Fotbal intern

Un-doi-uri despre fotbal, familie şi vacanţă cu omul care rupea poarta!

După aproape 30 de ani de fotbal, Gigel Bucur a pus ghetele în cui şi se bucură acum de liniştea familiei şi de surprizele pe care i le mai fac fanii. Jucătorul care şi-a încheiat cariera la Sportul Studenţesc a tânjit după momentele de relaxare, de care încearcă să profite acum din plin.
20.02.2018 | 23:00

Gigel Bucur a fost unul dintre atacanţii cu nume din istoria Ligii I. Golgheter atât la Sportul Studenţesc cât şi la Politehnica Timişoara, atacantul a îmbrăcat de 26 de ori tricoul României, pentru a marcat de 4 ori.

În urmă cu doar câteva zile, mai mulţi suporteri s-au deplasat special din Rusia pentru a-i aduce acestuia un tricou personalizat cu un moment în care acesta sărbătorea cu peluza lui Kuban Krasnodar: “Înseamnă că am făcut şi eu ceva bun pe acolo dacă oamenii încă îşi aduc aminte de mine, nu?”, spune mândru Gigel.

Joacă fotbal cu picii săi şi-i duce la teatru!

Astăzi, Bucur se relaxează alături de prieteni jucând tenis pe terenul pe care şi l-a construit în curte sau fiind acaparat de copiii săi, pe care îi duce şi la teatru, o preocupare care ar putea părea surprinzătoare pentru fotbalul românesc.

Deşi a vorbit foarte rar pe parcursul carierei sale cu presa, preferând să se exprime mai mult în teren, acesta a făcut o excepţie şi a dezvăluit pentru FANATIK.RO amănunte picante despre începuturile sale în fotbal, când petrecea peste 4 ore pe drumuri pentru a ajunge zilnic la antrenamente, dar a făcut şi o analiză a luptei pentru titlu şi a momentului pozitiv în care se află FCSB.

Discuţia cu Gigel Bucur a început surprinzător, fostul golgheter descoperind recent că siteurile transfermarkt sau wikipedia îi atribuie zeci de meciuri la Voinţa Crevedia, unde Bucur ar fi înscris pe bandă rulantă.

Ce mai face Gigel Bucur în 2018?

– Chiar acum? Uite, mă amuzam teribil cu un prieten pentru că am căutat informaţii să văd ce am făcut şi eu prin fotbalul acesta şi am descoperit că apare pe anumite site-uri că mi-am încheiat cariera pe la Voinţa Crevedia unde am vreo 35 de goluri în peste 40 de meciuri. Problema este că eu nici nu ştiu unde este stadionul lor (n.r. – râde). Era chiar frumos dacă cei care ţin aceste statistici aflau că eu am ţinut neapărat să îmi închei cariera la Sportul Studenţesc, anul trecut, unde am mai jucat vreo 5 meciuri după ce m-am retras din Rusia.

Păi stai puţin… Măcar sunt 35 de goluri în peste 40 de meciuri, nu sunt doar vreo 2-3!

– Glumeşti, nu? Păi în liga a 4-a trebuie să marchezi cel puţin două goluri pe meci dacă te respecţi. Mă distrez şi eu acum, glumesc. Sunt bine, sunt liniştit acum, stau acasă şi mă bucur de o perioadă de linişte mai ales după 30 de ani în care am tras ca un câine să realizez ce am realizat până mi-am pus ghetele în cui. Încă nu m-am plictisit şi mi-am propus acum să stau cu familia şi să îmi dau seama dacă îmi lipseşte cu adevărat fotbalul.

Ai gânduri spre antrenorat?

– Trebuie să simt lucrul acesta cu adevărat înainte să fac un asemenea pas. Am deja licenţa B şi vreau să iau licenţa A. Dacă mă decid să merg în direcţia asta, lucrurile trebuie să fie puse la punct. Dar mă voi apuca de antrenorat doar dacă voi simţi cu adevărat că îmi va face plăcere. Am avut ani întregi de cantonamente, departe de familie şi când m-am apucat de fotbal la 9 ani a fost un început plin de sacrificii.

“Mergeam 4 ore pe zi prin oraş ca să ajung la antrenament”

La ce te referi mai exact?

– Drumurile erau foarte lungi până la antrenament. Eram 4 ore în fiecare zi pe drumuri. Am început junioratul la Sportul Studenţesc şi până în Regie mergeam cu ITB, cu metroul, cu tramvaiul, cu tot felul de mijloace de transport, iar eu eram o mână de om.  Eram micuţ şi mergeam de unul singur după ce părinţii mi-au arătat de vreo două ori cum stă treaba cu drumul. Şi acum îmi aduc aminte că aveam o geantă care era de două ori mai mare decât mine. S-au schimbat vremurile, acum mi s-ar părea ceva de neconceput pentru copiii mei, că am emoţii şi să îi las să treacă singuri strada. Dar aşa era, mergeam două ore dus, două întors, iar acasă părinţii mă şantajau că nu mă mai lasă la fotbal dacă nu ies premiant. Pentru ei şcoala era primordială şi mă manipulau cu chestia asta. Puneau mereu presiune şi uite aşa am ajuns să fac şi ANEFS-ul. Şi chiar l-am făcut pe bune, adică am învăţat, că ANEFS-ul nu se face numai cu numele.

Ai reuşit să te rupi complet de sport?

– A, nu! Sunt foarte pasionat de tenis, mi-am făcut chiar un teren la mine în curte unde mai îmi chem prieteni cu care am tot felul de meciuri încinse. Mai joc chiar şi mini-fotbal într-un campionat cu nişte băieţi şi mai îmi ţin în viaţă spiritul de competiţie. După aia mai sunt copiii, care tot timpul trebuie plimbaţi pe la teatru, pe la chitară, pe la înot.

Ca să revenim şi la fotbal, ai lucrat cu mulţi antrenori în cariera ta, cine ţi-a rămas apropiat de suflet?

– Of, sunt atât de mulţi, dar toţi au avut un rol important în cariera mea. Am lucrat cu antrenori foarte valoroşi. Petrescu, Andone, Uhrin, Răzvan Lucescu, Olăroiu sunt doar câteva dintre numele care îmi vin în minte. Eu consider că am lucrat cu elita antrenorilor români, am fost un norocos din punctul acesta de vedere. Cu siguranţă influenţa cea mai mare a avut-o Dan Petrescut pentru că la 30 de ani a avut încredere în mine şi m-a transferat în Rusia, unde pot spune că am început să joc cu adevărat fotbal şi am şi rezistat vreo 7 ani. Alţii la 30 de ani se retrag.

“Marian Iancu avea carismă”

Şi la patroni ai în CV nişte nume grele.

– Clar! Când am venit la Sportul era domnul Şiman, cu care eu chiar am avut o relaţie foarte bună. Venirea lui a fost şi o şansă pentru trupa de atunci pentru că a dat credit tinerilor şi a adus antrenori de valoare ca şi Gabi Balint, Andone sau Dan Petrescu. Discuţii şi zvonuri au apărut după ce am plecat. După, a fost şi Marian Iancu, pe care mulţi nu îl apreciau, dar cred că timişorenii îl regretă acum. Era stadionul plin şi veneau atunci Ajax, Anderlecht, Şahtior. El era un personaj aparte, carismatic, avea simţul umorului şi ştia să ne şi mobilizeze când era cazul.

Trecând la ce s-a întâmplat recent, cum ţi s-a părut meciul tur al FCSB-ului cu Lazio?

– Au jucat bine şi s-au mobilizat, s-a văzut clar asta. În general Steaua joacă bine în cupele europene şi când întâlneşte echipe cu nume se motivează altfel şi are rezultate importante. Eu cred că tot Lazio este favorită în retur, dar rezultatul de 1-0 este foarte bun pentru Steaua şi este dătător de speranţe. Marele atu este că nu au primit gol şi sunt convins că Steaua va marca şi în Italia, dar sunt sigur că şi Lazio o va face. Acum să sperăm că nu vor marca mai mult decât jucătorii noştri.

Ai jucat în nişte meciuri importante în Europa League pentru Timişoara, ai eliminat şi Şahtiorul, ce stare de spirit ai înaintea unui meci de o asemenea importanţă?

– Competiţia pune presiune pe tine, dar fiecare jucător reacţionează altfel. Mie îmi plăcea foarte mult să joc în asemenea condiţii, în meciuri cu mize şi de cele mai multe ori dădeam randamentul cel mai bun. Adrenalina era alta, concentrarea la fel. Cele mai reuşite meciuri ale mele sunt cele pe care le jucam cu maximă presiune.

Este convins că CFR va lua titlul

Mulţi au fost destul de circumspecţi în privinţa lui Dică, dar este la primul rezultat cu adevărat mare din cariera sa.

