News

Inundații devastatoare în România. Femeia din Vaslui, găsită moartă. Traficul pe calea ferată, oprit în Alba, Maramureș și Hunedoara. Update

23.06.2020 | 19:06
Inundatii devastatoare in Romania Femeia din Vaslui gasita moarta Traficul pe calea ferata oprit in Alba Maramures si Hunedoara Update
ADVERTISEMENT

Inundații devastatoare au avut loc în noaptea de luni spre marți în zone din județul Alba. Apele au lovit și județele din Moldova.

UPDATE. 23 iunie, ora 10:33. Marți dimineață, traficul feroviar a fost oprit în judeţul Alba din cauza inundării liniei de cale ferată. Cinci trenuri au fost oprite în staţii.

ADVERTISEMENT

Următoarele trenuri ale CFR Călători sunt oprite temporar în staţii: IR 1835 Bucureşti Nord – Cluj Napoca staţionează în Aiud; Regio 3083 Teiuş – Cluj Napoca staţionează în Aiud ; · Regio 2442 Teiuş – Târgu Mureş staţionează în Teiuş:· Regio 2441 Târgu Mureş -Sibiu staţionează în Unirea: Regio 2038 Cluj Napoca – Simeria staţionează în Războieni, anunță News.ro.

Inundații în România. Familie din Aiud, salvată de pompieri din calea apelor 

UPDATE, 23 iunie, ora 19:01/ Traficul feroviar a fost întrerupt în județele Hunedoara și Maramureș, după ce ploile au distrus un podeț și au inundat calea ferată.

ADVERTISEMENT

Circulația trenurilor a fost întreruptă pe magistrala Arad-Deva, dar și între Salva și Sighetul Marmației. Mai exact, traficul feroviar pe magistrala 200 Arad – Deva este oprit la kilometrul feroviar 514+500 de metri, între staţiile Câmpuri-Surduc şi Gurasada.

Același lucru se întâmplă cu traficul feroviar pe secţia de cale ferată 409 Salva – Sighetu Marmaţiei este oprit la intrarea în staţia Valea Vişeului dinspre Bistra (kilometrul feroviar 6+400 de metri).

ADVERTISEMENT

De asemenea, circulația rutieră a fost oprită pe două drumuri naționale din Vaslui, din cauza aluviunilor de pe șosea. Au fost afectate DN 15D și DN 2F.

 

UPDATE. 23 iunie, ora 10:18. Femeia de 75 de ani care a fost luată de viitură în județul Vaslui a fost găsită moartă, informează Digi24.

ADVERTISEMENT

În urmă cu o zi, luni, 22 iunie, oamenii din satul Gușiței au apelat 112 anunțând că femeia ar fi dispărut de la orele amiezii, aceasta nemaifiind văzută de niciun vecin.

După vestul și estul țării, vremea extremă s-a mutat în Transilvania. A fost o noapte de coșmar pentru locuitorii din Aiud.

Căderile masive de precipitații din ultimele ore au provocat inundații majore în acest oraș. Opt străzi au fost acoperite de ape, iar circulația feroviară a fost paralizată.

ISU Alba a trimis la fața locului 3 ofițeri, 1 maistru militar, 17 subofițeri, 2 autospeciale, 2 bărci pneumatice, 6 motopompe, 1 APIC, scrie site-ul ZiarulUnirea.

Mesaj RO-ALERT trimis de autorități

Viiturile din noaptea de luni spre marți au pus în pericol și viața oamenilor. Astfel, detașamentul de pompieri Aiud a intervenit pentru evacuarea unei familii compusă din 2 adulți și un copil de 9 luni, pe strada 1 Decembrie, în municipiul Aiud.

De asemenea, mai multe animale au fost evacuate din câteva gospodării. Au fost inundate 8 străzi, iar circulația feroviară este întreruptă. Două trenuri sunt blocate la km 413+100.

Dată fiind gravitatea și intensitatea fenomenelor meteo, un mesaj prin sistemul RO-ALERT a fost trimis marţi dimineaţă, cetăţenilor din Aiud cu privire la riscul de inundaţii din cauza ploilor abundente întregistrate în timpul nopţii.

Femeie de 75 de ani din Vaslui, luată de viitură

Forțele de intervenție din Vaslui sunt în alertă și caută o femeie de 75 de ani care a fost luată de viitură luni seara. Salvatorii au reluat, marți, căutările, victima fiind de negăsit.

Luni, oamenii din satul Gușiței au apelat 112 anunțând că femeia ar fi dispărut de la orele amiezii, aceasta nemaifiind văzută de niciun vecin.

“Secția de pompieri Huși intervine cu o autospecială și un echipaj specializat (cinci subofițeri), pentru căutarea /salvarea unei persoane de sex feminin, în vârstă de aproximativ 75 ani, posibil luată de viitura formată în această după-amiază (n.r. luni) în localitatea Gușiței, comuna Dimitrie Cantemir”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Au fost inundații și în județul Botoșani. Conform RadioIași, pompierii militari au intervenit luni seară pentru a salva patru persoane aflate într-o maşină care a fost surprinsă de o viitură în localitatea Rediu, Comuna Rădăuţi-Prut, din Judeţul Botoşani.

Drumul pe care circulau a fost acoperit de apă, iar tinerii au fost preluați de pomperi şi transportaţi cu ajutorul unui utilaj, într-un loc sigur.

ADVERTISEMENT
Tags: