News

Intră Bucureștiul în carantină? Anunțul președintelui Klaus Iohannis

24.03.2021 | 13:34
Intra Bucurestiul in carantina Anuntul presedintelui Klaus Iohannis
ADVERTISEMENT

Chiar dacă Bucureștiul a depășit deja pragul de 6 infectări cu virusul SARS-CoV-2 la mia de locuitori și locurile libere din secțiile de Terapie Intensivă sunt epuizate aproape complet, președintele Klaus Iohannis nu consideră oportună măsura carantinării orașului.

Nu cred că în această etapă carantinarea pentru București este o soluție”, susține șeful statului, sfătuind, însă, Comitetul pentru Situații de Urgență să impună restricții suplimentare în locurile în care se produc aglomerații, mai ales în zilele de weekend.

ADVERTISEMENT

Acest val 3 nu dispare de la sine. Pentru a-l domoli este nevoie de respectarea restricțiilor și de accelerarea campaniei de vaccinare”, a mai spus Iohannis, prezent miercuri la Dăbuleni, județul Dolj, pentru prima acțiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deșertificată din sudul României.

Klaus Iohannis nu e de acord cu carantinarea Bucureștiului

Situația din București este complicată, știu că au fost multe discuții și cred că e nevoie de restricții suplimentare. Sper ca cei din Comitetul pentru București să fie înțelepți și să înțeleagă acest lucru.

ADVERTISEMENT

Trebuie eliminate aglomerările și este în interesul nostru, al tuturor. Dacă respectăm restricțiile, îi ajutăm pe cei din prima linie și pe cei mai puțin norocoși dintre noi, care fac o formă gravă de boală.

Să nu facem o confuzie între restricții suplimentare și carantinare. Nu cred că în momentul de față carantinarea poate fi o soluție, dar restricții suplimentare sunt necesare pentru a gestiona al treilea val.

ADVERTISEMENT

S-a creat în ianuarie-februarie impresia că pandemia a trecut, o impresie din păcate greșită. Autoritățile nu s-au preocupat să extindă numărul de locuri necesare pentru pacienții Covid”, a declarat Klaus Iohannis, dând, totodată, asigurări că în momentul de față nu este luată în calcul carantina națională.

Setul de măsuri de care dispun autoritățile este cunoscut, sunt restricțiile în vigoare în toată țara. Evident este campania de vaccinare care prinde din ce în ce mai multă viteză. Acest val 3 nu dispare de la sine.

ADVERTISEMENT

Pentru a-l domoli este nevoie de respectarea restricțiilor și de accelerarea campaniei de vaccinare. Sunt foarte îngrijorat, situația este extrem de serioasă, fac un apel la toți românii să respecte restricțiile și să se înscrie la vaccinare. Nici eu, nici Guvernul nu suntem de acord cu impunerea carantinei naționale”, a mai spus șeful statului.

ADVERTISEMENT