Unul dintre eroii de la Sevilla a dezvăluit de ce nu a bătut penalty în Barcelona – Steaua: „Mi s-au blocat mușchii”. Exclusiv

Marin Radu II, fostul atacant al lui FC Argeș și al Stelei a împlinit 65 de ani pe 15 martie. Câștigător al CCE în 1986, golgheter al campionatului în 1979 și 1981, a înscris nu mai puțin de 196 de goluri în Diviza A, însă un moment incredibil i-a schimbat definitiv cariera.

FANATIK l-a angajat cu o pasă filtrantă pe Marin Radu II într-un interviu în care a vorbit despre un moment uitat de la Sevilla, despre Valentin și Nicu Ceaușescu, despre marii săi prieteni dispăruți Nicolae Dobrin și Ilie Bărbulescu, dar și despre o ofertă uimitoare primită de la… Sir Alex Ferguson!

Interviu FANATIK cu Marin Radu II: „La Sevilla trebuia să bat primul penalty! Pur și simplu mi s-au blocat mușchii!”

Care e cea mai frumoasă amintire din cariera dumneavoastră?

– Sevilla rămâne cea mai importantă și nu doar pentru mine, pentru toți oamenii din fotbalul românesc! Am simțit și eu am că am luat parte la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, chiar dacă am intrat în minutul 112. A fost important pentru că mi-am adus și eu contribuția pe acel final de meci extrem de important. Și am fost util, nu am intrat doar așa la mișto!

De ce nu ați bătut la penalty-uri?

– Să știți că eu de fapt trebuia să bat prima lovitură de la unsprezece metri! Așa era ordinea: eu, Puiu Iordănescu, Bӧlӧni… Aveam cea mai mare experiență… Nu am mai bătut pentru că nu m-am simțit deloc grozav. Pentru că nu m-am încălzit așa bine, am avut probleme cu musculatura. Pur și simplu mi s-au blocat mușchii! Nu am avut nicio emoție, mai ales că eram unul dintre jucătorii care bătuseră cele mai multe lovituri de la unsprezece metri, cu zecile…

Digi24.ro

O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara din Arad. A luat-o și acum e reținută

„Alexandru Nicolae de la Dinamo m-a băgat în ghips de trei ori!”

Ce înseamnă pentru Radu II să marcheze aproape 200 de goluri în Liga 1?

– Am fost de două ori golgheterul campionatului. Asta cred că spune multe. Supărarea mea cea mai mare a fost legată de faptul că n-am fost sănătos 100% când  m-am dus la Steaua… Aveam probleme cu genunchiul, am fost doar la 50%-60% din potențialul meu. Avusesem probleme cu ligamentele, nu jucasem aproape un an și am avut foarte mari probleme. Și m-a mai băgat și Alexandru Nicolae de la Dinamo de vreo trei ori în ghips!

De trei ori?!

– Exact! Chiar de trei ori! Am stat o dată la Pitești un an de zile, apoi la Steaua m-a lovit iarăși, pe „23 August”, într-un meci cu Dinamo și am mai stat încă patru luni! Nici măcar nu și-a cerut scuze și nici nu ne-am mai întâlnit. Doar pe teren, după doi ani… În vara după ce câștigasem Cupa Campionilor Europeni, același Alexandru Nicolae m-a accidentat a treia oară! Jucam pe „Dinamo” și m-a trântit de am făcut fisură la vertebrele 3 și 4 de la coloana verticală. S-a dat și penalty la faza aia. Am mai stat dup-aia încă vreo trei săptămâni cu corset până-n gât, pentru coloană.

A fost un ghinion incredibil… Nu am mai vorbit niciodată cu el… Și supărarea mea cea mai mare e că parcursul meu la Steaua putea fi cu totul altfel fără aceste probleme. Dacă nu eram accidentat, ieșeam golgheter de mai multe ori. În 1986, m-am întors la Pitești și a trebui iar să mă operez, apoi am plecat la Inter Sibiu. Dar nu se mai putea… genunchiul meu era varză… Asta m-a terminat. La 27 de ani aveam 170 de goluri în Liga 1… 170! Mai aveam în față încă șase, șapte ani la Steaua și dacă eram sănătos puteam să mai dau zeci de goluri, poate încă 170! Aici a fost marea mea durere…

„Regretul carierei este că n-am fost mai sănătos… Am fost doar la 50%-60% din potențialul meu la Steaua” – Marin Radu II

„La Steaua s-au aliniat toate planetele! S-au întâlnit exact jucătorii care puteau obține maxim!”

Care e secretul marii echipe a Stelei?

– La Steaua s-au aliniat atunci toate planetele! S-au întâlnit exact jucătorii care puteam obține maximum. Pentru că nu a fost nici Dobrin, nici Hagi, ci niște fotbaliști care au jucat foarte mult în Divizia A, care și-au dat sufletul și toată priceperea pe care au avut-o. Cu un Belodedici care avea 20 de ani, un Bumbescu la 22-23 de ani, cu Majearu, Balint și Lăcătuș, la 20-21 de ani și care au ajuns fotbaliști de fotbaliști!

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

E meritul lui Florin Halagian sau al lui Emeric Ienei pentru Steaua ’86?

– Nu există un răspuns exact sută la sută. Și nea Imi și Armeanu’ au merite importante. Nea Imi ne-a așezat foarte bine în teren, a făcut tactica și a știut ce să facă cu jucătorii respectivi. Nea Imi a fost cel care a dus echipa la bun sfârșit. Dacă nu era nea Imi, nu știu dacă altcineva reușea să facă ce a făcut el. Nici chiar Halagian poate că nu reușea! Care are meritul său la lotul de jucători pe care l-a făcut la Steaua înaintea lui nea Imi…

„Valentin Ceaușescu făcea parte din echipă! A fost al 12-lea jucător pentru Steaua!”

Cum v-ați înțeles cu Valentin Ceaușescu?

– Foarte bine! Făcea parte din echipă! Doar că nu juca, atât! Era cu noi tot timpul, de dimineața până seara. Ne ajuta, ne dădea sfaturi bune și nu impunea nimic. Și nu arăta că e băiatul lui Nicolae Ceaușescu, comandantul suprem și alte prostii…. A avut un comportament extraordinar și noi am apreciat extrem de mult treaba asta. Datorită lui am înțeles că am ajuns și la Comitetul Central atunci când ne-au premiat. A fost cu adevărat al 12-lea jucător al nostru! Ne-a ținut partea și cu Dinamo, că era lupta asta acerbă. A făcut lucruri extraordinare pentru Steaua, dar nu ca dictator, ci ca un om normal, ca un președinte de club. Stătea de vorbă cu tine dacă o luai pe arătură.

Apoi l-ați avut și pe Nicușor Ceaușescu la Sibiu…

– El era altfel, chiar dacă erau frați. Nu era așa ahtiat după fotbal. Era mai discret. A venit odată să ne vadă… noi eram la pescuit și a venit să ne vadă că jucam cu Dinamo.

„M-am uitat la meciul dintre FCSB și CSA și zici că juca Steaua cu Dinamo pe vremuri!”

Cum vedeți conflictul dintre FCSB și CSA Steaua?

– E un conflict care nu ar trebui să existe! Steaua a fost unică și trebuie să rămână așa. Ar putea să ajungă la un consens și pot exista amândouă până la urmă. M-am uitat la meciul dintre FCSB și CSA și zici că juca Steaua cu Dinamo pe vremuri! …Și n-au nici unii treabă cu Steaua. Înainte, jucătorii erau născuți în Ghencea! Acum, joacă fotbaliști de la Iași, Focșani și Piatra Olt! Ce au ei în sânge de la Steaua? Noi, în 1986, eram parveniți în București, dar măcar ne preocupam doar de fotbal!

„Conflictul dintre FCSB și CSA Steaua nu ar trebui să existe! Steaua a fost unică și trebuie să rămână așa!” – Marin Radu II

Ce ați simțit la primul titlu din carieră cu FC Argeș, în 1979?

– Îmi amintesc cu mare drag de acea perioadă, însă probabil de aici mi s-au tras și necazurile cu Dinamo dup-aia. Le-am luat titlul și apoi, ce să vezi?, exact un dinamovist a reușit să îmi facă numai rele! Aveam o echipă extraordinară la Pitești, condusă de marele Nicolae Dobrin, Iovănescu, cu Cârstea, jucători cu care rar te întâlnești. Fotbaliști adevărați, domne!

„Mii de oameni îi strigau numele în Gara de Nord și o bătrânică m-a întrebat «Ce, maică, nu mai e Ceaușescu președinte?»”

O amintire de suflet cu „Gâscanul”?

– Am extraordinar de multe… Am jucat nouă ani împreună și a stat și în cameră cu mine o perioadă lungă de timp. L-am avut și antrenor. E foarte greu să vorbesc. Era pur și simplu un geniu. Asta trebuie să știe cei tineri! Îmi aduc aminte când am venit la București să jucăm cu Dinamo și îmi zicea: „Băi, Marine! «Șarpe»! Ia să vezi ce îi batem noi mâine pe Dinamo! Ai să vezi tu! Jucăm la mișto cu ei și le luăm campionatul”. Și a avut dreptate! Simțea jocul extraordinar. Era suprauman. Un fotbalist de geniu, rarisim.

Cum era la antrenamente?

– Rămânea mult după antrenamente. Îi plăcea enorm să tragă la poartă. Îmi aduc aminte că venea la mine și îmi spunea: „Marine, ce faci? Ai treabă?” , „Nu, nea Gică, de ce?”, „Nu rămâi după antrenament să îmi dai și mie câteva centrări să dau și eu la poartă?”. Și rămâneam. Am stat vreo doi ani cu el în cameră. Păcat că nu erau toate televiziunile la vremea respectivă. Aveau ce să vadă copiii ăștia! Să ridici 80.000 de oameni în picioare în meciul cu Portugalia de pe „23 August” și să strige toți „Dobrin! Dobrin!”.

Erau mii de oameni care îi strigau numele în Gara de Nord când veneam de la Pitești cu trenul. Și o bătrânică m-a întrebat „Ce, maică, nu mai e Ceaușescu președinte?”. Era iubit peste tot. Nu e așa cum spune lumea. Mai greșea, dar se exagera și atunci. Atunci când juca și voi să joace, pentru că mai juca și pentru el, știe toată lumea asta, dar când voia să joace, era greu să îl oprească cineva pe teren. Oricine, de oriunde. Nu am văzut jucător atât de complex, să câștige un meci de unul singur. Făcea totul pe teren! Ce pase, ce șuturi, dribling, imaginație… Și când era în formă, cum a fost în meciul cu Dinamo de la București din 1979… Singur i-a bătut! Sau cum a fost cu portughezii, apoi cu cehii, sau cum a ieșit în evidență când a debutat la echipa națională, când nemții nu știau ce să îi mai facă… Când prindea jocuri din-astea, era de neoprit!

A regretat atunci că nu a ajuns la Real Madrid?

– Nu, nu, să știi că nu! Dobrin a fost un jucător împlinit în România! Lumea dormea sub balconul lui la Pitești, dar era extrem de iubit și în țară, în toată țara. Eu nu îmi aduc aminte pe niciun stadion din România să fi fost huiduit sau înjurat. Nicăieri.

Vă leagă și de regretatul Ilie Bărbulescu o prietenie de o viață…

– Am jucat împreună o viață. Și la Pitești, și la Olt, și la Steaua! Un mare fotbalist și un suflet mare. Aproape 60 de ani petrecuți împreună… 60! O viață de om! Am copilărit împreună. În momentul în care a decedat, toată lumea m-a întrebat același lucru. Nu am divulgat absolut nimic chiar dacă am amintiri deosebite. Multe lucruri minunate pe care le-am trăit împreună. Dar nu trebuie să le știe altcineva! E pentru prima oară când vorbesc. Am evitat. El ținea și o nepoată de-a mea. Deci vă dați seama…

Din 1966 am început să ne vedem și plecam la antrenamente la Dinamo Pitești. Câte nu s-au întâmplat… Am debutat amândoi în același an, am fost la juniori împreună, am fost la Steaua împreună, am fost la Olt împreună, destinele noastre s-au legat aproape în permanență. Deci ceva special! Era un tip foarte hazliu și binedispus, care nu era bolnav niciodată. Vorbeam mult cu el în ultimul timp…. S-a dus și el după Gicu…

„Fotbalul nu a mai fost niciodată la fel după Petschovschi, Dobrin sau Hagi!”

Hagi sau Dobrin?

– E cel mai mare după Hagi, însă nu pot fi comparați. Au jucat în perioade diferite. Pentru că fotbalul nu mai era cum a fost cu Petschovschi, cum a fost cu Dobrin și apoi cum a fost cu Hagi… Acum te uiți la fotbal și zici că e alt sport… Mai e Messi care iese din tipar și în rest nu mai găsești. Acuma sunt copii care nu știu cine e Messi. Păi înainte era vreunul care nu auzise de Dobrin sau de Dumitrache? Vai de mine! La școală în loc de 4×4 spuneau Dobrin! A dispărut fenta și driblingul. Înainte de duceai la meci și stăteai în picioare și aplaudai…

Oferta de la Aberdeen

Se vorbește că v-ar fi vrut Sir Alex Ferguson la Aberdeen…

– Așa am auzit și eu! În 1981, am făcut 2-2 cu scoțienii de la Aberdeen în turul doi al Cupei UEFA, după 0-3 în tur, la ei, iar Ferguson m-a remarcat pe mine. Am dat gol atunci, eu și, ia ghici? Bărbulescu! …Și după meci voia Ferguson să mă transfere în Scoția. Dar atunci nu se putea pleca. Cum nu a putut nici Dobrin. Câte cereri n-au venit pentru jucători din România! Trebuia să fugi ca să joci „afară”, cum au făcut Marcel Răducanu sau Belo… Dar eu n-am putut, tot ce iubeam era aici, acasă.

• 3 titluri de campion a cuceri Marin Radu II: 1979 (FC Argeș), 1985, 1986 (Steaua)
• 196 de goluri a înscris atacantul în Divizia A
• 2 titluri de golgheter a cucerit Radu II: 1979, 1981 (FC Argeș)
• 7 meciuri are Radu II la echipa națională