Special cu Ovidiu Sabău la 50 de ani. Cum a ratat Inter şi AC Milan!

La 50 de ani, Ioan Ovidiu Sabău demonstrează că rămâne acelaşi personaj echilibrat şi liniştit. Fostul mijlocaş al naţionalei a explicat pentru FANATIK.RO că schimbarea prefixului nu reprezintă un moment de mare sărbătoare în viaţa sa, ci îl consideră doar un episod normal, pe care a învăţat să îl aprecieze.

Neluţu Sabău a fost unul dintre jucătorii cheie ai echipei naţionale, fiind un factor de referinţă al Generaţiei de Aur. Totuşi, cariera sa a cunoscut un moment de cumpănă, când din cauza unei accidentări a ratat momentul de glorie al unei echipe care a scos în stradă sute de mii de români:  Mondialul din SUA.

Cu experienţa unui jucător care a intrat pe teren de aproape 200 de ori în campionatele din Olanda sau Italia, Sabău a făcut retrospectiva unei cariere spectaculoase, dar şi analiza fotbalului românesc, un fotbal care l-a dezamăgit crunt şi care l-a făcut să se îndepărteze de cariera de antrenor.

Cum este Neluţu Sabău la 50 de ani? Un om împlinit, fericit?

– Eu, ca martor al lui Iehova, din motive cunoscute, nu sărbătoresc, dar asta nu înseamnă că nu mă bucur de orice moment pe care îl trăiesc şi pot spune chiar că sunt un om împlinit. Sunt un tip optimist, mă simt bine la această vârstă şi viaţa mea este pe un făgaş normal. Pentru mine a fost o zi normală. Eu nu îi dau foarte multă importanţă, este doar o vârstă şi atât. Contează mult cum te simţi la 50 de ani, iar eu sunt în putere şi sănătos. Dacă ai sănătate celelalte lucruri reuşeşti să le faci.

Sunteţi în continuare implicat la Universitatea Cluj, acesta este şi planul pentru viitor?

– Eu vreau să promovăm, care este un obiectiv realizabil 90% din punctul meu de vedere. În plus, îmi doresc foarte mult să formez un lot foarte serios de liga a II-a. Ştiţi probabil că m-au dezamăgit multe lucruri în fotbalul românesc şi din această cauză am şi decis să renunţ la antrenorat. Fotbalul românesc se află într-o situaţie foarte grea, din toate punctele de vedere. Infrastructura este sub orice critică, iar nivelul de copii şi juniori este ceva de nedescris. La ligile inferioare este un dezastru absolut. Ştie toată lumea cum arată terenurile de antrenament, în ce condiţii se dezbracă jucătorii şi multe altele.

Nu v-ar tenta, totuşi, o experienţă ca antrenor în fotbalul de afară?

– Acum am un obiectiv clar, care este legat de Cluj, mult mai departe nu pot să mă gândesc, dar cred că nu aş evita o experienţă la o echipă dintr-un campionat străin.

“Oamenii îmi strâng şi acum mâna pe stradă. Sunt fericit că am făcut ceva pentru ei”

Cum vă simţiţi că, după aproape 30 de ani, lumea încă vă opreşte pe stradă şi vă felicită pentru ceea ce aţi realizat?

– Ca şi sportiv aceasta este cea mai mare realizare. Când după atâta timp realizezi că încă eşti respectat pentru ceea ce ai făcut şi nu doar atât. Pentru ceea ce ai reuşit să faci ca sportiv, dar şi pentru modul cum te-ai comportat atât în teren, cât şi în viaţa privată. Să câştigi respectul şi simpatia unor oameni, iar după zeci de ani ei să îţi strângă mâna, înseamnă că ai făcut nişte lucruri cu care poţi să te mândreşti. Un sentiment mai frumos pentru un sportiv nu cred că poate exista. 

Digisport.ro

Starea de sănătate a lui Michael Schumacher, "un mister care a durat 11 ani"

Cărămizile carierei dumneavoastră s-au pus în Olanda şi în Italia. Vă consideraţi norocos din acest punct de vedere?

– În Olanda era un nivel pe care mulţi nu îl înţelegeau la acea vreme. Adică fotbalul olandez era mult mai bine organizat şi dezvoltat în comparaţie chiar cu fotbalul italian din anii ’90. Era o organizare impecabilă şi condiţii de excepţie, care cred că m-au ajutat foarte mult.

Un fotbalist de top aşteaptă cu ardoare un turneu final. Cum aţi trecut peste dezamăgirea ratării campionatului mondial din SUA, cel care a rămas în amintirea multor români?

– Să ştii că am învăţat foarte multe lucruri din acea experienţă. Dacă tot stau să plâng nu mă ajută cu absolut nimic. Eu am luat partea bună a lucrurilor, chiar dacă poate unii nu o vedeau. Este evident că poate aş fi avut alt traseu şi alta ar fi fost cariera mea. Sunt convins de asta. Uite doar ce performanţe au avut ceilalţi jucători din Generaţia de Aur, dar să ştii că eu nu am regrete. Am realizat atunci că nu înseamnă totul numai fotbal şi numai performanţă şi că trebuie să ştii să accepţi în viaţă când se întâmplă şi astfel de lucruri. Un asemenea moment te poate face doar mai puternic. A fost o lecţie foarte importantă pentru mine.

Aţi avut ceva semnale de transfer atunci? Ştiu că echipe de top din Italia vă doreau cu ardoare…

– Eu am ratat două momente foarte importante după campionatul de Serie A, care s-a terminat în vara lui ’93. M-au dorit Inter şi AC Milan, dar n-au acceptat suporterii de la Brescia să plec şi atunci au căzut ambele transferuri. Dar nu a fost deloc greu pentru mine pentru că eram cu un antrenor care mă dorea foarte mult, Mircea Lucescu, care mă adusese la Brescia şi, în plus, rămăsese şi Hagi la echipă. Lumea mă aprecia foarte mult. Sigur aş fi avut alt traseu ca jucător dacă mergeam la una dintre cele două echipe. Ca fotbalist sunt momente în carieră pe care trebuie să le exploatezi la maximum, iar eu, evident, nu am făcut-o. Atunci am considerat că este ok şi am fost foarte bucuros să rămân la Brescia.

“La Brescia am format o adevărată familie cu jucătorii români”

Cum le-aţi explica acum celor care nu au trăit acele vremuri ceea ce a însemnat “Brescia romena”?

– Eram 4-5 români şi era o stare de spirit specială între noi. Era o prietenie adevărată, care a rezistat şi peste ani. Ne vizitam, luam mereu masa împreună, eram ca o mare familie. Ne susţineam mereu şi aveam şi un antrenor căruia îi era mult mai greu în situaţia aia. Trebuia să fie imparţial şi echidistant, iar presiunea era foarte mare şi pe noi pentru că trebuia să fim cei mai buni pentru a juca. În acea perioadă era un număr limitat de străini pe care îi puteai lua în Italia. Pe umerii mei şi ai lui Hagi era o presiune fantastică. Fotbalul italian a fost cel mai tare din lume până prin 1999, chiar dacă acum a decăzut foarte mult. A spus-o şi Hagi. Cine a jucat fotbal în Serie A în acei ani a fost cu adevărat fotbalist.

L-aţi eliminat ca antrenor pe Mircea Lucescu cu Poli Timişoara în Europa League. Cum era Lucescu ca antrenor la mijlocul anilor ’90, cum se comporta în vestiar?

– Era extrem de meticulos şi atent la tot ceea ce ne înconjura. Nu lăsa nimic la voia întâmplării şi pregătea şi cel mai mic amănunt pentru ca adversarul să nu te ia prin surprindere cu ceva. Acum are mai multă experienţă şi gestionează mult mai uşor lucrurile. A fost un om de la care am avut foarte multe de învăţat şi care cred că este respectat oriunde ar merge să antreneze.

Cum vedeţi această luptă a lui Hagi de astăzi? Recent a avut o răbufnire şi pare că ar vrea să se îndepărteze de fotbalul românesc.

– El este un tip foarte sufletist şi dedicat în ceea ce face. A investit foarte mult şi cred că şi-ar dori să fie mult mai sprijinit şi apreciat pentru ceea ce a făcut pentru fotbalul românesc. Mai multă lume să îi susţină acest proiect şi să înţeleagă că a adus bani de acasă pentru o pasiune, pur şi simplu. În loc să fie omul folosit pentru revitalizarea fotbalului din acea zonă, mulţi îl consideră un duşman. Nici măcar nu îl lasă în pace şi el are apoi unele reacţii. Dar uitaţi-vă că majoritatea echipelor din Liga I încep să aibă jucători de la Hagi.

Susţinător aprig al lui Ianis Hagi

Delimitându-vă de prietenia cu Gică şi mai mult prin ochiul antrenorului Sabău, cum vedeţi traseul lui Ianis Hagi?

– Este un copil foarte, foarte talentat şi cred şi eu cu convingere că oamenii de la Fiorentina au greşit când nu i-au dat şansa să joace. El trebuia să primească mult mai multă încredere pentru că este un tânăr de mare perspectivă. Ianis m-a încântat în Liga I. Este normal ca Gică să creadă foarte mult în Ianis. Voi chiar credeţi că dacă Gică vedea că Ianis nu este un fotbalist bun mai insista şi mai miza pe el? Haideţi să încercăm să fim şi noi mai echilibraţi. Nu mai putem contesta valoarea de antrenor a lui Hagi, care a câştigat un campionat cu o echipă care a avut media de vârsta pe la 22 de ani, cu copii titulari de 17 ani. Dacă şi acum când trebuie să îi acordăm respect şi apreciere pentru munca lui tot nu o facem, atunci poate că avem şi noi o problemă. Ok, şi Gică are imperfecţiuni, are şi el anumite ieşiri, dar să te axezi numai pe aşa ceva când îl analizezi e o mare greşeală.

Cum identificaţi motivele pentru care jucătorii români nu mai reuşesc să se impună în campionatele din străinătate? Tot mai mulţi se întorc în Liga I după experienţe ratate prin campionate care nici măcar nu sunt de top.

– Probabil sunt mai multe cauze. Ajungând la bani mai mulţi poate intervine o automulţumire şi siguranţă oferită de situaţia financiară şi atunci în ceea ce priveşte starea de spirit poate  ei abandonează lupta pentru un loc în echipă. În plus, noi avem un campionat în care sunt foarte puţine meciuri tari, în adevăratul sens al cuvântului, iar când ajung afară dau de jucători foarte bine pregătiţi şi situaţia se complică.

Va urma o luptă dură la Federaţie, aveţi un preferat?

– Eu vreau să vorbesc doar de Ionuţ Lupescu, nu discut despre alţii. Pot să spun că eu îl ştiu foarte bine pe Ionuţ şi cred că dacă nu era un om valoros nu putea ajunge directorul Comisiei Tehnice de la UEFA. Nu te pune nimeni într-o asemenea poziţie doar pe ochi frumoşi. Are multă experienţă, a stat la masă cu cei mai mare antrenori din lume şi mi se pare un om potrivit pentru a schimba ceva. Nu va depinde numai de el, Ionuţ nu va putea face miracole de unul singur, dar din punct de vedere al seriozităţii şi al caracterului, cred că merită să conducă fotbalul românesc. Nu se pune problema de o colaborare între noi, este doar o descriere bazată pe respectul pe care i-l port.

IOAN OVIDIU SABĂU

– 440 de meciuri jucate în toate cariera şi 59 de goluri marcate

– 106 prezenţe în tricoul lui Brescia pentru care a marcat de 11 ori

– 39 de prezenţe la Feyenoord, pentru care a marcat 11 goluri

– a antrenat Universitatea Cluj, Gaz Metan Mediaş, Gloria Bistriţa, Poli Timişoara, Rapid, FCM Târgu Mureş, dar s-a retras din antrenorat în 2014

– a îmbrăcat de 55 de ori tricoul naţionalei pentru care a marcat de 8 ori

– în sezonul 1996-1997 a jucat 19 meciuri pentru Reggiana