Simona Gherghe și-a făcut planurile pentru sărbători. Dacă de Crăciun petrece în familie, înainte de noul sezon al emisiunii “Miresa” fuge la munte, pe pârtia de schi.
Vedeta de la Antena 1 nu este doar o bună prezentatoarea, ci și o bucătăreasă desăvârșită, familia și prietenii fiind înnebuniți după preparatul ei special de Crăciun: friptură pregătită după rețeta lui Vlăduț, fost bucătar la Neatza cu Răzvan și Dani.
Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, cum vă pregătiți, este gata bradul?
– De acum o săptămână am decorat casa cu luminițe, am făcut bradul, așa e când e ai copii mici în casă, nu mai au răbdare. A trebuit să fac bradul exact în ziua în care am promis că îl facem, deși ajunsesem de la muncă și eram puțin obosită. Spre surprinderea mea au înțeles că trebuie să lase bradul să fie frumos în casă, că anul trecut a fost o aventură cu bradul, smulgeau globurile. Acum au mai crescut și ne-am înțeles cu ei să-l păstrăm intact măcar până vine Moș Crăciun.
Copiii i-au scris lui Moș Crăciun, ce-și dorește fiecare? Mami și tati au și ei câte o scrisoare?
– Da (n.r. i-au scris), evident. Ana are o listă foarte lungă, de vreo 13 puncte, dar i-am explicat că Moș Crăciun nu poate să aducă decât vreo 2-3 daruri pentru fiecare copil, pentru că trebuie să ajungă la toată lumea. Până la urmă, Ana și-a dorit o păpușă și un iepuraș care sare și Vlad își dorește o mașinuță cu telecomandă și un roboțel. Și o să mai primească niște cărți fiecare. Sunt copii cuminți, bucuria noastră, motivul pentru care muncim și pentru care facem totul. Totul se învârte în jurul lor, așa se întâmplă când apar copii în familie. Mami și tati nu i-au mai scris lui Moș Crăciun, au fost mai pragmatici. Fiecare am spus ce-și dorește și Moș Crăciun a înțeles, ceva simbolic, nu ne-am întins mult anul acesta.
Unde o să petreceți sărbătorile de iarnă?
– Crăciunul îl vom petrecem acasă, niciodată nu am plecat de acasă de Crăciun. O să fim împreună cu bunicii, cu nașii copiilor, îl așteptăm împreună pe Moș Crăciun. Nici de Revelion nu cred că o să plecăm nicăieri. Este situația asta, poate eventual să ne adunăm undeva 2-3 familii, la casa cuiva, să ciocnim un pahar de șampanie, să mâncăm ceva, dar nu avem planuri să mergem în vreun restaurant sau vreun club ceva. Este exclus anul acesta. Poate la anul.
Pregătiti ceva special pentru masa de sărbători, luați în serios rolul de gazdă și de gospodină?
– Eu mă ocup de friptură, este specialitatea mea. Fac friptura pentru oaspeții noștri după o rețetă pe care am văzut-o acum mulți ani la Vlăduț, bucătarul de la ”Neatza cu Răzvan și Dani”. Am încercat-o și ne-a plăcut foarte mult, de atunci o fac în fiecare an. Este o ceafă de porc împănată, la tavă și mama mă ajută cu sarmale, salată boeuf și cârnați de casă. Avem ajutoare și în bucătărie și cu cei mici, avem noroc că avem ajutoare, că părinții mei ne pot ajuta.
Știu cât de mult vă place să fiți pe pârtie, anul acesta aveți în plan vreo vacanță la schi?
– După sărbători o să mergem cu toții la munte, la schi. Eu iubesc să schiez și Ana a învățat anul trecut, acum merge pentru al doilea an la școala de schi, încercăm și cu Vlad, deși este cam mic, are doi ani și șapte luni, dar încercăm. Dacă o să vrea și o să îi placă bine, dacă nu, încercăm la anul.
Cum vă amintiți cel mai frumos Crăciun din perioada copilăriei?
– Toate amintirile din copilărie sunt minunate, le asociez cu zăpada. Nu-mi amintesc să fi fost vreun Crăciun în care să nu fie multă zăpadă. Diminețile acelea din copilăria mea sunt amintiri dragi, venirea lui Moș Crăciun, am fost singură la părinți și pentru mine era un eveniment, îl așteptam, îi scriam. Am avut o copilărie foarte frumoasă.
