Sorin Cârțu împlinește 67 de ani în ziua derby-ului cu Rapid: „Universitatea Craiova a fost, este și va fi mereu în sufletul meu!” Exclusiv

Fost jucător, antrenor și actual președintele al Universității Craiova, Sorin Cârțu împlinește 67 de ani în ziua derby-ului cu Rapid București. El a declarat în exclusivitate pentru FANATIK la ce cadou se așteaptă din partea elevilor lui Mirel Rădoi.

Interviu la ceas aniversar cu Sorin Cârțu: „Dacă stau să mă uit în spate, sunt niște ani de care sunt mândru”

Într-o zi de toamnă, mai exact pe 12 noiembrie 1955, se năstea unul dintre simbolurile Universității Craiova, Sorin Cârțu. Fostul mare atacant al „Științei” a bifat peste 200 de apariții în tricoul „alb-albastru” și a reușit performanțe remarcabile în Bănie.

Într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK, Sorin Cârțu a povestit momentele memorabile din cariera sa, printre care și meciurile din Cupa UEFA din sezonul 1982-1983. Președintele Universității Craiova a mărturisit că s-ar bucura enorm dacă Mirel Rădoi va reuși să aducă titlul de campioană a României în Bănie, după 31 de ani.

Cum se vede viața la cota 67?

– Ce să spun, sunt mai bătrân decât am fost anul trecut. În general, la vârsta noastră, ne gândim de acum încolo la ce scădem, cam așa este realitatea. Dar în rest, dacă stau să mă uit în spate, sunt niște ani de care sunt mândru și nu am ce să regret, sunt mulțumit de tot ceea ce am făcut în toți anii ăștia. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut 67 de ani frumoși.

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

Cum au fost primii pași din cariera sportivă ai lui Sorin Cârțu?

– Prima dată am făcut volei vreo opt luni, după am venit la fotbal într-o selecție la Universitatea Craiova. Am stat la Universitatea Craiova un an și ceva și pe urmă am plecat la Școala Sportivă. Toată ucenicia mea fotbalistică am făcut-o la Școala Sportivă, unde l-am avut antrenor pe Eugen Popescu, care era și profesor de sport la liceul Frații Buzești. Pot să spun că tot ce am învățat din fotbal a fost la Școala Sportivă.

La juniori, ați împărțit vestiarul cu Victor Pițurcă și Gabi Boldici?

– Nu am fost cu ei, pentru că ei erau la Universitatea Craiova și eu la Școala Sportivă, dar eram advesari. Jucam între noi, eram în competiții ale junioratului. Cu ei am împărțit vestiarul la tineret, atunci a fost prima dată când ne-am întâlnit în campionatul 73-74, atunci am venit și eu de la Școala Sportivă, eram în ultimul an de juniorat și m-am luat la Universitatea Craiova.

În 1976, debutat la Universitatea Craiova și ați marcat într-un Universitatea Craiova – Progresul București, scor 5-1.

– Eu am dat golul doi, un gol frumos de la vreo 25-30 de metri, atipic așa într-un fel pentru caracteristicile mele și golurile pe care le-am înscris în decursul carierei care urma să vină. Veneam la Universitatea, după o ucenice de doi ani la Electroputere.

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

Sorin Cârțu: „Concurența de la Universitatea Craiova m-a întărit și m-a ambiționat”

Cum a fost când ați pășit în vestiarul Universității Craiova, care avea jucători precum Ion Oblemenco și Petre Deselnicu?

– Normal că era mult entuziasm și multă speranță. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat putere și tărie să pot să continui și să nu fiu copleșit de asemenea mari jucători precum Oblemenco, Deselnicu… În campionatul 1976-1977, erau nea Nelu Oblemenco, Deselnicu și Țarălungă, cam ei mai erau din garda veche. Sigur mai era Beldeanu, dar eram apropiați de vârstă, din cei mai vechi doar cei trei au rămas. În vara aceea mai făcuse un triaj Tească.

Aveați o concurență acerbă…

– Eu când am venit la Universitatea eram al șaptelea atacant, erau șase înaintea mea: Țarălungă, Crișan, Oblemenco, Marcu, Pițurcă, Cămătaru și eu eram al șaptelea în ordinea sosirii. În prima etapă de campionat, cu Progresul, am jucat titular, sigur erau accidentați nea Nelu și Marcu, eu cu Balaci am jucat în atac. Balaci a jucat atacant central și eu am jucat extremă dreaptă, iar Țarălungă în stânga.

Totuși, această concurență nu v-a făcut să plecați la altă echipă.

– Din contră, m-a întărit și m-a ambiționat. În turul de campionat am jucat șapte sau opt partide, pentru că am plecat militar la sfârșitul lui octombrie și am lipsit tot turul de campionat. Am făcut armată pe la Vânju Mare și după aia m-au adus în iarnă. În returul de campionat am jucat mai mult, nici nu mai știu exact câte, cred că am avut între 22 și 25 de prezențe în echipă, am dat vreo cinci goluri. Am rămas doar cu golul ăla, după am dat în retur.

Amintiri europene cu Sorin Cârțu: „Golul cu Fiorentina este de neuitat”

Ați jucat împotriva a formații puternice din Europa precum Fiorentina, Bordeaux și Benfica… Care meci vă este cel mai drag?

– Toate sunt, îți dai seama… În general, pentru noi când erau meciurile din cupele europene era un stimulent, un entuziasm în starea noastră de spirit. Le așteptam, pentru noi meciurile internaționale erau de mare importanță.

Sunt surpins acum când văd meciuri internaționale în care antrenorii nu își bagă cea mai bună echipă, pentru că au nu știu ce meci de campionat. Este un paradox, pentru că ne bătem un an întreg pentru un loc de cupe europene, iar în momentul în care ajungem să jucăm meciurile de cupe europene, noi le tratăm superficial că nu băgam cea mai bună formație, pentru că îi odihnim că jucăm cu formația nu știu care din campionat.

Din punctul acesta de vedere, nu pot să aleg un meci, sigur mi-a plăcut că am dat gol cu Fiorentina. Am înscris în meciurile importante, dar pentru mine toate au fost importante și mi-a făcut plăcere să joc.

În campionat care era derby-ul preferat al lui Sorin Cârțu?

– Nu era numai unul, așa am fost crescuți pe aici să învingem echipe precum Dinamo și Steaua, mai era și Rapidul. În general, cu Dinamo și Steaua au fost meciuri speciale, pentru noi în zona noastră, așa am fost crescuți și așa am mers și ca antrenor sau jucător.

Ați avut oferte de la aceste cluburi în perioada de jucător?

– Da, au fost de la Steaua în 1981-1982 și una mai tărziu, chiar cu un an înainte de a câștiga Champions League.

S-a răzvrătit că nu a fost lăsat să se transfere în străinătate

Din străinătate au fost cluburi interesate?

– Nu aveai voie, dar au fost tentative să încerce să rămână. Nu puteai să joci afară decât dacă rămâneai, fugeai din țară. Au fost odată, după meciul cu Olympiacos, dar s-au oprit în fașă. Au venit niște greci pe o chestie din asta și până la urmă au luat un jucător de la Steaua Roșie, iar în 86 de asta m-am și lăsat, pentru că într-un fel a fost ca un act de răzvrătire, frustare.

Puteam să mă duc la Veria, au fost niște conexiuni care s-au derulat o perioadă de timp cu intervenții și cu dosar făcut special făcut să plec eu și familia, a ajuns până la un anumit nivel și s-a oprit. Era o clauză într-un contract, care era la nivel de societăți comerciale de comerț exterior, știi că așa se lucra înainte și valuta venea printr-o societate de comerț exterior.

A mers dosarul și pe urmă s-a oprit și nu am mai plecat, făceam parte dintr-un schimb, Veria era cunoscută pentru fructe și toate cele. Dar nu s-a realizat și atunci m-am supărat pe sistem și am plecat, pentru că a venit o ofertă de la Electroputere. Bondrea era antrenor la Electroputere și el a plecat la Sibiu, iar conducerea mi-a dat telefon și mi-a zis dacă vrea să fiu antrenor. Am început meseria în calitate de antrenor-jucător.

Dacă e să dau un sfat cuiva din fotbal, celor care vor să se facă antrenor pe ultimii ani ai carierei, e bine să înceapă la o echipă mică, în postură de antrenor jucător. Te ajută mult în ceea ce vrei să faci în cariera ta, este o trecere mult mai eficientă, pentru că dacă ești și un fotbalist de calitate îți pui amprenta pe jocul echipei și îți dă încredere. Este un mare paradox în fotbal din punctul meu de vedere la ce înseamnă jucător și ce înseamnă antrenor.

Chiar dacă sunt amândouă băgate în fenomenul acesta, dar este o mare, mare diferență între a fi jucător și de a fi antrenor, trăirile meciurilor, modul cum le gândești. De asta ți-am spus că este un paradox, pentru că nu îți vine să crezi că sunt antrenați amândoi la aceeași peluză practic.

Sorin Cârțu: „Sunt singurul din Craiova Maxima care a jucat numai pentru echipele craiovene”

Ați petrecut 26 de ani la Universitatea Craiova din postură de jucător, antrenor și conducător. Cum trăiți meciurile din postura de președintele al „Științei”?

– Îmi e greu, cel mai greu din toate este acum. Vezi ceva în teren și nu ai cum să ajuți, dai niște sfaturi, dar poate te ascultă sau nu te ascultă. Poate el ca antrenor are modul lui de a transmite ceva, nu neapărat ca un orgoliu, dar așa este filosofia lui. Vezi în teren niște chestii la care poate tu ai acționa altcumva ca antrenor și ai găsi alte argumente, pentru a se exprima echipa.

Cel mai greu și cel mai greu dintre situațiile de fotbalist, antrenor și președinte în ceea ce înseamnă tratarea unei partide este antrenorul. Sigur ca președinte este greu și ți-am dat niște argumente, dar cel mai greu în abordarea unei partide este în funcția de antrenor. Iar în momentul în care este reușită, antrenorul are cea mai mare satisfacție dintre toți, deci are și greutatea, dar și satisfacția mai mare decât a jucătorului.

La jucători este o chestie colectivă și nu îți asumi succesul echipei, dar în momentul când antrenorul face victoria îți arogi multe merite, la fel și la înfrângeri, cel puțin eu așa eram și luam cam personal, toată supărarea din mine și de asta aveam anumite manifestări.

Poate Sorin Cârțu să trăiască fără fotbal?

– Prima legitimare la 11 să zicem că a fost la 10-11 ani și de atunci fă socoteala de la 11 la 67 cât sunt, 56 de ani în fotbal. Fotbalul de performanță îl pun când am venit la Universitatea Craiova. Universitatea a fost, este și va fi în sufletul meu. Așa am fost crescut aici în zona asta și cu dragostea pentru Universitatea, iar și pentru oraș am fost dedicat.

Cred că sunt singurul din Craiova Maxima care a jucat numai pentru echipele craiovene. Cei din Craiova au mai plecat pe la Steaua, Sportul, Dinamo sau altundeva, dar eu dacă nu am jucat la Universitatea, am jucat la Electroputere. De antrenorat nu am putut să stau numai aici, pentru că așa păream antrenor județean și atunci trebuie să te mai duci și în alte locuri, așa este antrenorul profesionist.

La Craiova Maxima a fost o adevărată familie…

– Da, dar și vremurile erau de așa natură încât nu aveai alte scăpări, tot împreună trebuia să fim. În momentul în care ești foarte mult timp cu cineva și ești apropiat se leagă ceva. Din 1976 până am plecat în 1986 au fost aceiași jucători, unii care au crescut pe lângă. Până în 1986 când am plecat eu, a mai lipsit Ilie că s-a dus la Olt și Dinamo, Donose, Crișan și Beldeanu, unii dintre ei s-au dat în spate și din cauza vârstei, dar în rest au fost aceași jucători precum Ungureanu, Tilhoi, Boldici, Lung, Țicleanu, Irimescu și Geolgău care a mai plecat așa.

Care au fost ingredientele de succes ale Craiovei Maxima?

– Era foamea de performanță și calitatea. În primul și primul rând erau fotbaliști și oamenii de calitate, toți cu foame de performanță. Erau capabili, pentru că atunci când vrei să faci performanță trebuie să fii capabil să faci sacrifii, pentru pasiunea ta. Spre exemplu, prezența ta în familia și să stai mai mult pe terenul de sport. Sunt niște tentații la care nu trebuie să cedezi, pentru că trebuie să faci performanță și toți din acea echipă erau capabili.

Sorin Cârțu, laude pentru Mirel  Rădoi: „E un antrenor capabil, cu idei pentru new fotbal”

Singurul român care a spart o bancă elvețiană.

– Este o glumă, care nu îmi face cinste că este pe seama mea. Este un moment pe care l-am regretat și atunci și acum, un moment care a venit pe fond de mare oboseală. Era a 11 partidă din 33 de zile și în perioada respectivă aveam o boală care mă obliga să o țin în mare observație, fiindcă m-ar fi curățat astfel. Eram cu hepatita C și îmi influența foarte mult stările pe care mi le dădea goala.

Ați auzit foarte des că sunteți ultimul antrenor care a reușit să câștige titlul la Universitatea Craiova. Aveți încredere că vă ia Mirel Rădoi această titulatură?

– Din păcate! La reușitele lui Mirel m-aș bucura ca de reușitele mele, poate mai mult ca la alții mi-aș dori să reușească și eventual să ia titlul la Craiova. Pentru asta trebuie să fim apropiați de el și să îl ajutăm cu ceea ce înseamnă lotul de jucători, pentru că acesta este ajutorul pe care el și-l dorește și noi trebuie să i-l dăm. Muncește mult și este un antrenor capabil, cu idei pentru new fotbal și poate să facă acest lucruri, iar noi trebuie să îl sprijinim.

Urmează meciul cu Rapid București, la ce cadouă vă așteptați de la băieți?

– Un precadou mi l-au făcut deja, pentru că au reușit „performanța” să nu treacă de o echipă din Diviza C. Pentru meciul cu Rapid trebuie să fie o astfel de mobilizare, iar în special ceea ce s-a întâmplat să îi mobilizeze pozitiv, să le schimbe mentalitatea și să încerce să facă un rezultat pozitiv. Este o echipă cu care ne aflăm într-o luptă directă pentru play-off și obiective europene. Aștept un rezultat pozitiv, acesta este cadoul pe care îl vreu de la ei.

• 67 de ani împlinește Sorin Cârțu
• 26 dintre aceștia i-a petrecut în slujba Universității Craiova

• Cota BETANO pentru Universitatea Craiova: 2,55 este cota pentru „peste 2,5 goluri” la Rapid – Universitatea Craiova. Vezi aici toate cotele.