Sport

Întrebat de Mitriță, Mihai Rotaru a amenințat că iese din direct: „Nu mă interesează cum respiră Gigi Becali”

Mihai Rotaru a intrat în direct la TV, iar unul dintre subiectele pe care le-a abordat a fost mediatizatul transfer al lui Alexandru Mitriță.
22.05.2025 | 22:23
Intrebat de Mitrita Mihai Rotaru a amenintat ca iese din direct Nu ma intereseaza cum respira Gigi Becali
Mihai Rotaru a avut un discurs virulent la adresa lui Gigi Becali. Foto: colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Gigi Becali și-l dorește foarte mult la FCSB pe Alexandru Mitriță, unul dintre cei mai în formă fotbaliști ai momentului din SuperLiga. În nenumărate rânduri, patronul campioanei României și-a manifestat interesul pentru starul din Bănie, însă paharul s-a umplut pentru Mihai Rotaru, acționarul Universității Craiova.

Mihai Rotaru l-a înțepat pe Gigi Becali: „Nu mă interesează când și-a băut cafeaua sau dacă a fost la biserică”

Tatonările lui Gigi Becali pentru transferul lui Alexandru Mitriță nu sunt pe gustul lui Mihai Rotaru. Întrebat în direct la TV despre plecarea jucătorului în vârstă de 30 de ani, patronul clubului alb-albastru a răbufnit la adresa lui Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

Nu este prima oară când omul de afaceri izbucnește. În cadrul unei ediții a emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Mihai Rotaru a avut un discurs virulent la adresa patronului de la FCSB.

„(n.r. despre viitorul lui Mitriță) Mă scuzați că vă întrerup, un singur amendament, dacă îmi spuneți de patronul Gigi Becali mă retrag din discuție. Nu mă interesează când și-a băut cafeaua, dacă a fost la biserică, când a fost în parlament sau ce a făcut. Nu mă interesează părerile domniei sale. Nu mă interesează despre cum respiră în fiecare zi Gigi Becali. În caz că nu vă supărați pe mine.

ADVERTISEMENT

„Dacă vine vreo ofertă pentru Mitriță, o analizăm extrem de atent”

Nu mă interesează, nu vreau să discut despre acest aspect. Mitriță este jucătorul Universității Craiova, politica Universității Craiova este să nu caute să vândă jucători.

O eventuală vânzare de jucători este rezultatul exprimării lor fotbalistice care a stârnit interesul, iar dacă vin oferte, deși nu cerem, dacă vin indiferent de jucător, le analizăm extrem de atent, le respectăm și tot cu respect vom da un răspuns. Că e 1 euro, că e 10 milioane de euro, noi vom trata orice ofertă cu respect. 

ADVERTISEMENT

(n.r. ofertă de la un club din România) Nu discutăm despre aceste aspecte. Batem în același loc, nu vreau să intru în acest lucru. Nu avem oferte în acest moment din România pentru Mitriță. În schimb… nu chiar nuvreau să intru în discuțiile astea, ce promite Gigi Becali și ce vrea. Dumneavoastră nu v-ați săturat. 

ADVERTISEMENT

Eu v-am întrebat dacă nu v-ați săturat de această sufocare. Nu vreau să discut despre absolut nimic ce îl implică pe domnul Gigi Becali. Respectați-mi acest lucru”, a declarat Mihai Rotaru la TV Prima Sport.

1,72 este cota BETANO pentru 1 solist la Universitatea Craiova - Dinamo