Valentin Mihăilă a avut evoluţii excelente pentru Parma în ultima perioadă, iar în Italia s-a vorbit inclusiv de un interes al lui Napoli pentru tânărul fotbalist. Ioan Becali, agentul care l-a dus în Serie A, spune că este prea devreme să se aducă în discuţie o trecere sub Vezuviu, prioritatea fiind salvarea Parmei de la retrogradare.
Valentin Mihăilă a atras multe laude după prestaţiile recente în tricoul Parmei. Fostul oltean a marcat câte o dată în fiecare din ultimele două etape şi este unul dintre jucătorii esenţiali din atacul italienilor.
Transferat în vară de la Craiova, Mihăilă a ratat prima parte a sezonului din cauza unei pubalgii, dar în 2021 a avut evoluţii bune şi foarte bune. În meciul precedent, el a deschis scorul din pasa lui Dennis Man, iar Parma a câştigat 2-0 cu AS Roma.
Ioan Becali, agentul care a intermediat transferurile lui Mihăilă şi Man în Italia, a acordat un interviu în Peninsulă, în care a lămurit situaţia fostului oltean la actualul club.
„E un băiat care a fost urmărit de foarte mulţi scouteri, apoi Parma a făcut prima mutare şi l-a luat. E regratabil că Parma se află în această situaţie (n.r. – la retrogradare), sper că se va salva pentru că are un preşedinte mare.
Multe echipe mă întreabă despre el Valentin Mihăilă, dar el trebuie să se gândească la situaţia Parmei înainte de toate.
Sunt în această meserie de 35 de ani, primul meu transfer a fost Dan Petrescu la Foggia. Mutu juca mai în spate decât Valentin, dar ar fi putut fi mai mare decât Hagi.
Mihăilă face parte dintr-o altă generaţie şi sper să poată să aibă o carieră cel puţin la fel de bună ca a lui Adrian. A venit la Parma cu o pubalgie şi a pierdut 3 luni.
M-au întrebat de el din Anglia, din Spania. Napoli? Am o relaţie bună cu preşedintele lor, am şi locuit timp de doi ani la Napoli, când aveam 20 de ani.
Deocamdată e prea devreme să vorbim despre Napoli. Principala preocupare este salvarea Parmei. Dacă o să continue să evolueze în acest fel, Mihăilă va avea multe oferte“, a declarat Ioan Becali pentru CalcioNapoli24, un site apropiat trupei de sub Vezuviu.