar am renovat această clădire și nu e vorba de o renovare firească pe care o face tot omul la el acasă. Aici e foarte multă tehnică înglobată în ziduri astfel încât să nu vedem fire, să vedem totul luminos, cald, elegant și lucrurile acestea cer o anumită pricepere și o anumită grijă, sunt puțini oameni la noi care reușesc să se adapteze și să facă lucrurile astea, așa că a fost un timp îndelungat și e greu să susții o astfel de poveste prea mult, însă Slavă Domnului, mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns la capăt și că ne-am apucat de treabă!

Începem cu copilăria ta, ce amintire frumoasă sau mai puțin frumoasă o ai ca reper?

– Cartea „Nu există nu se poate!” cu asta începe, cu povestea vieții mele și cu pildele ei sau cu lecțiile ei de viață, cu plusurile sau cu minusurile, cu vârfurile sau coborârile pe care până la urmă cred eu că aproape orice om le trăiește, însă important e și ce înveți din impas și ce înveți din bucuria supremă a unui moment din viață și cum reușești să folosești mai departe în mod constructiv toate aceste lecții. Dacă e să mă gândesc la copilărie, cea mai importantă lecție a ei, au fost chiar aceste cuvinte pe care tata mi le tot repeta, dar cred că mai mult se încuraja pe el însuși, decât să încerce să-mi bage mie o idee fixă în progrămel aici. „Nu există nu se poate!” erau vorbele lui. Când nu îi ieșea ceva sau când întâlnea o piedică în viață, mereu spunea cu aplomb vorbele astea. Le-a repetat de atâtea ori încât firește ca și copil am început să mă întreb oare ce semnificație au ele. Ușor, ușor, după aceea am început să le învăț pe pielea mea pentru că am început să mă lovesc și eu de împotriviri, de bariere în viață, de lucruri care păreau a nu avea soluție, de situații de acest gen și atunci tata îmi spunea direct: „Nu există nu se poate!”, pune mâna și gândește-te la o altă soluție, dacă prima nu a mers, înseamnă că există o altă cale, e ca un labirint această viață și trebuie să înveți să-l descâlcești.

ADVERTISEMENT

Andreea Marin, despre pierderea mamei: „Cel mai greu moment din viața mea. S-a stins în brațele mele”

A avut mare dreptate și primul moment și cel mai greu moment din viața mea a fost cel de la nouă ani, în care mi-am pierdut mama, s-a stins în brațele mele până la spital. Era foarte tânără, avea 36 de ani și mi-a fost foarte greu să accept și să înțeleg lucrurile astea. Îți trebuie ceva experiență de viață și înțelepciune ca să poți accepta că lucrurile se întâmplă uneori pur și simplu fără un motiv anume. Cert este că în acel moment de cădere m-am putut reconstrui doar crezând în vorbele astea, „Nu există nu se poate!”.

ADVERTISEMENT

Aparent e vorba de negație, dar de fapt sunt două negații care împreună duc la ceva pozitiv. Și până în ziua de astăzi, atât de puternic mă motivează vorbele astea, sunt primele care îmi vin în minte atunci când trăiesc un moment greu. La rândul meu, fără să-mi dau seama, repetându-le, le-am integrat în ființa fiicei mele, care mi le dă ca replică atunci când mă împotmolesc, și le spune sieși, îmi seamănă foarte bine, e o luptătoare. Și uite, cum un simplu îndemn, câteva cuvinte până la urmă, te pot remonta în viață și pot să-ți împrumute energia lor, pentru că eu cred că în spatele cuvintelor se ascunde o energie și e foarte important cum o captăm și în ce o transformăm apoi.

Tatăl Andreei Marin este mentorul cărții ei

Cum a fost adolescența ta? 

– O luptă, aș spune… Singurul meu gând după întâmplarea de care ți-am povestit era să fac ceva valoros cu viața mea, nu știam ce la vremea aceea. Mă gândeam că voi deveni informatician, de altfel am fost și studentă la informatică. Televiziunea a apărut ca o poveste neprevăzută în timpul facultății. Adolescenta din mine a pus burta pe carte, nu eram genul de tocilară, eram genul de persoană care selecta exact ceea ce-i trebuie în viață. Și am considerat că acesta este drumul meu, să acumulez cât mai multă informație, să o folosesc în mod inteligent, astfel încât să construiesc acea cale spre lumină pentru mine și pentru familia mea. Și apoi familia mea a devenit din ce în ce mai mare, pentru că atât de mulți oameni câți au intrat în viața mea datorită acestei meserii, au devenit a doua mea familie, întâi de aici, apoi de peste hotare, pentru că la un moment dat transmiteam live concomitent pe cinci continente. Și uite așa a fost firul vieții mele.

Adolescența a fost multă muncă și n-a fost una tipică pentru orice adolescent care caută multă distracție. Am avut și părțile frumoase ale adolescenței și bucuria de a trăi acei ani, dar mai ales multă muncă la acea vreme. A fost o alegere, în fond alegem cum vrem să ne fie în viață și am considerat că acela e timpul în care eu trebuie să clădesc sau să pun o fundație sănătoasă pentru ce va urma, chiar dacă nu știam în mod concret ce va urma.

Cum ai primit faima în viața ta? 

– N-o consider faimă! Eu nu simt lucrurile așa, iar eu când mă uit în oglindă nu mă văd drept Andreea cea cunoscută lumii din jurul meu să zic așa… Poate că așa este, dar cred că am învățat un soi de smerenie și de bun simț moștenit de la ai mei și credința pe care o am, toate lucrurile acestea, valorile pe care mi le-au insuflat ai mei și pe care le-am descoperit eu însămi în drumul meu în viață, m-au făcut să rămân cu picioarele pe pământ, să nu simt nevoia infatuării sau a exagerărilor. Am învățat de fapt acea lecție în copilărie că azi poți fi sus și într-o clipă totul se poate nărui.

Cumva, în ziua de astăzi, trăim cu toții aceste paradigme și vedem cu toții cum printr-o pandemie, printr-un război, printr-o nenorocire total neașteptată totul se poate schimba. Și practic, nu trebuie nici să exagerăm ducându-ne înspre ideea de nesiguranță totală, pentru că există și acea dependență a vieții noastre de acțiunile noastre proprii. Adică, depinde de noi calea pe care o luăm într-o răspântie a vieții. Nu e chiar totul destin implacabil pe care să nu-l putem schimba. Eu cred în puterea noastră de-a ne lua viața în mâini și de-a o transforma în ceva mai bun decât este. Prea puține sunt situațiile limită în care chiar nu stă în puterea nostră să facem ceva. Asta spun și prin cartea „Nu există nu se poate!”, că atunci când depinde de noi și asta se întâmplă în 99 la sută dintre cazuri, atunci lucrurile chiar pot fi transformate cu voință, cu determinare, cu efort, pentru că nimic bun nu se poate întâmpla și nu se poate aranja în viață decât cu efort. Adică nu pică nimic în mâinile noastre din cer, dacă ai o dată în viață un astfel de noroc, să te temi de el, cum vin lucrurile astea pe nepusă masă, la fel de bine există și o decontare și dispar. Deci mai bine să faci temeinic lucrurile prin efort propriu și va fi bine.

„Nu-mi plac trădătorii și nu-mi plac oamenii care sunt lipsiți de responsabilitate”

Cum privești trădarea? 

– N-o prea privesc, o resping. Sunt foarte cinstită când spun că nu-mi plac trădătorii și nu-mi plac oamenii care sunt lipsiți de responsabilitate în fond, despre asta vorbim. Adică dacă ești un om loial unor valori, nu poți face astfel de lucruri, îți vezi de drumul tău și ți la oamenii care te ajută să clădești drumul tău. Pentru că nu suntem de unii singuri aici. Oricât de voluntari am vrea noi să părem în propria viață și de independenți, nu putem face de unii singuri nimic, lucrurile depind într-o anumită măsură de cei din jurul nostru. Și atunci totul se poate face în viață prin ajutor reciproc. Eu te sprijin pe tine, peste un timp sprijinul tău se întoarce către mine, nu e neapărat o datorie, dar eu cred că responsabilitatea în sine, e o datorie a noastră ca oameni, se leagă foarte bine de noțiunea de omenie.

Cui dezvălui temerile tale? 

– În primul rând celor doi oameni, cei mai apropiați zi de zi de mine, fiica mea și bărbatul meu, Adrian. Cu ei împărtășesc practic orice și pe ei mă bazez, mă sprijin, așa cum și invers se întâmplă… și lui Dumnezeu.

Andreea Marin s-a luptat cu depresia: „Am avut o formă destul de rea care m-a dus la limită!”

Ce înseamnă depresia pentru tine? 

– Mi-ar fi plăcut să nu întâlnesc experiența asta, dar se întâmplă. Mereu repet această vorbă pe care și eu am ascultat-o la momentul potrivit și în mine a avut un ecou foarte important și anume că depresia este o boală și nu o vină. Mulți oameni se simt rău că trec prin această experiență, se simt rușinați în ochii celorlalți, în fața celorlalți. Se simt rușinați să meargă la un specialist care să-i poată ajuta. Însă eu mărturisesc, cu mâna pe inimă, aceasta a fost salvarea mea. Eu am avut o formă destul de rea de depresie care m-a dus la limită și, fără ajutorul unui psiholog și al unui psihiatru, când a fost momentul potrivit să merg la el, nu cred că aș fi reușit să ajung din nou în lumină! M-a ajutat foarte mult priceperea specialiștilor pentru că oamenii dragi sunt limitați de lipsa lor de cunoștințe în acest domeniu. Te iubesc, vor să-ți fie alături, dar nu știu cum să o facă. Pot doar să te asculte și uneori chiar e mai bine să te asculte un om care nu este subiectiv în prezența ta, care nu te cunoaște de-o viață și nu emite judecăți de valoare pentru că te știe într-o situație sau alta. Ai nevoie de oameni totali obiectivi, pricepuți în această meserie, care să te ghideze cumva să-ți depășești aceste angoase și această boală, e o boală până la urmă.

Am vorbit deschis despre depresie după experiența trăită de mine pentru că la vremea aceea încă era un subiect tabu și pentru că am considerat că dacă eu care sunt un om foarte pozitiv și puternic așa ca și constituție, am trecut prin ceva atât de dificil, sunt alții care nu pot să ducă. Și e mai bine să vorbim despre asta, e mai bine să alungăm temerile, e mai bine să știm la cine să apelăm, toate lucrurile astea trebuie discutate, nu e deloc o rușine să vorbești despre ceea ce te-ar putea ajuta într-un moment dificil din viață. (…)

„Nu mai poți gândi limpede, mă chinuiam să zâmbesc. E o furtună interioară care-ți macină sufletul”

Dacă treci prin depresie problema în cuplu este garantată! Adică o aduci fără să vrei tu prin boala ta și o să explic. Depresia vine la pachet cu insomnii, dacă nu dormi o noapte îți revii în următoarele dacă ești un om sănătos, dacă tu nu dormi un an și nu ai un somn liniștit să zicem un an de zile, ești un om terminat. Nu mai poți gândi limpede, nu mai poți zâmbi, mă chinuiam să zâmbesc. E o furtună interioară care-ți macină sufletul, te trezești cu lacrimi în ochi, te trezești fără să se fi întâmplat nimic peste noapte, fără să fi avut un coșmar, cu lacrimi în ochi. Deci ziua ta e proastă de la prima oră a dimineții. Și în felul acesta nu ești în stare să construiești, nu ești în stare să te gândești constructiv la ceea ce ai de făcut în munca ta. Îți sunt afectate relațiile și cu cei dragi care o zi, două, cinci, zece, pentru că te iubesc te acceptă, dar la un moment dat încep să nu mai înțeleagă, o iau personal, își spun, eu îți sunt alături și tu de ce reacționezi așa la nesfârșit… Și poate că nu bănuiesc că e vorba de o boală. E cumva o boală ascunsă aceasta și atunci numai cine chiar știe despre ce e vorba o poate diagnostica sau o poate vedea așa cum este ea. Apoi îți poți ruina relațiile cu prietenii, cu oamenii cu care lucrezi la serviciu, totul poate să ajungă mai rău decât este, din cauza unei boli netratate, de fapt. Și n-aș vrea să existe, chiar vreau să pun punctul pe i aici, ideea preconcepută sau greșită că boala asta, lasă se vindecă ea de la sine. Nu, nu te poți vindeca de unul singur de depresie. Este o boală perfidă care se insinuează ușor, ușor în mintea și în sufletul tău, te cuprinde ca o gheară și nu te mai lasă, nu este o glumă.

Care sunt momentele în care se simte rău Andreea Marin, femeia pentru care nu există nu se poate? 

