Fotbal intern

Interviu exclusiv cu Ektro, artistul a cărui muzică este închinată Craiovei! Următoarea melodie este dedicată lui Ilie Balaci

02.09.2020 | 16:46
Interviu exclusiv cu Ektro artistul a carui muzica este inchinata Craiovei Urmatoarea melodie este dedicata lui Ilie Balaci
Interviu exclusiv cu EKTRO, artistul a cărei muzică este închinată Craiovei! Următoarea melodie este dedicată lui Ilie Balaci sursă foto: Alin Gheorghe Facebook
ADVERTISEMENT

Iubire, pasiune, credință. Aceste trei cuvinte sunt descrierea perfectă a unui microbist oltean. Dincolo de toate, Universitatea Craiova naște un sentiment de nedescris pentru cei care sunt crescuți în „zodia Științei”.

Sfârșitul sezonului trecut a reprezentat o emulație incredibilă pe care doar echipa din Bănie o poate avea. Titlul atât de așteptat nu a venit, însă „juveții” jură ca acest an este al Olteniei, al celor mai fierbinți dintre români.

ADVERTISEMENT

Muzica a reprezentat întotdeauna o modalitate de motivare, iar FANATIK vă prezintă un interviu exclusiv cu EKTRO, artistul a cărui muzică este închinată Craiovei! Viitoarea operă este chiar despre marele Ilie Balaci și va fi prezentată pe 8 septembrie, când „Minunea Blondă” ar fi împlinit 64 de ani.

Interviu exclusiv cu artistul oltean Ektro. Muzica sa este închinată Universității Craiova

Poate destinul Universității Craiova se aseamănă cu cel al formației Liverpool. „Cormoranii” și-au trecut în palmares titlul după 30 de ani, exact cum fanii oltenilor își doresc să se întâmple și cu echipa  favorită. Nu aveam cum să nu fac o analogie între cele două cluburi, poate cele mai iubite de pe mapamond.

ADVERTISEMENT

Exact, exagerarea este specifică oltenilor, însă și pasiunea locuitorilor din această regiune se poate spune că este la fel. Mergând pe străzile Cetății Băniei poți observa că există microbiști la tot pasul. Chiar și cei care nu sunt acum, nu au cum să nu devină în această zonă în care fotbalul e o religie. Steaguri și fulare la mașini, sigla lipită pe diferite locații și chiar mesaje pe pereți, unele ortodoxe, altele nu, fac parte din specificul zonei.

Chiar și muzica în Craiova este diferită. Cumva, linia lirică se leagă și de fotbal. FANATIK  a luat legătura cu artistul Alin Gheorghe, „Ektro”, așa cum este cunoscut de craioveni. Tânărul este mare fan al Universității Craiova și a dedicat multe dintre piese sale marii echipe a Băniei.

ADVERTISEMENT

Salut, Ektro, spune-ne câteva cuvinte despre tine!

– Vă salut! În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru invitaţie. Numele meu este Alin Gheorghe (Ektro), sunt o persoană ambiţioasă care încearcă să pună pasiune în tot ceea ce face. Iubesc muzica şi fotbalul, de aici şi asocierea din piesele pe care le scriu/cânt. Numele meu provine de la echipa de fotbal Electroputere. Eu stau lângă fostul stadion al echipei, în cartierul Valea Roșie și consider că este alegerea perfectă.

Vorbeşti despre Craiova în piesele tale, atât despre oraş, cât şi despre Universitatea. Ce înseamnă pentru tine?

ADVERTISEMENT

M-am născut şi am crescut în Craiova, iubesc oraşul şi oamenii de aici. Nu cred că locul meu ar fi fost în altă parte. M-am născut în locul potrivit, poate puţin cam târziu, aş fi vrut să prind perioada de glorie a Craiovei Maxima, dar asta este, aş fi avut cel puţin 15 ani în plus… măcar sunt mai tânăr :). Spiritul de oltean este în fiecare dintre noi, de aceea trebuie să demonstrăm cu fiecare ocazie că suntem cei mai buni dintre români. Asta încerc să transmit şi pe piese, de curând am lansat albumul cu numărul 5, pe care l-am botezat „Minunea Blondă”, iar acolo am o piesă dedicată legendelor Olteniei. Vă invit să o ascultaţi.”

Piesă despre marele Ilie Balaci. „Minunea Blondă” ar fi urmat să împlinească 64 de ani

Observând pasiunea pe care o meșteșugărește în cuvintele adresate pentru FANATIK, nu aveam cum să nu intrăm în subiectul viitoarei piese pe care o va lansa pe 8 septembrie. Cifra 8 care reprezintă infinitul, îl reprezintă pe „Minunea Blondă” Ilie Balaci. În această dată, fostul mare fotbalist al Universității Craiova ar fi împlinit 64 de ani, însă Dumnezeu l-a vrut pe „Iliuță” să joace în echipa îngerilor pe 21 octombrie 2018.

ektro ilie balaci
Interviu exclusiv cu EKTRO, artistul a cărei muzică este închinată Craiovei! Următoarea melodie este dedicată lui Ilie Balaci

Cum ţi-a venit ideea unei melodii despre marele Ilie Balaci? 

– Sincer, mă gândeam cu 2-3 luni înainte să se întâmple tragedia la un interviu cu domnul Ilie Balaci, interviu în care-mi doream ca MOTORUL Craiovei Maxima să accelereze, să se întoarcă în timp, să tragă de două ori din ţigară şi să-mi creioneze “cea mai frumoasă poveste de iubire dintre oameni şi fotbal”, aşa cum zice prietenul nostru Florin Jianu. Urmărisem interviul realizat de Marius Mitran de câteva ori şi eram pregătit să aflu cât mai multe despre marele blond, dar… Ce a urmat a întristat nu doar o regiune – Oltenia, ci o întreagă ţară.

  • 285 de meciuri și 76 de goluri are Ilie Balaci în prima ligă a României
  • 17 ani și 6 luni avea „Minunea Blondă” când a debutat pentru echipa națională

– Ştirea părea ireală, dar lacrimile nu încetau să se oprească. Aprind televizorul şi-l aud pe Cârţu cum plânge… văd imagini cu Emil Săndoi plângând pe banca lui FC Argeş… Marele 8 căzuse la pământ urmând să devină INFINIT! Melodia reprezintă promisiunea pe care i-am făcut-o celui mai mare fotbalist român în momentul în care am coborât pe gazon şi am mers să-mi iau rămas bun. Reprezintă felul meu de a-i mulţumi pentru tot ce a făcut pentru noi, oltenii, pentru toate lacrimile de bucurie pe care bunicii şi părinţii noştri le-au vărsat în anii ’70 – ’80.”

Te-ai întâlnit cu el, ce ţi-a spus, cum ţi-a rămas întipărit în minte?

– Da, o singură dată ne-am întâlnit, în ziua de 04.12.2014, atunci când am filmat împreună cu dânsul videoclipul melodiei “Strada Ştie”. Mi-a povestit foarte multe lucruri, dar un lucru mi-a rămas bine întipărit în minte, un text pe care l-am transpus şi în melodia #CraiovaMaxima “Dacă s-ar vrea cu adevărat performanţă la Craiova, ar trebui aduşi copiii ei“, aici făcând referire că pe vremea dumnealui s-a făcut performanţă cu jucători olteni, ambiţioşi şi muncitori, care purtau cu mândrie tricoul alb-albastru.

Faci o serie de interviuri cu legendele Ştiinţei, te-a impresionat cineva în mod deosebit?

– Da, lucrez împreună cu doi prieteni la aceste interviuri şi mă bucur enorm că am avut ocazia de a întâlni personal o parte din Craiova Maxima, emoţiile au fost pe masură. Am filmat interviuri cu Sorin Cârţu, Nicolae Ungureanu, Gheorghiţă Geolgău, Florin Cioroianu, Marian Roşca, Daniel Nanu şi Gică Craioveanu. Nu pot alege care dintre cei şapte m-a impresionat mai mult, tot ce vă pot spune este că sunt nişte oameni incredibili alături de care m-am simţit minunat şi de la care am avut ce asimila pentru a-l cunoaşte mai bine pe ILIE BALACI.

ektro ilie balaci
Interviu exclusiv cu EKTRO, artistul a cărei muzică este închinată Craiovei! Următoarea melodie este dedicată lui Ilie Balaci

În piesa la care face referință Ektro există un vers care poate descrie situația fanilor Științei de pretutindeni: „Agonie și extaz, ai plâns ca sa zâmbești”.  Astfel, în acest an, „juveții” au șansa să facă uitată atât finala campionatului cu CFR Cluj, dar și înfrângerea din primul tur preliminar din Europa League. Artistul are și un mesaj pentru jucătorii lui Bergodi și îi îndeamnă să aibă o atitudine mult mai bună în meciurile importante.

„A fost o dezamăgire pentru toată lumea pierderea titlului, mai ales că Universitatea avusese un parcurs foarte bun după reluarea campionatului. Nu cred că suporterilor le-a picat bine această înfrângere, echipa jucând cu titlul pe masă, acasă, pe stadionul Ion Oblemenco. Dar viaţa merge înainte şi cred că Universitatea Craiova are puterea de-a câştiga titlul după 30 de ani, însă este nevoie de o atitudine mult mai bună, jucătorii să arate că au caracter, iar atunci când îmbracă tricoul alb-albastru să nu uite că Ştiinţa este singura echipă din România susţinută necondiţionat de către suporteri şi să-i facă mândri pentru iubire şi devotament”


    • (P) Cota BETANO pentru Viitorul Constanța – U Craiova: 2,55 este cota pentru „2 solist“. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT