România joacă vineri, 2 octombrie, de la ora 21:45, în Polonia, într-un meci din etapa a 3-a din Liga Națiunilor. Joi, selecționerul Gică Hagi a susținut tradiționala conferință de presă dinaintea duelului direct. Prima întrebare pe care a primit-o din partea jurnaliștilor a fost legată de Ionuț Radu, aspect care l-a nemulțumit pe „Rege”.
Cu doar câteva ore înainte de conferința de presă, gsp.ro anunța că portarul Ionuț Radu ar fi acuzat probleme medicale la umărul drept, iar în partidele cu Suedia și Bosnia-Herțegovina ar fi jucat accidentat.
Jurnaliștii veniți la conferința de presă pentru meciul cu Polonia au sărit peste formalități și l-au întrebat frontal pe Gică Hagi dacă știa despre problemele pe care portarul celor de la Celta Vigo le avea: „Domnule Hagi, legat de unul dintre subiectele arzătoare de pe agenda echipei naționale: situația lui Ionuț Radu. Ce s-a întâmplat mai exact? A venit accidentat la lot înaintea convocărilor? Au apărut informații că situația lui v-a fost cumva ascunsă sau că nu ați avut habar de buletinul lui medical exact”.
Încă din timpul întrebării, Gică Hagi și-a arătat dezaprobarea legată de acest subiect: s-a ținut cu mâna de față, a evitat contactul vizual cu jurnalistul, a privit în jos și a avut câteva grimase care arătau nemulțumirea. După ceîntrebarea a fost tradusă în poloneză, „Regele” a luat cuvântul:
„Eu cred că prima întrebare trebuia să fie pentru meciul cu Polonia, nu? De-asta am venit aici, nu? Să vorbim despre meciul cu Polonia, nu despre un jucător care a jucat două meciuri cu echipa națională. A fost cu noi de la început, am știut în cantonament. Da, el acum are o jenă la umăr, dar nu ceva foarte grav. Vom vedea care va apăra (n.r. – contra Poloniei)”, a spus Gică Hagi.
Ulterior, Gică Hagi a lăsat garda jos și a recunoscut că pentru partida cu Polonia îl va titulariza pe Otto Hindrich (22 de ani), portar care evoluează chiar în campionatul Poloniei, la Legia Varșovia: „N-am regretat. Ionuț Radu e un portar foarte bun, dar mâine va apăra Otto. Da!”.
Pentru Otto Hindrich, trecut pe la CFR Cluj și Kisvarda, va fi al treilea meci pentru naționala de seniori a României, după duelurile amicale cu Georgia (1-1) și Țara Galilor (2-1). Portarul se află într-o formă foarte bună, este extrem de apreciat de conducătorii și suporterii celor de la Legia Varșovia, iar recent numele său a fost legat de un posibil transfer în Italia, la Udinese sau Monza.