– Dacă te simți rău nu înseamnă că este ceva de nerezolvat. Acum, cu toții avem zile bune și zile mai proaste, nu fac excepție, sunt un om căruia câteodată nu-i ies anumite lucruri, sunt un om care a pierdut oameni dragi, am zile triste, am zile pline de bucurie, am zile cu realizări, am zile cu întrebări care nu-și găsesc răspunsul, ca orice om. Faptul că apari la televizor sau că apari în fața unei camere de luat vederi nu te face supraom! Așa că, e firesc până la urmă și întotdeauna am explicat această normalitate pe care o are orice om, indiferent că meseria lui este una aflată uneori în lumina reflectoarelor sau nu.

Aplici „Nu există nu se poate!” și în viața de cuplu? 

– Da! Și credem amândoi în cuvintele astea. Probabil că nu întâmplător suntem împreună.

Andreea Marin
Pentru Andreea Marin nu există nu se poate

Andreea Marin va lansa al doilea volum al cărții de ziua ei de nume

Cum a luat naștere acest proiect „Nu există nu se poate!”? 

– Pentru început am gândit cu experiența pe care viața mi-a adus-o, o serie de întâlniri, cu oameni pe care îi consider valoroși, unii cunoscuți publicului larg, alții nu. Și am transformat această idee, sub motto-ul vieții mele, „Nu există nu se poate!” ca titlu, într-o emisiune de televiziune. Deci a existat, înainte de această carte, emisiunea „Nu există nu se poate!” care mi-a adus o foarte mare satisfacție, oameni din toate colțurile țării găseau motivație, găseau inspirație, găseau sevă în mărturisirile pe care le făceau acești oameni în fața microfonului meu și chiar și cei mai cunoscuți dintre ei spuneau lucruri pe care oamenii încă nu le aflaseră din alte interviuri anterioare ale acestora. S-au adunat 80 și ceva de astfel de povești prețioase de viață, cu pilde foarte răsunătoare așa în sufletul oamenilor ce priveau. Și chiar un astfel de telespectator mi-a sugerat, la un moment dat, mi-a spus, mie îmi place să citesc, ce bine ar fi să am sub ochii mei aceste vorbe și să mă reîntorc la ele de câte ori am nevoie să mă remonteze. Și așa a încolțit în mintea mea această idee. (…) Și volumul doi pe care mi-l doresc tare mult va conține celelalte interviuri care n-au intrat în prima carte, practic am lăsat hazardul să decidă, n-am avut puterea să decid eu cine e primul și cine e al doilea volum, am tras la sorți. Poveștile sunt atât de diferite și atât de valoroase, încât nu puteai să spui o aleg pe asta… toate sunt deopotrivă. Volumul doi mi-l doresc undeva în a doua parte a anului, spre Sfântul Andrei.

„Am fost mereu mult prea preocupată de partea profesională în detrimentul vieții personale sau invers și mereu nemulțumită din acest punct de vedere”

Cum îmbini viața profesională cu cea personală? 

– Cred că am ajuns la vârsta, am 47 de ani astăzi, la care am început să dibuiesc ce înseamnă echilibrul. Cred că, de fapt, cu toții alergăm după acest echilibru ce se lasă mult căutat, până în jurul vârstei de 40 și ceva de ani nu l-am găsit. Am fost mereu mult prea preocupată de partea profesională în detrimentul vieții personale sau invers și mereu nemulțumită din acest punct de vedere. Simțeam mereu că, dacă am un succes în partea profesională, cumva iau ceva din partea personală, iau timp în primul rând, atât de prețios, din partea personală a vieții pe care îl dedic prea mult în partea cealaltă și invers.

Acum am învățat să spun și nu, o lecție grea pentru mine, tare greu îmi e să refuz, tare greu îmi e să echilibrez lucrurile și prefer să dau de la mine, decât să spun nu cuiva. Am învățat însă că după nu, poate să vină o motivație foarte logică pe care celălalt să o înțeleagă atunci când ea există. Până la urmă cu toții putem fi izvor de bine pentru alții în măsura în care izvorul nu e secat în noi înșine. Adică ne trebuie și nouă resurse la rândul nostru, nu putem doar să dăruim, avem nevoie și să primim sau să ne reîncărcăm bateriile și am învățat această poveste a reîncărcării bateriilor până la urmă, tot mai greșesc din când în când, nu suntem perfecți, dar sunt pe direcția bună și de aceea eu spun mereu că n-aș da vârsta aceasta și echilibrul ei, pe nicio altă vârstă. Adică nu mi-aș dori să mai am 30 sau 20 de ani. Nu! Atunci era așa o luptă cu mine însămi în primul rând, așa o alergătură, nu sunt prea calmă nici astăzi, sunt energie pură e adevărat, dar lucrurile sunt mai așezate în matca lor, am găsit această balanță corectă.

Andreea Marin nu-și minte niciodată fiica indiferent de gravitatea problemei

Cum este relația dintre tine și fiica ta? 

– Foarte frumoasă! Și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Mă bazez pe ea și e mare lucru și discutăm practic despre orice. Am avut întotdeauna părerea că trebuie să discut cu copilul meu foarte cinstit, chiar și despre lucrurile mai grele sau neplăcute în viață, astfel încât să nu se simtă mințită, să nu se simtă păcălită cumva, nici măcar din dorința de a proteja, prefer să nu spun ceva azi și să aștept ziua potrivită sau anul potrivit pentru a-i povesti, nu știu, o experiență pentru care să spunem că nu e pregătită încă, dar să mint, nu. Am ales și, sfătuindu-mă cu un psiholog dedicat copiilor, această variantă și a fost bine așa.

Ești o mamă posesivă? 

– Nu, posesivă e mult spus, dar sunt o mamă care-și dorește mereu să o protejeze, cred că toți părinții își doresc asta, nu-i așa? Și uneori cred că o sufoc cu protecția asta a mea, dar am schimbat puțin strategia, în sensul că îi explic totul și o dată, și de două ori, și de o sută de ori dacă este nevoie. Știu că anumite lucruri nu pot fi înțelese ușor de către cel care nu a trecut deja printr-o experiență și de aceea prefer să mă întrebe oricât de mult și să-i explic și să-i explic oricât de mult și să înțeleagă că dacă există o restricție la un moment dat, nu există de dragul de a o restricționa, ci pur și simplu pentru că acolo există un pericol în spatele restricției și el trebuie explicat, trebuie să înțeleagă de ce.

Seamănă viața ta cu un tango sau, mai degrabă, cu un vals? 

– Cu un tango pasional. Valsul, deși e o frumusețe, este poate prea lin pentru felul în care a decurs viața mea. Tango-ul însă, cu rupturi de ritm, cu vârfuri și căderi, cu mișcări bruște uneori, da, descrie într-un chip mai potrivit viața mea.

Andreea Marin, pregătită să susțină oamenii talentați

Ce-ți dorești pe plan profesional, dar și pe plan personal, ai un numitor comun? 

– În plan profesional, mă bucur foarte mult că am creat acest loc, am adus toate avantajele unui loc destinat muncii mele și dorințelor celor care vor ca munca lor să devină vizibilă și să aibă o voce, să poată exprima, cu ajutorul nostru, a-l oamenilor pricepuți în acest domeniu, ceea ce fac ei și nu știu să comunice lumii, nu știu să transmită. Sunt foarte fericită în fiecare zi în care Creative Hub Voice&Visibility demonstrează că poate ajuta oamenii să meargă la un alt nivel. Un alt nivel de imagine, de comunicare și de eficiență a ideilor și muncii lor.

Andreea Marin, despre bărbatul ideal din viața ei: „Adrian e cu adevărat un sprijin pentru mine!”

Cât de mult contează pentru Andreea Marin să aibă alături un bărbat puternic? 

– Foarte mult! Nici n-am realizat cât de mult pentru că până acum nu l-am avut. Adică nu am avut un sprijin așa cum îl am astăzi. Adrian e cu adevărat un sprijin pentru mine! Am fost întotdeauna genul de femeie voluntară, care ia frâiele în mâinile sale, nu așteaptă ajutor de la nimeni, mai ales când vezi că nu vine imediat, mai bine pui mâna și faci chiar tu. Însă acest om m-a învățat că uneori poți să-ți permiți și să respiri, pentru că are cine să aibă grijă de cele care nu merg fără tine. A venit cu idee, e foarte priceput în multe direcții, e și un om diplomat, dar în același timp e și un om foarte priceput la tot ce înseamnă tehnică și aici mă ajută cu idei, îmi descâlcește mie întrebările să spun așa și practic putem spune că împreună, în ultimii cinci ani, am construit, e mare lucru!

Vrea să devină mamă din nou: „Mi-aș dori tare mult să ne binecuvânteze Dumnezeu cu un copil!”

Care este cea mai mare dorință pe care o ai acum? 

– Mi-aș dori tare mult să ne binecuvânteze Dumnezeu cu un copil, dar aici lucrurile depind de mai mult decât de noi oamenii și Doamne Doamne știe mai bine ce, cum și când.

Și Violeta cum percepe această dorință? 

– Violeta e domnișoară deja. Știe foarte bine lucrul acesta și nu cred că e ceva anormal pentru ea, e fată, e sensibilă, e ca și mine, știe foarte mult cât de iubită este și cât de prețuită. Nu se pune problema să nu fim unite și în această idee.

„Nu sufăr de autosuficiență și nu-mi închipui că le știu pe toate”

Ce te deranjează la showbiz-ul din România? 

– Nu prea îmi pierd timpul cu sentimente negative, mă deranjează în general, nu decât în showbiz-ul nostru, lipsa de seriozitate atunci când există, de responsabilitate, adică oamenii care una spun și alta fac și lipsa de pregătire. În fond, oricine în ziua de azi, își închipuie că poate fi un bun comunicator, dar nu e așa. Nu degeaba am 30 de ani de muncă, susținută, în care am învățat în fiecare zi și continui să învăț și acum. Nu sufăr de autosuficiență și nu-mi închipui că le știu pe toate și sunt mereu curioasă să aflu ce apare nou.

Ori cunosc oameni din acest domeniu care nici nu investesc în dezvoltarea lor și care chiar asta cred, că le știu deja pe toate, cumva trăiesc sentimentul acela de blazare, e călduț, e bine, merge căci alții nu se pricep. Ori lucrurile astea nu înseamnă evoluție, înseamnă o stagnare care îi ține cumva pe loc și pe cei care își doresc altceva, pentru că până ce omul ajunge să te cunoască și până ce omul înțelege concret ce poți să faci pentru el, confundă pe cel pregătit cu cel nepregătit!

Ce nu-ți place să vezi la televizor? 

– Oameni care nu se documentează, care intră cu bocancii în inimile și în viețile altora, fără pic de respect pentru omul aflat în fața microfonului lor. Nici n-a încăput vreodată în 30 de ani de când lucrez în domeniul ăsta, n-a încăput îndoiala sau ideea de a mă duce nepregătită la un interviu, de a nu știi cu cine stau de vorbă, de a nu-i dovedi respectul cuvenit prin a cunoaște minimum de informații de bun simț despre acel om. Sau mai mult decât atât, să nu îi respecți omului intimitatea. El poate să-ți spună voluntar povestea lui dacă se simte destul de comod în prezența ta, dacă întrebările tale sunt de bun simț, ele nu trebuie să fie întotdeauna întrebări comode, atâta vreme cât sunt adresate într-un mod civilizat și cu argumente, omul are șansa să-ți răspundă chiar dacă nu-i place ce-l întrebi. Dar tonul face muzica, știi! Adică e foarte important cum pui întrebările și căderea pe care o ai sau nu în a face astfel de lucruri.

Andreea Marin, despre războiul cu presa

Când te-a deranjat presa din România cel mai mult? 

– Când m-a deranjat a pierdut în instanță. A fost simplu! Asta e! Sunt prea puține astfel de cazuri nesancționate, cel puțin în viața mea, pentru că sunt așa un justițiar, nu-mi place să las lucrurile neînțelese sau la îndemâna oricui. Atunci când am considerat că trebuie să lupt pentru dreptatea mea, am făcut-o. Am făcut anumite legi care erau trecute în umbră sau pur și simplu nu erau folosite, le-am adus în prim-plan, au început și alții să lupte pentru drepturile lor și în felul acesta s-au reglat cumva lucrurile generic în societate. Cei care făceau doar rău și-au dat seama că nu mai e atât de simplu să faci asta și să rămâi nesancționat. Sunt povești mai vechi, binecunoscute publicului larg.

Nu e ușor să lupți pentru dreptatea ta, îți trebuie multă răbdare, în primul rând, cu sistemul nostru care se mișcă mai greoi, dar se mișcă până la urmă dacă ai acea tenacitate de care ai nevoie.

Te-au marcat anumite scandaluri care s-au întâmplat de-a lungul timpului? 

– La vremea aceea, unele da! Acum sunt un om detașat, sunt matură, am înțeles și am reglat conturile între timp, repet, doar prin justiție, este singura mea abordare acceptabilă, nu-mi plac mișcările de culise și lucrurile făcute în neregulă, în ilegalitate de fapt. Eu cred că până la urmă fiecare își alege calea pe care merge în viață și impasul când există, din nou găsești calea și o alegi, calea pe care o folosești ca să descâlcești problema respectivă.

Ce vrei să ne spui despre cartea ta și nu ai spus până acum? 

– Grea întrebare… Cred că e un lucru simplu, dacă această carte rămâne pe noptiera ta, e pentru că vrei să revii la ea. E genul acela de carte cu comori ascunse în ea. Și aceasta nu este o expresie pe care o folosesc așa ca pe o promisiune ce ulterior nu se confirmă și găsești comori în viața mea și a celor 41 de interlocutori în partea a doua a cărții, care au mărturisit cu mâna pe inimă eșecurile, greutățile prin care au trecut, ideile îndrăznețe considerate nebune de unii prin care au reușit până la urmă să demonstreze că nu există nu se poate. Și ceea ce pare de nerezolvat se poate rezolva până la urmă.

Te poate schimba această carte în bine și îți poate da idei care să-ți schimbe viața. Sunt unele cărți pe care le citim de plăcerea de a citi, pentru că sunt povești frumoase, ne crează o stare mai bună, dar aceasta este cartea care îți poate schimba viața în mod real. Așa cum mie, de-a lungul timpului, oameni-inspirație mi-au dat idei, mi-au schimbat viața, luând o altă direcție la un moment dat, asta mi-am dorit să se întâmple și cu cartea „Nu există nu se poate!”, ca oamenii să înțeleagă că îi pot vedea pe alții care au reușit. Dar nu au reușit pentru că au fost ajutați, sprijiniți de la spate, au reușit prin propriile forțe și pornind la drum uneori cu mâinile goale, ceea ce e mare lucru. Abia acolo e greutatea vieții, dar și frumusețea ei.

Care sunt reacțiile pe care le-ai primit de când ai lansat cartea? 

– În câteva zile, cartea a ajuns din Statele Unite, până în Germania, în Asia sau în Africa. Oamenii trimit fotografii, mai ales la mine pe Facebook și pe Instagram, trimit fotografia cu ei ținând cartea în mână sau cu cartea și cu mâna lor pe ea, tare frumos. Nu le-am sugerat să facă asta, ci pur și simplu s-a întâmplat în mod organic. Chiar și astăzi am găsit și am postat astfel de mesaje ilustrate și nu există o mulțumire mai mare pentru orice autor, până la urmă, eu nu sunt un scriitor, dar sunt un autor care și-a pus sufletul în aceste pagini și mi-aș dori tare mult să știu că oamenii sunt sprijiniți în mod concret printr-o carte. Mai mult decât atât, prin cumpărarea acestei cărți, pentru că fondurile sunt sută la sută îndreptate către Fundația Prețuiește Viața, ajutăm alți oameni. Deci scopul este unul cât se poate de nobil și sunt luni de zile, și zile, și nopți în care am scris și am pus așa inima mea în paginile astea și acum știu că nu e în van.

Și ai retrăit… Cum a fost sentimentul? 

– Dar nu e ușor să retrăiești anumite porțiuni din viața ta, mai ales când nu toate au fost ușoare, dar e cumva și o terapie. Ai nevoie să înțelegi mai bine, ai nevoie să cobori în adânc ca să găsești acolo până la urmă explicații sau comorile din viața ta pe care poate nu le-ai văzut, ai trecut pe lângă ele la un moment dat.

Ai primit și reacții negative? 

– Nu, deloc! Poate vor veni, nu știu, dar până acum nu. Nu prea cred că… decât dacă n-ai bunăvoință. Dar ce să comentezi negativ despre niște povești de viață care îți arată de fapt oameni valoroși, despre asta vorbim. Că există și invidie în lumea asta, e adevărat, se poate întâmpla, uneori nemotivat să ai parte de tot felul de reacții, dar nu s-a întâmplat până acum, Slavă Domnului!.

Interviul integral cu Andreea Marin îl puteți urmări în video-ul de mai sus.