Iana Novac critică artiștii autohtoni ajunși în trending: „Nimic nu este real, totul este cumpărat. Trăim o minciună muzicală!”

Iana Novac (38 ani) este o apariție de senzație în lumea muzicală din România și de peste hotare. Cu o prezență scenică remarcabilă, soprana încântă publicul de fiecare dată când are ocazia. Viața din lumina reflectoarelor este ceva obișnuit pentru ea, mai ales că este căsătorită tot cu un cântăreț de succes.

Iana Novac dă de pământ cu artiștii „falși” din trending-ul actual

Trecută prin binecunoscuta trupă A.S.I.A., Iana Novac și-a căutat faima de una singură, hotărâtă să dărâme limitele din lumea muzicală autohtonă. Atunci când nimeni nu a crezut în forțele ei, nu s-a lăsat bătută și, alături de soțul său, artistul Octavian Dobrotă, și-a găsit calea cântând pop opera.

În exclusivitate pentru FANATIK, Iana Novac a vorbit cu sinceritate despre viața ei profesională, dar și despre cea personală. Mâhnită de ce se întâmplă la momentul actual în muzica din România, soprana a dat de pământ cu artiștii care au ajuns în topul preferințelor prin minciuni și false impresii.

Cântăreața s-a regăsit profesional în pandemie: „Am devenit mult mai sensibilă!”

Pandemia nu v-a afectat atât de mult și v-ați descoperit, ați făcut lucruri frumoase și pentru ceilalți? 

Digi24.ro

O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara din Arad. A luat-o și acum e reținută

– Da, această perioadă, pandemia, a fost benefică dintr-un punct de vedere, ăsta a fost unul din aceste puncte. A mai fost un punct de vedere, faptul că am petrecut mult timp cu copilașii noștri. Alexandru era micuț, fiindcă are doi ani și jumătate în prezent, dar când practic a început pandemia avea câteva luni. Și a fost extraordinar că am putut să fiu în totalitate alături de el și să-i văd fiecare secundă și să-l văd crescând. A mai fost ceva extraordinar, ceea ce mi s-a întâmplat în această pandemie, mi-am descoperit latura creatoare pe plan de compoziție. Am început să compun foarte mult… foarte mult am compus în această perioadă. Mi-am descoperit latura de a scrie versuri, ceea ce nu credeam, de fapt, nici măcar vreodată nu am îndrăznit să mă apuc să scriu versuri. Și chiar săptămâna trecută am scris o piesă în limba italiană, niște versuri absolut superbe și o melodie absolut superbă… Și chiar mă gândeam de unde vine această inspirație.

Cu siguranță, datorită acestor vremuri care, vrei nu vrei, te-au pus pe gânduri… te-au pus pe gânduri, te-au răscolit, ți-au atins latura cea sensibilă și te-au făcut extraordinar de sensibil. Îți dai seama că astăzi ești, mâine s-ar putea să nu fii. Te uiți la toți cei dragi și îți dai seama că îi ai lângă tine și s-ar putea mâine să nu-i ai. Și atunci, cred că de acolo vine toată această inspirație. Am devenit mult mai sensibilă în toată această perioadă. (…)

Cum îmbini viața personală cu cea profesională, având în vedere că și soțul tău este tot artist?

– Nu mi-am pus niciodată așa problema. Niciodată nu m-am gândit cum le-aș îmbina sau cum le îmbin. Multă lume mă întreabă, dar știi că este dificil, cum reușești… Mie nu mi se pare dificil absolut deloc, mi se pare extrem de firesc tot ceea ce trăiesc. Aș putea spune că ai noștri copilași, copilașii mei care au crescut în pântecele meu, cred că au crescut de mici, mici artiști. Oarecum înțeleg viața mea, oarecum înțeleg viața noastră. Se adaptează, nu comentează, nu plâng, dacă eu le spun că mămica pleacă la „la la la” că așa le spun eu, ei înțeleg, cel puțin cel mic, iar Ericuța deja e mare, are aproape nouă ani.