– Eu m-am intersectat de câteva ori cu el la Naţională şi este un băiat deosebit. Este adevărat, mulţi au fost foarte sceptici în privinţa lui când a fost numit antrenor, dar să ştii că a demonstrat şi are rezultate foarte bune. Dacă la finalul sezonului va avea şi un titlu de campion în palmares cota lui va creşte foarte mult. Dar aici ţin să zic neapărat că este mult mai uşor pentru Steaua să treacă de Lazio decât să câştige campionatul în România.

Aici este bătaia clară spre Dan Petrescu.

– Păi nu avem de ce să ne ascundem. De când a ajuns acolo mi-am dat seama că va construi o echipă foarte bună, o echipă solidă, care se va bate la campionat. Dacă nu era hotărât să câştige titlul sunt sigur că nici nu ar fi mers acolo. A construit o echipă foarte pragmatică, joacă direct pe poartă şi primeşte foarte greu gol. Este tare greu de bătut CFR-ul.

Mulţi îl critică pentru că joacă foarte închis şi nu face spectacol. Tu ce părere ai?

– Îţi dă senzaţia că nu joacă deloc spectaculos şi că nu practică un joc frumos. Lăsând impresia asta, începi să crezi şi că la un moment dat vor cădea echipele pregătite de el, dar îţi spun din experienţa mea că este un stil propriu al lui Petrescu şi la final obţine mereu rezultate.

“Este inexplicabil ce se întâmplă la Dinamo”

Trecând la un alt nume important din Liga I, cum vezi tot ceea ce se întâmplă la Dinamo?

– La Dinamo parcă nu mai este ce a fost acum 6-7 ani. Parcă se întâmplă ceva în interiorul lor acolo, ceva inexplicabil, iar acest lucru nu îi lasă să se exprime la valoarea numelui pe care îl are acel club. Cred că este vorba şi de organizare, în definitiv de linişte la nivelul clubului, pentru că de acolo pleacă totul. Cred că liniştea i-a lipsit foarte mult lui Dinamo în ultimii ani.

Ştiu că un cuvânt important când ai ales să mergi la Poli l-a avut Contra. Cum vezi acum numirea lui la Naţională?

– Când el a venit la Timişoara eu chiar plecasem la Kuban, dar aşa este. La echipa naţională el m-a convins să aleg Timişoara pentru că mi-a prezentat proiectul lui Marian Iancu de atunci. Naţionala este o provocare acum şi pentru Cosmin, sunt convins. El cunoaşte însă spiritul de acolo şi acesta este un mare atu. De când a venit se pare că lucrurile merg spre bine şi se văd mai multe lucruri pozitive. Eu sper să califice echipa pentru că are potenţial. În plus, are şi carismă, ştie să se facă respectat de fotbalişti, iar acest lucru este important printre jucători.

Pe vremea ta erai golgheter, dar stăteai la rând pentru a juca la Naţională.

– Ai dreptate, era concurenţa mult mai mare pentru a ajunge acolo, dar văd că apar fotbalişti care îţi pot da speranţe, vin din urmă şi tinerii pe care i-a pregătit Hagi şi viitorul ar trebui să sune frumos, chiar dacă parcă nu mai avem fotbaliştii care erau acum ceva timp.

“Alibec a rămas dator”

Pe Alibec cum îl vezi?

– Este clar că are talent, nu degeaba se face atât tam-tam în jurul lui, dar cred că tot acest tam-tam mai mult îi dăunează. Este clar că are calitate, dar parcă îi lipseşte ceva. Trebuie să aibă constanţă pentru că un atacant este analizat în funcţie de golurile pe care le marchează, iar în ultimul an el a rămas puţin dator.

Pe cine vezi favorit în lupta asta pentru FRF?

– Cred că foarte mulţi oameni din fotbal au aşteptat cu nerăbdare ca un fost fotbalist care a avut un cuvânt greu de spus şi la UEFA să candideze. Nu pot să mă pronunţ eu despre domnul Burleanu, pentru că sunt convins că a făcut şi lucruri bune, dar cred că va fi o competiţie foarte strânsă, iar acesta este un lucru pozitiv pentru fotbalul românesc. Vor scoate ambii arsenalul, sunt convins.

GIGEL BUCUR (37 de ani)

2006 este anul în care Gigel Bucur a devenit pentru prima oară golgheter în România

169 de meciuri a jucat pentru Sportul pentru care a înscris de 76 de ori

52 de goluri a marcat Bucur pentru Poli Timişoara în 124 de meciuri

26 de prezenţe la Naţională şi 4 goluri a contabilizat atacantul