Dan Alexa e la un pas de a părăsi Chiajna chiar în acest debut de campionat, aşa cum FANATIK.RO a anunţat în exclusivitate, după ce jucătorii s-au plâns antrenorului de condiţiile pe care Mircea Minea le-a impus de săptămâna trecută, iar tehnicianul a luat atitudine şi a criticat imixtiunea primarului în treburile echipei, producând ruptura totală cu conducerea clubului
INTERVIU Minea primar Chiajna. Edilul localităţii ilfovene nu a răspuns la telefon în cursul zilei de duminică. Luni însă, Mircea Minea a sunat înapoi şi a acceptat să vorbească în premieră despre situaţia de la club, fără să nege dezvăluirile făcute de FANATIK.RO. Din contră, Minea le-a confirmat, dar le-a catalogat drept “responsabilizare” şi “schimbare de mentalitate”, într-un dialog fără perdea, pe-a locuri şocant, prin francheţea cu care “patronul” Concordiei recunoaşte implicarea în programul echipei şi modul de impunere a regulilor decise de el. Şi cu toate că primarul nu o spune răspicat, este evident că Dan Alexa are zilele numărate la Chiajna.
Domnule Minea, care e situaţia la Chiajna?
În afară de faptul că am pierdut, totul este foarte bine.
Jucătorii se plâng că sunt probleme mari de tot. Că nu mai au cantonamente, nu-i mai lăsaţi să se antreneze pe iarbă, că n-au mese etc…
Haideţi să le luăm pe rând.
OK… De ce nu mai au cantonamente?
Ba au. Când joacă în deplasare!
Şi acasă de ce nu?
Pentru că le-am cerut să vină direct la stadion înaintea meciului. Să fie profesionişti. Păi ei în loc să se bucure că stau acasă cu familiile, se plâng că nu stau în cantonament?! E ilogic! Când jucăm acasă, le-am spus că decât să cheltuim banii pe cazare şi pe mese, mai bine le dau lor banii, drept primă de joc!
Păi şi nu vă e frică să nu se răsfrângă totul asupra echipei? Totuşi, jucătorul român nu are încă mentalitatea fotbalistului de afară…
Asta e treaba lui Alexa! De ce e antrenor? Să le schimbe mentalitatea! Să-i responsabilizeze! Ce, eu mă duc la primărie beat să nu ştiu ce semnez? Fiecare merge la serviciu responsabil pentru ceea ce face! Asta le cer şi eu jucătorilor
Aşa, peste noapte, v-aţi decis? Credeţi că mentalitatea se schimbă aşa uşor?
Suntem la grădiniţă? Jucătorii sunt oameni maturi, nu copii! N-avem timp de pierdut! E un nou conccept în Româmnia pe care am decis să-l urmăm şi ne vom ţine de el. În Anglia cum de se poate? Acolo vine fotbalistul cu taxiul la stadion. Aşa facem şi noi! Pentru că atunci când românul se transferă afară, e obligat să facă astfel. Aşa că le facem un bine, nu un rău, dacă au valoare!
Pe iarbă de ce nu-i mai lăsaţi să se antreneze?
Ba se antrenează! Doar când joacă în deplasare!
De ce?!
Pentru că noi suntem singura echipă cu teren sintetic, e normal să se antreneze numai pe sintetic atunci când urmează un joc pe teren propriu
Şi dacă le dăunează?
De ce să le dăuneze sinteticul? Le-am zis, dacă e prea cald, să facă antrenamentele dimineaţa la 8 sau seara la 8. Aprindem frumos nocturna, care e problema?!
Înţeleg că sunt probleme şi cu banii…
Poftim? Cine v-a spus aşa ceva?! E o minciună! Salariile sunt plătite!
E vorba de banii din prima de obiectiv
Care obiectiv, domnule? Au câştigat ceva ca să aibă pretenţii de prime?
Păi s-au salvat de la retrogradare. N-au avut prime pentru asta? Că eraţi ca şi retrogradaţi şi, totuşi, v-aţi salvat!
Păi şi premiem mediocritatea? Au salarii pentru a juca fotbal. Prime se dau pentru performanţă! Că tot îi mai aud câteodată că ţipă prin vestiar “Să vină banii!” Care bani, măi, băieţi? Păi ce-aţi câştigat?! Luaţi trofee şi vin banii!
Şi ce obiectiv a avut Chiajna sezonul trecut?
(Se gândeşte preţ de câteva secunde..) Locurile 1-6!
Totuşi, toate lucrurile astea le-aţi discutat cu Dan Alexa?
Da, am stat la o cafea cu el săptămâna trecută şi i-am adus la cunoştinţă.
Şi se pare că nu este de acord…
E treaba lui!
Dar de ce nu i le-aţi spus acum 3 săptămâni când şi-a prelungit contractul cu Chiajna, ci după?
Nu şi l-a prelungit! El avea contract, era în derulare, nu fusese întrerupt.
OK. Vă întreb direct: îl daţi afară?
Nu ştiu.
Dar ce riscă după declaraţiile de la conferinţa de presă?
Habar n-am ce-a declarat. Nu-s eu cu facebookul, whatsappul. O să merg acum la prânz la club să văd ce a spus. Să şi le asume!
Deci e pe făraş…
Nu am spus asta, o să analizăm.
Dar e adevărat că l-aţi contactat deja pe Leo Grozavu?
Nu. N-am vorbit nici cu Grozavu, nici cu Mourinho, vă spun sincer.
Cu preşedintele Tănase e adevărat că sunteţi în conflict?
Nu, nici vorbă! Mă înţeleg bine cu el. Chiar mă văd azi cu el, că s-a întors din concediu
Păi şi vi se pare normal să-şi ia concediu când echipa începe campionatul? E prima oară când se întâmplă asta! E o decizie care lasă loc de multe interpretări…
Dacă n-a găsim omul bilete să plece în concediu decât acum, ce să facă? Azi vine la birou şi-o să discutăm.
Deci aveţi azi un fel de Consiliu Director informal?
Nu, dar o să analizăm tot ce s-a întâmplat în ultimele zile
Ne auzim pe după amiază atunci, să ne spuneţi dacă l-aţi dat afară pe Alexa sau nu 🙂
Domnule, poţi să mă suni oricând. Dar vreau să mă suni să mă întrebi şi de ce nu putem face sport adevărat în ţara asta, pentru că din 100 lei, 80 trebuie să-i dăm la stat impozite. Nu doar de antrenorii care vin şi pleacă.
Acum aveţi ordonanţa de Guvern care vă ajută să cheltuiţi bani pe sport…
Este, dar e prost făcută, nu ne ajută cu nimic pe noi, ci doar oraşele mari.