Inundaţiile au făcut prăpăd în judeţul Galaţi. Peste 30 de locuinţe au fost afectate

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
17/10/2016, 17:38
Inundaţiile au făcut prăpăd în judeţul Galaţi. Peste 30 de locuinţe au fost afectate

Un număr de 35 de case din judeţul Galaţi sunt foarte grav afectate în urma evacuării apei din acestea, potrivit unei evaluări primare efectuată de autorităţile locale, se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Sunt foarte grav afectate 13 locuinţe din Cuza Vodă, 20 de case din Pechea şi două din Slobozia Conachi.

În judeţul Galaţi, se intervine în continuare pentru înlăturarea efectelor generate de inundaţii, în comunele Pechea, Slobozia Conachi, Cuza Vodă cu peste 300 de lucrători ISU, militari, jandarmi, poliţişti, pompieri şi 100 de mijloace de intervenţie, scrie Agerpres.

Conform ISU Galaţi, începând de luni, forţele de intervenţie vor fi suplimentare cu încă 30 de pompieri cu trei motopompe remorcabile şi zece transportabile de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele Vaslui, Vrancea şi Brăila, care vor derula misiuni pentru decolmatarea fântânilor din cele trei localităţi afectate grav de inundaţii.

Sunt continuate activităţile pentru asigurarea apei potabile cu ajutorul a patru instalaţii de potabilizare a apei, dislocate în comunele Pechea, Cuza Vodă şi Slobozia Conachi.

În sprijinul populaţiei, în zonă au fost trimişi 900 de saci de dormit de către Crucea Roşie, bunuri ce sunt distribuite cu ajutorul pompierilor salvatori.

Sursă: www.agerpres.ro

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles