Life

Interviu exclusiv cu Corina Chiriac. Minunile trăite de artistă într-o viață de poveste: „Continui să conving pe toată lumea că există Dumnezeu”

04.03.2021 | 18:33
Interviu exclusiv cu Corina Chiriac Minunile traite de artista intro viata de poveste Continui sa conving pe toata lumea ca exista Dumnezeu
Corina Chiriac a realizat o carte autobiografică intitulată „Minuni trăite”
ADVERTISEMENT

Corina Chiriac a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre noua ei carte, „Minuni trăite”, dar și despre viața demnă de un roman, pe care a trăit-o fără prea multe regrete, multe dintre experiențele ei din țară și din străinătate fiind expuse în acest volum pe care îl recomandă tuturor celor care vor să călătorească în lumea ei.

Cântăreața ale căror șlagăre nu se vor demoda niciodată ne-a spus cum i-a venit ideea unei cărți autobiografice, dar și cum a reușit să o scrie în mai puțin de un an, profitând de timpul liber de care a avut parte în pandemie.

ADVERTISEMENT

Cartea este prezentă în mai multe librării din București, dar și în marile orașe din țară, unde a trimis câteva volume. Nu este vorba despre o lansare propriu-zisă, căci artista se gândește să își prezinte cartea în fața publicului după ce vom reveni la normal, având în vedere contextul creat de pandemia de coronavirus.

Corina Chiriac a început să scrie cartea autobiografică în ziua când în lume s-a instituit pandemia de coronavirus: „Erau perioade când nu coboram deloc din bloc”

-Cum v-a venit ideea unei cărți autobiografice? 

Ideea o aveam de mai multă vreme, însă în pandemie am avut un răgaz și m-am apucat serios chiar în ziua în care OMS a declarat pandemia, pe 11 martie 2020.  Cochetez cu scrisul de multă vreme, am scris multe texte de muzică ușoară pentru mine, nu pentru alții, mai am și cartea „Căutând iubirea”, deci pentru cine mă cunoaște știe și latura asta a mea. Aveam tot felul de notițe cu ideile care îmi veneau în minte, n-aș zice că am ținut un jurnal, au fost idei pe care mi-am dorit să le exprim.

ADVERTISEMENT

-Care e ideea principală a cărții? Cum ați ales numele?

Cartea are o temă majoră, nu degeaba se numește „Minuni trăite”. Continui să conving pe toată lumea că există Dumnezeu, pentru că sunt o persoană credincioasă, iar experiențele pe care le veți găsi în paginile cărții mele, majoritatea frumoase, vorbesc despre asta.

-Orice scriitor are un ritual, o tehnică în așa fel încât să nu își piardă ideile, o organizare. Dumneavoastră cum ați făcut? Ați scris zi de zi, ați făcut pauze?

ADVERTISEMENT

Într-adevăr, pe lângă inspirație, există și tehnică. Eu aveam deja notițe, stickere cu tot felul de idei. Uite, de exemplu, un model de organizare pentru mine a fost Agatha Christie, care în autobiografia ei explica cum lucra. Ea avea tot felul de fișe, gândiți-vă că inventa subiecte grele, pe care apoi le investiga amănunțit.

Ca să înțelegeți mai bine, o să vă dau un exemplu. Am povestit într-un capitol cum ne-a invitat regizorul Mircea Mureșan (n.r.: cel care a regizat „Toate pânzele sus”) la Mamaia pe mine și mai mulți artiști o zi cu bricul Mircea. O singură dată ți se întâmplă să urci pe un velier, căci mai apoi am aflat ce era un velier, iar pentru fiecare fragment din această carte m-am documentat temeinic ca să nu bat câmpii.

ADVERTISEMENT

Totul e documentat și la fiecare pasaj am revenit ulterior. Scriam o bucată, 15-20 de pagini, mă uitam la notițe, mi le puneam acolo, aveam mai multe variante de text, iar când am ajuns, de exemplu, la povestirea cu bricul Mircea, mi-am amintit de o serie de compozitori, de artiști care erau acolo și astfel a curs și mai frumos istorisirea. Peste patru luni după ce am citit capitolul a mia oară mi-am dat seama că lipsește un final. Mi-a venit apoi o idee care a încheiat fericit capitolul.

Tot biroul meu era plin de stickere și de ciorne. M-am concentrat atât de tare încât erau perioade în care n-am coborât din bloc deloc. Scriam de la 11 dimineața până la 12 noaptea, mai făceam o pauză cât să îmi fac un ceai, o cafea, să mănânc o brânzică cu roșii, dar mă întorceam pentru că nu voiam să pierd firul povestirii.

corina chiriac
Așa arată volumul autobiografic al Corinei Chiriac, lansat sub editura Școala Ardeleană
corina chiriac
Cartea scrisă de Corina Chiriac face parte din Colecția Noua Spiritualitate coordonată de Constantin Dulcan

Nume celebre prezente în volumul cântăreței

-Ne puteți spune câteva din experiențele descrise în carte? Ce vor găsi cei care vor să o cumpere?

Sunt foarte multe lucruri. Am călătorit foarte mult, iar fiecare loc, fiecare experiență m-a adus mai aproape de Dumnezeu. Sunt multe trăiri fantastice. Pot să spun că am făcut o echilibristică literară între lumea comunistă și lumea capitalistă, iar la relatarea anumitor întâmpări am făcut aproape o ”investigație polițienească”, în sensul că mi-am amintit de mari balerini, de mari artiști pe care nu i-am găsit nici măcar pe Wikipedia, dar care merită să fie cunoscuți.

Sunt foarte multe anecdote. Într-un capitol povestesc, de pildă, cum am învățat limba germană când am fost în Republica Democrată Germană. Țin minte că voiam să laud o doamnă și din greșeală a ieșit altceva, că aș vrea să îi vând un câine. Am fost în Rusia, în Portugalia, în Cuba, țări unde am văzut alte lumi, unde am avut parte de tot felul de întâmplări.

-Pe cine putem găsi în carte prin ochii dumneavoastră?

Mulți artiști, oameni pe care i-am cunoscut și mă bucur că am avut onoarea să îi cunosc, dar nu numai. Mi-a făcut plăcere să prezint figurile părinților mei, care erau artiști de muzică simfonică și am reușit astfel să adun în carte nume mari cu care tata era prieten, balerini de la Operă… Mi-am descris și bunicii.

Am scris câteva pagini despre Jean Constantin, întâmplări demne de menționat de la Teatrul Fantasio, povestiri despre Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Angela Similea, Cornel Constantiniu. Am două capitole legate de Constantiniu, de exemplu.

„Nu mă uit cu mânie în trecut”

-Multe din experiențele trăite sunt înainte de 1989. În ce fel istorisiți despre perioada comunistă?

Am vrut să fiu cât mai fidelă realității pe care am trăit-o, fără să înjur sau să critic nici comunismul, nici capitalismul. Am scris ce am simțit, cu bune și cu rele. Nu mă uit cu mânie în trecut, pentru că au fost multe lucruri frumoase, de neprețuit. Greu poate fi și acum, căci supraviețuirea, acum ca atunci, înseamnă adaptare, iar asta e foarte important de știut mai ales pentru artiști. Totuși, trebuie să spun că arta era sprijinită și înainte, așa cum a fost aceea perioadă, au fost și câteva avantaje chiar dacă nu puteai să spui orice și oricând.

-Vă gândiți la o lansare a cărții, ca la carte cum s-ar zice, cu public, cu cuvântări, poate să și cântați?

Ar fi foarte frumos și sper să se poată întâmpla asta cât de curând. Îmi doresc să merg să o prezint în mai multe orașe din țară, să povestesc despre ce am trăit și am scris. Sper să se poată întâmpla asta peste câteva luni când se mai așază lucrurile. Dar da, aș fi ținut o conferință, o cuvântare, o lansare în stilul cunoscut de toată lumea.

carte chiriac
Cântăreața Corina Chiriac a purtat o mască transparentă la semnarea de autografe la Magazinul Muzica, unde nu au putut fi prezenți mulți oameni din cauza restricțiilor acestei perioade

Corina Chiriac: „Și pe noi, cântăreții, ne-a furat la un moment dat succesul”

-Vorbind în final puțin și despre muzică, cum vedeți noile generați comparativ cu ceea ce ați realizat de-a lungul carierei?

Fiecare generație are frumusețea ei, dar e important ca tinerii să se pregătească temeinic. Și pe noi ne-a furat la un moment dat succesul, dar am știut să revenim, să acumulăm experiență. Uitați, există generații care cresc cu muzica electronică, dacă e studiată cum trebuie, se poate face ceva frumos și cu asta. Nu aș spune că un gen muzical e mai bun decât altul, dar ele trebuie descoperite și explorate. Cei de acum au șansa să descopere că au existat și există și alte genuri precum muzica pe care o făceam, există acest Youtube care deschide orizonturile. Chiar eu am descoperit, de pildă, muzica medievală europeană și mi-am luat CD-uri cu cântece de prin 1.500-1.600.

Cartea „Minuni trăite” (editura Școala Ardeleană), realizată cu ajutorul lui Dumitru Constantin-Dulcan, este disponibilă în mai multe librării de 2 zile, iar astăzi Corina Chiriac a dat câteva autografe ale bucăților prezente la Magazinul Muzica din Capitală, de unde v-am oferit și imaginile din cadrul acestui interviu. Opera literară a cântăreței oferă la final o listă cronologică cu toți artiștii României, începând cu anul 1950, un adevărat omagiu adus tuturor celor care au contribuit la cultura română.

Cei care vor să descopere mai multe lucruri interesante despre marea artistă o pot face și prin intermediul site-ului www.corinachiriac.ro, lansat în anul 2019 unde, pe lângă date biografice și videoclipuri, fanii pot găsi și o serie de afișe și articole de presă rarisime, de zeci de ani, printre care și primul interviu acordat de artistă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: