Ioan Chirilă ne-a lăsat moștenire 8 cărți „mondiale” despre Campionatele Mondiale de fotbal. Iarina Demian i-a fost alături când le-a scris. Interviu emoționat de amintiri despre „Nea Vania”. Exclusiv

Ioan Chirilă ne-a luminat gândurile și sufletele cu scrisul său. Cu cărțile sale despre Mondialele de fotbal. Acum, în pragul Campionatului Mondial din Qatar, Iarina Demian, soția sa, dezvăluie într-un interviu emoționat de amintiri cum era acasă, în viața de zi cu zi „Nea Vania”. „Patriarhul presei de sport” din România. Interviul a apărut în ediția specială a revistei FANATIK din luna noiembrie, care vă oferă GRATUIT și programul complet al Campionatului Mondial din Qatar.

Ioan Chirilă ne-a lăsat moștenire 8 cărți „mondiale” despre Campionatele Mondiale de fotbal. Iarina Demian i-a fost alături când le-a scris. Interviu emoționat de amintiri despre „Nea Vania”

Ce se mai poate scrie despre Ioan Chirilă nescris până acum? Harul său, personalitatea sa, imense, au fost întoarse pe toate fețele și lăudate pe măsură. Cărțile sale, bijuterii de stil, înșir-te mărgărite ale sportului românesc și lumesc, cu deosebire ale Fotbalului-Rege, sunt manuale pentru orice aspirant la statutul de „jurnalist”. Și „lectură obligatorie” pentru orice aspirant la statutul de profesionist în sport.

• 8 cărți a scris Ioan Chirilă despre Campionatul Mondial de Fotbal:
  1. „Şi noi am fost pe Conte Verde” (Uruguay 1930, Italia 1934, Franța 1938, Brazilia 1950, Elveția 1954, Suedia 1958, Chile 1962, Anglia 1966, Mexic 1970, Germania de Vest 1974, Argentina 1978 și Spania 1982)
  2. „World Cup ’66” (Anglia 1966)
  3. „Mexico 70 – Jurnal Sentimental” (Mexic 1970)
  4. „Învingătorul lui Cruyff” (Germania de Vest, 1974)
  5. „AR! GEN! TI! NA!” (Argentina 1978)
  6. „Espana ’82” (Spania 1982)
  7. „Frumoasele noastre duminici” (Mexic 1986)
  8. „Franz über alles” (Italia 1990)

Ioan Chirilă a scris despre 14 Campionate Mondiale de Fotbal. Șase văzute cu ochii săi, opt doar cu ochii minții. Soția sa, admirabila actriță și regizoare Iarina Demian, a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK despre „Vania al meu”. Care pe 25 octombrie ar fi împlinit 97 de ani… dacă n-ar fi plecat pe stadioanele cerului acum 23 de ani, pe 21 noiembrie1999…

Digi24.ro

Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară

Căsătoriți de un… arbitru-primar!

Doamna Demian, nu am găsit nicăieri data, măcar anul, în care v-ați căsătorit cu domnul Ioan Chirilă… Știu doar că v-ați cunoscut în tramvaiul 3… Este adevărat?

– Cred că nimic nu este întâmplător… dacă nu ne-am fi cunoscut într-un  tramvai, ne-am fi cunoscut cu siguranță în altă parte și cu altă ocazie… Dar așa este, ne-am cunoscut în tramvaiul cu numărul 3. Eu am coborât prima, la stația „Dr. Felix”… așa se numea pe atunci… el a mai rămas până la stația „Titulescu”, din zona unde locuia.

Și când v-ați căsătorit?

– Căsătoria noastră… cea cu acte… a fost pur formală… A fost ca o joacă… Eram într-o vacanță la mare și ne-am hotărât pe loc… să  ne căsătorim. Căsătoria a fost oficiată de un… arbitru! Care era, parcă, și primar al Mangaliei. Luna iulie 1963, Mangalia, la malul mării… Regret că nu i-am reținut numele domnului arbitru care ne-a dăruit două certificate de căsătorie, în caz că pierdem unul… A fost primul și singurul dar de nuntă.

Cu ce v-a cucerit domnul Chirilă?

– Ioan Chirilă era cel mai talentat om pe care l-am cunoscut, ar fi putut fi orice: muzician, pictor, actor, scriitor, pianist și multe altele… Cu toate acestea, era și cel mai modest om pe care l-am cunoscut… nu își dorea funcții, fugea de ele, era foarte modest în cel mai bun înțeles al cuvântului. Astăzi oamenii aleargă după funcții ca să-și consolideze situația financiară… și cea profesională, mai ales. Când a fost ales directorul „Gazetei Sporturilor”, de exemplu, a venit acasă disperat…

Digisport.ro

”Cea mai frumoasă femeie din lume” a reacționat, după ce Ilie Năstase a spus că vrea să fie din nou tată, la 77 de ani

„Scria pe unde nimerea… oriunde și oricând. Pe un șervețel de hârtie sau pe spatele unei cutii de chibrituri, era uimitor cum nu le pierdea”

A avut de când l-ați cunoscut dorința de a scrie cărți, nu numai articole de ziar? Sau a fost un anumit moment, un declic, un macaz care l-a hotărât să-și pună harul și în cărți?

– Ziarul a fost o întâmplare fericită, care i-a apărut în față și care i-a deschis drumul spre cărți. Eu l-am cunoscut când era deja angajat la ziar și scria articole… mici sau mai mari… Desigur, era mare iubitor de sport în general. A jucat fotbal și tenis până când și-a rupt piciorul…

Cărțile au apărut și din dorința de a călători, dar și pentru că a simțit că are ceva mai mult de spus decât articolele de la ziar… Mi-a mărturisit că a făcut-o și pentru ca eu să fiu mândră de el.

Cum scria „Nea Vania”? Avea tipicuri? Nu-mi place să le spun ticuri…

– Scria pe unde nimerea… își nota idei, impresii, oriunde și oricând. De pildă, la restaurant, pe câte un șervețel de hârtie sau pe spatele unei cutii de chibrituri, era uimitor cum nu le pierdea. Avea o liniște pe care o invidiam, nu l-am văzut panicat niciodată că nu termină la timp articolul… cartea…. sau orice material care ar fi trebuit predat.

Avea un loc preferat unde scria? În casă, la bibliotecă, la munte, la mare? Unde îi plăcea cel mai mult să creeze?

– Multe dintre cărțile lui le-a scris acasă, la o măsuță de lemn pe care uneori luam masa. În vacanțe nu scria niciodată. Scria la o mașină de scris pe care am păstrat-o mult timp și regret… o să regret cât am să trăiesc că m-am despărțit de ea la un moment dat. Scria din plăcere, din bucuria de a scrie, de a împărtăși și altora din gândurile lui… Una dintre cărțile pe care a iubit-o nespus a fost, cred, „Răsucind fusele orare”, care, din păcate, nu a fost reeditată.

Scria ziua sau noaptea? Sau nu conta momentul când se simțea inspirat?

– Cartea începea să o scrie în avionul de întoarcere, nici nu știam când și cum a mai răsărit o carte.

Ionuț și Tudor, primii cititori, în spatele tatălui când scria: „Și asta nu-l deranja deloc”

Ionuț și Tudor aveau… „prioritate” în fața scrisului sau trebuia să-i țineți liniștiți când scria domnul Chirilă?

– Copiii stăteau în spatele lui când scria… citeau în timp ce el scria și asta nu-l deranja deloc…

Povestea mult când se întorcea acasă de la un Campionat Mondial? Aveați „seri de familie” cu poveștile sale?

– Eu făceam mai mult zgomot cu emoția premierelor mele decât el cu cărțile lui. „Serile noaste de familie” erau în fiecare seară când eu nu aveam spectacol.

„Când Ionuț a ales fotbalul, nu cred că Vania și-a închipuit că fiul lui va fi tratat vreodată cu atâta lipsă de respect, cu atâta răutate”

Doamna Demian, vă amintiți cum a reacționat soțul dumneavoastră când Ionuț s-a hotărât să-și trăiască viața în fotbal?

– Niciunul dintre noi nu ne-am amestecat în preferințele copiilor noștri. Ne-am bucurat alături de ei și de alegerile pe care le-au făcut. Le-am atras, însă, atenția de pericole și de greutăți. Când Ionuț a ales fotbalul, nu cred că Vania și-a închipuit că fiul lui va fi tratat vreodată cu atâta lipsă de respect, cu atâta răutate și indiferență de către lumea pe care el, Ioan Chirilă, a slujit-o toată viața cu talent, obiectivitate și înțelegere. L-a admirat pe Ionuț pentru pasiunea lor comună. Îmi amintesc, de asemenea, bucuria pe care a avut o când Tudor ne-a invitat la primul lui concert cu „Vama Veche”. El, tatăl atotputernic, se simțea „mic” în fața fiului său…

„Fiecare drum și fiecare campionat l-a trăit ca și cum ar fi fost ultimul”

Campionatul Mondial din Anglia, în 1966, l-a văzut la televizor și a scris „World Cup ’66” de parcă ar fi fost acolo… interviuri, întâmplări, povești… imaginare, dar bazate pe date reale… Știți cum i-a venit ideea?

– Da, Campionatul Mondial din Anglia l-a văzut la televizor… Spunea că „World Cup ’66” l-a solicitat foarte mult…

„«World Cup ’66» a fost cea mai grea aventură pentru că mi-a solicitat toate simțurile…  Imaginea era în ceață… Îmi aduc aminte de zâmbetul inimitabil al lui Eusebio și de grimasa lui Pele, doborât de portughezul Morais, pe care aveam să-l cunosc după vreo cincisprezece ani…” – Ioan Chirilă

Care a fost cea mai frumoasă amintire de la un Campionat Mondial? Și, la polul opus, cea mai neplăcută? Cultural, social, din societatea respectivă, din viața de zi cu zi, nu neapărat din punct de vedere sportiv…

– Sunt nenumărate lucruri care l-au impresionat… și pe care le-a evocat în cărțile lui. Nu aș putea alege unul și nici nu ar fi drept. Fiecare drum și fiecare campionat l-a trăit ca și cum ar fi fost ultimul.

Dezamăgirea de la „El mundial de España” din 1982

Ați fost plecată cu domnul Chirilă la vreun Campionat Mondial de Fotbal?

– Da! Am fost împreună la Campionatul Mondial  din 1982, din Spania…. Eu nu am mers la stadion fiindcă aș fi fost o povară… Am preferat să-i las libertatea de a socializa, de a scrie și de a se bucura de fotbal. Dar și pentru mine a fost o experiență inedită.

Ce Campionat Mondial a iubit cel mai mult, l-a impresionat cel mai mult? Și care l-a dezamăgit? V-a spus de ce?

– Cu siguranță, primul Campionat Mondial l-a impresionat cel mai mult, fiindcă a fost primul. Cred că a fost dezamăgit de meciul Germania – Franța din 1982… (n.a. – 8 iulie 1982, semifinală, Germania – Franța 1-1, 3-3 după prelungiri, 5-4 la loviturile de departajare) pe care l-a descris ca pe „cea mai… frumoasă partidă a Mondialului, un meci care nu se poate uita… Peste vreo două săptămâni aveam să citesc un articol tulburător, pasionant și în același timp foarte lucid…. totul e război… cel din 1914… din 1940… acesta din 1982 în care Franța întâlnea Germania într-un meci capital, pe câmpul de bătaie de la Sevilla”. Îmi amintesc de un „Paris Match” cu portretul lui Platini pe copertă după meciul cu Germania, un portret răvășitor cu un titlu pe care numai francezii puteau să l inventeze… „Platini: «Ma colere»” (n.a. – „Platini: «Mânia mea»”)

Preferința Maradona și epigramistul… Dobrin!

Ce mare fotbalist a fost „Numărul 1” pentru Ioan Chirilă? Din lume și din țară…

– Cred că Diego Maradona a rămas pe locul întâi în preferințele lui… De fapt îi iubea pe cei talentați, dar niciodată nu jignea pe nimeni. Sportivii… și mai ales fotbaliștii îl prețuiau și îl respectau tocmai din acest motiv. Nu exista niciun jucător, după câte știu eu, pe care să-l fi disprețuit, să-l fi desființat sau cu care să fi avut conflicte. Nu aș putea să aleg niciun nume de sportiv pe care Ioan Chirilă să-l fi preferat în dauna altuia. Despre toți care au meritat a scris lucruri excepționale. Am să vă reproduc, totuși, aici câteva cuvinte care poate că vor fi și răspunsul la întrebarea dumneavoastră: „Dobrin nu a fost niciodată în pas cu modelele fotbalului… …acest crai descins de pe un ring de rock a fost un gentleman al gazonului… …Dobrin nu a cultivat zeflemeaua pe teren. Tot ceea ce a făcut a fost un șir de epigrame de salon, în care replica vulgară era exclusă”. Cartea cu Dobrin nu a mai apărut… dar, poate… cine știe…

Visul neîmplinit al lui „Nea Vania”…

A avut „Nea Vania” o carte pe care a visat să o scrie și nu i-a găsit timp până când ne-a lăsat pe toți orfani de dânsul?

– Cartea pe care a visat să o scrie a fost romanul propriei sale vieți, dar nu a mai apucat…

• 36 de ani au fost căsătoriți Iarina Demian și Ioan Chirilă: între 1963 și 1999, când numai plecarea lui „Nea Vania” i-a despărțit…
• 27 de cărți despre sport a scris Ioan Chirilă între anii 1962 și 1999
• 8 turnee finale de Campionat Mondial la fotbal a văzut Ioan Chirilă la „locul faptei”: Mexic 1970, RFG 1974, Argentina 1978, Spania 1982, Mexic 1986, Italia 1990, SUA 1994 și Franța 1998. A fost prezent și la două ediții ale Jocurilor Olimpice: München 1972 și Montreal 1976
• „Vania făcea parte dintre acei oameni pe care îi consideram nemuritori… Au fost trei: tata, Vania şi Anthony Quinn. După ce au murit ei, am ştiut că voi muri şi eu într-o zi” – Iarina Demian
• „Da, am alergat și eu Maratonul. Cu precizarea că a fost o goană neîntreruptă. Maratonul meu a durat 42 de ani și nu 42 de kilometri, în criză de timp alergând pe pista aeroporturilor… Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Dobrin… Fără ei, maratonul meu ar fi fost unul oarecare…” – Ioan Chirilă
• „Cred că fotbalul a cucerit globul pentru că e copilăria din noi” – Ioan Chirilă
• „Subsemnatul, strângător de amintiri, bâjbâiam literele în gazeta de sport a vremii, le împerecheam după puteri (neavând încă șapte ani) și citeam Dobau în loc de Dobay. Ca să fiu sincer, am învățat să citesc prematur nu din cine știe ce sentimente cărturești, ci ca să deslușesc mai devreme tainele fotbalului” – Ioan Chirilă
• „A fost cu totul special ca ziarist, dar şi ca om. Avea o memorie senzațională. Își amintea, de exemplu, faze petrecute în urmă cu 50 sau 60 de ani, avea o capacitate de analiză și de interpretare extraordinară a «fenomenului». Era o veritabilă enciclopedie. A fost un artist în mijlocul unei activităţi sportive. Avea o pregătire culturală deosebită. Cânta la vioară şi la pian. Un om extraordinar…” – Mircea Lucescu
• „Ioan Chirilă nu a fost doar un reporter sau jurnalist sportiv. A fost unul dintre acei inițiați în cultura sportului, care a făcut o artă din ziaristica sportivă” – Ion Țiriac