FCSB și Dinamo au remizat, sâmbătă seară, pe Arena Națională, într-o partidă de luptă, cu foarte puține ocazii. “Câinii” ar fi putut da lovitura în repriza a doua, dar șutul lui Eddy Gnahore a lovit stâlpul porții lui Ștefan Târnovanu. A surprins, însă, neplăcut prestația campioanei României. Jucătorii nu mai au aceeași vână ca în sezonul trecut, iar Marius Șumudică are o mare dilemă.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, Șumudică și-a adus aminte de partidele cu FCSB din ediția trecută, când era antrenor la Rapid. Alb-vișiniii nu i-au învins în patru meciuri (0-0, 0-0, 3-3 și 1-2), iar, la momentul respectiv, antrenorul era impresionat de forma fizică a jucătorilor campioanei României. Ceea ce nu se mai întâmplă și în prezent, iar tehnicianul își ridică mai multe semne de întrebare. Nu-și explică, în primul rând, căderea elevilor lui Elias Charalambous.
„Dinamo a câștigat duelurile unu contra unu. Au fost mai agresivi, mai dornici. FCSB dorea, dar nu putea. Și-au dorit, dar nu au putut. Anul trecut spuneam că, în momentul în care am jucat cu ei, îi simțeau că treceau ca niște avioane pe lângă mine. Și îi simțeam. Pentru că dacă stai la linia de tușă ca antrenor simți pulsul jucătorului din teren. Anul trecut, FCSB, din punct de vedere fizic, era o clasă peste toate celelalte. Și vedeam și eu ce lucram, aveam și eu parametrii mei, aveam și eu preparatorii mei care-mi aduceau și explicau tot ceea ce lucram la antrenamente, dar FCSB-ul era din altă sferă.
Păreau o echipă foarte, foarte, foarte bine pregătită. Ok, am glumit, dar sunt ferm convins că nu se dopau, ca să încheiem cu prostiile astea. Pentru că sunt controale. Eu vorbesc despre pregătirea lor fizică. Anul trecut, eu îi simțeam ca antrenor. Îi simțeam cât de bine erau pregătiți fizic. Acum vă pun și eu întrebarea: de ce anul acesta nu mai sunt așa de bine pregătiți fizic? De ce din minutul 70 cad?”, este dilema lui Marius Șumudică.
Prezent în studio, Adrian Ilie i-a răspuns lui Marius Șumudică. Fostul mare fotbalist și-a adus aminte de un episod din perioada când evolua la Valencia, iar Rafa Benitez a preluat echipa.
„Pentru că antrenorii nu au știut să gestioneze forma lor fizică. Mie mi s-a întâmplat la Valencia când am schimbat antrenorii. A luat Rafa Benitez echipa, am avut doi ani cu Claudio Ranieri, doi ani cu Hector Cuper. Și a venit Benitez, în al 5-lea an, s-a uitat peste teste la noi și a spus: atâta s-a alergat? Eram aceeași jucători. Atât de mult? Anul ăsta nu alergăm deloc. Nu am făcut decât alergări liniștite, am făcut cu mingea și am câștigat campionatul. Și tot avioane eram. Eu cred că aici. Dacă anul trecut au știut să gestioneze forma fizică și i-au pregătit foarte bine, anul ăsta nu au mai gestionat așa bine. Mie mi se pare, de când a început campionatul, că FCSB e o echipă obosită. Ei cad după minutul 70”, a spus Adrian Ilie la FANATIK SUPERLIGA.
Marius Șumudică a dorit să aibă ultimul cuvânt pe tema formei fizice a jucătorilor de la FCSB. În opinia lui, echipa este epuizată, iar acest lucru s-a văzut în partida cu Dinamo, pe care roș-albii, în opinia fostului atacant, ar fi meritat să o câștige.
„Mi se pare o echipă stoarsă, epuizată. Dinamo la mijlocul săptămânii se duce și evoluează cu majoritatea jucătorilor titulari la Constanța, un meci destul de greu, pe un teren greu. Și FCSB tratează Cupa cum o tratează, lasă jucătorii acasă și ieri sunt mai proaspeți Dinamo. Adică nu mai există regula asta că din trei în trei zile jucătorii români nu pot? Ei au rămas acasă, s-au odihnit, au jucat tot în București de data asta. Și, într-un final, echipa mai proaspătă a fost Dinamo. Din punctul meu de vedere, Dinamo trebuia să câștige jocul. Nu mă refer doar la bara lui Gnahore, dar și-au câștigat duelurile, au fost o echipă organizată”, a concluzionat Șumudică.