Una dintre noile senzații ale Ligii 1 este Dumitru „Mitică” Nicolao Cardoso de la Gaz Metan Mediaș. Italianul cu tată român, plecat de peste 50 de ani din țară, și mamă braziliancă este aproape de 27 de ani și a generat deja discuții aprinse despre o probabilă viitoare convocare la echipa națională a României. Părerile acestea vin de la oameni de fotbal avizați, care miros imediat gena de fotbalist, Cornel Dinu fiind cel mai bun exemplu. Gigi Becali a pus ochii pe el și este deja în capul listei de transferuri pentru FCSB.
FANATIK a fost la Mediaș pentru un interviu exclusiv cu cel pe care românii îl strigă Mitică încă de pe vremea când juca pe Ghencea cu Napoli într-un rocambolesc 3-3 din urmă cu nouă ani. Cardoso ne-a dispărut de pe radare în ultimii ani, dar l-a „pescuit” Edi Iordănescu, așa cum a făcut și cu alții, și l-a direcționat pe orbita continuității și a performanței. Avalanșa de laude nu l-au dat peste cap pe „Nico”. „Eu știu că trebuie să muncesc și să joc”, e motto-ul acestui adevărat Turn Babel. „Dumi” e un italian născut în Suedia, cu tată român, mamă braziliancă, soție daneză cunoscută în Rusia și băiețel procreat în Spania, lângă Barcelona. Aveți în paginile următoare povestea de film (alo, Mister Aurelio!) a celui care se pregătește să strălucească în Liga 1 și, de ce nu?, la naționala României.
Cum te-a convins Edi Iordănescu să vii la Mediaș?
– M-a convins cu ambiția pe care o are, m-a convins clubul, președintele m-a dorit mult. Am vorbit cu jucători care au lucrat înainte cu Mister și mi-au povestit despre el cum este ca antrenor, ca persoană. Și am considerat că este momentul potrivit să joc în Liga 1 din România.
Vorbești chiar foarte bine limba română… Cum ai reușit să o înveți, pentru că nu ai stat în România?
– Nu am trăit în România, dar când eram mic am stat mult în Suedia cu bunicii din partea tatălui și vorbeam cu ei numai limba română. În special cu mamaie. Cu tata vorbeam în limba italiană, cu mama în portugheză, iar la școală, când am ajuns, vorbeam în suedeză. Deci eram poliglot de mic?)
Părinții tăi unde sunt acum?
– La Empoli, în Toscana. Acolo am început și eu fotbalul, la juniorii lui Empoli, când aveam opt ani. Este una dintre cele mai bune academii de fotbal din Italia, alături de cea a celor de la Atalanta. Iar după Empoli am început să umblu prin lume, așa cum știți foarte bine…
Suntem curioși… Cum te strigă lumea? Aici, în Italia, acasă?
– În Italia, prietenii mă strigă „Dumi” și „Nico”. În Suedia îmi spuneau „Nicu”, aici, la Mediaș, lumea mă strigă „Mitică”. M-am obișnuit…
Hai să o luăm pas cu pas și să ne spui povestea vieții tale. Ești jumătate român, născut în Suedia…
– Tata este român, iar mama este braziliancă. S-au cunoscut în Suedia. Amândoi erau acolo să munceacă. Am stat în Suedia până la șapte ani, apoi ne-am mutat în Italia, în Toscana, la Empoli… Am făcut și un an de școală în Suedia înainte de mutare, dar în fiecare vară eram în Italia. Tatăl meu lucra la Universitatea din Pisa, așa că era normal ce se întâmpla.
Ai cetățenie română?
– Nu am, dar așa cum vorbește lumea că aș putea fi chemat la echipa națională, mai devreme sau mai târziu, atunci ar putea fi o posibilitate să obțin cetățenia. Ar fi ceva foarte frumos pentru mine și pentru familia mea dacă s-ar concretiza acest lucru. Eu voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a reuși să-l conving pe selecționer.
S-a vorbit și prin 2011, când era Răzvan Lucescu selecționer, că ai putea fi convocat…
– Da, s-a vorbit, dar nu a apărut nimic. Eram disponibil și atunci, sunt disponibil și acum…
Cum ai ajuns la fotbal? Îți plăcea de mic copil?
– Sincer, nu-mi plăcea fotbalul! Eu eram mai apropiat de atletism, de baschet, de hocheiul din Suedia! Dar prietenii îmi spuneau că am o viteză bună. Așa că am trecut la fotbal, deși nu eram crazy (n.r. – nebun) după fotbal! Așa am ajuns la centrul de copii și juniori de la Empoli, care mi-a schimbat viața. Acolo antrenorii te ajută să crești din toate punctele de vedere, și ca fotbalist, și ca om. Am avut perioade mai bune, dar și perioade mai proaste.
Și a venit oferta de la Napoli, când aveai 18 ani…
– Am zis „Wow”! Napoli, ce echipă, ce istorie! Dar cred că eram prea tânăr pentru acel pas… Și s-a dovedit ulterior… Am plecat de la Empoli, unde toți eram ca o familie, și am ajuns la Napoli, care a însemnat cel mai frumos capitol din viața mea. Dar și cel mai greu!
Ce nu mergea pentru tine la Napoli? Orașul mare, suporterii, presiunea, atmosfera?
– Fotbalistic eram ok, dar mental nu eram pregătit la 18 ani să joc pentru Napoli. Am suferit mult! Era vorba de Napoli, nu de orice club! Napoli, la fiecare șase luni, își permite să cumpere alți jucători. Eu nu am rezistat și am început să plec împrumut…
Ternana, Cittadella, Reggina…
– Da, m-am întors și la Empoli. Aceste împrumuturi au fost cel mai greu lucru pentru mine. Pur și simplu nu știi de cine aparții. La un club te vrea președintele, dar nu te vrea antrenorul, la altul situația este inversă. Ăsta e fotbalul, sincer, și eu chiar asta am pățit pe unde am fost.
Să nu trecem prea repede peste Napoli, echipa de care ai aparținut 7 ani. Ai simțit că ai jucat în orașul lui Maradona?
– Simți asta pe orice stradă, în orice bar, oriunde. Se simte peste tot în Napoli mirosul de Argentina, de Diez… E incredibil ce e acolo… E greu să explici ce înseamnă să joci la Napoli. Eu cred că Napoli și Boca Juniors reprezintă religia fotbalului. De Napoli vorbesc din ce am simțit pe propria piele, de Boca din ce am văzut pe video. Sunt identice. Pentru toți oamenii din Napoli, Maradona e Dumnezeu!
Pe patronul lui Napoli, Aurelio De Laurentiis, l-ai cunoscut? Un tip impulsiv, dur în declarații, pare un fel de Gigi Becali…
– Da, De Laurentiis este un show-man. Doar are business-uri în cinematografie? Dar dacă Napoli a ajuns la nivelul de acum este și meritul lui, indiscutabil. A băgat bani, a investit, dar nu a făcut-o cu nebunie, ci cu cap. Ca un om de afaceri. E într-adevăr un tip special. M-am întâlnit cu el după ce am semnat cu Napoli. Semnasem la Milano și apoi ne-am văzut la Napoli. Am ieșit la o masă și m-am convins ce fel de personaj este.
Și e așa cum pare din afară?
– Este un om cu o cultură extraordinară. Când l-am cunoscut eu, părea un fel de Steven Spielberg al fotbalului, acum a învățat multe și este chiar un om de fotbal. Acum 9-10 ani cred că el nu știa cum este fotbalul adevărat. Adică pentru el un meci era un meci. Dacă pierdea sau câștiga, el era la fel atunci. Acum nu mai e cazul, pentru că la Napoli se trăiește altfel fotbalul. Contează enorm dacă pierzi sau câștigi.
Pe Gigi Becali l-ai întîlnit vreodată?
– Nu m-am văzut cu el nici măcar atunci când am venit să joc cu Napoli la București, la acel 3-3. Dar știam cine este, patronul Stelei, pentru că și tatăl meu mi-a spus despre el. Mi-a zis că e un om puternic, care apare des la televizor și vorbește non-stop despre fotbal și despre echipa lui, Steaua. Iar de când sunt în România, l-am urmărit și eu pe Gigi Becali la TV.
Tatăl tău parcă e dinamovist… Se uită la meciurile din România?
– De când sunt în Liga 1 se uită și el la partide. Știu că ține cu Dinamo, pentru că îmi spunea mereu când eram mic despre Dinamo, Dinamo… Dar pentru mine fotbalul românesc nu a fost o atracție mare pe vremea când eram la Empoli. Eu țineam cu Inter și ulterior am devenit atașat de Napoli.
