Sport

Ioan Andone îi ia apărarea lui Mircea Rednic: „Nu e un antrenor depășit! Lucescu e depășit la 76 de ani? Video

Ioan Andone consideră că Mircea Rednic este omul potrivit la Dinamo și nu îl vede drept un antrenor depășit.
04.11.2021 | 12:41
Ioan Andone ii ia apararea lui Mircea Rednic Nu e un antrenor depasit Lucescu e depasit la 76 de ani Video
ADVERTISEMENT

Fost coechipier cu Mircea Rednic la Corvinul Hunedoara, Dinamo și la naționala României, Ioan Andone și „Puriul” au avut o relație cu suișuri și coborâșuri.

Cu toate acestea, „Fălcosul” îi ia apărarea lui Rednic și e sigur că antrenorul „câinilor” poate îndrepta situația foarte dificilă de la Dinamo.

ADVERTISEMENT

Ioan Andone, mesaj de susținere pentru Mircea Rednic: „Sigur va face treabă!”

Fostul mare jucător și antrenor al lui Dinamo a fost invitat de Robert Niță la un dialog pe canalul de Youtube al fostului fotbalist de la Steaua, Foresta Suceava și Rapid.

Andone i-a luat apărarea lui Rednic și consideră că este atacat din cauza faptului că fiica sa, Luana, are o agenție de impresariat jucători: „Mircea Rednic nu e un antrenor depășit. Lumea e răutăcioasă pentru că fiica lui are agenție de intermedieri de fotbaliști și e agent. Dar te poate ajuta asta. Să îți recomande. Mircea nu e nici într-un caz depășit”.

ADVERTISEMENT

Dinamovistul îl respectă foarte mult pe antrenorul Rednic, care în ultimii ani a avut curajul să preia echipe în situații grele: „Rezultatele proaste se datorează faptului că a preluat echipele în situații foarte dificile: la Iași, la Gică s-a dus după spaniolul care a fost și văd că nu s-a acomodat. Eu mă așteptam să aibă rezultate foarte bune la Gică Hagi pentru că aveau copiii ăia. Acolo ceva s-a întâmplat”.

Ioan Andone: „Lui Rednic îi dai o echipă de la început până la sfârșit și tragi linie după un an”

Ioan Andone a explicat că Rednic e genul de antrenor pentru care este foarte greu să preia o echipă din mers, fără să facă pregătirea și să aducă jucătorii pe care îi dorește: „Mircea dacă îi dai o echipă de la început până la sfârșit și tragi linie la sfârșit după un an de zile, după două perioade de pregătire. Iarna te corectezi puțin și aduci unu-doi jucători, nu mai mult. Sigur va face treabă. Când a avut două incertitudini, Iașiul și Viitorul, imediat s-a schimbat și lumea a început. Nea Mircea Lucescu e depășit? Uite la cel nivel e!”.

ADVERTISEMENT

Robert Niță l-a avut pe Mircea Rednic antrenor la Rapid și și-a adus aminte cât de bine pregătit era „Puriul” încă din anul 2000 și în pas cu ultimele tendințe din fotbalul mondial: „El era foarte preocupat. Îl trimitea pe banii lui pe nea Cornel Drăgușin la meciuri, îi făcea niște rapoarte extraordinare, ni le prezenta, era tot timpul cu laptopul, cu video-uri, nu cred că poate fi depășit. Eu cred că el e un antrenor care să preia o echipă să facă pregătirea și să se bată la titlu, nu la salvarea de retrogradare”.

Ioan Andone a devenit antrenor datorită lui Mircea Lucescu: „Foarte puțină lume știe asta”

Ioan Andone a dezvăluit un episod mai puțin știut cu privire la începuturile carierei sale de antrenori, pe care i-o datorează tot lui Mircea Lucescu care l-a recomandat să preia Sportul Studențesc în 1993:

ADVERTISEMENT

„Știe foarte puțină lume asta. Eu și antrenoratul l-am început datorită unui discuții a lui Mircea Lucescu cu profesorul Marc Popescu. El m-a recomandat. Eu eram al doilea secund la Dinamo. Făcusem școala de antrenori dar nu aveam cine știe ce gânduri. M-a pus antrenor într-o lună de zile la Sportul”.

Andone nu a uitat că Mircea Lucescu a fost cel care i-a șlefuit întreaga carieră de fotbalist și căruia îi datorează totul, fiind antrenorul care l-a debutat la toate nivelurile: „Eu am fost unul din preferații lui Mircea Lucescu care și-a pus amprenta pe cariera mea în totalitate. El m-a debutat în liga a doua și în liga 1 și la echipa națională. Erau poate jucători de aceeași valoare și m-a preferat pe mine. L-am întrebat pe nea Mircea acum și a zis că vedea viitor în mine.

Speram, deși tu nu credeai că ajungi la echipa națională. Când mi-a zis la 19 ani credeam că glumește. Mă gândeam că vrea să îmi dea moral. Și la un an de zile am debutat în Elveția cu el antrenor.

Andone a mărturisit că a fost pe stadion la meciul dintre Atletico Madrid și Liverpool, iar apoi a luat trenul până la Barcelona special pentru al vedea la treabă pe Mircea Lucescu cu Dinamo Kiev: „Am fost la meci la Atletico Madrid cu Liverpool și am luat trenul special să îl văd pe nea Mircea. Am fost la meci la Barcelona să îl văd și i-am dat mesaj. Și acum era verde, verde! A făcut niște schimbări excelente. S-a văzut antrenorul la pauză”, a declarat Ioan Andone pe canalul de Youtube al lui Robert Niță.

Ioan Andone, despre cum a fost salvat de Marius Lăcătuș și Gică Hagi

„Marius Lăcătuș era un caracter excepțional. Marius în special și Gică Hagi. Amândoi și-au permis niște chestii pe vremea aia… Era foarte greu să te duci la Valentin Ceaușescu cu asemenea cerere. Ei au vorbit apoi cu Valentin și au înțeles lucrul ăsta, că suntem fotbaliști până la urmă.

M-a ajutat foarte mult Marius. Îmi pare foarte rău pentru că el că nu antrenează. La ce jucător mare a fost nu putea să nu fie antrenor bun! La noi dacă nu ai relații cu președinții nu antrenezi! Croitoru e singurul”.

Ioan Andone a vorbit și despre influența „la butoane” a lui Cristi Borcea: „Era valoare mare. Arbitrii se dau cu cei mai puternici. Acuma lumea exagerează foarte mult. Se fac greșeli cu VAR! E o tehnică pentru pune presiune pe adversari. Am avut acum oferte din Kazakhstan”.

  • 1993 e anul în care Andone a debutat ca antrenor principal la Sportul Studențesc
  • 7 martie 1979 e data la care Mircea Lucescu îl debuta pe Ioan Andone la Corvinul Hunedoara în Liga 1
ADVERTISEMENT