Fotbal intern

Investitorii spanioli au arătat actele de la negocierile cu Ionuț Negoiță. Îi învinovățesc și pe suporteri: „Prestație de detectivi particulari”

20.05.2020 | 18:31
Investitorii spanioli au aratat actele de la negocierile cu Ionut Negoita Ii invinovatesc si pe suporteri Prestatie de detectivi particulari
ADVERTISEMENT

Disputa dintre investitorii spanioli și Ionuț Negoiță în privința vânzării lui Dinamo continuă, chiar dacă Ioan Andone a anunțat că tranzacția a picat. Ibericii au arătat actele conform cărora se ofereau să vireze 10.000.000 de euro în conturile clubului în 30 de zile, în caz contrar ar fi plătit o penalitate de 500.000 de euro.

Investitorii spanioli au arătat actele de la negocierile cu Ionuț Negoiță

Investitorii spanioli s-au supărat pe Ionuț Negoiță, dar și membrii PCH, au ridicat semne de întrebare asupra seriozității ofertei pentru Dinamo, conform gsp.ro.

ADVERTISEMENT

„Am făcut către Negoiță inclusiv dovada printr-un extras bancar din partea fondului”, a declarat Toni Curea.

„Ar mai fi în discuție potențialele efecte din procesul de bancrută frauduloasă în care e implicat Negoiță din procedura de insolvență, dar pe acestea ar trebui să și le asume. Acceptase la un moment dat această chestiune, apoi a zis că nu mai e de acord. 

ADVERTISEMENT

Termenul de plată a sumelor investite a fost impus de situația existentă în România și spațiul european în criza pandemiei, cât și de lacunele legislației din România privind acționariatul străin în cluburi sportive, adică interdicția de a fi acționar majoritar într-un club sportiv o persoană fizică sau juridică străină. 

Astfel, acționar majoritar la Dinamo 1948 SA a trebuit în mod necesar să fie o societate înregistrată în România, societate creată de o săptămână și care are ca unic asociat societatea investitoare din Spania”, a  mai spus Toni Curea.

ADVERTISEMENT

VEZI FOTOGRAFIILE AICI

Ioan Andone a anunțat că vânzarea lui Dinamo către investitorii spanioli a căzut

Ioan Andone a anunțat că vânzarea lui Dinamo către investitorii spanioli a căzut și dă vina pe Ionuț Negoiță: „Negoiță trebuia să pună măcar 1 milion garanție, e problema lui, e societatea lui. Cică are conturile blocate investitorul spaniol, sunt numai prostii.

Două luni de zile s-au tot verificat acte, Negoiță trebuia să ceară ce voia. Că nu are încredere în spanioli. Că spaniolul nu are bani, că se aude că are conturile blocate, când ăla are 7 proprietăți și a făcut un centru sportiv superb la Marbella. 

ADVERTISEMENT

E căzută treaba cu spaniolii, ei au plătit societate de avocați, s-au tradus actele din română în spaniolă. Nu mai e nimic de zis, Negoiță nu a acceptat oferta spaniolilor!”. 

„Joi, săptămâna trecută, s-au dat contractele, după aceea nu știu ce s-a întâmplat. Nu am primit niciun fel de informație, nu a răspuns la telefon, după care a apărut în presă să spună că spaniolii nu au bani, nu știu de unde a auzit el asta.”

„Pe urmă a dat declaraţia aia că nu au depus garanţie. Nici nu a mai fost vorba, trebuia să depună 3 milioane în 30 de zile garanţie. Cine pune 3 milioane în contul clubului? Până vin ăştia din Spania nu mai găseau un leu acolo”, a spus „Ando” la TV DigiSport.

ADVERTISEMENT