Cum arată ziua unui fotbalist profesionist în Italia?
– Este foarte important cum mănânci, cum te odihnești, cum îți faci programul. Am învățat cu timpul că lucrul cel mai important la un fotbalist este cum îți organizezi timpul în afara antrenamentelor și a meciurilor. Deci viața extra-sportivă e prioritară. Când aveam 18-19 ani eu nu înțelegeam prea clar lucrurile astea. În timpul unei zile ai o oră și jumătate de antrenament, iar în rest ești tu cu tine. Tu cu corpul tău, tu cu mintea ta, trebuie să te cunoști foarte bine și să iei cele mai bune decizii pentru tine. Ăsta e profesionismul.
Din acest motiv nu ai reușit să stai la Napoli?
– Aveam 18-19 ani. Terminam antrenamentul și fugeam la mare, la alte distracții. Nu mai întârziam la sală sau pe la club. La Napoli mâncam foarte rău. Eram prima oară departe de casă, mâncam la restaurant sau tot ce aveam în frigider… Acum, la 27 de ani, înțeleg altfel toate aceste aspecte. Mai ales că soția mea este nutriționist, așa că am făcut o alegere extraordinară.
Ce a zis tatăl tău când i-ai zis că ai ales să joci în România?
– Primul lucru? M-a întrebat „Unde mergi?”?) El e plecat de peste 50 de ani din România. A mers să studieze în Italia, s-a căsătorit, dar soția lui a murit. Apoi a cunoscut-o pe mama mea în Suedia și avem familia noastră actuală. Când a auzit că vin în România, a vorbit și el personal cu Edi Iordănescu și s-a convins că fac pasul corect. Vin după o perioadă în care am tot schimbat cluburile și acum am nevoie de continuitate. Iar aceasta am găsit-o la Mediaș, unde am fost foarte dorit de oameni.
Ți-ai făcut vreo vacanță în România?
– Când am fost mic am venit de mai multe ori în România. Am fost la mare, la Mamaia, la Constanța, la Cluj, la Bistrița, în zona Ardealului, la Brașov, bineînțeles la București. Tatăl meu a dorit foarte mult să cunosc cultura română și țara unde el s-a născut.
Cum ți se pare nivelul fotbalului din Liga 1, comparativ și cu țările pe unde tu ai jucat?
– E un nivel bun, cu jucători tehnici, dar este o intensitate și o mentalitate diferite față de ce este în alte părți. Am impresia că unii, atunci când ajung la un contract bun, nu se mai pregătesc la fel. Și asta nu pot să înțeleg. De ce? În fiecare zi trebuie să dai mai mult. Dacă ai 5 milioane, de ce să nu câștigi mâine 10? Eu cred că este doar o problemă de mentalitate, doar atât…
Suntem tehnici, am înțeles… Mingicari, cum ne place să spunem… Tactic, cum stăm?
– Depinde de la echipă la echipă. Fiecare formație joacă un anumit sistem, dar în general e ok. Bineînțeles că nu ca în Italia, unde faza defensivă este religie. Totul pornește acolo de la a nu primi gol. În Spania, unde am fost, e invers. Să dăm mai multe goluri ca adversarul.
Cum a fost în Anglia, la Nottingham?
– Foarte frumos! Fotbalul englez e top. Nottingham are un centru sportiv incredibil. Am fost la Interello, Milanello, dar nu era nicio diferență la Nottingham. Profesionalitate, management, antrenori, yoga, totul… Tu trebuie doar să ajungi la antrenament și nu ai nicio altă grijă. Și stăteam zilnic vreo șapte ore la centrul sportiv! Antrenament, recuperare, masă, odihnă. Șapte ore zilnic… Ca o zi normală de muncă… Dar acolo așa e normalul!
Ți-ai făcut o idee despre echipele care se bat la titlu în România?
– Cred că CFR Cluj e echipa cea mai puternică în acest moment. Mi-a plăcut foarte mult și Viitorul, pentru că se vede că are o idee clară de joc. E un concept frumos pentru România.
L-ai cunoscut și pe Hagi?