Cred că una dintre cele mai frumoase vacanțe din copilăria mea a fost când am mers cu părinții cu trenul. De Crăciun am fost în Sankt Petersburg și de Revelion în Letonia, la Riga. Atunci am mers mult cu trenul, două zile și două nopți sau ceva de genul acesta. A fost extraordinar, eram micuță și am văzut altă lume, alte tradiții. Mi-a rămas în minte, a fost extraordinar, eu nu m-aș încumeta să merg cu copiii acum.
Care este mai mare dorință pe care o aveți pentru 2022 ?
– Singura mea dorință este să fim sănătoși și să fie ca înainte. Dacă se întâmplă lucrurile acestea, o să putem să avem și altele, să călătorim, să ne întâlnim cu prietenii, să aibă copiii o copilărie normală, să putem participa la serbările lor. Miercuri a avut Vlad prima lui serbare și nu am putut să participăm, astăzi a avut Ana serbare, avea emoții și mi-ar fi plăcut să fim alături de ei, să îi încurajăm. Sper ca la anul să nu mai existe restricțiile astea și să putem să trăim toate lucrurile cum o făceam până acum doi ani.
Cum v-a afectat sau schimbat pandemia?
– Pe toți ne-a afectat pandemia. Slavă Domnului, eu am avut de muncă, spre deosebire de alții care au fost într-o situație mai dificilă. Însă emoțional este foarte ciudat să nu te vezi cu oamenii pe care îi iubești, cu prietenii tăi, copiii au avut atâtea luni în care nu au putut să meargă la grădiniță, la petreceri de copii, e foarte ciudat. Cel puțin pentru Vlad, cumva asta este viața lui, a văzut-o o dată pe învățătoarea lui fără mască și nu a recunoscut-o.
Asta este realitatea zilelor noastre și de asta-mi doresc să se termine odată toată perioada asta și să încercăm să fim cum eram. Sper să mai putem să mai fim cum eram, că ne-am schimbat și noi. Ne e frică să mergem într-un loc aglomerat, ni se pare ciudat să vedem pe cineva fără mască, ne e teamă pentru noi, pentru părinții noștri, pentru copiii noștri. Dar astea sunt vremurile.
In doar două zile se încheie un nou capitol profesional pentru dumnevoastră, sezonul patru al emisiunii ”Mireasa”. Ce ne puteți dezvălui din culisele show-ului matrimonial?
– Suntem la finalul celui de-al patrulea sezon și iată că și de această dată se lasă cu căsătorii. Sunt patru cupluri care s-au cunoscut în emisiune, au intrat pe 28 august în reality-show și au fost foarte sinceri. Au spus că niciunul dintre ei nu se imagina în fața ofițerului stării civile la final, dar iată că se întâmplă.
Dacă o să-și ducă visul până la capăt și o să se căsătorească în emisiune, o să vedeți duminică. Duminică este finala emisiunii, de la 15:30 o să fim în direct până la ora 19:00. O să fie un maraton, să vedem cine se căsătorește și cine va pleca acasă cu marele premiu de 40.000 de euro. Este un premiu important, este un început pentru orice familie tânără, un început foarte bun în viață.
Fanii emisiunii sunt foarte implicați în procesul de votare și în susținerea favoriților lor și chiar sper să câștige cei despre care telespectatorii noștri cred că formează cel mai solid cuplu și cel mai trainic și cel mai unit. Nu există favorizați, eu i-am cunoscut în prima zi, nu am nicio treabă nici cu ei, nici cu familiile lor. Cine se uită la emisiune știe ce meciuri am eu cu ei, am fost pusă în situația în care a trebuit să le atrag atenția, să îi cert.
Când aduceți în fața telespectatorilor și cel de-al 5-lea sezon? Aveți un sfat pentru viitorii concureți?
– Din ianuarie ne întoarcem cu sezonul al 5-lea al emisiunii. La fel, în fiecare zi vom fi live de la ora 14:00, pe Antena 1. Suntem cu castingul deschis, așteptăm concurenți care vor să își schimbe viața, că până la urmă cei care intră în casa ”Mireasa” ies de acolo, unii căsătoriți, alții cu notorietate, poate pentru unii tineri contează foarte mult lucru acesta pentru o carieră.
Dar cel mai important este că, cei mai mulți dintre ei, chiar și-au găsit iubirea aici (n.r. în casa ”Mireasa”) și că tot ceea ce trăiesc este sută la sută real, nu există niciun scenariu, e emoție, e iubire pe bune, când se ceartă o fac pe bune, e viață 100% reală, doar că se întâmplă totul în fața celor 36 de camere cu care transmitem din casă. Să fie curajoși (n.r. viitorii concurenți) și să aibă încredere că o să-și găsească iubirea aici.