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

„Nu m-aș putea vedea fără copii, nu m-aș putea vedea fără o carieră, clar!”

– Nu mi se pare complicat. E ceva normal. Nu m-aș putea vedea fără copii, nu m-aș putea vedea fără o carieră, clar! Dar împletirea acestor două lucruri importante din viața mea este fantastică. Adică sunt două lucruri care mă împlinesc în totalitate. Nu cred în poveștile că un artist are parte doar de parte profesională și că dacă are familie sau dacă are copil, împiedică în vreun fel, nu! Nu există! Este o mentalitate greșită! O mentalitate învechită! Un artist fără dragostea celor dragi, fără copii, fără familie, nu are cum să fie împlinit. Fiindcă tu petreci o oră, două, trei pe scenă, vii acasă și ai nevoie de dragoste, ai nevoie să împărtășești cu cineva tot ceea ce ai trăit. Cât de mulți prieteni ai avea, cât de mulți oameni apropiați ai avea, nu sunt cei din sângele tău, nu sunt cei care împart viața cu tine și atunci viața ta este mult mai frumoasă. Ca să nu mai spun că un artist are nevoie și de momente de recreație, nu poate fi conectat doar la artă, fiindcă la un moment dat poți să o iei și razna. Și atunci când îți vezi copiii crescând, când ești implicat și în viața lor… copilul te renaște efectiv din toate punctele de vedere și de acolo vine inspirația.

Mi se pare o chestie extraordinară! Recunosc faptul că până să vină ei pe lume, niciodată nu m-am gândit în felul ăsta. Și eu gândeam că un copil te scoate de pe șină și că îți trebuie foarte mult timp să revii… Nu este adevărat absolut deloc! Nu este așa! Și de ce pun accent pe lucrul ăsta, fiindcă sunt convinsă că sunt foarte multe tinere care cântă și gândesc oarecum greșit. (…)

Cum este să fii pe scenă cu soțul tău? 

– Am avut ocazia de nenumărate ori să fim pe scenă, alături de el și trupa Distinto, alături de el în duet. Este frumos, dar în momentul în care noi ne pregătim să intrăm pe scenă, ne concentrăm foarte tare amândoi, nu ne mai privim ca soț și soție. Clar eu sunt Iana Novac, iar el este Octavian Dobrotă, intrăm în rolurile noastre de a fi artiști, nu ne mai privim în felul ăsta ca și cum am fi soț și soție. Abia după ce ajungem acasă și trece toată nebunia aia a spectacolului, adrenalina și tot, ne aducem aminte că noi suntem împreună. E frumos!

E frumos în general să trăiești cu un artist în casă. Spunea cineva, la un moment dat, că două săbii într-o teacă nu intră. Eu zic că două săbii într-o teacă intră, fiindcă doar doi artiști se pot înțelege. Doar un artist poate înțelege un alt artist. Un om simplu trebuie să aibă o înțelepciune extraordinară ca să înțeleagă viața unui artist și să înțeleagă că, în momentul în care tu pleci cu zilele de acasă, tu te gândești doar la artă și că nu te gândești la altceva. Sigur, depinde și de calitatea omului, dar cu adevărat un artist când pleacă de acasă, sigur depinde și la ce nivel face muzică și performanță… el se gândește doar la actul creativ, nu se gândește la altceva. (…)

Asta înseamnă că gelozia nu-și are locul în relația voastră?

– Nu! Nu s-a pus niciodată problema așa. Ba din contră, eu mă bucur foarte tare pentru succesul lui și el la rândul lui se bucură foarte mult pentru succesul meu și cumva ne susținem reciproc, participăm la crearea celuilalt și la tot ceea ce-și dorește celălalt să împlinească, fiindcă este normal să susții omul de lângă tine și e normal să te bucuri pentru realizare, chiar dacă primește complimente… Nu poți fii gelos! Te bucuri că munca dă rezultate! Sigur, acum depinde și ce mesaje primești și cine interacționează… Dar nu se pune problema la noi!

Iana Novac și Octavian Dobrotă, iubire ca-n telenovele: „Aveam 17 ani când l-am cunoscut. Era profesorul meu de canto.”

Cum este povestea voastră de dragoste? Cum a început? 

– Povestea noastră de dragoste este efectiv ca dintr-o telenovelă. Eu aveam 17 sau 18 ani când l-am cunoscut pe Tavi. Era profesorul meu de canto de la liceul Dinu Lipatti. În calitate de profesor l-am cunoscut și un an de zile mi-a fost profesor în clasa a douăsprezecea. În momentul în care am deschis ușa la cancelarie să-l cunosc pe domnul Dobrotă, i-am văzut zâmbetul, i-am văzut lumina și am zis: Doamne, dar ce seamănă cu mine, are același zâmbet… Și după ani și ani mi-a zis și el același lucru, când te-am văzut prima oară, mi-am dat seama că semănăm foarte tare la zâmbet. Un an de zile a fost o relație profesională, sigur exista un sâmbure de admirație reciprocă, dar nu am îndrăznit nici unul mai mult de atât, fiindcă era o legătură între profesor și elevă, nu se punea problema altfel. După care, după ce am terminat liceul de muzică, mă pregăteam să dau admiterea la Conservator, practic în acea vară ne-am apropiat mai mult și practic de atunci a început relația noastră.

„Așteptam momentul ăla când vom fi liberi. A fost o întâlnire predestinată de cel de sus.”

– Este o poveste frumoasă, foarte frumoasă! Frumoasă prin ce lucru… datorită faptului că acel an în care el mi-a fost profesor, eu l-am descoperit ca om în totalitate, l-am descoperit ca profesor în totalitate, nu ca și iubit, este o chestie diferită. Chiar dacă în interiorul meu începeau să se nască sentimente, să nutresc sentimente, dar eu nu le permiteam, nici măcar nu gândeam în felul ăsta fiindcă eram elevă. Eram o elevă silitoare, îmi vedeam de treaba mea și el la fel, era în primul an de profesorat la liceul de muzică Dinu Lipatti și nici prin cap nu-i trecea așa ceva. Și în tot acel an, practic a crescut toată această admirație reciprocă și a crescut, a crescut și când am ajuns să fim împreună și să ne bucurăm, a fost așa un moment extraordinar. Adică ne cunoșteam atât de bine și practic așteptam momentul ăla când vom fi liberi. Și când am fost liberi de școală, el ca și profesor, nu avea cum să fie cu o elevă, nici nu se punea problema. Și atunci ne-am apropiat și a început totul foarte, foarte frumos.

El a fost cel care mi-a deschis… și m-a făcut să iubesc opera. Datorită lui am început să cânt operă. Până atunci eu credeam că a fi soprană înseamnă să ai 200 de kilograme și să cânți tare și deloc frumos. Nu-mi plăcea, mă deranjau sunetele de operă, sunetele clasice. În momentul în care l-am cunoscut pe el și când a început să-mi povestească despre operă, în momentul în care m-a introdus în lumea operei într-un mod extraordinar, să-mi povestească despre tenori, despre soprane, celebrele soprane ale lumii, să mă introducă în lumea operei, să mergem la operă, să cunosc această lume, am descoperit o lume extraordinară, o lume fantastică. Și tot timpul spun că, datorită ție uită-te că am ajuns să mă bucur și de această latură absolut minunată a muzicii și e clar că a fost o întâlnire predestinată de cel de sus.

Cum sunt copiii tăi? Sunt mici artiști? 

– Sunt mici artiști, sunt cu adevărat! Sunt speciali! Fiecare mamă spune despre puiul ei că este special. Cu adevărat sunt speciali. Ericuța pe lângă școala italiană pe care o face, face și școală de muzică, nu cursuri de muzică, școală de muzică, face teorie, face pian. A început și ea orele de canto. Este o mică mare artistă, aș putea spune, cred că a împrumutat de la mine, a împrumutat de la tatăl ei și o văd că este foarte deschisă, îi place, prinde foarte repede totul, asimilează foarte repede. Chiar făceam o comparație între mine, cum eram eu la vârsta ei când m-am apucat de pian, și ea… ea asimilează extraordinar de repede. Adică, eu asimilam foarte greu, sigur ea e și altă generație. Ăsta micul este mult prea mic ca să îmi dau seama, dar este un mic artist, adică după cum ne cucerește el pe noi, ne dăm seama. Nu știu dacă neapărat mi-aș dori să facă muzică. Mi-aș dori să facă și ceva să-i reprezinte și să fie fericiți, asta îmi doresc. Pe mine mă împlinește muzica, pe Tavi la fel, nu știu dacă pe ei o să-i împlinească. (…)

„Eu mi-am descoperit talentul. Luam deodorantul și eram cea mai mare cântăreață.”

În copilărie cine ți-a descoperit talentul? 

– Nu mi l-a descoperit nimeni, eu mi-am descoperit talentul. Mi-aduc aminte că eu cântam în permanență, în permanență cântam. Știam toate piesele pe care le auzeam, pe dinafară, luam deodorantul și eram cea mai mare cântăreață, mă visam pe cele mai mari scene. Părinții mei văzând această deschidere a mea către muzică, mi-au cumpărat un pian la patru anișori, l-au adus în casă. Și mi-aduc aminte acel moment când mă așezam la pian și dădeam în pian și mă acompaniam și mi se părea că sunt cea mai mare cântăreață a lumii… nu știam să cânt, pur și simplu loveam așa în claviatură. De atunci am știut că asta voi face. Pentru mine nu exista nimic altceva, nu îmi doream să fac altceva. Și la cinci ani am început studiul pianului și de atunci asta am făcut.

Cântam în permanență, orice piesă pe care o ascultam, mă așezam la pian și o învățam repede, mă acompaniam. Sigur eu făceam și liceul de muzică. Am făcut liceul de muzică la pian principal, un liceu extraordinar de greu și de mică am știut ce înseamnă munca, ce înseamnă responsabilitatea. Știu ce înseamnă și știu cum se crește un artist adevărat. Dar îmi doream să cânt, îmi doream să cânt foarte mult și pe la doisprezece ani, aproape de treisprezece ani, singurică mi-am găsit un profesor de canto, cel mai bun profesor de canto de la Chișinău și i-am anunțat pe părinții mei, știți eu mi-am găsit un profesor de canto, singurul lucru pe care vreau să îl faceți este să mă susțineți și să achitați aceste ore de canto, care nu erau deloc ieftine, erau foarte scumpe pe vremea aia, dar sigur nu s-a pus niciodată problema, ei tot timpul au fost lângă mine și vedeau că eu ard pentru lucrul ăsta. Și practic de la paisprezece ani am intrat deja în festivaluri, în concursuri și am câștigat foarte, foarte multe premii. După care am câștigat o bursă prezidențială și am venit să studiez canto clasic în România. Și acolo a fost practic schimbarea oarecum de direcție, eu făceam muzică ușoară, cântam muzică ușoară și în clasa a unsprezecea am venit la Dinu Lipatti la București și am început studiul cântului clasic și atunci deja am intrat pe o altă zonă. (…)

Trupa A.S.I.A. a fost rampa de lansare pentru Iana Novac, iar viața ei s-a schimbat radical

„Am intrat în trupa A.S.I.A. când eram în anul doi de Conservator. Au fost trei ani superbi, dar foarte grei, foarte grei fiindcă eu eram studentă la Conservator. Secția canto clasic la Conservator este o facultate foarte grea. Tu dacă ai trei absențe și lipsești te dau afară, nu stă nimeni cu tine la discuție. Eu eram în trupa A.S.I.A. și aveam zeci de spectacole, sute de spectacole, mă plimbam prin toată țara. Mergeam la spectacole și dimineața mă duceam la Conservator. Acolo cântam pop, la Conservator veneam și studiam clasic. A fost o perioadă foarte dificilă! Mi-aduc aminte că îmi scriam licența pe drumuri, în mașină îmi tot scriam licența că m-am ambiționat eu să-mi fac licența și mi se părea absolut normal eu să particip la crearea licenței. Dar au fost ani care m-au întărit foarte mult, care m-au format ca artist foarte tare. A fost o școală extraordinară fiindcă trupa A.S.I.A. a fost numărul unu, clar datorită pieselor extraordinare, dar și disciplinei din spate. A fost o disciplină fenomenală și managerii noștri au știut să ne țină în frâu, au știut să ne formeze ca și artiste. Practic și de acolo am știut cât de riguros trebuie să fii ca artist ca să ajungi să ai performanță. (…)” a povestit Iana Novac despre trupa A.S.I.A. și despre începutul ei ca vedetă.

Cum este viața ta personală, dar și cea profesională, acum? 

– Anul acesta îmi doresc foarte tare să lansez un nou album cu niște piese absolut superbe din repertoriul pop opera. Un album la care lucrez de vreo trei-patru ani cred. Albumul este gata, mai am o piesă pe care am scris-o, de care ți-am spus, o piesă în italiană, a venit așa ca o cireașă de pe tort, în ultimul moment și nu aș vrea să lansez albumul fără acea piesă care o să și dea titlul albumului. Practic la ea mai am de lucru și sper să ajungă cât mai curând în casele oamenilor. Îmi doresc în același timp, cum am obișnuit publicul, la fiecare lansare de album, să fac un spectacol mare, grandios. Și toți iubitorii de muzică, toți iubitorii de acest gen, publicul meu care este numeros și știu lucrul ăsta, să vină să facem o contopire așa, o uniune după atâta timp în care nu ne-am văzut.

„Toate vizualizările pe care le vedeți pe YouTube nu sunt reale. Trăim o minciună extraordinară! Totul este cumpărat!”

Ce părere ai despre showbiz-ul din România? 

– În România nu există showbiz, din păcate! Sunt bisericuțe, fiecare și-a făcut așa câte o bisericuță. Nu cred că prea curând o să avem un showbiz în România, este o țară mult prea săracă. Nici lucrurile nu funcționează așa cum trebuie, nici genurile muzicale nu sunt tocmai… adecvate. Există un gen de muzică… nu am absolut nimic cu el, nu este neapărat pe placul meu, care deține supremația în momentul de față.

„Din fericire, publicul este extraordinar de deștept, nu poți să-l păcălești.”

Vorbești despre manele? 

– Da! Totul pleacă de la bani! Deci, câți bani ai să investești în promovarea ta… dacă ai foarte mulți bani, ești numărul unu, dacă ai mai puțini, ești un pic mai jos. Dar nici măcar lucrul ăsta nu contează. Există public pentru fiecare gen în parte și valoarea unui artist nu constă în vizualizările pe care le are un artist pe YouTube fiindcă, din păcate și repet, din păcate, este tragic, este extraordinar de trist ceea ce se întâmplă. Toate vizualizările pe care le vedeți pe YouTube nu sunt reale, nu este nimic real, totul este o minciună. Trăim o minciună extraordinară! Totul este cumpărat! Valoarea unui artist o vezi pe scenă, o vezi zi de zi dacă îl urmărești și îi vezi nivelul, o vezi în piesele pe care le lansează, nu neapărat dacă sunt difuzate sau nu fiindcă și aici, la fel, este o altă mafie, din nou vorbim despre bani. Artistul se descoperă pe scenă. Îl descoperi prin cântecele pe care le cântă, prin felul lui de a fi și nimeni niciodată nu o să-i fure unui artist „artistismul” și ceea ce i-a dat Dumnezeu. Fiindcă, din fericire, publicul este extraordinar de deștept, oamenii sunt extraordinari de inteligenți, nu poți să-i păcălești, niciodată n-o să-i păcălești.

