Interviu cu Rona Hartner, după lupta cu nemilosul cancer: “Am simțit cum se plimbă moartea prin camera mea”

Actriță, cântăreața, pictoriță,  Rona Hartner a sfidat moartea și a mers înainte. A iubit și a fost dezamăgită de fiecare dată. A suferit cât zece și s-a distrat cât o sută. Mereu zâmbind, mereu cântând. Rona Hartner face dezvăluiri uimitoare despre viața ei.

Rona Hartner: “Am simțit cum se plimbă moartea prin camera mea”

Într-un interviu emoționat și sincer, acordat pentru FANATIK, Rona Hartner vorbește despre divorțul de francezul Herve Camilleri, despre cât de mult seamănă fiica ei cu ea și despre momentul în care s-a îndrăgostit pentru prima dată. De asemenea, ne povestește lucruri neștiute despre sora și fratele ei, dar și despre cum a fost la un pas de moarte din cauza chimioterapiei.

Rona, ai trecut prin iad. Cancer, divorț… spune-mi cum te simți acum, cu sănătatea, cu sufletul?

-Mă simt foarte bine și am super tonus. Înainte să se declanșeze cancerul nu-mi mai creștea părul deloc. Mă întrebam de ce, de fapt nu mai aveam fier și tumora mă vlăguia. Acum îmi crește părul cu o mare viteză, s-a regenerat, s-a ondulat. Mă simt foarte bine. Beau în fiecare zi apă ionizată. Mă simt mult mai liniștită și foarte veselă, deoarece mi-au ieșit analizele foarte bine. Acum, în ianuarie, am făcut tot pachetul de analize, deci asta înseamnă că nu s-a mai dezvoltat o altă tumoră. Îi mulțumesc în fiecare zi domnului doctor Beuran. Știu că Isus a lucrat prin mâinile lui, toți suntem în mâinile Lui.

Digi24.ro

Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit

“Când eram mică nu vorbeam, scoteam maxim un cuvânt pe zi“

Cum era copilul Rona Hartner? Ce nebunii și trăznăi făceai?

-Copilul Rona…păi dacă îmi vezi fluierul piciorului zici că-i teren denivelat. Am jucat fotbal în permanență, nu mă dădeam jos din copaci, mâncam fructele doar din copaci. Mă duceam în vie, mă urcam în cireș și în nuc. În prima perioadă a vieții am fost foarte tăcută și meditativă, nu pronunțam mai mult de un cuvânt pe zi, mi se spunea Buda. Stăteam toată ziua cu picioarele încrucișate, îmi învârteam părul pe degete și seara mai trăgeam o concluzie.

Asta a durat pană pe la vreo 5 ani, când am început să cant muzică gospel și am trecut de la muțenie direct la cântat. Mă punea tata în grădină și mă înregistra din sufragerie, aveam o voce atât de puternică încât “explodam” tot. Cu această muzică m-am apucat eu de cântat și, de când sunt în Franța, nu am părăsit niciodată genul gospel. Eu am avut o copilărie incredibil de frumoasă și le-aș dori tuturor la fel. Ne jucam mereu în țărână, lucram la vie și la câmp, înotam în munți de grâu, am stat numai în picioarele goale.

“Până la 18 ani am dormit cu sora și fratele meu”

Cum te înțelegeai cu sora și fratele tău atunci când erați mici? Ce nebunii făceați?

-Sora mea a fost mereu mai fină, mai feminină, iar noi trei am dormit împreună până la 18 ani. Nu multă lume îl cunoaște pe fratele meu, el detestă rețelele sociale, nu are nici facebook. Este inginer chimist și locuiește în Canada, împreună cu mama și sora mea.

Ca frați, am fost foarte solidari, de la 7 ani mergeam singuri la școală cu cheia de gât, apoi la Liceul German, luam autobuzul, eram foarte complici între noi. Ne plăcea să vorbim în germană ca să nu ne înțeleagă nimeni. Când eram mici, la Mamaia, dacă erai român nu aveai voie să intri în discoteca de pe plajă. Sigur că noi intram prefăcându-ne că suntem copii de nemți, părinții nostri rămâneau afară și noi intram. În ultima seară țin minte că am vrut să ne răzbunăm că românii nu aveau voie așa că am strâns un ghiozdan întreg de rădaște și le-am dat drumul în interior.

Digisport.ro

FOTO Proteste la Munchen. ”Nici nouă nu ne place de tine! Ieși de pe stadionul nostru” / ”Își mulg fanii ca pe vaci”

“Vindeam suc din hârtie creponată colorată, pe care o fierbeam”

-Când ne-a demolat Ceaușescu ne-am mutat în Crângași unde am început să învățăm manele și să vorbim țigănește. Nemții s-au dat pe brazdă. Stăteam la parter, nu aveam bani de buzunar, așa că ne-am gândit să facem o afacere: vindeam, de la geam, floricele, semințe și făceam suc din hârtie creponată colorată, pe care o fierbeam. Toți cumpărau de la nemți, eram singurii din Crângași, iar părinții nostri n-au știut niciodată ce-am făcut. Când am plecat prima dată în străinătate nimic nu ni se mai părea original, deoarece eram unși cu toate alifiile. Țin minte că tot timpul trebuia să inventăm ceva să avem bani. Eu coafam fetele la Liceul german. Prima dată i-am tuns și coafat pe tata și pe frati-miu, mi-am dat seama că merge și m-am apucat și de colegii din liceu.

 “I-am dat un pumn profului de chimie și m-a lăsat corigentă“

Care este cea mai mare trăznaie pe care ai făcut-o la școală?

-Făcusem un sistem. Când vorbeau, profesoarele mai luau și o pauză de vorbit, iar eu aveam timp atunci să ies din clasă, să mă duc pe hol să fumez o țigară și nu mă vedea nimeni, eram invizibilă. Făceam pariuri că puteam să fur de la cineva în timp ce vorbeam cu persoana respectivă. Mi-am dat seama că eram foarte talentată, așa că am renunțat și nu mi-am mai exploatat latura asta.

Țin minte că, de un 8 Martie, trebuia să duc flori la profesoare, dar noi nu aveam bani. Așa că m-am dus în piața Amzei cu o umbrela mare, mergeam din tarabă în tarabă și mă prefăceam că miros flori pe care le “scăpam” în umbrela. Bine că m-am botezat la 17 ani, că nu știu ce nebunii aș mai fi fost în stare să fac.

Eram foarte rapidă în reacții. Într-o zi țin minte că proful de chimie mi-a pus mâna pe umăr și mi s-a părut mie un gest ciudat, așa că i-am dat un pumn. Evident că m-a lăsat corigentă. Eu reacționam foarte viu, șase luni am făcut karate, i-am bătut pe toți și m-am lăsat.

“Părinții mei mi-au făcut cadou o viață foarte frumoasă, cu toată România care era gri și odioasă“

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat de la părinții tăi?

-Părinții mei, niște genii ai distracției, m-au învățat să profit de viață. Bunicii fuseseră ruinați de Ceaușescu, le luase totul. În plus, cât fusese bunicul la război, fratele lui i-a pierdut casa la poker. Dar bunicul nu s-a supărat, a jucat la Loto, a luat potul cel mare și și-a cumpărat altă casă.

Părinții mei făceau petreceri, toată casa era plină de picturi iar de Crăciun era minunat. Ai mei făceau bradul în ziua de 24 iar pe 25 veneau cadourile, beam lichior și ciocolată caldă. Făcuse tata un sistem dintr-un patefon…crease un fel de calculator preistoric, unise 27 de mii de led-uri din care făcuse o instalație de pom sincronizată. A durat 7 ani până i-au venit toate led-urile din Germania. Făcuse furnici, lampioane, căsuțe, care urcau până la steaua din vârf. La o inundație am pierdut această instalație dar a fost ceva fabulos.

Eram săraci, uneori primeam fiecare câte o portocală de Crăciun, dar aveam muzică gospel, muzică de crăciun și pomul la care ne uitam zile întregi. Părinții mei mi-au făcut cadou o viață foarte frumoasă, cu toată România care era gri și odioasă. Camerele noastre erau pictate, tata făcuse și o frescă, aveam mozaic peste tot și tata scrisese glume pe pereții de la wc, să te simți bine când mergi acolo.:)

“Au exmatriculat-o pentru că și-a vopsit părul în trei culori“

În comparație cu tine, care a fost cea mai mare trăznaie pe care a făcut-o Sumalya?

-Culmea, fata mea este foarte calmă. Cu toate că mi-a făcut-o și ea. Avea un par superb, blond, foarte lung, și a decis să și-l facă în trei culori: verde, bleu și gri. Evident că a fost exmatriculată de la școală. A  trebuit să o vopsesc brunetă, iar acum seamănă mai mult cu mine, este brunetă cu ochii albaștri. Mi-e dor de părul ei lung și blond. Dar știu clar că eu, la 13 ani, aveam patru culori în cap iar ea și-a făcut numai trei.

Sumalya seamănă cu mine când eram mică. Este foarte visătoare, poate să stea și patru, cinci ore în pat cu ochii pe pereți și sa gândească. Așa făceam și eu, visam extrem de mult, amandouă eram foarte timide, și ea și eu ne căutam pe atunci personalitatea. Țin minte cât de feminstă eram și ea este exact la fel.

Care sunt activitățile preferate pe care le faci alături de fiica ta?

-Făceam foarte multe activități înainte, acum ne place cel mai tare să avem timp una cu cealaltă. Să ieșim, să ne plimbăm, să mergem pe malul marii si să vorbim, uneori facem și shopping. Cel mai tare îi place să meargă cu mine peste tot și eu sunt foarte des aglomerată, în viața mea de zi cu zi. Ceea ce-mi lipsește, cu adevărat, este timpul pentru ea. Eu am acceptat cu ușurință pandemia de Coronavirus pentru că, având mai puține concerte, am putut să stau mai mult cu copilul meu.

“Am simțit cum se plimbă moartea prin camera mea”

Care a fost cel mai îngrozitor moment din viața ta?

-Cred că atunci, în timpul chimioterapiei, când mi-au dat un tratament mai dur și s-a întâmplat un lucru foarte ciudat…parcă nu mai era corpul meu, ajunsesem la 144 puls, 40 de grade febră. Am avut o reacție foarte rea la o platină lichidă care omora tot. Ăla a fost clar cel mai rău moment. Cu o noapte înainte mă rugasem, fusesem la Sacre Coeur, am cântat pentru niște pușcăriași, apoi m-am dus la chimioterapie. Imediat după, corpul meu a luat-o razna.

L-am auzit pe tata din cer: “ haide, fetița mea”. Am simțit cum se plimbă moartea prin camera mea, L-am auzit pe Isus care m-a întrebat: “și dacă nu vreau să te vindec?”. I-am răspuns “facă-se voia Ta”. Și am avut o victorie așa de mare asupra acestei senzații încât boarea rece a plecat, mi-au găsit imediat diagnosticul, aveam o embolie pulmonară, și m-au salvat de la moarte.

“De la chimioterapie îmi pierdusem memoria, nu mai puteam să-mi cânt nici piesele”

Cum te-a schimbat lupta dură cu acest crud diagnostic?

-Nu am intrat în panică atunci când am aflat că am cancer, a fost doar o confirmare pentru mine. Mă simțeam atât de rău de doi ani și mi-am dat seama că n-am fost eu nebună, chiar aveam ceva. M-am operat și, după 10 zile, îmi făceam ziua de naștere. Îmi place să mă lupt cu chestiile negative si să le spun Stop. Medicul de la Paris mi-a spus că nu trebuie să mă opresc din cântat, trebuie să-mi continui viața ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Să nu mă victimizez și să nu mă consider bolnavă. Nu am avut o zi de concediu toată perioada aia, m-am căsătorit la 10 zile după ce am terminat chimioterapia.

Mi-a trebuit un an să îmi revin complet, din fericire a fost pandemie și a trebuit să stau în casă. Îmi pierdusem memoria, nu mai puteam să-mi cânt nici piesele. A fost o încercare de viață și am înțeles că Dumnezeu a vrut să mă vindece și să-mi mai dea o șansă. Așa că vreau să fac ceva important în fiecare zi.

“Acolo ținusem toată rușinea și frica și culpabilitatea. În stomac“

Dacă ar fi să te mai naști o dată, ce ai repeta și ce nu?

-Aș repeta exact aceeași pasiune, dar poate nu aș mai fi atât de timidă și de rusioasă. Cu cancerul ăsta m-am vindecat și de rușine. Acolo ținusem toată rușinea și frica și culpabilitatea. În stomac. Acum m-aș căsători fată mare și aș trăi viața mea ideală, nu m-aș mai lăsa aburită de bărbați. Reacționez foarte rău atunci când sunt aburită. M-aș căsători cu unul care chiar mă merită, nu mi-ar mai fi rușine să-i arată că îl iubesc.

Apropo de iubire, mai ții minte când te-ai îndrăgostit prima dată?

-Prima dată, fără glumă, m-am îndrăgostit când m-am născut. Și era vorba de colegul meu de leagăn, Amin îl chema. A trebuit să stau 2 săptămâni în spital, dupa ce m-a născut mama, pentru că era o mare ninsoare și nu puteam pleca. Mâncam odată cu el, aceeași cantitate de lapte, creșteam la fel…nu știu de ce ne-au despărțit. Mama lui Amin și mama s-au înțeles foate bine. Primul lucru pe care să-l faci când te naști, să te îndrăgostești…cum să fie asta…era singurul mulatru din România la vremea aceea,  și tocmai eu l-am nimerit.

Care a fost cea mai mare bucurie pe care ai trăit o?

-Atunci când s-a născut Sumalya. I-am recunoscut vocea când am auzit-o și m-am speriat foarte tare. A fost cel mai frumos moment din viața mea.

“ Eu în avioane îmi scriu cărțile și pictez “

Există vreun loc, în lumea asta, unde ai vrea să mergi și n-ai ajuns până acum?

-Am fost peste tot unde mi-am dorit să merg, dar cert este că era să mă mut în Caledonia definitiv. Din fericire m-am mutat pe Coasta de Azur dar, în 2003, m-am îndrăgostit de Caledonia. Copacii, lumina, florile, era cât pe ce să fac naveta București-Caledonia.

Eu în avioane îmi scriu cărțile pentru că nu pot să dorm. Având tensiune mică, în avion îmi crește și am o mare energie. Când aterizez însă, aș vrea să adorm instant. Când zbor sunt cu ochii ageri, iar fata mea doarme, mănâncă, vede filme. Așa că mi-am făcut un sistem: îmi comand un platou de mâncare și un pahar de vin roșu, mă închin, citesc Biblia deasupra orașelor peste care zbor,  scriu, pictez. Am multă treabă în avion. Aș fi avut și mai multe de făcut dacă m-aș fi mutat în Caledonia.:)

“După divorț, fostul soț a plecat cu toate proiectele noastre, a zis că nu mai vrea să colaborăm“

Cu ce te ocupi acum și ce trebuie să știe cititorii despre proiectele tale.

-Am deschis un fond pentru artiștii creștini din Franța, pe ONG-ul meu, și am început să-i susțin făcând lucruri în acest sens. Dacă tot m-a lăsat Dumnezeu în viață am decis să nu mai fac lucruri superficiale. Acum am propria mea misiune, Missionary love.

Am compus Eternity, un proiect pe care aș vrea să-l lansez anul asta. După divorț, fostul soț a plecat cu toate proiectele noastre, a zis că nu mai vrea să colaborăm așa că în fiecare zi am compus altă piesă până am făcut un spectacol intreg. Muzica asta mă scoate din toate formele de depresie pentru că nu mai vreau să mă vadă fata mea plângând o zi întreagă. Am pus tot ce am avut în suflet și în gând în acest proiect. Cred că le va face bine oamenilor care vor dori să-l asculte și să-l vadă.

Când crezi că ai căzut într-un tunel negru și nu mai ieși, există mereu o rază de soare. Eu nu am vrut să vorbesc despre divorț că să nu mă înglodez în problemă, nu am vrut să-l vorbesc de rău pe fostul partener și să rămân în acel cerc. M-am salvat cu muzica și cu proiectul Eternity. Îl voi face sub formă de podcast, voi explica fiecare piesă. O să fie pe pagina mea de youtube.