Fotbal intern

Ioan Mărginean dă de pământ cu investitorii de la Dinamo: ”Această şarlatanie, o inginerie financiară”

11.02.2021 | 15:59
Ioan Marginean da de pamant cu investitorii de la Dinamo Aceasta sarlatanie o inginerie financiara
ADVERTISEMENT

Fostul președinte al clubului Gaz Metan Mediaș, Ioan Mărginean, declarat dinamovist convins, dă de pământ cu investitorii spanioli de la Dinamo care au dus clubul într-o situația financiară de neimaginat.

Fanii ”câinilor” au preluat controlul clubului și au anunțat înaintea meciului cu FCSB din optimile de finală ale Cupei României că au strâns 1.100.000 de euro pentru salvarea grupării prin programul DDB și cred că pot evita falimentul.

ADVERTISEMENT

Și asta într-un moment în care Pablo Cortacero este dat ”dispărut” deși a anunțat o majorare de capital de 5 milioane de euro, suporterii fiind singurii care par implicați în toată nebunia din Ștefan cel Mare.

Investitorii spanioli de la Dinamo, puși la zid de Ioan Mărginean

”Vă spun cu mâna pe inimă că Ţălnar, când a aflat de acest ‘deal’, să-i spun aşa, l-a adus pe domnu’ Şerdean să traducă şi să discute cu Negoiţă, la Rin. Şi oamenii s-au înţeles. La vremea respectivă, cei 580.000 de euro, daţi cu chiu cu vai în trei tranşe, iară ne-au ajutat, dar la Dinamo a fost o picătură într-un ocean. Toată lumea era entuziastă”, și-a început Ioan Mărginean tirada la adresa investitorilor spanioli de la Dinamo.

ADVERTISEMENT

”Problema noastră se pune: un investitor, că dăm pe Ligă, dăm pe federaţie, e greşit. Nu poţi să pui o lege, tu federaţie de sport, peste legea societăţilor comerciale, care ăia doi se înţeleg, sau trei sau câţi or fi acolo. Problema la ora asta se pune că legea societăţilor comerciale, având 72 la sută, îi dă foarte multe drepturi la omul ăla”, a mai spus Mărginean la emisiunea Liga Digi Sport.

Proiectul spaniol are și o parte bună

”Omul ăla a dispărut, dacă nu se implicau acţionarii minoritari, DDB, domnul Badea, Dinu e minoritar de tot, tot ce înseamnă Peluza Cătălin Hâldan… Vi se pare normal? În Europa anului 2020-2021 să nu se poată prezenta o echipă?

ADVERTISEMENT

Să nu întrebe nimeni ce mănâncă, cu ce se deplasează, cu ce plăteşti testele? Voi vă daţi seama, să ajungi… Mie nu-mi venea să cred ochilor unde s-a ajuns. Eu nu sunt laş! Dar eu nu vreau să fiu părtaş…”, a continuat el.

”Să vii, să n-ai nimic în spate, să faci acest proiect care la început arăta perfect… Câştigul cel mai mare e că din toată această şarlatanie, cum să-i spun, eu zic că e o inginerie financiară s-a câştigat că s-a ajuns de la 3.500, 4.000, 6.000 de suporteri undeva la 13.000”, a încheiat Ioan Mărginean.

ADVERTISEMENT

Cunoscut sub apelativul ”Profesorul”, Mihnea Ionescu, fostul șef de galerie al lui Dinamo, este de părere că presupusul finanțator al clubului, spaniolul Pablo Cortacero, este omul fostului patron, Ionuț Negoiță. Suporterul s-a dezlănțuit într-un limbaj suburban la adresa celor doi, pe care îi suspicionează de ”blat” în ceea ce privește vânzarea/achiziționarea clubului.

ADVERTISEMENT