Un amplu program de modernizare în domeniul IT și al științelor vizează școlile din România. Anunțul a fost făcut miercuri, 25 mai, de ministrul educației.
Sorin Cîmpeanu a declarat că unitățile de învățământ vor fi dotate cu laboratoare IT, costul unui asemenea laborator urmând să fie de 18.000 de euro plus TVA, dar şi cu laboratoare de ştiinţe.
Investițiile totale în aceste laboratoare se ridică la suma de 300 milioane de euro, iar banii sunt prevăzuți în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Oficialul spune că prețul pentru un singur laborator IT se ridică la suma de 18.000 de euro. Unde există astfel de structuri, ele vor fi ”upgradate tehnologic”, afirmă Cîmpeanu.
”Există prevăzută achiziţia unor laboratoare IT. Sumele sunt modice, ar spune unii, sunt 18.000 de euro plus TVA disponibili pentru orice laborator.
Acolo unde aceste laboratoare există, ele vor putea să fie upgradate tehnologic, acolo unde nu există suma este suficientă pentru a avea un minimum de echipamente puse la dispoziţia tuturor elevilor.
Mai apoi, pe un alt palier, avem tehnologii avansate, avem realitate virtuală şi realitate augmentată, avem imprimare 3D, avem kituri de robotică în ceea ce denumim Smart Web, în număr de 1.100, înseamnă o medie de circa 25 pe judeţ, cu o valoare ceva mai generoasă, 107.000 de euro plus TVA”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, miercuri, la evenimentul Starea Naţiunii: Nivelul Literaţiei Digitale în România, conform News.ro
În ceea ce privește laboratoarele de științe, în PNRR sunt prevăzute 10.000 la nivel național.
Trebuie subliniat că nu vom mai avea în școli laboratoare de biologie, separate de cele de fizică, de chimie, ci vor fi doar ”laboratoare de științe cu un nivel înalt de digitalizare”, anunță ministrul.
”Sunt 10.000 de laboratoare prevăzute în PNRR. Sunt 300 de milioane de euro pentru 10.000 de laboratoare, înseamnă o investiţie de 30.000 de euro pe laborator de ştiinţe. Aceste laboratoare nu vor mai fi de biologie, separat de cel de fizică, separat de cel de chimie.
Vor fi laboratoare de ştiinţe. Un laborator de ştiinţe presupune un nivel înalt de digitalizare. Acel nivel înalt de digitalizare, acea infrastructură pe care nu avem voie să nu o achiziţionăm având la dispoziţie resursele, nu va însemna nimic dacă nu vom avea profesorii pregătiţi din perspectivă pedagogiei digitale. Nu numai profesorii de informatică, profesorii de biologie, chimie, fizică, profesorii de ştiinţe”, a mai adăugat ministrul educaţiei, conform sursei citate.