– Doar pe youtube. Deși am jucat recent la Viitorul acasă, nu am apucat să îl cunosc. Chiar după acel meci am văzut că au apărut foarte multe comentarii favorabile vizavi de jocul meu, iar oamenii în spațiul public au început să discute despre Cardoso la echipa națională a României. M-am bucurat, dar am fost puțin surprins că au apărut acele laude pentru mine după un meci pe care echipa mea l-a pierdut cu 4-1. Dar cred că Gaz Metan a jucat un fotbal bun la Viitorul, a avut multe ocazii.. Probabil de aceea…
Te-ai gândit când ai ales Gaz Metan că ai putea fi convocat chiar la națională la un moment dat?
– M-am gândit puțin, așa, ca un vis. Dar mai mult s-au gândit cei din familia mea. „Păi dacă joci bine, de ce să nu ajungi la naționala României”, m-au încurajat ei.
Care a fost cel mai frumos meci pe care l-ai jucat tu în Liga 1?
– Victoria cu 4-0 în fața Stelei! A fost de departe cel mai tare meci pe care l-am jucat aici. A fost și tata pe stadion, mi-a ținut noroc, a stat vreo două-trei săptămâni la Mediaș. De fapt, a fost și la partida cu Iașul, când am întors rezultatul de la 0-2 la 3-2 pe final. Acum, Steaua nu mai e echipa pe care am bătut-o clar. Încet-încet începe să-și recupereze jucătorii și să urce în clasament. Am văzut și meciurile lor cu Viitorul, cu Craiova și m-am convins că au echipă foarte puternică. Dar dacă Gazul vrea să ajungă în play-off, trebuie să-i bată pe cei buni și puternici.
Te-ai gândit ce vei face dacă te va căuta Gigi Becali în perioada următoare pentru un transfer la FCSB?
– Este prea devreme să vorbim acum despre așa ceva. Eu trebuie să muncesc, să-mi fac jocul cât mai bine, să am continuitate. Acestea sunt obiectivele mele acum. Vreau să joc, să capăt încrederea pe care am pierdut-o în ultimii ani. Am venit la Mediaș să joc, nu m-am uitat la bani… Am avut baftă că am avut contracte mai mari când eram mai tânăr.
Apropo de faptul că mama ta e braziliancă. Ai fost să vizitezi și țara ei natală?
– Am fost în Rio, am fost în Santos, Florianapolis, e totul incredibil acolo. Din păcate nu am ajuns la niciun meci de fotbal, și pentru asta îmi pare tare rău. Îmi aduc aminte că m-am antrenat cu o echipă în Santos, iar nivelul tehnic este fenomenal. Veneam de la Empoli, unde chiar erau jucători super-tehnici, dar e nebunie ce fac brazilienii cu mingea. Ți-o ascund, pur și simplu… Am simțit-o pe pielea mea…
Te-ai simțit în pericol cât timp ai trăit în Napoli? Este un oraș în care poți avea probleme tot timpul…
– Sunt probleme destule, dar eu am avut norocul să mă feresc de așa ceva. Eu sunt toscan, e minunat în Firenze, Siena, Lucca, Empoli, dar Napoli este un oraș, cum se spune în italiană, meraviglioso. Simți în aer acest lucru. Când bate Napoli toată lumea e cu zâmbetul pe buze, când pierde oamenii sunt încruntați! Totul depinde de echipa de fotbal.
Care sunt obiectivele tale următoare?
– Pe plan familial, acum am mai multă responsabilitate, pentru că eu și soția mea avem un băiețel de trei luni și jumătate. Santiago este numele lui.
Soția ta este italiancă?
– Nu, este daneză. Și este o poveste incredibilă cum ne-am cunoscut. Avem timp?
Avem.
– Am cunoscut-o în Rusia, la Moscova, unde eram cu naționala U-19 a Italiei pentru un turneu de calificare la Euro. Am bătut Irlanda sau Polonia, nu mai știu exact, și ne-am calificat. Am primit o seară liberă și am ieșit în oraș cu Fabio Borini și Jacopo Sala. Doar noi trei știam limba engleză. Sophie, viitoarea mea soție, era la Moscova la un schimb de experiență culturală între Danemarca și Rusia. Danezii veneau la Moscova, stăteau la familii ruse un timp, apoi rușii mergeau în Danemarca. Ne-am întâlnit în acea noapte în aeroport, la hotel. Noi, băieții, care eram în cantonament de două săptămâni, când am văzut fete, am zis „Wow”. Mi-a plăcut de Sophie de la început. Am vorbit, ne-am cunoscut, a fost ok. Dar ea avea un băiat în Danemarca, iar eu aveam o prietenă în Italia. Ne-am auzit la telefon, iar peste o lună-două a venit în Italia la mine. Iar peste un an s-a mutat definitiv în Italia și peste alți 8 ani ne-am căsătorit?) Sophie a rămas gravidă când jucam în Spania, la Tarragona, și de aceea am ales un nume spaniol pentru Santiago, care are cetățenie italiană și daneză.
Ai cam făcut turul lumii până la 27 de ani…
– Am cam fost peste tot. Doar în Australia nu am ajuns, dar nu e timpul pierdut. Sunt un globetrotter cum se spune.
Mai avem niște curiozități. Ai fost pe Ghencea la acel halucinant Steaua – Napoli 3-3 din septembrie 2010, cu golul egalizator al lui Cavani venit în minutul 98. Ce ai simțit atunci?
– A fost primul meu meci în Europa, unul de-a dreptul nebun. Am intrat în minutul 86 și mi s-a părut o atmosferă incredibilă. Chiar mă întrebam zilele trecute, unde sunt fanii aceia foarte tari ai Stelei pe care i-am văzut pe Ghencea…
Acum există Steaua în liga a patra, la care merg fanii din Peluza Sud, și FCSB în prima ligă, cam părăsită de suporteri…
– Aaa, acum înțeleg. Nu știu ce probleme au fost, dar acei fani m-au impresionat foarte tare acum 9 ani. E mare păcat că nu mai vin acum la stadion la meciurile de Liga 1. Și ce se întâmplă dacă echipa din liga a patra ajunge în prima divizie?
Ce să se întâmple? Joacă CSA Steaua cu FCSB! Și-au împărțit palmaresul, istoria, tot, Cupa Campionilor. Știi de finala din 1986 cu Barcelona?
– Nu eram născut, dar am văzut totul pe youtube.
Și încheiem tot cu Napoli. Cum te-ai simțit să ai colegi precum Cavani, Hamsik, Lavezzi?
– Ceva incredibil. De la fiecare învățai câte ceva dacă doreai. Mamă, cum muncea Cavani! Venea cu două-trei ore mai devreme la antrenament. Lavezzi era puțin mai naiv, dar un talent fenomenal. Hamsik este cel mai inteligent fotbalist pe care l-am văzut în viața mea. Joacă patru-cinci posturi în orice sistem! Am avut mare noroc să fiu chemat în cantonament de Mazzarri, de Benitez, de Sarri și să stau cu acești fotbaliști uriași.
Higuain?
– Și când a venit Pipita și spaniolii, cu Calejon, cu Albiol, am stat două luni într-o vară împreună cu ei la pregătiri. Alt nivel. Deși mă antrenam mai la distanță de ei și se vedea că Pipita era puțin mai plinuț, avea niște execuții de puneai mâinile la ochi. Wow!
Apropo de posturi. Tu unde dai cel mai bun randament?
– Acum am mult mai multă experiență, înțeleg foarte bine tactica și pot juca pe mai multe posturi. Îmi fac treaba și ca număr 9, dar nu mă simt eu foarte confortabil. Cel mai bine îmi convine să joc în spatele vârfului împins. Dar nu eu aleg unde joc, ci Mister.
„Nu îl cunosc pe domnul Cosmin Contra decât ca jucător. M-am uitat la meciuri de-ale lui pe internet. Sper să am ocazia să îl cunosc și ca selecționer… Ar fi ceva extraordinar” – Dumitru Cardoso
„Am văzut meciul României cu Spania și cel mai mult mi-a plăcut atitudinea jucătorilor. Nu au cedat nici la 0-2. Mental, te omoară numai când te gândești că joci cu spaniolii. Ei nici nu-ți dau mingea de obicei” – Dumitru Cardoso
„Am fost la meciul naționalei de tineret cu Franța, de la Euro și m-am bucurat mult. Din păcate nu am putut ajunge la semifinala cu Germania, dar România trebuie felicitată pentru parcursul din vară, din Italia” – Dumitru Cardoso
Născut pe 12 octombrie 1991 la Nacka (Suedia)
Înălțime/Greutate: 1,84m/76 kg
Carieră: Empoli (2008-2010), Napoli (2010-2011), Empoli (2011-2012), Ternana (2012-2013), Cittadella (2013-2014), Reggina (2014), Veria (2014-2015), Latina (2015-2016), Nottingham Forest (2016-2017), Alcorcon (2017-2018), Tarragona (2018-2019), Livorno (2019).