Acum 4 ani, în preajma Crăciunului, Filip Cristian mergea la colindat, împreună cu fratele său, pentru a strânge bani pentru un calculator. Acum, are 20 de ani și tocmai a cumpărat 16 calculatoare pentru clienții lui. În ultimii ani, viața lui s-a schimbat enorm: a devenit milionar în euro și mulți oameni de afaceri spun despre el că este puști talentat în zona investițiilor de bursă. Secretul succesului său îl defineste simplu, în Revista Forbes, de luna aceasta: ”Mi-am setat mereu targeturi foarte ridicate și muncesc în fiecare zi pentru a fi cât mai aproape de realizarea lor.”
Într-un interviu pentru FANATIK, Filip spune că cel mai important în viață este ”să îți urmărești permanent instinctul” și povestește cum a apărut această pasiune pentru marketing, bursă și criptomonede. ”Încercați să faceți bani din pasiunile pe care le aveți” , spune, Filip, pe contul său de tik-tok , locul unde urmăritorii îl pot vedea conducând mașini scumpe sau plimbându-se în locuri luxoase. ”Nu sunt deloc arogant, dar vor să le livrez oamenilor ce vor să vadă. Trebuie să îi captezi și să le atragi atenția” , a explicat tânărul afacerist, mărturisind că acest stil de viață înstărit are și un preț. ”Am perioade în care nu dorm câte trei nopți, una după alta. Viața mea nu e deloc plictisitoare”, spune Filip Cristian.
Când a realizat că petrece mult timp pe calculator, fără să facă ceva util, Filip și-a dat seama că poate folosi acest timp pentru a face bani. A ales marketingul, unul dintre domeniile care îl atrăgeau foarte mult. A început cu proiecte pro bono, pentru a-și crea un portofoliu, apoi au venit și primii bani. ”La început mi-am oferit pe gratis serviciile, pentru a-mi face un portofoliu și apoi am început să cer bani pentru serviciile de marketing pe care le ofeream companiilor”, povestește Filip Cristian pentru FANATIK.
Și-a dat seama că are putere de convingere asupra oamenilor, după mai multe idei puse în practică în rândul colegilor lui.
”Am venit cu o idee nouă la o problemă a adolescenților – comunicare și libertatea ideilor, tinerii sunt fire libertine care își doresc sa fie liberi și desigur de cele mai multe ori introvertiți cu propriile probleme, gânduri, crezând că nimeni nu îi înțelege și propriile complexe. Atunci, le-am oferit șansa unui loc “privat” unde numai tinerii erau acceptați în grup, de aceleași categorii de vârsta și desigur limitele bunului simt. Așa mi-am dat seama că mă pricep la marketing, apoi am încercat să organizez evenimente la care participau trei-patru mii de tineri”, povestește tânărul.
Filip Cristian recunoaște că a fost foarte complicat să devină credibil în fața oamenilor de afaceri cu experiență. ”Aveam zile când trimiteam și câte 10.000 e-mailuri de tip ‘cold’ pentru a putea câștiga încrederea a 2-3 firme după zeci sau sute de discuții, la început muncind gratis, pentru câțiva clienți 6 luni de zile ca sa îmi formez un portofoliu de rezultate, pentru ca în marketing, lucrurile se clădesc în timp, la fel ca și rezultatele bune, nimic nu vine imediat sau pe loc. Mereu am avut o dorință de a-mi depăși limitele, de a cunoaște imposibilul.
Mulți mă testau. La început îmi dădeau bugete mici pentru a vedea dacă aduc rezultate. Este greu să le câștigi încrederea, mai ales când ai o vârstă mică. Unora le plăcea curajul și determinarea mea de a avea o șansa și de a-mi arata valoarea și skill-urile, sunt de mic o fire foarte creativa și în marketing, bursa (domeniul cu care am dat cu adevărat lovitura) despre asta e vorba: creativitate și instinct, analiza și “inteligenta” – smart moves, manipularea și înțelegerea pieței etc. Situația s-a schimbat acum, am fost nominalizat la EURO BROKER 2021, rezultate și valoarea mea sunt deja cunoscute și am deja un nume important în industrie”, spune Filip Cristian, pentru FANATIK.
Tot cu greutate a reușit să fie un elev bun la școală, mai ales că nu a fost înțeles întotdeauna de profesorii care îl vedeau cu laptopul la ore. ”Momentan, educația în România nu este deloc open-minded, suntem o țară încă în mare parte comunistă sau cu “sechele” de comunism, cu subiecte “sensibile” unde creativitatea și alte talente nu sunt promovate / înțelese sau acceptate. Mă descurcam foarte greu, însă încercam să găsesc un echilibru de fiecare data, sa le rezolv pe toate, stresul era mare și efortul la fel, însă nu m-am lăsat descurajat. Atât în crypto, bursa și marketing e vorba de experiență, greșeli și repetiție si determinare. De mic citesc foarte mult, joc și foarte mult șah și sunt foarte atent. Cred că și aceste lucruri m-au ajutat mult. Oricum, nu am fost un elev rău, am încercat să le combin pe amândouă”, povestește tânărul milionar.
”În urma cu 1 an de zile am atins acest milestone important în viața mea, un prim target din multe altele pe care le am. Poate suna prostesc, însă visul meu este să devin primul trilionar din lume, mulți se vor amuza pe acest lucru, însă cine ne interzice sa aspiram, sa visam? Nu mi-a fost niciodată frică de target-urile înalte sau “imposibile” ele sunt motiv pentru care am ajuns astăzi ceea ce sunt, o fi poate si o doză de nebunie, însă constructivă. Nimic nu mă poate descuraja privind acest aspect!”, povestește Filip. În prezent deține două companii și plătește salariile pentru 8 angajați full-time, plus veniturile pentru alte echipe care se ocupă de administrarea capitalului la bursă. ”Am ajuns să administrez 14 milioane de dolari în acest moment” , a precizat, Filip, într-o discuție avută recent cu jurnalistul George Buhnici. ”Membrii comunității noastre ne-au susținut proiectele cu peste 3 milioane de dolari în doar o lună de zile”, a completat Filip Cristian pentru Forbes.
Filip Cristian descrie pasiunea sa ca fiind ”o ambiție pe care nu toată lumea trebuie să o înteleagă” și a recunoscut că deseori a fost descurajat de cei din jur.
„Ușile se deschid mai ușor, cu cât succesul tău devine mai mare, ideea de a “intra” în pielea omului este de gând si lumea si pământul si da competentul celor din jur s-a schimbat, însă pentru mine nu valorează nimic, odată ce m-ai tratat urat la început este 0 pentru mine, suportul mereu o sa fie mai mic decât aplauzele. Mereu mi s-a spus atunci când aveam câte o idee: ”nu poți” sau ”este imposibil”, însă mereu am văzut aceste descurajări ca pe o sursă de motivație pentru a le da “peste nas” celor care nu aveau încredere în mine și îmi spuneau că e imposibil să reușesc și voiau să-mi spulbere visele pe care le aveam. Mereu am avut dorința asta de a arăta că se poate. Cel mai bine este să-ți asculți instinctul și să nu ai impresia că dacă amâni lucrurile, o să ajungi vreodată să le faci. Eu mereu am acționat pe moment”, spune tânărul.
@filipcristiantLet’s do it 🤫🐺 ##filipbusiness ##fyp♬ sunet original – filipcristiant
Cine îl urmărește pe rețele de socializare îl descoperă, deseori, pe Filip Cristian în mijlocul unor imagini luxuriante. ”Consider că mă ajută atât pe mine, cât si pe cei din generația mea, dar si pe vechea generație. Eu mă axez în principal pe domeniul educațional unde învăț lumea despre finanțe, investiții și bani, ci nu pe promovarea unei imaginii de “lux” însă da acestea prind, lucruri care fura “privirii” rami urmărit si lecțiile mele antreprenoriale ajung mai repede la oamenii”, spune Filip Cristian.
@filipcristiant##duet cu @olmaju♬ sunet original – olmaju
Deși mulți se așteptau ca Filip să aleagă studii financiare, el a decis să devină medic. Acum, este student în anul doi la Facultatea de Medicină ”Carol Davila” București. „Am dorit sa îmi duc un vis de mic copil si anume sa inovez neurologia avans multe idei si vise pe care vreau sa le transform in realitate, medicina a fost primul meu vis de mic copil si desigur sistemul nervos primul “hobby”. Consider ca sunt o persoana echilibrată si voi reuși sa le îmbin cu succes pe amândouă, nu știu ce o sa fie peste 10 ani, însă sunt încântat si nerăbdător sa descoper, îmi place noul si îmi place cum suna viitorul, deci rămâne de văzut”, mărturisește Filip Cristian.
@filipcristiantLucruri nevăzute și neînțelese de nimeni😅##filipbusiness ##fyp♬ sunet original – fatacucitate47
Filip a oferit și o sugestie celor care vor să își încerce calitățile de investitor. Cum ar fi investită eficient suma de o mie de euro? „As investi o parte consistentă în mine, iar restul i-as investi într-un activ HIGH RISK și într-un activ low RISK (ETF-uri spre exemplu) sau în construirea unui business micuț, cu potențial de scalare sau într-un brand personal„, spune tânărul.