Gigi Becali a aruncat în AER relaţia Budescu-Niculae: “TRĂDĂTORULE!”

Adrian Dumitru   
in Stiri sportive
07/08/2016, 14:20
Gigi Becali a aruncat în AER relaţia Budescu-Niculae: “TRĂDĂTORULE!”

Dezvăluirile lui Gigi Becali, care a anunţat că a negociat cu Constantin Budescu trecerea acestuia în tricoul roş-albastru, au aruncat în aer relaţia dintre Ioan Niculae şi fostul căpitan al Astrei. Mai mult, Becali e convins că-l va convinge pe Budescu să aleagă Steaua în zilele următoare.

Proaspăt eliberat din spatele gratiilor, Ioan Niculae are încă răni deschise în urma trădării de care a avut parte cu Gabi Enache, finul de cununie al omului de afaceri.

“Niculae l-a sunat pe Enache din închisoare la vremea respectivă şi i-a transmis că poate să plece la Steaua, dar el nu o să uite trădarea şi modul în care jucătorul s-a comportat în cea mai grea perioadă a omului de afaceri”, au dezvăluit sursele FANATIK.RO.

Transfer în termenii lui Niculae

Starea de tensiune creată de Gabi Enache prin transferul său nu a fost uitată în anturajul echipei. Iulian Roşu, unul dintre prietenii jucătorului stelist, a fost dat afară din cadrul lotului şi, ulterior, de la echipă tocmai din cauza relaţiei pe care o avea cu Enache.

“Trădarea lui Enache nu a fost uitată deloc la Astra şi mai ales de Şumudică şi de Niculae. Iar acum, Budescu negociază cu Steaua… A fost o lovitură dură primită de Niculae, care nu mai vrea mercenari la echipă”, au punctat sursele FANATIK.RO.

În urma dezvăluirilor făcute de Gigi Becali, Ioan Niculae a transmis subalternilor că Budescu nu mai reprezintă o prioritate şi să transferul său la Astra se face în condiţiile patronului!

“Budescu a stîrnit furia lui Niculae! Cei doi au mai avut un conflict în urmă cu doi ani din care cîştigător a ieşit patronul. Jucătorul trebuie să înţeleagă că el are nevoie de Astra, nu invers. Noi vrem să îl ajutăm şi să îl răsplătim pentru ceea ce a făcut, dar nu a fost normal ce a făcut”, au precizat surse din conducerea campioanei.

600.000 euro este cota lui Budescu în momentul de faţă

“Cu Budescu mă tot… Nu prea vor ei, că nu ştiu ce, că nu e pregătit, că nu s-a antrenat, că nu a jucat, dar am să risc eu, pe barba mea, pentru că-mi place mie! O să-l iau şi o să risc încă 50-60 de mii de euro pînă în iarnă, cel puţin încă patru luni. Eu nu vorbesc cu el, am vorbit cu prieteni de-ai lui. Budescu nu a vrut să vină la palat, că-l vede lumea, că nu ştiu ce. Mi-a zis un prieten de-al lui că vrea la Steaua. El a recunoscut că ia bani mulţi în China, 60.000 de euro pe lună, dar nu poate să trăiască acolo. El vine la mine, iar eu în maxim un an jumate-doi, îl vând în Europa iar” (Gigi Becali)

Ştirea MOMENTULUI

Clasament WTA actualizat. Câte puncte are Simona Halep după finala de la Cincinnati

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×