Mijlocașul de 34 de ani este al doilea fotbalist care a plecat din Bănie cu direcția U Cluj, după fundașul elvețian Ivan Martic, a cărui mutare a fost anunțat de patronul Mihai Rotaru la emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Înaintea partidei Chindia Târgoviște – Universitatea Cluj, din etapa a 26-a din SuperLiga, programată vineri, 17 februarie, de la ora 17:00, Ioan Ovidiu Sabău a dezvăluit că a fost surprins de faptul că a putut să-l aducă pe Dan Nistor.
”Trebuie să fim mai concreți, mai omogeni, să arătăm ca o echipă adevărată. Ne-am întărit cu venirea celor trei. Dau un plus de calitate, de motivație în cadrul echipei. Sunt trei jucători cu valoare. Nu aveam un fundaș stânga, aveam nevoie de Goranov, Martic e un băiat cu experiență și foarte serios.
Nistor poate să facă diferența, să dea ultima pasă, poate să și marcheze. E un câștig. Ei sunt pregătiți. Aveam tot felul de oportunități, dar jucătorii nu era pregătiți. Ei vin pregătiți. M-a surprins faptul că s-a renunțat la Nistor. Când mi s-a spus de acest transfer, am spus imediat ‘da’.
A fost o decizie de ultim moment, aproape se încheiase perioada de transferuri. El și-a dorit foarte mult să vină. E un jucător de atac, un jucător care arată calitate atunci când are mingea. Poate lua responsabilitățile de pe umerii acelor jucători care nu au experiență. De la el așteptările sunt mari. Are și experiență, a jucat și la echipa națională”, a declarat Sabău.
Tehnicianul ”șepcilor roșii” este conștient de dificultatea întâlnirii împotriva Chindiei și speră să nu mai aibă parte de greșeli de arbitraj, mai ales că delegat la acest joc este Istvan Kovacs, cel mai bine cotat ”central” din România.
”Chindia are entuziasm încredere, ne așteaptă un meci extrem de dificil. Au fost unele greșeli de arbitraj. Pe unele le consider omenești, mai ales cu Mioveni. Kovacs e un băiat serios, dornic să ajungă un arbitru important. Cu Rapid a fost clar 11 metri acolo. Ne va arbitra Kovacs acum, e foarte valoros, nu o să am emoții.
Va fi un meci dificil, cu o echipă în formă, care are două victorii și două egaluri în acest an. E o echipă care are încredere, iar situația din clasament îi permite să joace mai relaxat. Va fi un meci de luptă, ei joacă destul de simplu, dar foarte eficient.
Au în față trei jucători care pot face diferența dacă nu suntem atenți. Cred că vom arăta mai bine, în afară de jocul de la Craiova noi am avut tot timpul inițiativa și am avut ocazii. Am văzut o stare de spirit mai bună și o formă sportivă bună, chiar mai bună decât săptămâna trecută”, a spus Sabău.