Talentul este talent și talentul răscolește! Talentul răscolește emoții, te răscolește, nu te lasă să dormi. Eu, la rândul meu, dacă ascult o voce care îmi place foarte mult, mă îndrăgostesc și urmăresc acea voce. Și sunt convinsă că și oamenii de acasă sunt la fel. Nu poți să-i păcălești niciodată! O să-i păcălești cu un marketing, o să-i păcălești pe ăștia micii, dar ăștia micii nu sunt public. Ei niciodată nu vor veni să cumpere bilete la spectacolele noastre cel puțin… nu vor cumpăra albume. Eu vorbesc de un public educat, un public matur, un public umblat prin lume, un public umblat prin spectacole, un public care caută voci, caută artiști adevărați… și Slavă Domnului, România are un public enorm pentru muzica adevărată!

„Nu agreez unele emisiuni cu raiting mare, dar calitate zero.”

Există ceva ce te deranjează la presa din România? 

– Nu! Eu am o relație extraordinară cu presa din România. M-au îmbrățișat întotdeauna și m-au ținut în palme. Mi-au promovat munca exact cum mi-am dorit. Toată mulțumirea și plecăciunile mele pentru ei. Să dai articole, să promovezi un artist care nu cântă muzică de radio și comercială și tu totuși să-l ții în fața publicului și să-i oferi spații de promovare, mi se pare extraordinar. Adică tot timpul am spus lucrul ăsta și le spun în permanență, mulțumesc pentru șansa asta, pentru tot ce mi-ați oferit. Începând de la emisiunile tv, ziare, presă, nu pot să spun că lipsesc de undeva. Sunt peste tot și pentru genul meu, genul pop opera, care părea cândva un gen inaccesibil pentru România, uite că nu e așa.

Nu mă deranjează absolut deloc. Își fac treaba. Cunosc foarte mulți oameni din presă care sunt oameni extraordinari și știu că și ei săracii și-ar dori să facă mult mai multă cultură, dar nu se poate.

Ai fost vreodată atrasă în vreun scandal monden? 

– Nu, din fericire nu!

Ce nu-ți place să vezi la televizor? 

– Nu îmi place să văd știri despre crime, violență, abandon. Nu agreez unele emisiuni cu raiting mare, dar calitate zero. Dacă aș ajunge la conducerea TVR-ului, de exemplu, aș face foarte multe emisiuni de divertisment, producții grandioase, așa cum îi șade bine televiziunii naționale. Aș pune accent pe cultură!

„Am o părere extrem de proastă despre Eurovision-ul nostru.”

Ce părere ai despre Eurovision România 2022? 

– Anul acesta este cel mai slab concurs, cu cele mai slabe piese înscrise vreodată. Am o părere extrem de proastă despre Eurovision-ul nostru, sper să nu se califice o anumită piesă „mai colorată”, căci atunci chiar va muri de tot acest concurs.

Ce probleme ai întâmpinat când ai participat la Eurovision? 

– Acum zece ani am participat la Eurovision alături de trupa Distinto, cu piesa „Open your eyes”, piesă cu care am câștigat televoting-ul, dar nu și premiul juriului, dar culmea este că se știa că nu noi vom merge mai departe chiar din timpul televoting-ului, apoi a doua încercare a fost acum cinci ani când încă eu credeam că e un concurs adevărat, adică e cinstit și am participat cu piesa „You can never die”, scrisă impecabil, exact pentru Eurovision, dar care nu a trecut nici de semifinale, cu siguranță ar fi încurcat planurile. Este foarte trist ce se întâmplă la acest concurs.

Ai făcut vreodată vreun compromis pentru cariera ta? 

– Da, am făcut! Oricine a făcut și face în permanență compromisuri… ca să fac o glumă, mă adaptez la țara în care mă desfășor artistic și atunci deja este un compromis.

Ce părere ai despre melodiile care sunt în trending pe YouTube? 

– În momentul de față noi trăim o minciună muzicală. Melodiile din trending sunt melodii sponsorizate la maxim ca să ajungă în trending, nimic nu este real, totul este o minciună!

Interviul întreg îl puteți vedea în video-ul de mai sus.