Fotbal intern

Ioan Hora, la un pas de Universitatea Craiova în această iarnă! Edi Iordănescu l-a deturnat din drumul spre un transfer pe “Oblemenco”. EXCLUSIV

07.01.2020 | 12:47
Ioan Hora la un pas de Universitatea Craiova in aceasta iarna Edi Iordanescu la deturnat din drumul spre un transfer pe Oblemenco EXCLUSIV
ADVERTISEMENT

Ioan Hora şi-a reziliat în această iarnă contractul cu FCSB. Atacantul în vârstă de 31 de ani nu a rămas liber prea mult şi a semnat imediat cu Gaz Metan Mediaş, acolo unde va încasa un salariu lunar de 8000 de euro, aşa cum FANATIK a anunţat. Însă, din informaţiile noastre, atacantul a fost la un pas să semneze cu Universitatea Craiova, fiind convins însă de Edi Iordănescu să accepte oferta Gazului. 

Ioan Hora, la un pas de Universitatea Craiova în această iarnă! A declinat oferta “Ştiinţei” pentru a merge la Mediaş

Deşi era tentat de o mutare pe “Ion Oblemenco”, mai ales că oltenii îi ofereau un contract foarte bun, Hora a fost deturnat de Edi Iordănescu, antrenor sub oblăduirea căruia a câştigat titlul de golgheter în Casa Pariurilor Liga 1 în stagiunea 2015 – 2016, în perioada Pandurii Târgu Jiu.

ADVERTISEMENT

Atunci, Ioan Hora a înscris 19 goluri în campionat, peste atacanţi precum Denis Alibec, Florin Tănase, Nicolae Stanciu sau Harlem Gnohere. Gaz Metan atacă play-off-ul şi are şanse bune să încheie sezonul regulat în top 6. Cu patru etape rămase de jucat, “găzarii” sunt pe locul 5, la trei puncte în fața celor de la Botoșani, prima echipă de sub linie.

Ioan Hora a ales o echipă la care să aibă mai multe şanse să evolueze decât la FCSB. Astfel, un motiv pentru care a declinat oferta Universităţii Craiova a fost şi iminenta întoarcere pe teren a lui Elvir Koljic, titularul de drept din atac. În sistemul pe care îl joacă “Ştiinţa”, ar fi fost puţin probabil ca Hora şi Koljic să joace în acelaşi timp.

ADVERTISEMENT

Atacantul a marcat doar două goluri în acest sezon!

Astfel, Hora a fost convins de Edi Iordănescu să semneze cu Gaz Metan Mediaş pentru un salariu de 8000 de euro pe lună, unul peste media echipei. La FCSB, Ioan Hora avea un salariu de 10.000 de euro pe lună, însă la Mediaş atacantul va avea şi bonusuri de performanţă.

Atacantul venit de la FCSB a semnat un contract valabil şase luni cu posibilitate de prelungire pe un an. În actuala stagiune, Hora a jucat în 15 meciuri, însă în multe dintre ele a intrat din postura de rezervă şi a marcat două goluri: cu Hermannstadt în prima etapă, scor 4-3 şi U Cluj în Cupa României, scor 1-0.

ADVERTISEMENT

Ioan Hora a semnat cu FCSB în urmă cu un an din postura de jucător liber de contract, după despărţirea de Akhisarspor. După anunţul plecării de la FCSB, Harlem Gnohere, “concurentul” din atac la roş-albaştri a postat pe contul de Instagram un mesaj: „Mult noroc, fratele meu

”Mulţumesc FCSB pentru toate momentele frumoase petrecute de-a lungul anului. Vă doresc mult succes!”, a scris Hora pe Instagram.

  • 31 de ani are Ioan Hora
  • 550.000 de euro este cota de piaţă a fotbalistului 

  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – Gaz Metan: 2.85 este cota pentru „Sub 1.5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT